Legatura tricotilomaniei cu alte tulburari ale sanatatii mintale
Ce este tricotilomania
Tricotilomania, numita si smulgerea patologica a parului, este o afectiune psihica frecventa, dar insuficient diagnosticata. Persoanele cu tricotilomanie experimenteaza o dorinta coplesitoare de a-si smulge parul.
Astfel, multe persoane cu aceasta afectiune nu vor constientiza ca au o problema de ordin psihologic, ci vor considera ca au pur si simplu un obicei necorespunzator. Totusi, exista si cazuri in care persoanele afectate vor prezenta si alte simptome fizice si psihice, unele chiar severe.
Este important de stiut ca tricotilomania nu implica doar smulgerea parului de la nivelul scalpului. Exista cazuri in care persoanele cu tricotilomanie incearca sa-si smulga firele de par de la nivelul genelor, sprancenelor sau a barbii.
In plus, unele persoane pot manca parul smuls, situatie ce implica alta afectiune, numita tricofagie. Acest lucru este periculos, deoarece pot sa apara probleme semnificative ale tractului gastro-intestinal.
Majoritatea persoanelor cu tricotilomanie dezvolta afectiunea in adolescenta. In plus, unele dintre aceste persoane se pot lupta cu afectiunea in mod continuu sau intermitent chiar si pe durata varstei adulte. Acest articol prezinta simptomele si cauzele tricotilomaniei, astfel incat sa fie mai usor de inteles, dar si optiunile de tratament disponibile.
Cuprins articol
Cauze si factori de risc
Medicii nu cunosc exact cauzele ce duc la dezvoltarea tricotilomaniei in cazul unor persoane. Acest lucru este valabil si din cauza faptului ca boala nu este mereu raportata. Astfel, se estimeaza ca tricotilomania afecteaza intre 0,5 si 2% din populatie, dar procentele ar putea varia.
Unii oameni raporteaza ca smulgerea parului ii ajuta sa se calmeze si sa amelioreze plictiseala. De asemenea, tragerea de par poate reprezenta si o metoda prin care unii oameni pot face fata mai usor unor emotii puternice.
Chiar daca agentii cauzali exacti nu sunt cunoscuti, exista anumiti factori ce pot creste riscul unei persoane de a dezvolta tricotilomanie. Istoricul genetic este incriminat, deoarece s-a constatat ca persoanele care au rude de gradul intai cu tricotilomanie sunt mai predispuse la a dezvolta si ele boala.
Tricotilomania pare sa fie la fel de frecventa in randul barbatilor si al femeilor, cel putin in perioada adolescentei. In schimb, cand vine vorba despre varsta adulta, femeile sunt mai predispuse sa dezvolte afectiunea decat barbatii. Traumele suferite in copilarie ar putea fi incriminate si ele pentru dezvoltarea tricotilomaniei. Cu toate acestea, nu exista suficiente cercetari pentru a sustine aceasta idee.
In plus, expertii lucreaza la identificarea modificarilor cerebrale ce apar la persoanele cu tricotilomanie. Acestia considera ca exista anumite modificari ce pot afecta capacitatea unei persoane de a controla comportamentele impulsive, precum tragerea de par.
Simptomatologie
O persoana cu tricotilomanie poate prezenta diferite simptome fizice si comportamentale. De exemplu, aceasta isi va smulge in mod repetat parul, adesea fara a fi constienta de actiunea avuta. Ulterior smulgerii parului, persoana in cauza se va simti usurata. In schimb, exista si cazuri in care tragerea de par va duce la anxietate si stres, mai ales din cauza ca actiunea nu poate fi oprita.
Persoanele cu tricotilomanie pot asocia si alte comportamente repetitive legate de par. De exemplu, acestea pot numara sau rasuci frecvent firele de par sau chiar le pot manca. Din punct de vedere fizic, pacientii vor avea locuri fara par la nivelul scalpului, barbiei, genelor sau sprancenelor, dar si iritatii locale ale pielii.
Optiuni de tratament
Multe persoane cu tricotilomanie nu solicita acordarea de tratament pentru starea lor de sanatate. In plus, unii oameni chiar nu sunt constienti de faptul ca sufera de o afectiune psihica, iar altii pot fi reticenti sa caute un diagnostic.
Astfel, medicii nu diagnosticheaza multe cazuri de tricotilomanie, ceea ce insemna ca exista foarte putine informatii despre ce tratamente disponibile sunt cele mai eficiente. Cu toate acestea, cercetarile limitate sugereaza ca terapiile comportamentale si tratamentele medicamentoase ar putea fi de ajutor.
