Stresul poate cauza ulcer gastric?

Actualizat: 01 Martie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Ulcerul apare atunci cand tesutul dintr-o zona a gurii, stomacului, esofagului sau alte parti ale sistemului digestiv se deterioreaza. Zona devine iritata si inflamata si creeaza o rana dureroasa.

Ulcerele sunt expuse riscului de sangerare, astfel ca acestea trebuie sa fie monitorizate, in special daca se regasesc in stomac sau in tractul intestinal.

Relatia dintre stres si mai multe tipuri de ulcere:
• ulcere de stres: mai frecvente in zonele tractului digestiv (stomac, esofag)
• ulcere peptice: se gasesc in stomac si in zona superioara a intestinului subtire
• ulcere la nivelul gurii: regasite la nivelul buzelor, pe gingii sau pe limba (ulcerul la nivelul gurii difera de ranile la nivelul buzelor)

Stresul si ulcerul

Stresul vine in doua forme. Exista stres mental sau psihologic si exista si stres fizic. Anumite tipuri de stres pot fi mai susceptibile de a produce diferitele tipuri de ulcere. Multi medici nu sunt de acord cu legatura dintre stres si ulcere.

O mare parte din cercetarile si studiile efectuate pana in prezent nu au putut clarifica aceasta legatura, dar studiile continua deoarece relatia dintre creier si intestine este populara si exista, de asemenea, studii in legatura cu interactiunea stresului cu sistemul imunitar al organismului.

Tipul de ulcer care este in mod normal numit ulcer de stres este considerat a fi declansat de stresul fizic.

Stresul fizic poate avea unele dintre urmatoarele forme:
- boli grave pe termen lung
- proceduri chirurgicale
- traume care apar la nivelul creierului sau al corpului
- arsuri grave
- leziuni ale sistemului nervos central

Alte ulcere, cum ar fi ulcerul la nivelul gurii si ulcerul peptic, nu pot fi cauzate direct de stres. Cu toate acestea, exista unele dovezi ca stresul mental le poate agrava.

O alta relatie intre stres si ulcere implica stresul cauzat de ulcerul insusi. Ulcerul gurii poate fi deosebit de stresant si provoaca anxietate din cauza durerii si ale efectelor acestuia asupra vorbirii, mestecarii, mancatului si bautului.

Acest stres social amplifica orice stres mental curent. Ulcerul peptic poate fi stresant datorita simptomelor pe care le poate provoca.

Simptome

Simptomele pentru toate tipurile de ulcere includ durerea si o rana deschisa. Alte simptome ale ulcerului la nivelul gurii pot include:
• senzatie de arsuri
• durere la atingere
• sensibilitate extrema

Pentru a observa alte ulcere, este necesara endoscopia. In timpul unei endoscopii, medicul utilizeaza un dispozitiv special numit endoscop pentru a vedea membrana care captuseste suprafata tractului gastrointestinal. Dispozitivul este un tub lung, flexibil, cu o camera mica la capat.

O alta problema este sangerarea interna. Sangerarea poate sa nu fie semnificativa pentru unii oameni. Cu toate acestea, daca sangerarea devine abundenta, medicul va trebui sa efectueze o procedura chirurgicala pentru a o opri.

Alte simptome de ulcer peptic si stomac includ:
• senzatie de arsura la nivel epigastric
• greata
• pierdere in greutate
• pierderea poftei de mancare

Complicatii

Complicatiile grave nu sunt frecvente, dar sunt unele pe care ar trebui sa le cunoasteti.
Unele ulceratii la nivelul gurii sunt de fapt un tip de cancer oral. Un ulcer care nu se vindeca nici dupa tratament si apare pe limba, intre obraz si gingii sau sub limba poate fi un semn de cancer.

Un ulcer peptic sau stomac netratat poate provoca:
• diminuarea apetitului si pierderea in greutate
• respiratie dificila
• slabiciune
• varsaturi
• greata
• scaune negre
• hemoragie interna
• obstructie gastrica

Un ulcer de stres poate aparea cand sunteti deja in ingrijire medicala pentru o boala majora, procedura chirurgicala, trauma sau vatamare. Ca si in cazul unui ulcer peptic sau gastric, cele mai grave complicatii sunt sangerarile interne sau o obstructie.

