Cancerul hepatic

Actualizat: 28 Iulie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Alexandru Velcescu
Consultant medical:

Dr. Alexandru Velcescu
Medic specialist in Oncologie

NovaLife Clinics

Generalitati


Cancerul hepatic afecteaza mai frecvent barbatii comparativ cu femeile (de aproximativ 2 ori mai mult), iar varsta medie de aparitie este de 65 de ani, cele mai frecvente cazuri aparand intre 55 si 75 de ani. Deoarece ficatul este alcatuit din tipuri foarte variate de celule, si tumorile care se dezvolta aici pot avea natura diferita.

La nivel hepatic pot sa apara si tumori maligne (primare sau diseminate, metastatice), dar si benigne (noncanceroase). Datorita faptului ca originea tumorilor este variata, si abordarea terapeutica este foarte diferita. Prognosticul si evolutia postratament sunt influentate de o serie de factori, care trebuie analizati anterior instituirii terapiei.

Intotdeauna riscurile trebuie analizate comparativ cu beneficiile, iar decizia terapeutica trebuie luata doar daca balanta este in favoarea beneficiilor pentru pacient si daca tratamentul poate sa amelioreze calitatea vetii pacientului.

Tumori benigne

Tumorile benigne ale ficatului includ:
- Hemangioame (tumori de natura vasculara);
- Adenoame hepatice;
- Hiperplazie nodulara focala.

Nici una din aceste tumori nu este insa cancer hepatic, si nici tratamentul acestora nu respecta principiile terapiei antineoplazice. Ele pot fi tinute sub observatie pentru a se urmari evolutia in timp si doar daca exista riscul aparitiei unor hemoragii masive (cum este posibil daca exista un hemangiom) se poate interveni chirugical pentru rezectia tumorii.

Tumori maligne

Tumorile maligne hepatice sunt:
- Carcinomul hepatocelular (sau hepatocarcinomul, cel mai frecvent tip de cancer hepatic);
- Hepatoblastomul (un cancer foarte rar, care apare la copii cu varsta sub 4 ani, si care raspunde foarte bine la tratament);
- Colangiocarcinomul (care este de fapt cancer al canalelor biliare);    

- Carcinomul fibrolamelar (un tip rar de cancer hepatic primar, afectand mai ales pacientii intre 11-29 de ani);

- Colangio-hepatocarcinomul (o tumora complexa, avand atat caracteristicele microscopice ale colangiocarcinomului, cat si hepatocarcinomului, cu zone de tranzitie avand morfologie celulara intermediara);    

- Sarcomul hepatic (o tumora rara, asemanatoare tumorilor de tesuturi moi, afectand in primul barbatii cu varste cuprinse intre 51 si 69 de ani);    

- Tumori primare neuroendocrine hepatice (tumora extrem de rara, cu mai putin de 100 de cazuri raportate pana in 2017);  

- Limfoame primare hepatice (in principal de tip non-Hodgkin, o localizare extrem de rara ale acestui de limfoame).

Ficatul

Ficatul este un organ vital in economia organismului prin prisma functiilor sale foarte complexe. Este implicat printre altele in metabolizarea diversilor compusi cu care venim in contact (cum ar fi medicamente, toxine exogene), in sinteza proteica fara de care foate multe organe nu pot functiona corespunzator, in detoxifierea generala, in sinteza anumitor enzime implicate in digestive, in metabolismul lipidic proteic si glucidic si chiar in sinteza si secretia anumitor substante cu roluri de hormoni.

Pierderea functiei hepatice nu poate fi inlocuita de nici un alt organ, iar pana in prezent medicina moderna nu a reusit sa imagineze un aparat care sa poata prelua chiar si doar o parte din rolurile ficatului. Daca acesta este iremediabil distrus, prin boli acute sau cronice si prin procese neoplazice (primare sau secundare), organismul nu ii poate compensa lipsa si are loc un declin general al starii de functionare, care culmineaza cu decesul.

Ficatul filtreaza sangele care circula in organism si are un rol foarte important in metabolizarea unei game foarte largi de compusi (fie ca este vorba de substante nutritive, fie ca este vorba de medicamente si preparate farmacologice, in general), compusi pe care ii face astfel disponibili pentru indeplinirea functiilor lor. Ficatul este implicat si in epurarea si metabolizarea unei game largi de produse de care organismul se foloseste, insa care apoi ii devin inutile.