Terapiile comportamentale
Un studiu de caz din 2012 a indicat faptul ca terapiile de inversare a obiceiurilor daunatoare ar putea fi eficiente chiar si in cazul tricotilomaniei.
Aceste terapii implica cinci etape importante:
1. Constientizarea – persoana afectata trebuie sa identifice factorii psihologici si de mediu care pot declansa episoadele de smulgere a parului;
2. Raspunsul competitiv – persoana afectata va inlocui comportamentul daunator cu un alt comportament ce nu are efecte negative asupra organismului;
3. Motivarea – pacientii cu tricotilomanie se vor angaja in diferite activitati si comportamente care le vor aminti importanta terapiei. De exemplu, pacientii trebuie sa primeasca laude din partea familiei si a prietenilor pentru progresele realizate;
4. Relaxarea – pacientii trebuie sa practice diferite tehnici de relaxare, precum meditatia si respiratia profunda. Acestea ajuta la reducerea stresului si a dorintei de smulgere a parului;
5. Generalizarea – persoana afectata trebuie sa practice noile abilitati in diferite situatii, chiar si stresante, astfel incat noul comportament sa devina automat.
Conform unei analize din 2011, majoritatea expertilor din domeniul medical sunt de acord ca terapiile comportamentale trebuie sa fie primele optiuni de tratament pentru tricotilomanie.
Legatura tricotilomaniei cu alte tulburari ale sanatatii mintale
DSM-5 clasifica tricotilomania ca o tulburare obsesiv-compulsiva. Totusi, versiunile anterioare ale acestui manual au clasificat-o ca o tulburare de control al impulsurilor.
Specialistii au observat faptul ca tricotilomania poate sa apara si in asociere cu alte tulburari ale sanatatii mintale, precum anxietatea, tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHD), depresia si tulburarea obsesiv-compulsiva. Astfel, tratarea acestor afectiuni poate duce chiar si la ameliorarea manifestarilor produse de tricotilomanie.
Complicatii
Potrivit unui studiu de specialitate, aproximativ 20% dintre persoanele cu tricotilomanie isi vor manca parul dupa ce l-au smuls. Una dintre cele mai frecvente si grave complicatii ale acestui comportament consta in formarea unei „mingi” de par in stomac. Din punct de vedere medical, aceasta formatiune din par poarta denumirea de tricobezoar.
Formarea unui astfel de depozit de par la nivel gastric poate provoca diferite leziuni ale tractului gastrointestinal. Astfel, unele dintre cele mai frecvente complicatii ale tricobezoarului sunt reprezentate de greata, varsaturi, dureri de stomac, ocluzie intestinala si anemie.
In cazul in care un tricobezoar va obstrua intestinul unei persoane, sansele in favoarea unei interventii chirurgicale sunt foarte mari.
In plus, se considera ca multe dintre persoanele cu tricotilomanie au o calitate scazuta a vietii. Acestea pot dezvolta depresie si anxietate, mai ales din cauza incapacitatii lor de a-si controla smulgerea compulsiva a parului.
De asemenea, ingrijorarile pot veni si din perspectiva aspectului corporal, deoarece aceasta tulburare va duce la zone iritate si fara par. Toate aceste lucruri vor duce la raspunsuri emotionale care pot avea ca rezultat chiar si lipsa de la locul de munca, scoala si mediu social.
Concluzii
Tricotilomania este o afectiune medicala rara care poate afecta foarte mult calitatea vietii unei persoane. Totusi, multe persoane nu constientizeaza existenta problemei sau nu cunosc faptul ca sunt disponibile tratamente eficiente.
Persoanele care considera ca sufera de tricotilomanie ar trebui sa viziteze cat mai curand medicul. Acest lucru este foarte important, deoarece boala poate evolua in mod negativ in lipsa unui tratament corespunzator.
Bibliografie:
Franklin, M. E., et al. (2011). Trichotillomania and its treatment: A review and recommendations.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3190970/
Grant, J. E., & Chamberlain, S. R. (2017). Trichotillomania.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5328413/
Grant, J. E., et al. (2017). Trichotillomania and co-occurring anxiety.
sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0010440X16303078
Gupta, S., & Gargi, P. D. (2012). Habit reversal training for trichotillomania.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3358939/
Habit reversal training. (n.d.).
manhattanpsychologygroup.com/habit-reversal-training-adults
Hair pulling (trichotillomania). (n.d.).
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
