Polineuropatia senzitiv - motorie

Actualizat: 26 Iulie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Oancea Madalina Elena
Consultant medical:

Dr. Oancea Madalina Elena
Medic rezident Neurologie

Generalitati


Polineuropatia senzitiv - motorie este o afectiune caracterizata prin alterarea miscarilor voluntare si involuntare precum si a sensibilitatii. Polineuropatia descrie tulburarea neurologica in care mai multi nervi periferici sunt afectati simultan.

Boala poate avea caracter acut sau poate sa apara in timp. Majoritatea polineuropatiilor au o componenta mixta, senzitiva si motorie, iar unele adauga si disfunctii vegetative. O caracteristica comuna a tuturor polineuropatiilor este afectarea simetrica cu debut la nivelul extremitatilor distale.
Afectiunea se diagnosticheaza pe baza unor teste speciale care masoara viteza de conducere a impulsului nervos.

Cauze

Polineuropatia este de fapt o boala ce afecteaza nervii periferici. Ea este de obicei sistemica (afecteaza numerosi nervi cu localizari diverse in organism), intereseaza mai ales axonii si tecile de mielina ale fibrelor nervoase. Daca integritatea tecii de mielina este afectata stimulul nervos se transmite mai incet din periferie catre structurile nervoase superioare. In cazul in care procesul patogen este mult mai extins, functionalitatea nervului respectiv va fi abolita.

Cele mai frecvente cauze de aparitie a polineuropatiei senzitiv - motorii sunt reprezentate de:
- Procese ischemice;
- Exercitarea prelungita de presiune asupra unor nervi periferici superficiali;
- Afectiuni ale tesutului conjunctiv;
- Inflamatie neurologica locala;
- Deficitul de vitamina B 12;
- Infectia HIV;
- Procese neoplazice de tipul mielomului multiplu;
- Hipotiroidism;
- Boli autoimune;
- Neuropatii neurologice mostenite;
- Insuficente de organ - hepatice, renale;


Exista o serie de boli neurologice si neuropatii care au componenta senzitiv motorie. Acestea sunt in principal : neuropatia diabetica, neuropatia alcoolica, neuropatia cronica inflamatoare, neuropatia indusa de consumul de droguri, sindromul Guillain Barre.

Polineuropatia senzitiv motorie acuta este cel mai frecvent legata de:
1. Infectii cu bacterii capabile sa produca neurotoxine, cum este cazul celor care determina difteria;
2. Intoxicatia cu metale grele, mai ales mercur si plumb;
3. Doze crescute de medicamente - anticonvulsivante (fenitoina), antibiotice (sulfonamide, cloramfenicol, nitrofurantoina), chimioterapice (vinblastina, vincristina) sau sedative (hexobarbital)

Cea mai frecventa cauza de aparitie a polineuropatiie senzitiv motorii ramane insa diabetul zaharat inadecvat controlat prin tratament, cu niveluri fluctante, si permanent crescute ale glicemiei.

Simptomatologie

Cele mai frecvente acuze pe care le descriu pacientii cu polineuropatie senzitiv motorie includ:
- Modificarea perceptiilor senzitive in diverse zone ale corpului;
- Tulburari ale mersului;
- Incapacitatea de a misca corect mainile si picioarele;
- Parestezii, anestezii, senzatii de arsuri in absenta unor factori declansatori identificabili;
- Slabiciune musculara generalizata;
- Durere msuculara;
- Wasting muscular (in evolutiile cronice).

Simptomele pot sa apara treptat si sa evolueze in luni sau ani, in cazul afectiunilor cronice, insa pot avea si caracter acut, in cazul in care agresiunea asupra nervilor a fost importanta. De cele mai multe ori insa afectiunea apare progresiv, debuteaza la nivelul talpilor sau mainilor, de unde si denumirea de polineuropatie in ciorap sau polineuropatie in manusa.

Exista chiar si pacienti asimptomatici, in cazul lor diagnosticul punandu-se exclusiv pe baza evidentelor paraclinice si a examenului fizic anormal. In cazul in care boala are si o componenta vegetativa, pacientul se poate confrunta si cu alte simptome ce tin de afectarea sistemului cardiocirculator, digestiv, renal.

Acuze tipice sunt reprezentate de:
- Constipatie, reducerea peristaltismului intestinal;
- Incontinenta sfincteriana;
- Disfunctii sexuale;
- Tensiune arteriala fluctuanta;
- Reducerea transpiratiilor

Simptomele polineuropatiei senzitiv motorie sunt insa necaracteristice acestei afectiuni deoarece apar si in alte neuropatii. Din aceasta cauza, acest tablou simptomatic impune realizarea unui diagnostic diferential cu alte boli. Cele mai des incluse in diagnosticul diferential sunt intoxicatii, boli hepatice, amiloidoza, boli genetice, porfirie, poliomielita, boli endocrine.

Investigatii paraclinice

Investigarea pacientilor cu simptome neurologice trebuie sa fie completa. Se incepe cu anamneza.
Aceasta va furniza informatii importante despre simptome: calitatea acestora, debutul si evolutia lor, dar si despre istoricul medical al pacientului si al rudelor de gradul 1.

In cadrul acestei etape se poate detecta cauza de aparitia a bolii (pot fi sugestive drept cauze diabetul zaharat, endocrinopatii, sau un teren genetic predispozant).

Examenul fizic releva uneori modificarea tonusului musculaturii membrelor (pana la atrofie musculara), prezenta fasciculatiilor, asteniei musculare sau paraliziilor. Reflexele pot fi alterate sau abolite, in functie de stadiul de evolutie a bolii. De asemenea pot sa fie evidentiate si tulburari ale sensibilitatii in anumite zone.