Pentru a preveni acumularea lor, care ar avea repercursiuni nefavorabile (in principal de natura toxica), ficatul joaca (alaturi de rinichi) un rol foarte important in eliminarea acestora la exterior.

Ficatul este unul dintre cele mai active organe. Acest fapt este sugerat prin temperatura sa interna, mult mai crescuta decat a altor organe, prin bagajul enzimatic impresionant (care ii permite sa isi indeplineasca functiile), prin aportul sangvin abundent. Totusi, desi aceste particularitati fac ca ficatul sa fie atat de important, tot ele sunt cele care il predispun anumitor afectiuni.

Ficatul primeste sange din doua surse: prin vena porta (care aduce sange venos din teritoriul mezenteric si tractul gastrointestinal si splina) si prin artera hepatica (care ii aduce sange oxigenat, dar fara substante nutritive preluate din aparatul digestiv).

In interiorul parenchimului hepatic sangele se scurge prin sinusoide, vase cu structura particulara, ce se golesc ulterior in vene centrolobulare. Aceste vene conflueaza si vor forma in final venele hepatice care parasesc ficatul si se varsa in vena cava inferioara. Acest sistem vascular particular este foarte important pentru intelegerea patologiei hepatice.

Afectiuni hepatice

Afectiunile hepatice pot fi foarte variate: pot avea natura ereditara (sunt mostenite), pot sa apara in cursul vietii ca urmare a unor agresiuni virale (hepatite virale), toxice (hepatite alcoolice) sau pot avea caracter cronic si apar dupa ani de evolutie ale unor procese acute, locale sau sistemice (cum este cazul cirozelor hepatice, al cancerelor hepatice si steatohepatita non-alcoolica).

Procesele neoplazice care pot fi localizate la nivel hepatic sunt in general de doua tipuri: fie sunt primare (au origine in parenchimul hepatic sau in sistemul canalicular) fie sunt secundare, metastatice (au origine la distanta de ficat, insa celulele neoplazice migreaza in torentul sangvin si se pot fixa apoi in oricare alt organ aflat pe traiectul vasului in care se angajeaza).

Din punct de vedere epidemiologic, majoritatea cancerelor hepatice sunt insa de natura metastatica (secundare) si provin din tumori maligne foarte avansate localizate in colon, plaman sau san. Aceasta situatie este intalnita in special in tarile in care hepatitele sau cirozele nu sunt afectiuni frecvente. Cancerul hepatic primar sau carcinomul hepatocelular se caracterizeaza prin faptul ca apare de la inceput in ficat, nu migreaza aici dintr-un alt organ.

El se dezvolta mai ales pe fondul unor afectiuni de natura inflamatorie a parenchimului (cum ar fi hepatitele virale) sau pe fondul degenerescentei fibroase care caracterizeaza ciroza hepatica.

Carcinomul hepatocelular (cancerul hepatic primar) este o afectiune cu mortalitate ridicata, rata supravietuirii la 5 ani de la diagnostic nedepasind 20%, indiferent de stadiul bolii. Un astfel de cancer apare cel mai adesea pe fondul cirozei, dupa 30 de ani de evolutie a procesului subiacent. Totusi, 25% din pacientii diagnosticati cu cancer hepatic primar nu par a avea factori de risc infectosi si nici ciroza, de aceea corelatia dintre neoplasm si fibrozarea parenchimului se admite ca existand, insa nu este obligatorie.

Cauze

Carcinomul hepatocelular (cancer hepatic primar) apare in cele mai multe cazuri (70-75%) pe un teren predispozant, desi exista si parenchime hepatice indemne pe care se poate dezvolta tumora.

Cele mai des citate cauze de aparitie a cancerelor hepatice primare sunt:

- Ciroza: aceasta afectiune cronica este considerata a fi principalul factor de risc pentru aparitia cancerului hepatic. Aproape 80% dintre pacientii diagnosticati cu carcinom hepatocelular au si ciroza. Cele mai importante cauze de aparitie a cirozei sunt reprezentate de consumul abuziv si cronic de alcool, infectia cu virusuri hepatotrope (in principal virusul hepatitei C si virusul hepatitei B).

- Hepatita virala B: infectia cronica cu acest virus duce la aparitia cirozei, ceea ce creste riscul de cancer de aproximativ 1000 de ori. Se pare ca hepatita poate sa duca la aparitia cirozei si cancerului datorita modificarilor permanente si inflamatiei constante pe care o promoveaza in parenchimul hepatic, precum si datorita integrarii genomului viral in AND-ul celulei hepatice (hepatocit) gazda.

