Aveti probleme in a atinge orgasmul? - Un ghid pentru femei

Actualizat: 27 Septembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Introducere


Sa ajungeti la orgasm nu este asa usor, daca sunteti femeie. Majoritatea barbatilor ajung la orgasm fara probleme, dar femeile nu sunt construite asa. Dar majoritatea oamenilor nu realizeaza acest lucru.

Sa recunoastem: cartile, filmele si, in special revistele pentru femei si adolescente, zugravesc o cu totul alta imagine a femeilor care sunt patimase si capabile de a atinge orgasmul fara nici un efort.

Deci in cazul femeilor care nu sunt toate acestea - si acestea sunt intr-un numar foarte mare - acest tip de portret media este, cu siguranta, nefolositor si mai ales daunator si dureros. Intr-adevar, adolescentele si fetele de 20 de ani, au tendinta de a afirma ca ceva nu este in regula cu ele, chiar ca suferi de frigiditate, daca nu pot atinge orgasmul. Nu este insa cazul. De fapt, majoritatea sunt absolut normale.

Interesant, cu toate acestea, cu numai o generatie in urma, foarte multi medici erau de parere ca o proportie importanta din populatia feminina, nu poate ajunge la orgasm. De ce credeau ei asta? Pentru simplu fapt ca multi dintre ei aveau putina sau nici o instruire in medicina sexuala.

De asemenea, cea mai mare parte din ei erau atat de jenati de sex, incat incercau sa evite aceste discutii cu pacientele. In plus, intrucat femeile nu necesita orgasmul pentru a ramane insarcinate, majoritatea medicilor nu puneau mare pret pe orgasmul feminin.

Noua atitudine

In prezent, din fericire, medicii au o atitudine diferita. Acestea se datoreaza faptului ca, in prezent, medicii sunt familiari cu rezultatele studiilor conduse de cercetatorii americani Kinsey, Masters and Johnson, Shere Hite si altii.

In plus, in ultimii 15 ani s-a observat un numar de studii pe teme sexuale, aplicate pe un numar mare de persoane, in ziare si reviste. Intr-adevar, Serviciul de Informare Medicala a conceput multe dintre acestea.

Rezultatele acestor studii au destainuit publicului britanic secretele vietii sexuale. Acum se cunoaste ca orice femeie poate avea orgasm - si chiar multipe orgasme - daca imprejurarile vietii sale sunt potrivite. Iar aceste circumstante de obicei includ a avea un partener, a-si intelege partenerul care cunoaste secretele sexului si care foloseste aceste informatii pentru a o ajuta sa se relaxeze si sa atinga orgasmul.

Si s-a mai spus faptul ca orgasmul este mult mai automatic la barbati decat la femei. Se pare ca, chiar daca exista foarte multi barbati foarte protectori si decenti, abilitatea lor de a aduce femeia la orgasm nu este legata numai de sentimente ca dragoste si romantism. In schimb, femeile de toate varstele isi gasesc increderea sexuala intr-un climat de apreciere si afectiune profunda.

Intr-adevar, in zilele noastre, exista o serie de femei, care prefera varianta sexului fara obligatii, la fel ca si barbatii, dar acestea sunt in minoritate. Iar rezultatele unor studii au descoperit faptul ca multe dintre aceste femei sunt de fapt foarte nefericite.

Dar pentru a intelege mai mult din orgasmul feminin, sa ne intoarcem la inceputurile vietii sexuale a femeii.

Inceputurile vietii sexuale

Foarte multe femei tinere sunt ingrijorate in legatura cu abilitatea lor de a ajunge la orgasm. Dar realitatea este ca, spre deosebire de barbati, majoritatea femeilor trebuie sa invete sa atinga orgasmul.

Cercetarile arata ca majoritatea femeilor tinere nu reusesc sa atinga orgasmul, decat dupa o perioada considerabila de timp dupa inceperea vietii sexuale. Mai mult, s-a demonstrat ca atunci cand ajung la orgasm pentru prima data, femeile o fac in foarte multe moduri.

