Dieta vegana in randul copiilor

Actualizat: 04 Martie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Cora Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Cora Balaban-Popa
Medic specialist neonatolog

Spitalul Municipal Campina

Generalitati


Copilaria este un moment critic pentru crestere si dezvoltare, iar copiii trebuie sa primeasca toate vitaminele si minerale necesare.

Pentru acest lucru, planul alimentar trebuie sa cuprinda o alimentatie diversificata si sanatoasa. Totusi, in unele cazuri, parintii doresc ca planul alimentar al copilului sa fie asemanator cu al lor, fara a tine cont de aceste aspecte.

Dietele vegane pot fi urmate de adulti din mai multe motive, precum beneficiile asupra mediului inconjurator, asupra animalelor, dar si pentru propria sanatate.

Cu toate acestea, parintii vegani trebuie sa aiba mare grija atunci cand ofera copiilor in crestere aceeasi dieta. Aceasta poate fi sanatoasa, dar trebuie adaptata la nevoile copiilor, oferind toate vitaminele si substantele nutritive solicitate de organismul lor.

In cazul dietelor vegane, riscul de a oferi alimentele in mod gresit este destul de crescut, ducand la efecte negative nedorite, precum daune cognitive ireversibile sau chiar moarte.

Necesarul de vitamine si proteine

Se estimeaza ca aproximativ 10% dintre adulti urmeaza o dieta vegetariana. Aceasta implica eliminarea din alimentatie a oricarui tip de carne, inclusiv de pasare sau peste.

Cu toate acestea, ouale si produsele lactate sunt permise. In schimb, un numar mult mai mic de adulti, de aproximativ 1%, sunt vegani. Acest lucru presupune renuntarea la orice alimente de origine animala, inclusiv oua, lapte si miere.

Persoanele care urmeaza diete vegane sau vegetariene sunt expuse la diferite deficiente nutritionale, precum deficitul de vitamina B12, fier, zinc si calciu. Acest lucru poate fi corectat prin diferite suplimente. Medicul pediatru poate oferi cele mai bune sfaturi cu privire la acest lucru in cazul copiilor.

Carenta de vitamina B12 poate duce la anemie megaloblastica si diferite tulburari neurologice.

De asemenea, lipsa acestei vitamine duce la reducerea performantei cognitive, diminuand rationamentul, capacitatea de rezolvare a problemelor complexe, capacitatea de gandire abstracta sau capacitatea de a invata. In plus, memoria pe termen scurt este frecvent afectata la copiii care urmeaza diete vegane.

Calciul este esential in dezvoltarea osoasa a copiilor. Dietele vegane pot duce la carente de calciu, cu urmari destul de grave, precum rahitismul sau reducerea mineralizarii osoase. Aceste afectiuni duc la complicatii ulterioare, precum fracturile.

Ca si calciul, vitamina D reprezinta o alta vitamina extrem de importanta care poate lipsi la copiii vegani. Aceasta se gaseste in cantitati mari in lapte, galbenus de ou sau peste, toate aceste alimente fiind interzise in aceasta dieta.

Alimentatia saraca in vitamina D, asociata cu lipsa expunerii la lumina solara, creste extrem de mult riscul de a dezvolta osteoporoza sau rahitism.

Organismele in crestere ale copiilor au nevoie, de asemenea, de o cantitate crescuta de proteine, iar carnea ofera acest beneficiu.

Atunci cand un copil urmeaza o dieta vegana, aportul de proteine poate fi redus, iar absorbita lor este ingreunata. Proteinele sunt esentiale pentru ca un copil sa se dezvolte corespunzator si sa isi atinga maximul in inaltime.

Aportul energetic

Intrucat dieta vegana este restrictiva, cerintele pe care un copil le are din punct de vedere energetic nu sunt satisfacute. Astfel, dieta vegana poate reduce energia unui copil, dar si viteza si ritmul cu care acesta creste si se dezvolta.

Conform studiilor, copiii cu varste mai mici de doi ani care au urmat o dieta vegana au prezentat reduceri semnificative in greutate si inaltime, comparativ cu ceilalti copii de acelasi sex si varsta.

De asemenea, nivelurile de energie ale copiilor vegani au fost mult mai mici decat ale colegilor lor. Astfel, copiii vegani oboseau mult mai rapid in timpul orelor de sport decat copiii care aveau o dieta echilibrata si diversificata.

