Controlul ginecologic – cand si de ce trebuie facut

Actualizat: 12 August 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Controlul ginecologic


Ginecologul este medicul specialist in sanatatea aparatului reproducator al femeii, mai exact a tractului genital si a glandelor anexe. Ginecologii stabilesc diagnosticele si trateaza toate afectiunile organelor de reproducere (uter, trompe uterine, ovare, glande mamare). Astfel, controlul ginecologic inseamna vizita periodica la un ginecolog, de preferat acelasi ginecolog pe o perioada lunga de timp.

De ce trebuie efectuat controlul ginecologic?

Ginecologii ofera sfaturi privind sanatatea reproductiva si sexuala si efectueaza examinari specifice. In functie de nevoile si dorintele dumneavoastra, la un control ginecologic puteti trece prin examinari precum: testul Babes Papanicolau, teste de screening pentru cancer, ecografie transabdominala sau transvaginala.

Exista o multitudine de afectiuni ale organelor genitale feminine, de la infectii la SOPS(Sindromul Ovarului Polichistic) si pana la probleme ce ameninta fertilitatea.

Controlul ginecologic este esential, in primul rand, pentru preventia diferitelor patologii, in special cele ce afecteaza cervixul. Controlul ginecologic se recomanda a fi efectuat cel putin o data pe an, cu mentiunea ca puteti merge la medicul dumneavoastra ginecolog pentru orice intrebare si problema, oricat de des simtiti nevoia.

Expertii in sanatate recomanda ca femeile sa inceapa vizitele regulate la ginecolog inainte sa devina active sexual. Pubertatea este, de asemenea, o perioada dificila, deci familiarizarea cu un medic ginecolog poate fi foarte benefica. In jurul varstei de 21 de ani, se recomanda ca femeile sa inceapa sa mearga la un examen pelvin o data pe an.

Cand trebuie sa mergeti la ginecolog?

Desi controalele la ginecolog pot si ar trebui facute periodic, chiar daca va simtiti bine si nu experimentati niciun simptom iesit din comun, exista cateva situatii care va pot spune ca trebuie sa mergeti la ginecolog cat mai curand.

Astfel, daca experimentati cel putin una dintre urmatoarele situatii, mergeti neaparat la un control ginecologic:

1. Mirosuri anormale

Un sistem genital sanatos, si mai exact un vagin sanatos va produce o anumita cantitate de secretie vaginala, destul de mica si inodora. Atunci cand capata miros neplacut sau neobisnuit, este un semn rau. Aparitia mirosului precum si alte schimbari de culoare, consistenta sau cantitate, pot indica o infectie sau chiar o boala cu transmitere sexuala (BTS).

2. Senzatia de mancarime sau arsura

Un alt semn important ce va trimite imediat la un control ginecologic, este prezenta unor senzatii inconfortabile, de mancarime sau chiar de arsura. Desi exista multe afectiuni ce explica aceste senzatii, cea mai comuna este infectia de tract urinar sau infectia urinara. Aceasta trebuie descoperita si tratata in timp util, pentru a evita complicatii grave.
Totusi, daca experimentati aceste senzatii doar dupa actul sexual, este foarte posibila o alergie la latexul din prezervativ. Aceasta este o problema intalnita mult mai des decat va imaginati.

3. Perioada de menstuatie mult prea dureroasa

In acea perioada a lunii, toate femeile trec prin schimbari de dispozitie, iritabilitate, dureri si disconfort. Cu toate acestea, durerea excesiva nu este normala. Crampele abdominale nu ar trebui sa dureze foarte mult, nu ar trebui sa fie zilnice si nici sa va impiedice din activitati simple precum mersul. In caz contrar, daca treceti sau ati trecut prin menstruatii mult prea dure, un control ginecologic va va ajuta, cu siguranta.

4. Perioada de menstruatie mult prea incarcata emotional

Cu toate ca unele dispozitii sunt intalnite la toate femeile si toate sunt mai sensibile in aceasta perioada, lucrurile pot evolua intr-un sens foarte rau. Daca treceti prin stari intense de anxietate, letargie, tristete sau schimbari rapide de dispozitie, mergeti la medicul ginecolog. Astfel de simptome extreme se intalnesc intr-o afectiune numita Sindromul Dismorfic Premenstrual. Acest sindrom va poate influenta negativ stilul de viata, afectand relatiile cu cei din jur. Un medic ginecolog isi va dea seama daca suferiti de acest sindrom si va gasi un tratament potrivit pentru dumneavoastra.