Intr-un studiu s-a ajuns la concluzia ca:
- 47% dintre femei au atins prima data orgasmul prin masturbare
- 32% in urma contactului sexual
- 20% prin petting
- 1% in timpul somnului.

In acelasi studiu s-a demonstrat ca cea mai frecventa varsta a primului orgasm a fost cea de 18 ani, dar in anumite cazuri ar putea aparea si la 40 de ani.

Grupa de varsta 20-30 de ani

Chiar si in jurul varstei de 20-30 de ani, multe femei au dificultati in atingerea acelui orgasm. In prezent, majoritatea terapeutilor sunt de parere ca daca nu reusiti sa atingeti orgasmul (sau daca il atingeti foarte greu), este o idee buna sa incepeti sa-l practicati de una singura.

Acest lucru ar putea fi evident, dar foarte multe femei sunt inhibate in legatura cu autostimularea si nu pot sa nu simta faptul ca nu ar trebui sa faca acest lucru. Dar realitatea e ca, prin masturbare puteti invata care este ritmul si presiunea ce trebuie aplicata, pentru a atinge orgasmul. In particular, trebuie sa va studiati corpul pentru a afla cum trebuie sa stimulati clitorisul.

Cu toate acestea, este important ca, daca folositi masturbarea pentru a invata despre orgasm, sa o faceti intotdeauna cand sunteti relaxata, confortabila, excitata, si mai ales, singura. A invata sa va iubiti propriul corp ar trebui sa fie o experienta delicioasa, dar nu o puteti face cand cineva bate la usa dormitorului sau baii si va spune sa iesiti afara pentru a aduce ceaiul!

Ar putea fi utila o caseta video despre cum sa ajungeti la orgasm. Dupa ce ati invatat cum sa ajungeti usor la orgasm, ii puteti arata partenerului de ce aveti nevoie pentru a ajunge la orgasm.

Este adevarat ca acest lucru poate parea stanjenitor la inceput, dar este important sa invatati sa va transmiteti sentimentele si de asemenea sa aratati cum va place sa fie atins corpul vostru. Cand nu puteti gasi cuvintele, folositi mangaierea. Dar incercati de asemenea sa construiti un vocabular impreuna cu partenerul care este usor de utilizat.

Foarte multe cupluri sunt de parere ca viata lor sexuala a esuat datorita faptului ca nu au limbajul corect. Iar a spune: ”ai putea sa-mi mangai...?”, nu este destul de specific pentru a fi folositor.

Unele femei, descopera accidental ca este mai usor sa atinga orgasmul folosind un vibrator. Dar pentru foarte multe femei, a se folosi de un obiect sexual pe care nu se pot baza, nu este foarte usor.

Daca acest lucru vi se aplica, ar trebui sa stiti ca in ultimele decade s-au dezvoltat o serie de magazine virtuale, prin care pot fi achizitionate aceste obiecte, magazine care sunt coordonate de catre femei, pentru femei. Ajutorul lor este foarte util. Si sunt de mare ajutor femeilor, care pot cumpara aceste lucruri fara a mai fi nevoie sa intre in sex shop-uri, unde ar fi inconjurate de barbati, de multe ori nefiind unii atragatori. Aceste magazine online vand si lenjerie intima, literatura erotica si substante lubrifiante, fiind utile atat barbatilor homosexuali cat si femeilor heterosexuale.

Grupa de varsta peste 30 de ani

In jurul varstei de 30, 40 sau 50 de ani, ar trebui sa fiti capabila sa atingeti orgasmul foarte usor, mai ales daca ati avut un partener sexual intelegator.

Dar trebuie sa va amintiti faptul ca majoritatea femeilor apreciaza abilitatea de a atinge orgasmul in functie de perioada ciclului menstrual in care sunt. Este foarte frecvent, in cazul unei femei, sa considere o perioada propice pentru atingerea orgasmului jumatatea ciclului menstrual. Dar unele femei se simt foarte excitate in perioada care urmeaza ciclului menstrual. Altele au observat ca nu au chef de sex deloc in timpul anumitor perioade ale lunii. Toate acestea sunt normale.