Adaptarea dietei in functie de copil

Inainte ca parintii sa schimbe dieta copilului, este indicat sa discute cu medicul pediatru sau cu un dietetician. Siguranta dietei alimentare este extrem de importanta, iar acesti specialisti pot oferi cele mai bune sfaturi.

Acestia pot educa parintii cu privire la simptomele care trebuie urmarite in cazul in care nevoile nutritionale ale copilului nu sunt satisfacute.

De exemplu, schimbarile de dispozitie sau pierderea energiei sunt consecinte ale carentelor alimentare si ar trebui sa traga un semnal de alarma cu privire la alimentatia oferita.

De asemenea, introducerea unei diete vegane in alimentatia copilului poate avea un impact emotional consistent. Unii copii se pot simti diferiti atunci cand mananca alte alimente decat prietenii lor.

Pe langa acest lucru, urmarea unei diete restrictive sau concentrate pe anumite alimente poate duce la comportamente alimentare gresite mai tarziu in viata. Cu cat dieta este mai restrictiva, cu atat mai mare este riscul de deficienta nutritionala.

In cazul femeilor care sunt insarcinate sau care alapteaza, riscurile sunt la fel de mari. Prima hrana ideala pentru copii este laptele matern, dar daca o mama nu poate hrani astfel copilul si doreste sa ii ofere o dieta vegana, singura alternativa consta in laptele de soia.

Copiii cu varste mai mici de 12 luni pot suferi de deficienta de vitamina B12, din cauza faptului ca ei nu au rezerve formate in corp. Trebuie cunoscut faptul ca acest lucru se poate intampla chiar si daca mama nu prezinta nici un semn de deficienta nutritionala.

Beneficiile trebuie intotdeauna sa depaseasca riscurile, iar acest aspect se aplica si asupra dietelor. Toate aspectele, atat fizice cat si psihice, trebuie luate in considerare, astfel incat copilul sa nu sufere pe niciun plan.

Beneficiile dietei vegane

Sunt foarte putine studii care sa sustina rezultatele benefice ale dietelor vegane la copii. In cazul adultilor, beneficiile sunt reprezentate, in general, de reducerea nivelului de colesterol si scaderea indicelui de masa corporala. Astfel, o dieta vegana poate ajuta la profilaxia bolii coronariene.

In plus, studiile au demonstrat ca persoanele adulte vegane si vegetariene au rata mortalitatii mai mica decat populatia cu o dieta care contine produse cu origine animala.

In cazul copiilor mici, beneficiile sunt mai de putine, riscurile fiind mai numeroase. Cu cat varsta copilului este mai mica, cu atat nu se recomanda urmarea unei diete restrictive.

Concluzii

O dieta alimentara vegana, bine planificata si urmarita de medic cu atentie poate satisface cerintele nutritive ale copiilor. Pentru acest lucru, consumul de suplimente este necesar in majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, efectele daunatoare exista si sunt destul de frecvente.

Conform studiilor, dieta vegana poate produce complicatii diverse, precum:

- Scorbutul;
- Rahitismul;
- Intarzieri in dezvoltare, atat pe plan fizic, cat si cognitiv;
- Probleme de locomotie;
- Tulburari ale vorbirii;
- Tulburari ale starii de dispozitie.

Daca nu se tine cont de sfaturile medicului si se urmeaza diete restrictive, precum dieta vegana, copilul poate fi supus riscurilor, in unele cazuri putand sa se ajunga la deces.

Exista numeroase cazuri in care parintii care au supus copiii la aceste diete au fost trimisi in judecata dupa ce copiii lor au murit din cauza malnutritiei.

In concluzie, in urmarea dietei vegane, este foarte important sa se tina cont de raportul dintre riscuri si beneficii. In cazul copiilor aceste rezultate sunt alarmante si fac din dieta vegana o dieta care nu este recomandata, nefiind sigura de urmat.


Citeste si despre:

Dieta pentru afectiunile gastrointestinale Riscurile si beneficiile dietei raw vegane Care este diferenta dintre un vegan si un vegetarian Dieta Raw Dieta vegetariana si efectele ei asupra sanatatii Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Topul celor mai populare diete Dieta Jenny Craig Cum va poate schimba viata o dieta macrobiotica Dieta pentru menopauza: ce sa mananci pentru a ajuta la gestionarea simptomelor Dieta vegetariana si impotenta