Ghid despre masturbare

Actualizat: 22 Noiembrie 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Masturbarea reprezinta autostimularea organelor genitale pentru atingerea excitatiei sexuale si placerii, de obicei pana la atingerea orgasmului (climax sexual).

Se efectueaza prin atingerea, mangaierea sau masajul penisului sau clitorisului pana la atingerea orgasmului.

Unele femei folosesc si stimularea vaginala sau folosesc "jucarii sexuale" de tipul vibratorului.

Cine se masturbeaza?

Aproape oricine. Masturbarea este un comportament frecvent, chiar si in cazul persoanelor care au relatii sexuale cu partenerul. Intr-un studiu national, 95% dintre barbati si 89% dintre femei afirma ca au experimentat masturbarea. Masturbarea este primul act sexual experimentat de femei si barbati. In copilarie, masturbarea reprezinta un proces normal de autocunoastere a fetitei sau baietelului. Majoritatea persoanelor continua sa se masturbeze si in perioada de adult, altele continua sa o faca toata viata.

De ce ne masturbam?

Pe langa senzatia de bine, masturbarea este o modalitate de eliberare a tensiunii sexuale care se poate acumula pe parcursul anumitor perioade, mai ales in cazul persoanelor care nu au partener sexual sau ai caror parteneri nu sunt disponibili de a face sex. Masturbarea este o metoda eficienta pentru persoanele care vor sa evite o sarcina si pericolele contactarii unei boli cu transmitere sexuala. De asemenea poate fi benefica atunci cand este necesara donarea unei mostre de sperma pentru efectuarea unui test de infertilitate sau pentru donare de sperma. In cazul in care un adult prezinta o disfunctie sexuala, masturbarea poate fi recomandata de sexolog pentru a permite persoanei experimentarea orgasmului (de obicei in cazul femeilor) sau pentru amanarea orgasmului (de obicei in cazul barbatilor).

Este masturbarea normala?

In trecut masturbarea era considerata o perversiune si semn de boala psihica, in prezent este considerata o activitate normala, pentru o viata sexuala placuta, implinita si fara riscuri. Este o modalitate normala pentru a simti placerea sexuala si poate fi efectuata pe tot parcursul vietii.
Masturbarea este considerata o problema cand inhiba activitatea sexuala cu partenerul, cand este facuta in public sau daca dauneaza persoanei. Poate fi considerata daunatoare daca este efectuata compulsiv si/sau interfera activitatile zilnice.

Este masturbarea periculoasa?

In general, comunitatea medicala considera masturbarea o exprimare a sexualitatii normala si fara riscuri, atat pentru femei cat si pentru barbati. Nu produce injurii fizice, nu dauneaza organismului si poate fi practicata cu moderatie pe tot parcursul vietii individului, ca parte a comportamentului sexual normal. Anumite religii si culturi se opun practicarii masturbarii sau chiar o considera un pacat. Acest lucru poate conduce la sentimente de vinovatie sau rusine in legatura cu acest comportament.

Unii experti sugereaza ca masturbarea poate imbunatatii relatiile interumane si sanatatea sexuala. Explorandu-ti corpul prin masturbare, poti afla zonele erogene si poti impartasi aceste lucruri partenerului. Unii parteneri folosesc masturbarea reciproca pentru a descoperi tehnici pentru imbunatatirea relatiei sexuale si cresterea cunoasterii reciproce.


Citeste si despre:

Aveti probleme in a atinge orgasmul? - Un ghid pentru femei Comportamentul sexual deviant Masturbarea la copiii mici Cand devine masturbarea dependenta? Cand devine masturbarea o problema? Disfunctia orgasmica Beneficiile pentru sanatate ale masturbarii Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Sindromul hipersexualitatii - cauze, simptome si tratament Asexualitatea Modificarile sexuale si fizice aparute pe masura inaintarii in varsta Vor putea medicamentele sa creasca dorinta sexuala a femeilor? Nevoia de a iubi si de a fi iubit Fanteziile erotice Pornografia si relatia de cuplu