- Hepatita virala C: in ultimii ani hepatita virala C a devenit cea mai frecventa cauza de aparitie a carcinomului (depasind hepatita B). In Statele Unite, de exemplu, peste 30% dintre carcinoamele hepatice au aparut pe fondul infectiei cu virus hepatic C. In general, din totalitatea pacientilor cu hepatita cronica C, 30% dezvolta anual ciroza, iar din acest grup 2% evolueaza spre carcinom hepatocelular. Cancerul hepatic apare dupa aproximativ 30 de ani de evolutie. Riscul este mai mare daca exista si coinfectie cu virus B. Studiile recente au evidentiat insa faptul ca tratamentul cu antivirale al hepatitei cronice C poate reduce semnificativ riscul de evolutie catre cancer.

- Consumul de alcool: alcoolul este asociat cancerului hepatic in special daca pacientul consuma mai mult de 80 g/zi de alcool (6-7 pahare) timp de cel putin 10 ani. Un astfel de consum cronic creste sansele de aparitie a cancerului de 5 ori, comparativ cu populatia generala.

- Hemocromatoza: pacientii cu hemocromatoza, mai ales daca au si ciroza, au un risc foarte crescut de aparitie a carcinomului hepatic. Carcinomul hepatic este raspunzator de 30% din totalitatea mortilor din hemocromatoza.

- Aflatoxine: sunt substante toxice, considerate chiar carcinogeni hepatici care apar prin contaminarea alimentelor cu anumiti fungi. Aceste substante determina leziuni la nivelul AND-ului si mutatii genetice. Pacientii vin in contact cu ele prin ingestia unor alimente depozitate necorespunzator si fabricate in special din cereale contaminate cu aflatoxine. Daca ele sunt prezente zilnic in dieta, nivelurile pe care la ating in organism pot fi corelate in mod direct cu incidenta de aparite a cancerului. Aflatoxinele pot contamina orezul, graul, porumbul, soia, alunele si nucile.

- Alte substante chimice: exista o gama foarte variata de substante considerate toxice pentru ficat, in principal: arsenic, pesticide, ierbicide, clorura de vinil, tutun si produsii de ardere din tigarete (mai ales daca pacientul este si alcoolic).

Mai rar, carcinomul hepatocelular a fost asociat si cu:

1. Ciroza biliara primara;
2. Colangita primara sclerozanta;
3. Deficitul de alfa 1 antitripsina;
4. Contraceptive orale;
5. Porfiria cutanata;
6. Administrarea anumitor substante de contrast radioactive folosite in radioimagistica (insa doar daca se folosesc foarte frecvent si in concentratii crescute);
7. Obezitate si diabet zaharat;
8. Steatoza hepatica;
9. Consumul cronic de steroizi anabolizanti;

10. Tirozinemie ereditara;

11. Boala Wilson;  

12. Adenoamele hepatice (desi cu risc mic de transformare maligna).

Simptomatologie

Carcinomul hepatocelular este o afectiune ce evolueaza silentios, pe fondul bolii cronice care ii favorizeaza aparitia. In ciuda faptului ca initial acuzele sunt minime sau chiar complet absente, pe masura ce procesul se extinde, pacientul poate deveni simptomatic, acuzand:

- Durere si sensibilitate la palpare, localizata in cadranul abdominal drept, uneori sub rebordul costal, insa de cele mai multe ori difuz;
- Icter cutaneomucos;
- Prurit generalizat;
- Edeme gambiere;
- Ascita;
- Modificarea circumferintei abdominal;
- Casexie;
- Hemoragii digestive superioare (din varice esofagiene);
- Hepatomegalie si splenomegalie.

Exista si manifestari generale, care apar in majoritatea tipurilor de cancer si care se datoreaza existentei acestei afectiuni consumptive: febra, astenie, scadere in greutate, lipsa poftei de mancare, greata, varsaturi, oboseala generala si scaderea libidoului.

Consultarea unui specialist

Pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte la medic daca observa modificarea starii generale de sanatate, mai ales pe fondul unei infectii cu virusuri hepatotrope sau ciroza sau daca sesizeaza modificari de pigmentare tegumentara, prurit, scadere neintentionata in greutate.

Chiar daca simptomatologia poate avea o varietate foarte mare de cauze, este important ca acestea sa fie analizate sistematic, iar diagnosticul sa fie pus cu certitudine de catre un specialist. Detectarea rapida a unui posibil cancer, in stadii incipiente, poate influenta semnificativ prognosticul si poate asigura o supravietuire mai lunga pacientului.

