Cand si de ce apar tulburarile de adaptare

Actualizat: 22 August 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce sunt tulburarile de adaptare


Tulburarile de adaptare sunt afectiuni legate de stres. Atunci cand o persoana experimenteaza mai mult stres decat de obicei, atat psihic cat si fizic, apar aceste dificultati de adaptare la o situatie noua, legata de munca, educatie, relatii, stare de sanatate.

Numeroase situatii pot cauza stres, acestea fiind subiective, variabile de la persoana la persoana. De cele mai multe ori, atunci cand se produce un eveniment stresant, sau stilul de viata devine mai stresant, o persoana se va adapta in primele cateva luni. Persoanele cu tulburari de adaptare vor continua sa aiba reactii comportamentale si emotionale puternice, chiar si dupa mult timp de la producerea stresului.

Semne si simptome

Semnele si simptomele depind de tipul de tulburare de adaptare si pot varia de la persoana la persoana. Dificultatile de adaptare afecteaza modul in care ganditi si simtiti despre propria persoana, induc stari de anxietate si depresie, afectand actiunile si comportamentul zilnic.

Cateva exemple includ:
• Sentimentul de tristete si incapacitatea de a va bucura de lucruri de care inainte va bucurati
• Plans frecvent
• Ingrijorari, stari de anxietate, emotii, frica
Tulburari de somn
• Lipsa apetitului
• Dificultati de concentrare si de functionare in activitatile zilnice
• Sentimentul de coplesire
• Retragerea din activitati sociale
• Evitarea lucrurilor importante, precum plata facturilor
• Ganduri sau comportament suicidar, in cazuri extreme

Simptomele acestor tulburari incep in primele 3 luni de la un eveniment stresant si pot dura pana la 6 luni. Totusi, exista si cazuri in care tulburarile de adaptare devin cronice, in special atunci cand factorul stresant este inca prezent.

Cand ar trebui sa mergeti la medic?

Simptomele tulburarilor de adaptare se amelioreaza semnificativ dupa 6 luni, deoarece in acest interval de timp, majoritatea persoanelor invata sa se adapteze si sa gestioneze situatia stresanta din trecut, sau chiar si stresul prezent, zilnic.

Uneori insa aceste evenimente dificile devin parte din viata de zi cu zi, sau se adauga evenimente noi, care aduc un alt val de stres. In aceste situatii, discutati cu medicul dumneavoastra despre optiunile optime pentru situatia respectiva. Exista, in ziua de azi, diverse forme de tratament ce ajuta persoane din intreaga lume sa gestioneze stresul, astfel incat acesta sa nu afecteze starea de sanatate si calitatea vietii pacientului.

De asemenea, daca va ingrijorati cu privire la tulburarile de adaptare ale copilului dumneavoastra, discutati deschis cu medicul pediatru.

Cauze

Tulburarile de adaptare sunt cauzate de modificari importante ale vietii, factori stresanti mari sau factori stresanti mai mici, dar repetati, constanti. Genetica, experientele vietii, temperamentul si personalitatea fiecaruia influenteaza riscul de a dezvolta sau nu tulburari de adaptare, in fata unor stimuli stresanti psiho-emotionali.

Factori de risc

Unele situatii cresc semnificativ riscul de a avea tulburari de adaptare.

Evenimentele stresante

Evenimentele stresante ale vietii, atat pozitive cat si negative, sunt factori cauzatori importanti a tulburarilor de adaptare. Cateva exemple includ:
• Divortul sau alte probleme ale mariajului
• Probleme interpersonale, in relatii
Modificari ale stilului de viata, precum pensionarea, nasterea, mutarea intr-un oras nou
• Situatii dificile precum pierderea locului de munca, a unei persoane apropiate, sau dificultati financiare
• Probleme cu educatia
• Situatii amenintatoare de viata, precum hartuirea fizica sau dezastrele naturale
• Factori stresanti constanti, precum o boala

Experientele de viata

Unele experiente pot influenta fie pozitiv, fie negativ, modul in care gestionati stresul. De exemplu, riscul de a avea tulburari de adaptare creste in cazul persoanelor care au:
• Experimentat stres important in copilarie
• Alte afectiuni psihice diagnosticate
• Mai multe situatii dificile, ce se intampla in acelasi timp

Complicatii

Daca tulburarile de adaptare nu sunt recunoscute si tratate, acestea pot duce la afectiuni psiho-emotionale mai grave, precum depresia, anxietatea, consumul de substante interzise. Astfel, pentru a evita aceste consecinte, este important ca persoana afectata, sau cei din jurul ei, sa recunoasca aceasta problema, sa o constientizeze si sa se adreseze unui specialist, pentru gestionarea tulburarilor cat mai sanatos posibil.