Tratamentul ulcerelor

Tratamentul ulcerului peptic sau al stomacului depinde de cauza ulcerului. Daca ulcerul a fost cauzat de bacteria H. pylori, va trebui tratat cu antibiotice si medicamente pe care le va prescrie medicul.

Ulcerele de stomac cauzate de antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) pot fi tratate cu medicamente recomandate de medicul dumneavoastra. Aceste tratamente pot include:
• oprirea antiinflamatoarelor nesteroidiene
• inhibitori ai pompei de protoni, care determina stomacul sa creeze mai putin acid si sa ajute la vindecarea rapida
• antagonisti ai receptorilor H2, care functioneaza la fel ca inhibitorii pompei de protoni

Ulcerul bucalpoate fi gestionat cu urmatoarele modificari ale stilului de viata:
• Evitati anumite alimente, cum ar fi cele care sunt sarate, acide, picante, fierbinti sau alcoolice.
• Tratati orice infectii sau afectiuni medicale legate de ulcerul gurii.
• Moderati stresul.
• Renuntati sau limitati utilizarea tutunului.
• Beti prin paie.
• Spalati-va usor dintii, de doua ori pe zi.
• Luati cicatrizari medicinale recomandate de medicul dumneavoastra sau medicul dentist.

La femei, unele ulceratii la nivelul gurii pot aparea atunci cand hormonii se modifica dupa menstruatie.

Gestionarea stresului poate fi utila in tratamentul ulcerelor. Desi unii medici nu sunt de acord cu faptul ca stresul mental sau psihologic afecteaza anumite tipuri de ulcere, exista unele dovezi ca reducerea stresului poate ameliora simptomele.

Se crede ca stresul limiteaza functia sistemului imunitar. Ar trebui sa discutati cu medicul despre unele optiuni de tratament al stresului in cazul in care suferiti de ulcer. Acest plan poate include vizitarea unui consilier profesionist sau psiholog sau, eventual, anumite medicamente.

Cauze frecvente ale ulcerelor

Cauzele ulcerelor la nivelul gurii pot include:
infectii virale
• muscarea sau ranirea buzei, a limbii sau a interiorului obrazului
• modificari ale hormonilor
• stresul
• unele alimente
• anumite afectiuni medicale

Cauzele ulcerului peptic / stomacal pot include:
• Infectia cu H. pylori
• AINS
• stres sever, depresie majora si anumite alte boli mentale, probabil legate de interactiunea creierului cu intestinul

Unele dintre stresurile fizice care pot cauza ulcere includ:
• unele proceduri chirurgicale
• arsuri severe
• traumatisme cerebrale
• leziuni traumatice ale corpului
• o leziune grava pe termen lung, care necesita de obicei spitalizare
• leziuni ale sistemului nervos central

Cand trebuie sa apelati la un doctor

Pentru orice tip de ulcer intern (ulcer peptic, ulcer gastric sau ulcer de stres) trebuie sa va adresati medicului daca durerea nu dispare dupa tratament sau se intoarce in mod regulat.

Trebuie sa cautati imediat asistenta medicala daca incepeti sa varsati sange, sa aveti scaune sangeroase sau sa aveti o durere ascutita care apare brusc si fie nu dispare, fie se inrautateste progresiv.

Pentru ulcerele la nivelul cavitatii bucale ar trebui sa vedeti un medic daca tratamentul cu medicamente fara prescriptie nu functioneaza sau daca va afecteaza in mod semnificativ calitatea vietii.

Ingrijire

In general, ulcerele de orice tip pot fi tratate. Este important sa discutati cu medicul pentru a afla cauza initiala, precum si ceea ce ar putea declansa reaparitia sau agravarea acesteia. Odata ce acestea au fost identificate, medicul va putea sa va ofere un plan de tratament personalizat.


Citeste si despre:

Durerile de stomac: cauze si afectiuni posibile Stresul si stilul de viata nesanatos pot provoca ulcer? Sfaturi pentru controlul aciditatii gastrice Ulcerul - o boala agravata de stres si de stilul de viata nesanatos Obiceiuri ce duc la aparitia ulcerului Enterolactis Duo: Partenerul Ideal pentru un tranzit Intestinal regulat Diferenta dintre ulcer si gastrita Gastrita, ulcer sau doar o senzatie de arsura? 7 obiceiuri nepotrivite care duc la aparitia gastritei si a ulcerului Dispepsia functionala – cauze si tratament Ulcerele venoase