Diagnostic si principii terapeutice

Cancerul hepatic evolueaza pe o perioada foarte lunga complet asimptomatic. Pacientii nu simt nici un disconfort local sau,   daca apare ceva, in general simptomele sunt minore si cancerul de ficat poate fi ultimul lucru la care se gandesc. Din acest motiv, pacientii care au factori de risc importanti (ciroza, infectie cu virusuri hepatitice, consum cronic de alcool) ar trebui inclusi in programe de screening.

Acestea nu sunt realizate de rutina si deocamdata studiile efectuate nu au stabilit daca ele sunt eficiente sau nu sau daca influenteaza benefic urmatorii pasi. Totusi, in unele cazuri se pot descoperi cancere in stadii incipiente, ceea ce permite o abordare terapeutica mult mai usoara si cu rezultate mai bune.

Diagnosticarea cancerului hepatic se face de cel mai multe ori in functie de simptomatologia pacientului si de antecedentele sale medicale. In cazul in care simptomele apar pe un ficat aparent sanatos, fara semne de ciroza sau infectie virala, carcinomul hepatocelular este mai degraba un diagnostic de excludere, decat unul de prima intentie.

In diagnosticul diferential sunt incluse adenomul hepatocelular, colangiocarcinomul, hiperplazia fibro-nodulara. Medicul specialist trebuie sa ia in considerare si posibilitatea ca de fapt cancerul respectiv sa fi aparut prin metastazare, deci trebuie identificata de fapt sursa primara a neoplaziei.

Investigatiile diagnostice la care este supus un pacient suspectat de cancer hepatic includ:
1. Determinarea concentratiei alfa-fetoproteinei: aceasta apare crescuta in peste 75% din cazuri. Alfa fetoproteina este o substanta secretata de celulele neoplazice si care poate fi considerata un marker de cancer. Ea este prezenta doar la fat si dispare dupa nastere.
In general, nivelurile acesteia se coreleaza in mod invers proportional cu prognosticul pacientului. Aceste determinari nu sunt indicate a fi realizate in cadrul investigatiilor de screening al populatiei la risc, deoarece exista foarte multe situatii (mai ales in hepatite active) in care apar rezultate fals pozitive. Un nivel al alfa-fetoproteinei serice de peste 400 ng/mL in prezenta unei mase unice hepatice sau a mai multor formatiuni (existand si varianta de hepatocarcinom multicentric) este deobicei inalt sugestiv pentru un cancer primar hepatic, desi in pana la 40% din toate cazurile de hepatocarcinom, nivelul alfa-fetoproteinei este normal. 

2. Determinari ale timpului de protrombina, a albuminei, si enzimelor hepatice, care se pot corela cu stadiul evolutiv al cirozei.

Investigatiile imagistice includ:
- Realizarea de ecografii abdominale: reprezinta o metoda foarte confortabila pentru pacient deoarece nu este invaziva si nici traumatica, este relativ ieftina si poate fi realizata ori de cate ori este nevoie. Se poate realiza si in cadrul proceselor de screening. Totusi, ecografia depinde foarte mult de experienta medicului ce o realizeaza, rezultatele ei fiind uneori dificil de interpretat. Orice leziune suspecta aparuta in parenchimul hepatic trebuie ulterior reinvestigata, folosind tehnici mult mai performante.

- Realizarea de tomografii computerizate (CT): se pot realiza cu sau fara injectarea unei substante de contrast. Tehnica este superioara ecografiei, insa in prezenta unui ficat polinodular (cum este cazul celui din ciroza) nici chiar tomografia computerizata nu poate diferentia nodulii benigni de leziunile neoplazice. CT-ul are insa un avantaj, acela de a putea detecta alte leziuni associate cancerelor si de a detecta chiar si cancere primare (in cazul in care ficatul este afectat secundar de catre neoplazie).

- Realizarea unor examene de rezonanta magnetica nucleara (RMN): se considera a fi superioare calitativ investigatiilor realizate la CT (chiar si in prezenta cirozei avansate), si pot localiza chiar si noduli de mici dimensiuni. In plus, RMN-ul este mai util in planificarea curei chirurgicale a tumorii, in cazurile rezecabile.

Chiar daca exista numeroase metode de investigare a aspectului radiologic si macroscopic al ficatului, diagnosticul de certitudine se pune dupa efectuarea biopsiei hepatice si doar in urma analizarii fragmentului tisular extras la microscop. Se prefera biposiile in care se poate extrage o cantitate mai mare de tesut, si nu biopsiile cu ac fin, care sa permita analizarea tesutului din leziune precum si a parenchimului inconjurator acestuia.

