Durerile de spate - terapii alternative

Actualizat: 17 Octombrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Iancu Marilena
Consultant medical:

Dr. Iancu Marilena
Rezident Medicina de Urgenta

Generalitati


Durerile de spate sunt principala cauza care limiteaza libertatea de miscare a persoanelor cu varsta mai mica de 45 de ani.

Potrivit statisticilor, 3 din 4 persoane manifesta dureri de spate, la un moment dat, pe parcursul vietii lor.

Printre metodele de tratament se regasesc: medicatia, autoingrijirea dar si interventia chirurgicala.

In tratarea durerilor de spate isi aduc contribuitia si terapiile alternative.

Desi nu reprezinta un tratament curativ, terapiile alternative sunt utile pentru controlul si ameliorarea durerii.

Institutiile medicale aproba utilizarea terapiilor alternative in cazul pacientilor a caror stare de sanatate nu se imbunatateste prin autoingrijire sau prin administrarea de calmante usoare.

Suferiti de dureri lombare cronice? In continuare veti afla care sunt terapiile alternative care va pot ajuta la calmarea durerii.

Manipularea spinala

Tehnica de manipulare spinala (a vertebrelor) presupune aplicarea unei forte controlate la nivelul articulatiilor coloanei vertebrale, in scopul repozitionarii vertebrelor.

Presiunea asupra coloanei se exercita de catre specialist cu mainile sau cu dispozitive speciale.

Manevrele sunt realizate de chiropracticieni, specialisti in fizioterapie, osteopatii si specialisti in medicina conventionala.

Practica a demonstrat ca manipularea spinala poate conduce la o ameliorare usoara spre moderata a durerii de spate.

Aceasta ameliorare poate dura de la trei luni pana la un an.

Acupunctura

Aceasta este o metoda traditionala chinezeasca bazata pe teoria ca o forta vitala numita Qi, strabate corpul uman prin anumite canale (meridiane).

Blocarea acestora cauzeaza boli si, implicit, manifestarea simptomelor acestora.

Specialistii in acupunctura considera ca introducerea precisa de ace subtiri de-a lungul acestor meridiane poate debloca fluxul de energie Qi.

Prin acest proces durerea va fi calmata si se va restabili sanatatea.

Numarul sedintelor de acupunctura este stabilit de specialist, de severitatea durerilor si de disponibilitatea pacientului. 

Studiile clinice au demonstrat ca, in prezent, acupunctura reala si cea simulata au avut rezultate la fel de bune (iar impreuna au fost mai eficiente) ca tratamentele conventionale pentru calmarea durerilor cronice de spate.

Se fac in continuare cercetari pentru a se descoperi de ce acupunctura reala si acupunctura placebo au efect similar in alinarea durerilor lombare.

Yoga

Yoga este o practica indiana caracterizata prin combinarea exercitiilor fizice de intindere, flexibilitate, de forta musculara cu meditatia.

Aceste miscari pot ajuta la eliberarea tensiunii musculare si reduc durerile de spate.

Cercetarile au confirmat ca yoga diminueaza durerile, imbunatateste starea generala de sanatate si favorizeaza renuntarea la medicatie pentru durerile de spate.

Pentru acest tip de dureri sunt recomandate tipuri speciale de yoga, stiluri blande, ca de exemplu, hatha yoga.

Tipurile energice de yoga pot agrava simptomele.

Osteopatia

Osteopatia este o metoda de tratament in care practicienii actioneaza manual la nivelul muschilor si articulatiilor in scopul tratarii disfunctiilor si restabilirii mobilitatii si functionalitatii lor.

Tehnicile pot include manipularea coloanei vertebrale, intinderi, presiune usoara si rezistenta.

Potrivit studiilor aceasta terapie reduce semnificativ durerile lombare.

Efectele pozitive pot dura cel putin trei luni.

Pentru a determina care este modul de functionate al acestui tratament si daca efectele pot fi resimtite pe termen lung sunt necesare realizarea de studii suplimentare.

Terapia cognitiv-comportamentala

Acest tip de terapie instruieste pacientul cum sa gandeasca si sa actioneze ca raspuns la durere.

Scopul este de a invata sa faca fata mai bine durerii, sa gandeasca pozitiv, dar si sa depisteze si sa inlature sentimentele si comportamentele negative care pot bloca recuperarea.

Metode de adaptare la durere, cum ar fi tehnicile de relaxare, pot imbunatatii tonusul muscular si pot distrage atentia de la durere.

Cercetarile pe grupuri mici de voluntari arata ca terapia cognitiv comportamentala poate fi eficienta in ameliorarea durerii lombare cronice.

Efectele acesteia cresc atunci cand este asociata cu alte tipuri de terapii care sa abordeze aspectele fizice ale durerii.

Fizioterapia

Realizarea de exercitii fizice in scopuri terapeutice este de real ajutor in cazul durerilor cronice de spate, reducand si riscul restabilirii durerii.

Medicul va poate consilia cu privire la exercitiile specifice, care vizeaza consolidarea anumitor grupe de muschi care sustin coloana vertebrala.

De asemenea, exercitiile fizice de aerobic, stretching pot reduce rigiditatea in scopul imbunatatirii capacitatii de miscare si diminuarii durerii lombare.

Masajul terapeutic

Scopul masajului terapeutic este eficient pentru reducerea inflamatiei, pentru a relaxa musculatura si pentru a imbunatatii circulatia locala.

Cercetarile au demonstrat ca masajul poate diminua durerea, depresia, anxietatea, dar poate imbunatatii si calitatea somnului.

Tehnicile de masaj suedez, bazate pe un masaj profund asupra unor puncte tinta, au cel mai mare succes in diminuarea durerilor lombare.

Managementul interdisciplinar

Managementul interdisciplinar al durerii cronice combina toate aceste metode.

Acesta are rolul de a controla si gestiona rezistenta la durere printr-o combinatie de:

- exercitii fizice;

- educatie privind riscurile si alternativele;

- psihoterapie, inclusiv invatarea unor tipuri de relaxare;

- consiliere profesionala in scopul reluarii vietii profesionale.

Potrivit studiilor recente, managementul interdisciplinar al durerii cronice poate fi la fel de eficient ca si o interventie chirurgicala asupra coloanei vertebrale in tratarea multor tipuri de dureri lombare.

Discutati cu medicul dvs. atunci cand doriti sa abordati tratamente alternative pentru durerile de spate.

De asemenea, recomandabil ar fi sa solicitati doar ajutorul specialistilor cu experienta practica, astfel si rezultate favorabile in ameliorarea durerilor lombare vor aparea mai repede.


Citeste si despre:

7 remedii naturale pentru ameliorarea durerii Durerea cronica Durerea cronica pelvina la femei Durerea asociata cancerului Durerile cervicale Delfino Romania – manifest pentru sanatatea ta Sfaturi practice pentru ameliorarea durerilor cronice Adevarul despre durerile cronice 10 solutii istete pentru ameliorarea durerilor din timpul verii Durere de oase sau durere musculara? Cum faci deosebirea intre cele doua afectiuni? Afectiunile care provoaca durere faciala