Transplantul de par (graftingul) si reducerea scalpului

Actualizat: 20 Aprilie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ruxandra Iliescu
Consultant medical:

Dr. Ruxandra Iliescu
Medic rezident - Chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva

Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

Informatii medicale


Pierderea parului (alopecia) este o problema frustranta pentru foarte multe persoane. Produsele Hairgrow sau Propecia, ce contin minoxidil ca substanta activa, pot ajuta persoanele cu alopecie ereditara, dar acestea sunt remedii temporare. Pentru unii pacienti, transplantul de par reprezinta optiunea terapeutica preferata prin efectul permanent.

Pacientii care sufera de afectiuni inflamatorii precum lichenul plan, lupus sau sclerodermie pot deveni candidati pentru transplantul de par.

Alopecia

Alopecia se poate datora unui pattern de pierdere a parului de care sufera unii barbati, cunoscut si sub numele de alopecie androgenica, inflamatiilor de la nivelul scalpului sau leziunilor de la acest nivel. De asemenea, in urma unor evenimente precum interventiile chirurgicale la nivelul extremitatii cefalice, arsurilor sau accidentelor, pot aparea cicatrici ce impiedica regenerarea firelor de par. Vestea buna este ca toate aceste probleme pot fi tratate folosind transplantul de par.

Nu pot beneficia de ele femeile cu alopecie difuza a scalpului. De asemenea, pacientii fara “regiuni donatoare” nu sunt buni candidati pentru grafting - ca si cei cu cicatrici cheloide sau cicatrici fibroase, dure, secundare arsurilor sau traumatismelor scalpului.

O alta informatie important de retinut de catre pacienti este ca transplantul de par nu are capacitatea de a trata un pattern de pierdere a parului intalnit la barbati. Zonele transplantate vor acoperi zonele de alopecie, insa nu pot proteja de eventualele caderi ale parului viitoare.

Lucruri de luat in calcul inainte de a suferi un transplant de par

Procedura

Procedura: se realizeaza sub anestezie locala; fiecare sesiune pote dura intre 2 si 8 ore, in functie de numarul de foliculi pilosi care sunt transplantate; graftingul presupune prelevarea unor fragmente cu par de la nivelul regiunilor donatoare situate in regiunea occipitala, urmata de transplantarea de segmente fine din acestea la nivelul zonelor fara par. Chirurgia de reducere a scalpului poate fi efectuata in paralel cu transplantul de par. Aceasta presupune indepartarea chirurgicala a unor regiuni ale scalpului cu alopecie, apoi intinderea zonelor restante si sutura chirurgicala. Sunt necesare mai multe sedinte pentru obtinerea efectului dorit. Operatia de reducere este potrivita pentru a trata zone de alopecia de la nivel occipital si parietal .

Efecte adverse

Efecte adverse frecvente: majoritatea efectelor adverse secundare transplantului de par dispar in una pana la trei saptamani. Cele mai frecvente reactii adverse sunt tumefiere, inrosirea tegumentelor periorbitale, senzatie de amorteala si cruste la nivelul zonelor de prelevare si transplant. Reducerea scalpului este o procedura mai dureroasa decat transplantul de par. De asemenea poate aparea cefalee.

Complicatii: in unele cazuri, poate aparea infectie si cicatrici vicioase. Alte complicatii posibile includ: un aspect nenatural, rejectia grefei si pierderea parului transplantat. Poate aparea pierderea unor regiuni ale scalpului sau sangerare in cazul procedurii de reducere a scalpului.

Recuperare

Recuperare: la fiecare sedinta, ariile transplantate sunt acoperite cu o pelicula protectoare, iar zonele donatoare sunt suturate. Materialul de sutura este indepartat dupa 10 zile. Procesul de vindecare pentru fiecare transplant dureaza de la doua la patru luni. Initial parul cade, ingrijorand pacientii, dar va creste la loc ulterior. In cazul procedurii de reducere a scalpului, pacientii pot avea senzatia de scalp in tensiune timp de cateva luni.

Rezultate

Rezultate: pentru foarte multe persoane, transplantul de par si reducerea scalpului sunt solutii permanente. Pe langa rezultatul estetic multumitor, aceasta operatie reda increderea de sine pacientilor ce, din diferite motive, sufera de alopecie. 


Citeste si despre:

Transplantul de celule stem Transplantul de cornee Transplantul de celule stem hematopoietice Complicatii si efecte secundare ale transplantului de celule stem alogenic Transplantul de maduva osoasa si celulele stem pentru tratarea cancerului Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cum functioneaza transplantul de celule stem Tipuri de cancer tratate prin transplantul alogen de celule stem Tipuri de transplant de celule stem Transplantul de celule stem din sangele periferic Albirea parului: solutii la domiciliu