Transplantul de par - aspecte generale

Actualizat: 13 Decembrie 2017
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Suferiti din cauza inceputului de chelie si va ganditi sa rezolvati chirurgical aceasta problema? In cele ce urmeaza va prezentam cateva aspecte pe care trebuie sa le cunoasteti despre transplantul de par.

Tratamentele impotriva caderii parului au evoluat semnificativ in ultimul deceniu, astfel, acoperirea unei alopecii inestetice cu ajutorul meselor si perucilor a devenit de domeniul trecutului, daca nu istoriei.

Cel mai inovativ tratament al alopeciei este transplantul de par; in cazul in care recurgeti la o asemenea interventie chirurgicala trebuie sa constientizati toate aspectele implicate.

Nu oricine este un bun candidat

Exista anumiti factori care trebuie luati in calcul pentru a decide daca cea mai buna optiune pentru dvs. este chirurgia plastica:
- Cat de mare este suprafata pe care incercati sa o acoperiti?
- Cat de rapid este procesul de cadere a parului?
- Exista afectiuni medicale care ar putea complica operatia?
- Caderea parului este rezultatul unei probleme de sanatate?

Daca aveti o stare de sanatate precara sau lipsa parului este accentuata exista riscul ca transplantul de par sa nu se finalizeze cu succes. Pentru moment recurgeti la solutiile alternative, dupa care va recomandam sa purtati o discutie onesta cu medicul dvs. despre posibilitatea unui transplant de par.

Exista si tratamente mai putin invazive

Consultati-va cu medicul dvs. si aflati care sunt optiunile! Daca alopecia se afla intr-o faza incipienta puteti recurge la tratamentele medicamentoase pentru stimularea cresterii parului, acestea si-au demonstrat eficienta in foarte multe studii realizate de medicii din domeniu.

Singurul dezavantaj al acestui tratament este obtinerea rezultatelor dorite dupa o lunga perioada de timp. Se recomanda utilizarea medicamentelor si solutiilor pentru cresterea parului doar cu avizul medicului.

Costurile pot fi ridicate

Acestea variaza in functie de suprafata de par de care aveti nevoie, insa chiar si un transplant pe o suprafara mica presupune costuri substantiale. De asemenea, este bine de stiut faptul ca transplantul de par este considerat o interventie chirurgicala estetica si din aceasta cauza nu este acoperit de Casa Nationala de Asigurari, deci veti suporta costul integral.

Profesionalismul chirurgului

Doar un chirurg plastician experimentat are aptitudinile necesare. De aceea, un pas important este sa alegeti cu atentie profesionistul care va efectua aceasta operatie.

Pentru a creste sansele de reusita cand va alegeti medicul informati-va daca:
- este specializat in transplant de par;
- este specializat in chirurgie estetica;
- a efectuat numeroase proceduri de acest tip;
- are o experienta vasta si cunoaste o serie de tehnici de transplant.

Pot exista unele efecte adverse

Transplantul de par este o interventie chirurgicala, iar acest lucru presupune posibilitatea aparitiei diferitelor complicatii.
Este posibil sa va confruntati cu urmatoarele manifestari:
- inflamatie;
- echimoze (vanatai);
- sangerare;
- cicatrici;
- amorteli;
- infectie.

Aceste reactii adverse sunt considerate minore in lumea medicala, iar riscul ca ele sa se agraveze este foarte mic. De regula, dupa un asemenea transplant perioada de recuperare este mica si intr-un interval scurt de timp va puteti relua ritmul activitatilor zilnice.

Satisfactia nu e intotdeauna garantata

In unele cazuri, parul transplantat cade si nu mai creste la loc. Acest lucru poate determina un aspect neuniform al zonei in care a avut loc transplantul si necesita proceduri suplimentare de corectie. Aceasta situatie nu numai ca presupune o experienta frustranta, dar costurile vor fi mai ridicate decat cele planificate initial.

Cu toate acestea, transplantul de par este cea mai sigura si mai eficienta metoda de tratare a alopeciei de pana acum. Tineti cont de faptul ca parul implantat nu va avea aceeasi textura si grosime ca parul dvs. original, dar tot s-ar putea ajunge la un rezultat fericit.

Un profesionist poate obtine rezultate favorabile, parul adaugat semanand destul de mult cu cel natural, iar acest lucru nu va face decat sa va bucure, chiar si in anii urmatori.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Episculpt Beauty Sibiu
Tel: 0757758837
Selimbar, Doamna Stanca 5F

Citeste si despre:

Complicatii si efecte secundare ale transplantului de celule stem alogenic Transplantul de inima – beneficii si atentionare Cand se realizeaza transplantul pulmonar? Cand se poate realiza transplantul de mana? Aspecte esentiale despre ficat Cele mai eficiente produse pentru pielea sensibila si iritata Chirurgia estetica si procedurile cosmetice Clonarea: mit si realitate! Ciroza biliara primara (idiopatica) Limfomul Hodgkin Transplantul de par (graftingul) si reducerea scalpului