Cu toate acestea, daca tot nu aveti nici un fel de orgasm sau daca aveti probleme foarte mari in atingerea orgasmului, se recomanda consultul medicului specialist. In UK, una dintre modalitatile prin care se poate face acest lucru, este prin discutarea cu un medic-femeie de la Clinica de Planificare Familiala. Multi dintre acesti medici au pregatire speciala pentru ajutarea pacientelor sa se relaxeze si sa atinga orgasmul.

Deci la ce va puteti astepta in cazul in care va luati inima in dinti si faceti o programare la o Clinica de Planificare Familiala? Medicul-femeie va va pune unele intrebari legate de viata sexuala, de relatii si de starea de sanatate de asemenea. Ea va va examina pentru a fi sigura ca sunteti sanatoasa din punct de vedere fizic si apoi va va consilia pe o perioada de cateva saptamani.

Tipuri diferite de orgasm

Datorita lui Freud, parintele psihanalizei, se considera ca orgasmele vaginale erau intalnite numai in randul femeilor mature, in timp ce orgasmele clitoridiene erau intalnite in randul femeilor imature.

Expertii nu mai considera acest lucru. Si multi dintre expertii in probleme sexuale din prezent, ca si femeile obisnuite, nu cunosc diferenta dintre un orgasm vaginal si unul clitoridian.

Majoritatea femeilor necesita stimulare clitoridiana pentru a atinge orgasmul. Acest lucru se aplica indiferent daca le plac jocurile sexuale sau contactul sexual.
Unele femei, pe de alta parte, sunt de parere ca au contact sexual fara stimulare manuala a clitorisului si pretind ca de fapt vaginul este cel care declanseaza orgasmul. Cu toate acestea, multi experti in sex, considera ca de fapt in timpul actului sexual clitorisul este stimulat prin diverse miscari sau este frecat de parti ale corpului barbatului.

Mai exista si punctul G de luat in considerare. Unele femei experimenteaza un orgasm intens, cand acea parte anatomica este stimulata (punctul G se gaseste in interiorul vaginului, pe peretele anterior al acestuia). Intradevar, multe femei care apreciaza faptul ca li se atinge punctul G, pretind ca ejaculeaza in timpul acestui orgasm intens.

Deci, exista un orgasm declansat la nivelul punctului G, unul vaginal si altul cu declansare la nivel clitoridian.

Parerea noastra in legatura cu acest lucru, este aceea ca nu conteaza daca exista sau nu tipuri diferite de orgasme. Ceea ce conteaza este faptul ca trebuie sa aveti orgasme satisfacatoare oricand doriti si ca trebuie sa le savurati intens.

Orgasmele simultane
Multe femei ne scriu, plangandu-se ca nu pot atinge orgasmul simultan cu partenerul. Dar de fapt, orgasmele simultane sunt foarte rare. Cercetarile efectuate de catre Serviciul Medical de Informatii si altele, au demonstrat ca majoritatea femeilor rar ajung la orgasm in acelasi timp cu partenerul.

Cu toate acestea, este un lucru placut cand se intampla. Si poate fi atins daca barbatul are un bun control al orgasmului propriu, si daca stie cum sa-si foloseasca degetele in timpul contactului sexual, pentru a aduce femeia la orgasm in acelasi moment cand el termina.

Orgasmele multiple
Pana recent, medicii erau de parere ca numai o mica parte dintre femei pot avea orgasme multiple. Insa cercetarile efectuate de catre Serviciul Medical de Informatii si de altii au aratat ca de fapt, majoritatea femeilor pot avea o serie de orgasme, unul dupa altul, mai ales daca ele sunt fericite si relaxate in relatia cu partenerul, si daca partenerul este dispus sa le stimuleze de mai multe ori.

Trebuie sa retinem ca abilitatea de a avea orgasme multiple creste cu varsta. Este neobisnuit la varsta de 20 de ani, dar multe femei cu varsta de 40, 50 sau 60 de ani, pot experimenta acest lucru.