5. Actul sexual este dureros


Durerea in timpul sau imediat dupa actul sexual, este un alt semn pentru care ar trebui sa cereti ajutorul unui ginecolog. Durerea brusca sau extrema poate fi un simptom al unei cauze mai complexe, cum ar fi fibromul, chisturi rupte sau boli cu transmitere sexuala. Nu este indicat sa fortati actul sexual, asteptand ca durerea sa dispara, ci mergeti la un control ginecologic pentru parerea unui expert.

6. Metode contraceptive

Exista diferite metode de contraceptie, pentru oameni diferiti. Poate fi o problema de preferinte sau de sanatate, dar indiferent de ce alegem unele metode in defavoarea altora, medicul ginecolog ar trebui consultat inainte. De exemplu, atunci cand alegeti pastilele contraceptive (anticonceptionalele), acestea trebuie alese si recomandate de catre medic, in functie de sanatatea si stilul dumneavoastra de viata.

De asemenea, atunci cand vreti sa opriti administrarea pastilelor sau sa schimbati cu alt fel de pastile, acest lucru trebuie facut cu aprobarea medicului si conform sfatului acestuia. Aceste pastile au numeroase contraindicatii si contin o varietate de hormoni, ceea ce inseamna ca ar trebui administrate controlat si sub observatie medicala.

Pentru orice alta metoda contraceptiva pe care vreti sa o adoptati, ginecologul va poate sfatui si recomanda cea mai buna varianta.

7. Sangerari intre menstruatii

Sangerarea in perioada in care nu sunteti la menstruatie nu este normala. Aceasta poate fi o problema, in special daca este insotita de durere sau daca este in cantitate mare. intrucat poate insemna o infectie, un chist sau alte afectiuni, mergeti neaparat la un control ginecologic.

8. Intrebari privind sarcina

Bineinteles, daca planuiti sa ramaneti insarcinata, daca sunteti insarcinata sau nu reusiti sa ramaneti, ginecologul va poate sfatui in legatura cu perioada prin care treceti. Pentru femeile ce nu reusesc sa ramana insarcinate de ceva vreme, problema trebuie abordata din mai multe puncte de vedere, de catre specialisti.

Cum decurge controlul ginecologic?

In cazul in care nu stiti la ce sa va asteptati de la medicul ginecolog, atunci cand mergeti la control, nu va speriati. Orice control incepe cu o scurta anamneza, o discutie dintre dumneavoastra si medic, in care prezentati motivele programarii. Odata ce medicul intelege ce va ingrijoreaza, va efectua una dintre examinari.

In functie de nevoia dumneavoastra, acesta poate face o ecografie, un test Babes Papanicolau sau doar examinarea organelor genitale externe, in cautarea unor aspecte anormale. Examenul pelvian intern consta in introducerea unui specul la nivelul vaginului; medicul inainteaza cu acest tub pana la nivelul cervixului. Atunci cand este nevoie de test Babes Papanicolau, in cadrul acestui examen pelvian, medicul va colecta secretii de la nivelul cervixului, ce vor fi apoi analizate in laborator, pentru diferite afectiuni.

In urma examinarilor, medicul ginecolog va face recomandari si eventual prescrie un tratament pentru afectiunea dumneavoastra, va va redirectiona catre alti specialisti sau va va chema la un alt control, dupa o anumita perioada.

Concluzie

Controlul ginecologic periodic ar trebui sa fie esential in viata oricarei femei. Problemele pe care le poate descoperi ginecologul sunt numeroase si comune. Sanatatea aparatului reproducator nu trebuie neglijata, iar controalele periodice, doar pentru verificare, sunt cea mai buna metoda de preventie a afectiunilor genitale.


Citeste si despre:

Ce trebuie sa stiti despre cancer Analize si investigatii de rutina. Medicii MedLife explica ce trebuie sa faci ca sa stii ca esti bine Pierderea unei sarcini si moartea neonatala Pregatirea pentru interventia chirurgicala 15 simptome sugestive pentru cancer pe care femeile adesea le ignora 3 din 10 femei dezvolta un nou episod de infectie urinara in 12 luni de la prima infectie. Cum poti calcula care e riscul tau de a face o noua infectie si ce poti face ca sa le previi Cancerul ovarian Sarcina Cancerul mamar Cele mai frecvente 'povesti' pe care femeile le spun doctorilor Testul Babes-Papanicolau si importanta lui