Cancerul penian

Actualizat: 16 Noiembrie 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Cancerul de penis, o forma rara de cancer, este o afectiune in care celulele canceroase (maligne) se gasesc in pielea si in tesuturile penisului.

Barbatii carora nu li s-a facut circumcizie la nastere ar putea avea un risc mai mare de a face ulterior cancer penian. Circumcizia este o operatie in care chirurgul indeparteaza partial sau complet preputul penisului.

Preputul este pielea care acopera varful penisului. Circumcizia este facuta la numerosi copii de sex masculin, inainte de a iesi din maternitate.

Se recomanda consultarea unui medic in cazul in care exista oricare din urmatoarele probleme:
- tumefieri sau rani (bube) pe penis
- o secretie lichidiana neobisnuita din penis (scurgere anormala)
- sangerare.
In cazul in care sunt prezente simptome de cancer, medicul va examina penisul si va il palpa pentru a simti daca exista vreo tumefiere. Daca aspectul penisului nu este normal sau daca medicul simte la palpare o tumefiere, se va preleva o mica mostra de tesut de la nivelul penisului (procedeu denumit biopsie), care va fi apoi examinata la microscop pentru a se vedea daca sunt prezente celule canceroase.
Prognosticul (sansa se vindecare) si alegerea tratamentului depinde de stadiul cancerului (daca este localizat doar la nivelul penisului sau a diseminat si in alte locuri) si de starea generala de sanatate a pacientului.

Stadii

Odata ce s-a gasit cancerul penian, se vor face mai multe teste pentru a se vedea daca celulele canceroase au diseminat de la nivelul penisului in alte regiuni ale corpului (stadializare). Medicul trebuie sa stie care este stadiul pentru a face planul de tratament.
Se folosesc urmatoarele stadii pentru cancerul de penis:

Stadiul I

Celulele canceroase se gasesc numai la suprafata glandului (in capul penisului) si in preput (pielea nefixata care acopera capul penisului).

Stadiul II

Celulele canceroase se gasesc in tesuturile profunde ale glandului si s-au raspandit de-a lungul axului penisului (in cilindrii alungiti, subtiri de tesut din interiorul penisului, ce contin tesut spongios si care se intind pentru a produce erectiile).

Stadiul III

Celulele canceroase se gasesc in penis si au diseminat in ganglionii limfatici aflati in vecinatate, in regiunea inghinala. (Ganglionii limfatici sunt structuri de mici dimensiuni, in forma de bob de fasole, care sunt raspaditi in intregul organism; ei produc si depoziteaza celulele care lupta impotriva infectiilor).

Stadiul IV

Celulele canceroase se gasesc in intregul penis si in ganglionii limfatici din regiunea inghinala si/sau au diseminat in alte parti ale corpului.

Recurent

Afectiunea recurenta inseamna ca a reaparut cancerul dupa ce a fost tratat. Poate sa reapara in aceeasi zona sau in alt loc.

Tratament

Toti pacientii cu cancer de penis pot fi tratati. La ora actuala se folosesc patru tipuri de tratament:
- chirurgical (inlaturarea cancerului prin operatie)
- radioterapie (foloseste raze x in doza mare sau alte raze cu energie inalta, pentru distrugerea celulelor canceroase si a se micsora dimensiunea tumorilor)
- chimioterapie (foloseste medicamente pentru a distruge celulele canceroase)
- terapie biologica (intareste sistemul imun pentru ca acesta sa lupte impotriva cancerului).

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical este cel mai folosit tratament in toate stadiile cancerului de penis. Chirurgul poate dori sa indeparteze cancerul folosind una din urmatoarele proceduri:
- excizie locala larga - indeparteaza numai cancerul si o oarecare portiune de tesut normal de ambele parti
- microchirurgie - este o operatie care inlatura cancerul si cat mai putin tesut normal posibil. In timpul acestei operatii, medicul foloseste un microscop pentru a vedea zona canceroasa si pentru a fi sigur ca toate celulele canceroase au fost indepartate
- chirurgia cu laser - foloseste o raza ingusta de lumina pentru a se inlatura celulele canceroase
- circumcizia - este o operatie in care se indeparteaza preputul
- amputarea penisului - este o operatie in care se indeparteaza penisul; este cel mai frecvent folosit si cel mai eficient tratament al cancerului de penis
- penectomia partiala se indeparteaza doar o parte din penis
- penectomia totala se indeparteaza tot penisul
- in timpul operatiei pot fi scosi si ganglionii limfatici din regiunea inghinala.

