Implantul dentar - intrebari si sfaturi

Actualizat: 10 Aprilie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Implantul dentar reprezinta cea mai buna solutie de inlocuire a unui dinte lipsa, actualale tehnici medicale permitand medicilor dentisti sa aplice un dinte artificial indiferent de situatia care a condus la pierderea celui natural.

La baza, un implant dentar nu este nimic altceva decat o piesa confectionata din titan, forma sa fiind asemanatoare cu cea a unui surub. Pacientul, avand unul sau mai multi dinti lipsa, va suferi o interventie chirurgicala care poarta numele de implantologie, implantul dentar fiind introdus in osul maxilarului pentru a substitui radacina dintelui.

Interventia chirurgicala nu este una agresiva si este comparabila cu o extractie, plasarea implantului dentar in os fiind posibila atat in imediata perioada a extractiei cat si dupa ce zona s-a vindecat in totalitate. Devreme ce implantul dentar a fost inserat in os, se necesita o perioada de integrare care poata dura pana la sase luni, urmatorul pas pe care trebuie sa-l faca medicul dentist fiind de a va atasa bontul proteic, acesta din urma fiind gazda coroanei dentare.

Cine poate beneficia de un implant dentar?

Conform specialistilor, majoritatea celor care au pierdut unul sau mai multi dinti sunt candidatii ideali in vederea unui implant dentar. Bineinteles ca sunt si anumite exceptii de la aceasta regula, in cele mai dese randuri cantitatea si calitatea osoasa impiedicand medicul sa va propuna un implant dentar.

De asemenea, starea de sanatate a pacientului sau pozitia sinusului si a nervului alveolar-inferior pot impiedica aplicarea unui implant dentar, in aceste situatii fiind necesar sa vi se faca un set complet de radiografii specifice cat si analize de sange.

Intrebarea cea mai uzuala: doare sau nu operatia de implantologie?

Putem spune ca circula un mit in ceea ce priveste implantul dentar si operatiunea in sine, aspectele legate de durere nefiind fondate. In momentul de fata, toate clinicile care ofera implanturi dentare folosesc tehnici moderne in ceea ce priveste interventia, se bazeaza pe echipamente de ultima generatie, in timp ce medicamentatia si anestezia le permit sa va garanteze dureri minime sau inexistente.

Este varsta un impediment?

In randurile anterioare va precizam un aspect de baza in ceea ce priveste implantul dentar, nicio regula medicala neavand vreo legatura cu varsta pacientului. Importante sunt alte criterii, precum starea generala de sanatate a pacientului sau calitatea osului in care se va implanta piesa metalica.

Din acest punct de vedere, daca sunteti o persoana perfect sanatoasa si aveti un istoric dentar fara complicatii, este foarte probabil sa nu conteze varsta pe care o aveti si sa fiti apti din punct de vedere medical in vederea derularii unei interventii chirurgicale specifice.

Care sunt pasii de baza ai aplicarii implantului dentar?

Am precizat anumite aspecte in definirea implantului dentar insa detaliile sunt mult mai numeroase in ceea ce priveste aceasta tehnica chirurgicala. Intr-o prima instanta este necesar sa vi se faca analizele aferente, in urma primirii acordului din partea medicului putandu-se interveni in vederea plasarii implantului dentar in os.

Inserarea implantului se face sub anestezie, evitandu-se astfel durerile aferente, in timp ce pacientul nici macar nu va resimti prezenta sa in cavitatea bucala, singurele efecte fiind cele ale firelor de sutura.

Dupa ce interventia a luat sfarsit, este posibil sa apara un anumit disconfort la aproximativ trei ore distanta, in aceasta perioada efectul anesteziei disparand treptat. De obicei, interventia chirurgicala pentru un implant dentar dureaza aproximativ o ora, diferente majore aparand in momentul in care se efectueaza mai multe proceduri de acest gen.

In decursul a trei, maxim sase luni, se preconizeaza ca operatiunea de implantologie a avut succes, pasul urmator fiind de a atasare a bontului proteic. O ultima etapa poarta numele de protezare si se deruleaza pe durata a cateva sedinte, in aceasta perioada fiind fixate coroanele sau puntile aferente.

Cum mi se schimba viata dupa ce am beneficiat de o astfel de interventie?

Implantul dentar este recunoscut ca fiind o solutie prin care va puteti recapata zambetul de altadata, drept pentru care va puteti simti extrem de confortabil in perioada imediat urmatoare.

Fata de un dinte natural, implantul dentar se intretine la fel de facil, va permite sa va bucurati de bauturile si mancarurile preferate, este rezistent in timp si va inlatura orice teama de a zambi in momentele frumoase ale vietii.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

DENTETICO
Tel: 0721904777
Brasov, Bd.Griviței, Nr.70, Bloc 6, Parter

Medici

medic stomatolog Podoreanu Georgiana
Stomatologie - DENTETICO
Brasov, 0721904777
medic stomatolog coordonator Chiriacescu Cristina
Stomatologie - DENTETICO
Brasov, 0721904777
medic specialist Balint Andreea
Stomatologie - DENTETICO
Brasov, 0721904777
medic specialist chirurgie dento-alveolara Tatomir Alexandru
Chirurgie dento-alveolara - DENTETICO
Brasov, 0721904777

Citeste si despre:

Totul despre implantul dentar Implantul contraceptiv Tot ce trebuie sa stii despre implantul dentar Aparatul dentar Abcesul dentar Implantul de gamba 7 intrebari pe care trebuie sa le adresati medicului ginecolog Echipa de medici specialisti – Secretul unui zambet sanatos si de durata la Clinica Dr. Lupu Implanturi dentare: Sfaturi de la Dr. Buza pentru prevenirea pierderii osoase dupa extractia dentara Periajul dentar de doua ori pe zi vs periajul dentar o data pe zi Cand este recomandat sa porti aparat dentar Optiunile de tratament pentru abcesul dentar Controlul dentar de specialitate la 6 luni si igienizarea dentara profesionala periodica 7 intrebari stanjenitoare despre sex si raspunsurile lor Greseli in periajul dentar Cele mai frecvente cauze ale aparitiei abcesului dentar