Exista insa controverse cu privire la siguranta realizarii acestei proceduri, deoarece unii specialisti se tem ca se pot insamanta cu celule neoplazice tesuturile si structurile strabatute de acul de biopsie. Biopsiile se efectueaza sub ghidaj ecografic, prin abord percutanat. In cazul in care pacientii au ascita voluminoasa se recomanda scoatere unui volum de lichid, pentru a se evita eventualele incidente.

Importanta biopsiei este cruciala in special in cazul leziunilor de 2-3 cm sau mai mici, care pot fi premaligne. Diferentierea intre starea premaligna si cea maligna se poate face exclusive in urma analizarii la microscop a fragmentului tisular recoltat.

Tratamentul cancerului hepatic este foarte complex. Similar altor tipuri de neoplazii, si acest cancer este foarte greu de tratat curativ. Schmele terapeutice care se pot aplica in prezent depind foarte mult in functie de marimea si numarul tumorilor, de extinderea lor in structurile vecine, dar si de factorii de risc pe care ii poate avea pacientul.

In prezent se considera ca anterior abordarii terapeutice a cancerului in sine, cel mai sigur ar fi sa fie tratate complicatiile cirozei prin administrarea de diuretice, efectuarea de paracenteza (in cazul ascitelor voluminoase), administrarea de ursodiol (pentru combaterea pruritului cutanat), a lactulozei (in cazul in care exista si encefalopatie), si a antibioticelor (in cazul peritonitei bacteriene spontane-infectarea lichidului de ascita).

Cancerul hepatic este poate unul din cele mai dificil de tratat. Cancerul primar este detectat foarte tarziu, cand boala este avansata si uneori chiar depasita din punct de vedere terapeutic. Cancerul hepatic metastatic sau secundar este chiar mai greu de abordat deoarece este vorba de o malignizarea sistemica, nu de o tumora localizata, cu tendinta la recidiva.

Rezectia chirugicala a cancerului si transplantul hepatic sunt variantele de tratament disponibile in momentul actual, insa si ele au indicatii limitate. Principalii factori de care depinde rezecabilitatea tumorii sunt reprezentati de functia hepatica si de dimensiunile tumorii in sine. Se apreciaza ca doar 5% din pacientii diagnosticati cu carcinom hepatocelular au indicatie de transplant. Hepatectomia partiala se practica la un procent foarte restrans dintre pacienti (doar in cazul celor diagnosticati in stadii foarte incipiente).

Doar 5% din pacienti beneficiaza de un astfel de tratament. Se pot rezeca doar carcinoamele hepatocelulare solitare, care sunt restranse la parenchimul hepatic, si sunt relativ bine delimitate, nu au tesut de neovascularizatie si nici nu prezinta alte semne de invazie vasculara, iar functia hepatica in ansamblu este bine pastrata. In functie de stadiul in care a fost diagnosticat cancerul, speranta de viata la 5 ani, in urma rezectiei unei leziuni foarte bine delimitate, poate varia de la 30% la 90%.

Tratamentele locale adresate tumorii includ chemo-embolizare, ablatie cu etanol, ablatie prin radiofrecventa, crioablatie si radioterapie. In unele cazuri se prefera ablatia tumorii in incercarea de reducere a dimensiunilor acesteia, cu scopul rezectiei ulterioare a tumorii restante.

In cazul pacientilor care sunt diagnosticati in stadii avansate, pentru care nici rezectia (inclusiv in situatia in care pacientul refuza operatia), nici tratamentele locale si nici transplantul nu mai sunt optiuni terapeutice, se apeleaza la scheme de tratament sistemic, care pot include: imunoterapie (de sine statatoare sau in combinatie cu alte tratamente intravenoase de tip anticorp monoclonal) sau inhibitori de tirozinkinaza (tratamente orale, sub forma de comprimate sau capsule).

Se pot incerca si diverse scheme terapeutice pe baza de chemostatice (citostatice). Din pacate insa, carcinomul hepatocelular ramane o tumora rezistenta la chemoterapie, ca urmare rezultatele obtinute chiar si in urma unor tratamente foarte agresive raman inferioare celor sperate. Singura indicatie pentru chimioterapie raman tumorile complexe de tipul colangio-hepatocarcinomului local avansat si nerezecabil, cu o componenta mare a colangiocarcinomului, hepatoblastomul (caz in care se combina deobicei cu radioterapie) si, in mod exceptional, tumorile hepatice primare rare amintite mai sus.

