Cei 3 pasi recomandati de autoritati pentru a combate gripa iarna aceasta

Actualizat: 13 Decembrie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Luna decembrie marcheaza, de obicei, debutul sezonului de varf al gripei, prin urmare in aceasta perioada a anului este nevoie de masuri serioase de precautie, mai ales ca incepe alergatura prin magazine si statul in aglomeratie.

Centers for Disease Control and Prevention (Agentia federala americana care se ocupa cu protejarea sanatatii publice si are in grija controlul bolilor) recomanda tuturor persoanelor sa urmeze 3 pasi simpli pentru a tine gripa la distanta iarna aceasta.

1. Vaccinarea antigripala

Vaccinarea antigripala este primul si cel mai important pas in combaterea gripei. Vaccinul este recomandat a fi administrat anual, deoarece are o eficienta pe termen determinat. Persoanele care se afla in categoria de risc, cum ar fi copiii, femeile insarcinate, batranii si cei cu afectiuni cronice, ar trebui sa aiba prioritate la vaccinare.

2. Masuri zilnice de protectie

Cel de-al doilea pas recomandat de CDC consta in respectarea masurilor zilnice de protectie. Asfel, nu ar trebui sa te apropii de persoane bolnave, ar trebui sa te speli bine pe maini de cateva ori pe zi, ar trebui sa eviti atingerea nasului, a gurii si a ochilor daca nu esti spalat pe maini si nu in ultimul rand ar trebui sa dezinfectezi suprafetele cu care intri des in contact, cum ar fi biroul, tastatura, mouse-ul si clantele.

3. Antivirale doar la sfatul medicului

Daca totusi incepi sa prezinti simptome de gripa, nu te trata singur, dupa ureche. Mergi la medic, pentru a primi cel mai indicat tratament cu antivirale. Aceste medicamente amelioreaza simptomele de gripa si scurteaza perioada bolii, mai ales daca sunt luate in primele 2 zile de la debutul simptomelor.


Citeste si despre:

Pasi practici de pregatire pentru chimioterapie 11 remedii pentru raceala si gripa pe care le poti face acasa Pasii care trebuie urmati pentru stabilirea unui diagnostic corect 10 pasi simpli de retinut pentru un ficat sanatos Vaccinuri necesare pentru adulti Topul celor mai bune ingrediente din lotiunile pentru corp 13 trucuri pentru a ne stapani pofta de dulciuri Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood 5 sporturi de iarna pentru mentinerea sanatatii Alimente utile pentru combaterea racelii Cum afecteaza COVID-19 copiii? Tulburarile de somn Circumcizia feminina – Mutilarea genitala feminina Ce este hernia ombilicala? Strategii de prevenire a gripei