EMETIRAL, supozitoare

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Ce este Emetiral si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Emetiralul derivat de fenotiazina are proprietati neuroleptice asemanatoare clordelazinului. Se caracterizeaza insa in mod special prin actiunea sa antiemetica, care este de 4 ori mai mare decat la Clordelazin, in timp ce deprimarea functiei motorii reprezinta numai 2/3, iar actiunea adrenalitica si hipotensoare este redusa la jumatate. Aceste fapte au orientat indicatiile clinice ale Emetiralului spre tratamentul emezei. Se remarca insa si efectele de reglare a activitatii psihice, sedative si hipnotice ale Emetiralului.

Indicatia majora o constituie greturile de orice natura; uremie, encefalopatii hipertensive, sindrom Meniere, intolerante medicamentoase, radioterapie, varsaturi postoperatorii, varsaturi determinate de afectiuni gastrointestinale sau psihice, varsaturi incoercibile de sarcina, afectiuni psihice (delir, halucinatii, manie acuta, schizofrenie, stari anxioase), migrene, insomnii.

Mod de administrare

Adulti -doza obisnuita este de 15-30 mg pe zi, repartizata in 2-3 prize. In afectiunile psihice doza zilnica variaza intre 50-250 mg dupa caz; la doza maxima se va ajunge prin crestere progresiva, cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, pana la obtinerea efectului. Doza de intretinere este de 25-50 mg pe zi (in functie de toleranta individuala). Dozele pe cale rectala sunt aceleasi ca si pentru calea orala. Se recomanda ca initial sa se foloseasca supozitoare de 5 mg pentru a se stabili doza minima eficace in obtinerea rezultatului dorit. Durata unei cure de tratament in mod obisnuit nu trebuie sa depaseasca 2 saptamani.

Copii -Nu va fi administrat copiilor sub 6 ani. La copiii peste 6 ani posologia este foarte variabila, in functie de cazul clinic si de susceptibilitatea individuala a bolnavului. Ea va fi fixata numai de medic: in general 1/2 mg/kg corp/24 ore; aceasta doza va fi repartizata in mai multe prize. Nu se va depasi doza de 20 mg/24 ore.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Arterioscleroza cerebrala, leziuni hepatice si renale, boala ulceroasa, coma barbiturica, etilica sau prin opiacee. Copii sub 6 ani.

Reactii adverse posibile

Emetiralul este tolerat atat local, cat si general. Folosirea indelungata, desi nu provoaca modificari functionale sau histologice persistente, predispune la tulburari nervoase extrapiramidale reprezentate prin contracturi ale musculaturii membrelor si fetei insotite de trasmus urmat de deschiderea exagerata a gurii, miscari necoordonate ale mainilor si globilor oculari. Uneori pot surveni tulburari de acomodare, iritatie gastrica, uscaciunea mucoaselor. Toate acestea survin rar si cedeaza imediat la intreruperea tratamentului, fara sechele.

Informatii suplimentare

Compozitie

Supozitoare a 5 mg si 25 mg emetiral.

Citeste si despre:

Dieta Perricone Despre spermicide Bolile inflamatorii intestinale si sexul Trusa de prim ajutor Problemele medicale ale vaginului Probioticele. De la disbioza la eubioza si imunitate optima. De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Intoxicatia cu paracetamol Totul despre impotenta Cum sa tratati hemoroizii Sindromul Reye - posibila complicatie cauzata de administrarea aspirinei Constipatia la copil