In linii mari, inhibitorii de tip tirozinkinazic au capacitatea de a controla boala neoplazica (adica oprirea evolutiei cancerului), uneori cu reduceri semnificative ale volumului tumoral si chiar remisiuni complete, insa cu durate de raspuns la tratament mult mai scurte fata de imunoterapii.

La momentul actual, conform datelor din studiile clinice de faza III, combinatia atezolizumab cu bevacizumab este tratamentul de electie in tratamentul sistemic in prima linie a hepatocarcinomului, dar prezinta anumite dezavantaje, ea neputand fi initiata:

- fara o determinare in prealabil a severitatii varicelor esofagiene (prin tehnica endoscopica; daca varicele esofagiene sunt de grad 3 sau mai mare, s-a observat ca bevacizumabul creste peste limite clinice acceptabile riscul la hemoragii digestive superioare);

- la pacientii cu grad avansat de ciroza (eligibili fiind numai cei incadrati in clasa Child-Pugh A);

- fara excluderea in prealabil a diagnosticului de hepatita virala B sau C (tratamentul antiviral anti-VHB trebuie initiat cu cel putin 2 saptamani anterior tratamentului oncologic, iar in cazul pacientilor cu coinfectie VHB-VHC, numai daca sunt negativi pentru ARN VHC, determinat prin tehnica PCR);    

- la pacientii cu metastaze cerebrale simptomatice, netratate sau in progresie activa.

Radioterapia poate fi realizata in scop paleativ, pentru ameliorarea durerilor (prin reducerea extinderii tumorale), insa avantajele ei sunt minore, iar riscurile si disconfortul pentru pacient determina abandonarea acesteia.

In aceasta etapa deja orice tratament este depasit si pacientii nu pot primi decat analgezice foarte puternice (adesea opioizi de tipul morfinei) care sa le reduca durerile. In cadrul tratamentelor paleative se mai pot administra: antiemetice speciale (pentru atenuarea greturilor si varsaturilor), stimulante ale apetitului si diuretice (care pot reduce edemele si ascita).

Preventie

Cancerul hepatic nu poate fi prevenit, insa exista o serie de masuri pe care pacientii cu factori de risc le pot lua astfel incat sa evite progresia catre o astfel de afectiune cu potential letal.

Acestea includ:
- Imunizarea impotriva hepatitei B (mai ales pentru profesiile cu risc);
- Evitarea consumului abuziv de alcool;
- Evitarea steroizilor anabolizanti;
- Evitarea administrarii suplimentelor cu fier in cazul in care nu exista deficite in organism;
- Evitarea comportamentelor cu risc (parteneri sexuali multipli, utilizare de droguri injectabile) care pot favoriza contactarea unei infectii cu virusuri hepatice B sau C;
- Evitarea lucrului in medii toxice.

Consumul de cafea si ceai verde ar oferi un grad de protectie pentru aparitia hepatocarcinomului, insa nu exista date din studii populationale mari care sa sustina acest lucru in practica medicala curenta.

Prognostic

Prognosticul pacientilor diagnosticati cu carcinom hepatocelular depinde in principal de extinderea cirozei si de stadiul tumorii. Acestia sunt de fapt si factorii de care depinde instalarea tratamentului.

In cazul in care starea generala a organismului permite aplicarea unui tratament (anume tratament chirugical cu rezectia tumorii), durata medie de supravietuire nu depaseste, in cele mai optimiste cazuri, 4 ani. Daca tumora este complet depasita din punct de vedere terapeutic si nu se mai poate interveni in nici un fel, speranta medie de viata este de 3 luni.

Chiar si in situatia in care pacientul nu este eligibil la tratament oncologic activ, calitatea vietii acestuia, mai ales in stadiu terminal de boala, poate fi ameliorata apeland la specialisti cu competente in ingrijiri paleative.


Citeste si despre:

Hepatita virala B Hepatita, o boala cu urmari grave. Nu neglija niciodata tratamentul! Locuri cu risc de contactare a bolilor hepatice Un mar pe zi tine departe 5 tipuri de cancer Tumorile hepatice Un cadru unic pentru stomatologia sub anestezie generala sau sedare Ce este cancerul gastrointestinal? Hepatita la copii Analize de sange pentru depistarea cancerului Hepatita virala B - generalitati Hepatita autoimuna