Pasi practici de pregatire pentru chimioterapie

Actualizat: 25 Martie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Livia Claudia Todireasa
Consultant medical:

Dr. Livia Claudia Todireasa
Medic specialist medicina de familie

Pregatirea pentru chimioterapie


Pregatirea pentru chimioterapie ofera organismului un ragaz necesar pentru a-si economisi resursele atat de importante pentru tratamentul dificil la care va fi supus.

Chimioterapia poate avea un impact important asupra ritmului cotidian obisnuit, de aceea cativa pasi practici care sa reduca stresul asociat cu aceasta terapie ajuta la menajarea sanatatii fizice si emotionale.

Informarea corecta despre chimioterapie

Inainte de pregatirea propriu-zisa pentru chimioterapie, pacientii trebuie sa inteleaga foarte bine ce presupune tratamentul si cum va fi el administrat in functie de necesitatile medicale personale.

Odata ce medicul oncolog decide inceperea chimioterapiei, ce presupune utilizarea de medicamente pentru tratarea cancerului, pacientul este supus mai multor teste medicale care sa ajute la stabilirea substantelor medicamentoase potrivite, a modului acestora de administrare si a dozelor necesare. Aceste teste includ radiografiile toracice, prelevarea mostrelor de sange si urina, tomografiile sau electrocardiogramele.

Chimioterapia este administrata ciclic, astfel incat organismul sa isi poata regenera celulele sanatoase si sa isi recapete vigoarea. Numarul tratamentelor de acest tip si frecventa lor variaza in functie de tipul cancerului tratat, scopurile terapeutice, medicamentele folosite si reactiile corpului dupa administrare.

Tipurile de chimioterapie au si ele mai multe forme, in functie de administrarea substantelor medicamentoase

- orala: pilule sau picaturi;
- topica: medicamente aplicate direct pe piele;
- intramusculara: substante injectate in tesutul muscular;
- subcutanata: substante injectate sub piele;
- intravenoasa: substante injectate in vene;

Medicamentele chimioterapice mai pot fi administrate in zone specifice ale corpului, printr-un tub numit cateter. Acesta poate fi pozitionat la nivelul abdomenului, coloanei vertebrale, vezicii urinare sau ficatului.

Organizarea modului de viata

Dupa intelegerea deplina a implicatiilor tipului de chimioterapie la care urmeaza sa fie supus, pacientul trebuie sa isi reorganizeze modul de viata, astfel incat schimbarile diverse care vor urma sa aiba efectele adverse cat mai putin deranjante asupra tonusului fizic si psihic.

Intocmirea unei liste de sarcini zilnice, saptamanale si lunare este primul pas practic catre reducerea impactului chimioterapiei.

Schimbarile in dieta

O dieta echilibrata si bogata in nutrienti este esentiala in perioada anterioara inceperii chimioterapiei. Un organism hranit corespunzator va avea o imunitate crescuta si o rezistenta mai mare in fata efectelor secundare ale medicamentelor chimioterapice.

Cum pofta de mancare este scazuta in aceasta perioada vulnerabila, organizarea meselor devine esentiala pentru asigurarea aportului de nutrienti atat de important

- Aprovizionarea cu alimente neperisabile. In timpul tratamentului, cumparaturile vor fi mai solicitante, asadar este necesar sa aveti la indemana hrana sanatoasa.

- Stabilirea unui program regulat de masa. Incepeti disciplinarea alimentara inainte de prima sedinta de chimioterapie, stabilind un program regulat de masa, pe care sa il respectati pe cat posibil si in timpul tratamentului. Gatiti in avans feluri de mancare dietetice care pot fi congelate, astfel incat sa le puteti consuma ulterior fara sa depuneti efort in a le prepara cand organismul este slabit.

- Stimularea apetitului alimentar. Luati masa in familie cat mai des sau in compania unui prieten, un cadru social va ajuta sa va cresteti pofta de mancare.