Preventie

Nu exista moduri sigure de a preveni dificultatile de adaptare la stres. Dezvoltarea unor strategii bune de gestionare a stresului, si invatarea constientizarii acestor situatii, va poate ajuta in timpul perioadelor stresante.

Daca stiti ca urmeaza o situatie dificila, precum mutarea, schimbarea locului de munca sau pensionarea, faceti din timp imbunatatiri ale obiceiurilor, apelati la ajutor din partea celor dragi si pastrati-va optimismul. Amintiti-va mereu ca situatia stresanta este limitata in timp, nu va dura pentru totdeauna, si ca puteti trece prin aceasta. Luati in considerare o discutie preventiva fie cu medicul, fie cu un specialist in psiho-terapie, pentru a primi sfaturi in legatura cu gestionarea stresului.

Metode de diagnostic

Diagnosticul tulburarilor de adaptare se face pe baza evenimentelor stresante majore din viata pacientului, pe baza simptomelor si pe modul in care acestea influenteaza viata de zi cu zi. Medicul va pune intrebari despre evenimentele din trecut, despre stilul de viata si despre aspecte sociale.

Criteriile pe care acesta le va utiliza pentru stabilirea diagnosticului, includ:
• Simptome psiho-emotionale sau comportamentale in primele 3 luni de la o situatie stresanta
• Experimentarea unui stres mai mare decat de obicei, ce cauzeaza probleme in viata zilnica
• Simptomele nu sunt rezultatul altei afectiuni psiho-emotionale

Tipuri de tulburari de adaptare

Specialistii descriu 5 tipuri de tulburari de adaptare. Desi toate sunt interconectate, fiecare tip da simptome si semne specifice.

Tulburarile de adaptare pot fi:
• Cu depresie. Simptomele includ sentimente de tristete intensa, plans frecvent, lipsa de speranta, lipsa de placere in lucruri care aduceau fericire anterior
• Cu anxietate. Simptomele includ o stare de ingrijorare permanenta, emotii puternice, dificultati de concentrare, coplesire. Copiii cu acest tip de tulburare simt o frica intensa de separare de parinti, in situatii minore, de scurta durata
• Cu anxietate si depresie, in care simptomele sunt o combinatie dintre cele doua categorii  
• Cu tulburari comportamentale, precum violenta, neglijenta, incalcarea regulilor
• Cu tulburari emotionale si comportamentale, fiind o combinatie dintre anxietate, depresie si tulburari comportamentale

Optiuni de tratament

Multe persoane cu tulburari de adaptare considera tratamentul eficient si foarte util. Optiunile de tratament includ psihoterapia, tratamentul medicamentos, sau o combinatie intre acestea.

Psihoterapia

Psihoterapia este tratamentul principal atunci cand vine vorba de tulburarile de adaptare la stres. Aceasta poate fi individuala, de grup sau terapie familiala. Prin psihoterapie, pacientul vorbeste cu un specialist in domeniu, care stie ce intrebari, raspunsuri si discutii sa aiba cu pacientul.

Terapia poate aduce urmatoarele beneficii:
• Ofera suport emotional
• Ajuta pacientul sa revina la o rutina sanatoasa
• Ajuta pacientul sa inteleaga cum si de ce evenimentul stresant il afecteaza
• Ajuta pacientul sa dezvolte tehnici de gestionare a stresului, utile in viitor

Medicatie

Medicamentele antidepresive sau anxiolitice pot fi recomandate, de catre medic, in unele situatii. Acestea trebuie administrate doar la indicatia medicului, pentru perioada indicata de catre acesta.

Concluzie

Tulburarile de adaptare sunt dificultati psiho-emotionale, ce apar in urma unui eveniment stresant, in primele 3 luni de la producerea acestuia. Stresul poate arata diferit de la persoana la persoana, insa, indiferent de forma lui, acesta poate fi gestionat corect, astfel incat sa nu produca probleme de sanatate mai grave. Tulburarile de adaptare, odata recunoscute, pot fi cu siguranta depasite, prin psihoterapie si/sau medicatie de specialitate.

Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/adjustment-disorders/diagnosis-treatment/drc-20355230
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/adjustment-disorders/symptoms-causes/syc-20355224


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Clinica Aproape
Tel: 0722187700
Bucuresti, Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 13A, Sector 1
CLINICA RENIA
Tel: 0748662662
Bucuresti, Str. Dr. Nicolae Turnescu, Nr. 11, București, Sector 5

Citeste si despre:

Modificarile sexuale si fizice aparute pe masura inaintarii in varsta Adaptarea - in cazul unei slujbe cu program de noapte Tulburari de ritm cardiac - aritmii cardiace Tulburarile de miscare: distonia Tulburari de erectie Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice Tulburari de spectru autist Cand devine sindromul de realimentare o afectiune letala? Adaptarea copiilor la reintoarcerea in scoala Ce reprezinta Tulburarea de Adaptare?