De ce sufera atat de multi oameni de durere de spate?

Actualizat: 20 Decembrie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru

Spitalul de Psihiatrie Voila

Durerea de spate


Aproximativ 65% din populatia Romaniei experimenteaza durerea de spate cel putin o data in viata, fiind a doua cea mai frecventa cauza pentru vizita la doctor, dupa raceli si gripe. La nivel mondial, mai mult de 25 de milioane de oameni sufera de durere cronica de spate, potrivit Academiei Americane de Neurochirurgie si Ortopedie.

Durerea de spate poate aparea la orice nivel al spatelui, dar cea mai frecventa locatie este in portiunea inferioara, lucru care nu ne surprinde, avand in vedere ca aceasta sustine mare parte din greutatea corporala.

Cu toate acestea, durerea de spate poate aparea si la nivelul portiunii medii a spatelui sau chiar in portiunea superioara, dar poate avea originea si in alte zone, precum cea inghinala, lucru care sugereaza probleme legate de testicule sau ovare.

Durerea de spate este definita ca acuta atunci cand se intinde pe mai putin de o luna, in timp ce durerea care persista mai mult de 3 luni este considerata durere cronica.

Durerea de spate este una dintre cele mai comune forme de durere

Durerea de spate este una dintre cele mai comune forme de durere descrise pentru ca, spre deosebire de alte afectiuni precum hipertensiunea arteriala, aceasta este un simptom care poate avea la baza multiple cauze. Desi exista cateva diferente intre grupurile etnice in ceea ce priveste prevalenta durerii de spate, diferentele principale sunt cele date de varsta si sex.

Cauzele durerii de spate

Cand ne gandim la toate cauzele posibile ale durerii de spate, nu este nicio surpriza faptul ca aceasta afecteaza atat de multi oameni.

Intinderile musculare si ligamentare sunt responsabile pentru majoritatea problemelor ce tin de portiunea inferioara a spatelui. De asemenea, probleme structurale, precum afectiuni ale discurilor, artrita, osteoporoza si afeciuni ale coloanei pot produce durere de spate.

Exista si alti factori de risc care cresc sansele de a dezvolta durere de spate, precum: joburile stresante, activitatea fizica intensa, locurile de munca inactive, fumatul, obezitatea, anxietatea sau depresia.

Pe langa toate aceste lucruri, exista si factori asupra carora avem putin sau chiar deloc control: femeile sunt mai predispuse spre a avea durere de spate, mai ales in timpul sarcinii, fiind mai comuna durerea de spate pe masura ce imbatranesc.

Barbatii, pe de alta parte, prezinta o prevalenta mai scazuta a durerii de spate, insa se manifesta mai sever, acestia avand mai degraba durere de spate legata de activitatea fizica. Pe masura ce imbatranim, exista o tendinta de a suferi de durere de spate legata de afectiuni degenerative: distrugerea structurilor de la nivelul coloanei, precum vertebre sau discuri care actioneaza ca amortizoare intre vertebre, in timp ce la populatia tanara exista o predominanta a durerii de spate cauzata de poliartrita reumatoida.

Preventia este mai buna decat vindecarea

Exista o varietate de tratamente pentru durerea de spate, insa, exista si o multime de lucruri pe care orice persoana le poate aplica pentru a preveni aparitia ei. O forma fizica buna, ce presupune exercitii regulate si mentinerea unei greutati corporale in limitele normale ajuta la sanatatea coloanei vertebrale si a aparatului osteo-articular.

De asemenea, cu cat invatam cum sa ne ridicam in picioare, cum sa ne asezam si cum sa ridicam greutati cat mai corect din punct de vedere al sanatatii coloanei, cu atat mai repede vom observa imbunatatiri in ceea ce priveste durerile de spate.

Un alt aspect pozitiv este faptul ca rareori durerea de spate necesita interventii chirurgicale, putand fi tratata in cele mai multe cazuri cu medicamente antalgice si antiinflamatorii, insotite de cateva zile de odihna, urmate de exercitiu fizic moderat. Tratamentul pentru afectiuni mai serioase ale spatelui variaza de la terapii alternative precum acupunctura, masajul, pana la medicamente si, in cele mai severe cazuri, chiar chirurgie.

Ceea ce putem face pentru a evita durerea de spate este sa facem exercitii (mers pe jos, inot, activitati aerobice de intensitate moderata), sa ne intarim forta musculara si flexibilitatea, sa ne mentinem o greutate corporala in limitele normalului, si printre cele mai importante, sa renuntam la fumat (fumatul reduce fluxul sanguin la nivelul coloanei vertebrale inferioare, lucru care impiedica nutrientii sa ajunga la discurile intervertebrale din aceasta regiune).

Cand trebuie sa ne ingrijoram

Rareori, durerea de spate poate fi un indicator al unei afectiuni serioase. Astfel, in cazul in care durerea are anumite caracteristici, ar fi indicat sa se apeleze la ajutorul unui specialist.

De exemplu, daca durerea de spate apare ca urmare a unui accident sau lovitura la nivelul spatelui, daca este constanta sau foarte intensa, mai ales noaptea sau in clinostatism, daca se transmite la nivelul unuia sau chiar ambelor picioare, mai ales daca se extinde dincolo de genunchi, daca produce slabiciune, amorteala sau furnicaturi la nivelul unuia sau ambelor picioare, daca este insotita de edem, roseata la nivel local, lucru care ar putea duce cu gandul la o infectie, daca se insoteste de pierdere ponderala neintentionata, daca insoteste probleme legate de colon sau colecist.

Terapii noi pentru cei care sufera de durerea de spate

Studii aflate in desfasurare in mai multe domenii incearca sa investigheze care sunt cauzele durerii cronice de spate, ce medicamente o amelioreaza cel mai bine si care sunt avantajele si dezvantajele tratamentului chirurgical versus cel non-chirurgical.

Avand in vedere ca problemele ce tin de coloana vertebrala sunt cele mai comune motive pentru durerea si dizabilitatile ce survin la varsta mijlocie, este necesar ca aceste studii sa continue si sa nu inceteze a cauta cele mai bune solutii.

Concluzii

De cele mai multe ori, episoadele de durere de spate sunt trecatoare, nefiind necesar tratament medicamentos sau investigatii suplimentare.

Cu toate acestea, o parte dintre pacienti trebuie sa fie evaluati si indrumati catre specialist in cazul in care durerea de spate se insoteste de alte simptome de alarma, precum amorteala, furnicaturi la nivelul membrelor inferioare, edem, roseata la nivel local sau daca se insoteste de scadere ponderala care nu este cauzata de limitarea alimentatiei. In astfel de cazuri, pacientii ar trebuie sa se adreseze unui medic neurochirurg sau ortoped pentru a identifica exact cauza si pentru a o trata ca atare.

Daca, insa, este vorba despre un episod izolat de durere de spate, nu este necesar sa se consulte medicul specialist, decat daca sunt intrebari sau ingrijorari ce pot fi lamurite de catre acesta.

Bibliografie
https://www.mayoclinichealthsystem.org/hometown-health/speaking-of-health/back-pain-basics


Citeste si despre:

4 lucruri pe care oamenii cu dureri cronice le au in comun Sanatate cu tratamente naturiste - Oboseala Afectiuni ORL in sezonul rece - ce le declanseaza si cum pot fi tratate Preventia suicidului - mituri, semne, comunicare, gestionare Dependenta de sex Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Diabetul pe intelesul tuturor Durerile de spate manifestate dimineata Beneficiile pentru sanatate ale papadiei Hipocondria (ipohondria) Durerile de spate - sfaturi pentru protectia coloanei