Orgasmul la mijlocul vietii

Dupa cum s-a afirmat, abilitatea unei femei de a atinge orgasmul se imbunatateste cu inaintarea in varsta. Dar pot fi probleme la mijlocul vietii, in timpul menopauzei. Majoritatea acestor dificultati apar datorita modificarilor hormonale care apar in organism. Si este frecvent in randul femeilor sa renunte la sex datorita faptului ca devin prea uscate si inconfortabile.

Din fericire, in prezent exista multe cai de a imbunatati aceste lucru. Exista pe piata multe substante lubrifiante, de buna calitate. Acestea sunt potrivite pentru toate grupele de varsta.

La mijlocul vietii, exista optiunea de a urma o terapie hormonala de substitutie, dar aceasta este un lucru la care orice femeie ar trebui sa se gandeasca cu mare atentie. Pana de curand, se credea ca terapia hormonala de substitutie ajuta femeia sa se simta mai bine in general, si sa doreasca mai mult sex, in particular. Cu toate acestea, imaginea despre aceasta s-a schimbat in mod semnificativ.

Cercetarile recente legate de terapia de substitutie hormonala (TSH) au aratat ca, desi acestea sunt foarte eficiente in indepartarea simptomelor neplacute ale menopauzei, ca atacurile de transpiratii profuze sau cele de inrosire a fetei, acest tip de terapie nu trebuie folosit pe termen lung. De nu trebuie considerat un elixir magic pe care il administrezi in perioada menopauzei si pe care il poti administra pana la varste inaintate.

In prezent, foarte multe femei folosesc suplimente alimentare pe baza de soia si de trifoi rosu pentru a ameliora simptomatologia; de asemenea le ajuta sa se simta mai tinere si in forma. Se administreaza cate un comprimat pe zi; mai exista si hormoni estrogeni naturali pentru lubrifierea vaginului.

Cu toate acestea, trebuie cunoscut faptul ca persoanele care folosesc asemenea suplimente sunt in minoritate, de aceea se recomanda consultul unui medic nutritionist, inainte de a lua aceste suplimente. Aceste suplimente sunt disponibile in farmacii si in diverse magazine-plafar.

Cum pot ajuta barbatii?

- Amintiti-va ca majoritatea femeilor au nevoie de stimulare clitoridiana. Clitorisul este acea portiune a organului feminin care are, ca si corespondent la barbat - penisul, fiind la fel de important clitorisul la femei ca si penisul la barbati.

- Trebuie sa stiti ca dragostea, romantismul, imbratisarile si o atmosfera buna excita intens femeia, la fel de mult ca si mangaierile voastre.

- Nu va grabiti

- Mangaiati-i sanii: cateva femei pot ajunge la orgasm prin simpla mangaiere a sanilor.

- Practicati sexul oral. Majoritatea femeilor adora acest lucru si unele pretind ca nu pot ajunge la orgasm pana cand barbatul nu le face asta.

- Nu fiti prea mandri ca sa o intrebati ce isi doreste cu adevarat.

- Practicati cateva partide de sex in care ea sa aiba initiativa si sa hotarasca ce urmeaza.

- Daca va pierdeti controlul si terminati inaintea ei, mai pastrati-va putina energie pentru a o saruta si stimula, pentru ca si ea sa ajunga la orgasm.

- Spuneti-i ca este minunata, sexy si frumoasa.

Concluzii

A avea orgasm este un sentiment minunat. Este justificat sa il aveti, dar nu este usor sa-l obtineti daca oun stapanire pe dumneavoastra oboseala, stresul sau daca sunteti nefericiti in relatia de cuplu. Daca nu stiti cum sa procedati, cereti ajutorul unui expert in domeniu.


Citeste si despre:

Ghid pentru tratarea gripei Ghid pentru protejarea oaselor la orice varsta Care sunt cele mai frecvente temeri ale mamelor cu privire la sarcina? Copilul tau are probleme cu somnul? Teste pentru probleme de erectie Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Probleme de dinamica sexuala la adolescenti Cand trebuie sa consultati un sexolog Frigiditatea si absenta orgasmului feminin Ce poti face pentru a avea orgasm simultan Disfunctia orgasmica