Radioterapia

Radioterapia foloseste raze x sau alte raze cu energie inalta pentru a distruge celulele canceroase si pentru a se scadea dimensiunea tumorii.
Iradierea se poate face cu ajutorul unui dispozitiv aflat in afara corpului (iradiere externa) sau prin montarea de materiale radioactive, aflate in interiorul unor tuburi subtiri de plastic, in zonele in care se gasesc celulele canceroase (iradiere interna).
Radioterapia poate fi folosita singura sau dupa interventia chirurgicala.

Chimioterapia

Chimioterapia foloseste anumite medicamente care distrug celulele canceroase. Crema cu fluorouracil (un medicament chimioterapic care se aplica pe pielea penisului) este uneori folosita in cazul cancerelor de penis localizate pe suprafete foarte mici.
De asemenea chimioterapia poate fi administrata sub forma de pilule (pe cale orala) sau de injectii intravenoase. Atunci cand chimioterapia se administreaza pe una din aceste doua cai, poarta numele de tratament sistemic, deoarece medicamentele intra in circuitul sanguin, strabat intregul organism si poate omori si celulele canceroase aflate in alte locuri decat penisul.

Terapia biologica

Terapia biologica incearca sa ajute organismul sa lupte impotriva cancerului. Ea foloseste materiale produse de organism sau fabricate in laborator, pentru a intari in mod direct sau a restabili mecanismele de aparare naturale ale organismului impotriva bolii. Tratamentul biologic este uneori denumit terapia de modificare a raspunsului biologic.

Tratament in functie de stadiu

Tratamentul cancerului de penis depinde de stadiul bolii, de tipul bolii si de varsta pacientului si de starea sa generala de sanatate.
Tratamentul standard poate fi luat in considerare datorita eficacitatii lui, demonstrata de-a lungul anilor sau de rezultatele studiilor clinice. Nu toti pacientii pot fi vindecati cu terapia standard si unele tratamente standard pot avea mai multe efecte secundare decat este de dorit. Din aceste motive, studiile clinice au ca obiectiv gasirea unor modalitati mai bune de tratare a pacientiilor cu cancer de penis si se bazeaza pe cele mai recente informatii. Studii clinice sunt in curs de desfasurare in mai multe tari, pentru majoritatea stadiilor cancerului de penis.

Stadiul I

In cazul in care cancerul este limitat la preput, tratamentul ales va fi probabil excizia locala larga si circimcizia.
In cazul in care cancerul incepe in interiorul glandului si nu afecteaza alte tesuturi, tratamentul poate include:
- crema cu Fluorouracil
- microchirurgie.
In cazul in care cancerul incepe in interiorul glandului si afecteaza si alte tesuturi, tratamentul poate include:
- amputarea penisului (penectomie partiala); ganglionii limfatici din regiunea inghinala pot fi si ei inlaturati
- radioterapie externa
- microchirurgie.
La ora actuala se fac studii clinice cu laserterapie pentru stadiul I de cancer de penis.

Stadiul II

Tratamentul poate consta in amputarea penisului (penectomie partiala, totala sau radicala) sau radioterapie urmata de amputarea penisului. Se fac de asemenea studii clinice cu terapia prin laser pentru stadiul II de cancer de penis.

Stadiul III

Tratamentul poate consta in amputarea penisului (penectomie partiala, totala sau radicala) sau radioterapie urmata de amputarea penisului. Se fac de asemenea studii clinice cu terapia prin laser pentru stadiul III de cancer de penis.

Stadiul IV

Tratamentul are ca obiectiv reducerea simptomelor si poate consta in:
- excizie locala larga
- microchirurgie
- amputarea penisului
- radioterapie.
In prezent se fac studii clinice despre chimioterapie in asociere cu interventia chirurgicala sau radioterapie.

Cancerul penian recurent

In cazul in care cancerul a reaparut, tratamentul poate consta in amputarea penisului sau radioterapie. Se fac studii clinice in legatura cu chimioterapia sau terapia biologica.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Centrele ARES - Enayati Medical City
Tel: 0319300
Bucuresti, Soseaua Gheorghe Ionescu Sisești 8A

Citeste si despre:

Cancerul anal Diagnosticarea infectiilor cu HPV si preventia cancerului de col uterin HIV si cancerul: riscuri, tipuri si optiuni de tratament Disfunctia erectila - raspunsuri la intrebari frecvente Tulburari ale sistemului reproducator la barbat: afectiuni testiculare Circumcis sau necircumcis? Care sunt diferentele? Cum recunosti un medic bun? 6 caracteristici la care sa fii atent Tratamente si recomandari care pot reduce simptomele de diabet Vaccinul anti HPV - cui ii este recomandat, cand trebuie facut, cat timp esti protejat Afectiuni ale aparatului genital masculin Circumcizia la adulti Priapismul (Disfunctie erectila) Sexul anal: considerente medicale Cancerul de col uterin – posibilitati de diagnostic
Cere sfatul medicului ×