- Alegerea alimentelor potrivite. Cand niciun preparat nu vi se pare suficient de apetisant, apelati la alimente usor de digerat, cu gust placut, precum piureul de cartofi, cerealele cu lapte, ouale fierte, salatele usoare etc.

- Dozarea portiilor. Obisnuiti-va din timp sa consumati portii mai mici si mai dese, intrucat mesele copioase sunt greu de tolerat in timpul chimioterapiei.

- Hidratarea organismului. Consumati cat mai multe lichide, in special apa plata si sucuri naturale din fructe si legume.

Masurile de protectie impotriva germenilor

Intrucat imunitatea organismului scade semnificativ pe fondul administrarii tratamentului chimioterapic, sunt necesare masuri suplimentare de protectie impotriva contactarii germenilor periculosi.

- Spalati-va pe maini frecvent. Daca acesta nu este inca un obicei, impuneti regula spalatului pe maini in familie, o cale esentiala de prevenire a imprastierii agentilor patogeni.

- Igienizati perfect grupurile sanitare din casa. Rugati un membru al familiei sau angajati personal care sa dezinfecteze zilnic grupurile sanitare din locuinta si celelalte suprafete cu un grad ridicat de contaminare cu bacterii care v-ar putea provoca infectii.

- Evitati contactele apropiate cu cei din jur. Gesturi banale, precum stransul mainii sau sarutul pe obraz, devin periculoase in conditiile unei imunitati precare. Nu va expuneti mai mult decat este necesar!

- Protejati-va in intimitate. Daca medicul specialist v-a permis continuarea normala a vietii sexuale, folositi prezervativul pentru mai multa siguranta.

Protectia la locul de munca

Nu toti pacientii supusi chimioterapiei isi abandoneaza activitatea profesionala in timpul tratamentului, daca starea de sanatate le permite acest lucru. In schimb, este posibil sa nu puteti face fata unui program normal cu norma intreaga, de aceea este recomandat sa va adresati departamentului de resurse umane si sa va solicitati dreptul de a munci cu program redus, pana la sfarsitul terapiei.

Ingrijirea danturii

Un alt pas esential in pregatirea pentru chimioterapie este efectuarea unui consult stomatologic, intrucat cavitatea bucala este o sursa periculoasa de infectii.

Efectuati regulat spalaturi bucale cu o solutie speciala formata dintr-un sfert de lingurita de bicarbonat de sodiu, un praf de sare si o cana de apa calduta, care sa previna aparitia aftelor dupa inceperea chimioterapiei. Nu va spalati dantura cu pasta de dinti pe baza de laurilsulfat.

Multi pacienti sufera din pricina gurii uscate in timpul chimioterapiei, de aceea specialistii recomanda folosirea unei ape de gura cu ingrediente naturale (fara alcool), care sa inlature acest disconfort.

Care sunt scopurile chimioterapiei?

Inainte de a initia un tratament chimioterapic si de a va face pregatirea necesara atat fizica cat si psihica trebuie sa cunoasteti urmatoarele scopuri:

- vindecarea cancerului deoarece rolul acestei chimioterapii agresive de cele mai multe ori este de a distruge toate celulele canceroase care ar putea disemina si da metastaze la distanta;
- scop neoadjuvant inaintea interventiei chirurgicale sau postinterventie;
- controlul cresterii tumorale cu rol de a micsora dimensiunile existente;
- in stadii avansate are scop paliativ de a imbunatati calitatea vietii.


Citeste si despre:

Cancerul endometrial Pregatirea din punct de vedere nutritional pentru primele 2 luni de sarcina Efectele tratamentului pentru cancer asupra creierului - Chemo brain Interactiunea alimentelor cu medicamentele Atrofia vaginala 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre scarlatina Analiza materialului seminal (spermograma) Gura uscata sau xerostomia Acupunctura - o optiune terapeutica Transplantul de celule stem Sanatatea pielii capului