Dupa examenul fizic se realizeaza investigatiile paraclinice si de laborator pentru stabilirea diagnosticului de certitudine. Desi aceasta afectiune poate fi diagnosticata clinic si pe baza examenului fizic, investigatiile paraclinice raman foarte importante atat pentru realizarea diagnosticului pozitiv, cat si pentru orientarea tratamentului si emiterea unui prognostic.

Acestea cuprind:

1. Hemoleucograma, ionograma, lipidograma, functia hepatica, functia renala, glicemia;
2. Determinare de anticorpi;
3. Radiografii;
4. Biopsie musculara si nervoasa;
5. Electromiografie - se realizeaza pacientilor cu semne si simptome de astenie musculara, fiind foarte utila in diferentierea unor boli neurologice de boli musculare;
6. Teste de masurare a vitezei de conducere a impulsului nervos - sunt utile pentru diagnosticarea gradului de suferinta neurologica, rezultatele fiind influentate de diametrul tecii de mielina.
Aceste ultime doua teste sunt realizate de obicei simultan.

Tratament

Scopurile tratamentului pacientilor cu polineuropatie senzitiv motorie sunt ameliorarea simptomelor, inlaturarea cauzei (daca acest lucru este posibil), imbunatatirea calitatii vietii si asigurarea unui grad cat mai mare de independenta fata de cei din jur (mai ales in cazul celor cu paralizii). Pe langa tratamentul simptomatic si paleativ, este importanta si inlaturarea factorilor declansatori, mai ales daca este vorba de medicamente, droguri, excese vitaminice.

Adesea, tratamentul include:
- Administrarea de analgetice obisnuite in cazul in care pacientul are dureri;
- Administrarea de substante speciale, care nu au in mod obisnuit efect analgetic, dar care pot ameliora durerea cronica indusa de suferinta neurologica.

Acestea sunt cel mai frecvent reprezentate de antidepresive (amitriptilina), anticonvulsivante (gabapentina) sau chiar lidocaina (o substanta anestezica ce poate fi aplicata local).

Alte recomandari terapeutice includ:

- Administrarea corecta a tratamentului diabetului zaharat (in cazul in care este necesar);
- Evitarea fumatului si consumului excesiv de alcool;
- Suplimentarea dietei cu vitamine si minerale esentiale;
- Reevaluarea tratamentului unor boli cronice de fond ce pot constitui atat cauze cat si factori de risc pentru aparitia polineuropatiei senzitiv motorii;
- Adoptarea unui stil de viata sanatos, cu mult sport si exrcitii fizice. In cazul in care pacientul are tulburari motorii importante poate sa beneficieze de fiziokinetoterapie de specialitate.

Este foarte important ca pacientii cu polineuropatie sa evite traumatismele de orice fel. Acest tip de pacienti sunt predispusi la traumatisme deoarece nu au un control adecvat al miscarii. In plus, datorita faptului ca sensibilitatea lor este modificata, adesea nu simt ca se lovesc, se ard sau se taie. Rana nu este sesizata si ramane netratata, insa nu din ignoranta sau neglijenta.

In timp, ea se poate suprainfecta, ducand la aparitia unor complicatii loco-regionale importante. Acestea sunt cu atat mai grave cu cat pacientul are si o boala cronica de tipul diabetului zaharat care influenteaza in mod negativ procesul de vindecare a ranilor.

Specialistii recomanda pacientilor:

1. Sa nu faca bai fierbinti. Daca au o importanta tulburare de sensibilitate sa roage un apropiat sa verifice temperatura apei din cada sau de la dus;
2. Sa inlature orice obstacol din locuinta, de exemplu covoarele de care se pot impiedica;
3. Sa lase luminile aprinse pentru a nu se lovi de obiectele din jur;
4. Sa poarte incaltaminte speciala, adaptata piciorului, care sa nu ii jeneze, sa nu le faca bataturi si care sa nu produca o ischemie patologica picioarelor;
5. Sa isi verifice regulat picioarele pentru observarea eventualelor traumatisme pe care poate nu le simt la momentul producerii. Se recomanda verificarea talpilor dupa fiecare descaltare, dar si a gambelor si coapselor inainte de fiecare baie;
6. Sa evite sa se sprijine timp indelungat in genunchi sau pe coate.

Important !

Specialistii considera ca pacientii ar trebui sa evite consumarea analgeticelor (de orice fel) deoarece pot ajunge sa depinda fizic si psihic de acestea. Ele trebuie indicate doar in cazurile severe, cu dureri neuropatice intense. In schimb, pot incerca ameliorarea durerii prin terapie pozitionala sau kinetoterapie.

Prognostic

Prognosticul pacientilor diagnosticati cu polineuropatie senzitiv motorie depinde de cauza de baza a bolii, de momentul prezentarii la medic si de evolutia afectiunii sub tratament. In cazul in care procesul patogen nu este extins, prognosticul este foarte bun, iar pacientul isi poate recupera functiile. Sechelele variaza ca intensitate si grad debilitant.

Unii pacienti nu raman cu sechele, in timp ce altii au mari probleme in a se deplasa singuri si a se ingriji. De asemenea, faptul ca isi pierd functia senzitiva pe anumite zone le poate scadea semnificativ calitatea vietii.
Ocazional, boala poate fi amenintatoare de viata.

Complicatii

Cele mai frecvente complicatii ce pot sa apara in cursul evolutiei sau post tratament sunt:
- Aparitia deformarilor;
- Dificultati de deglutitie;
- Pierderea sensibilitatii;
- Paralizii;
- Apartia traumatismelor recurente;
- Infectii locale.

Consultarea unui specialist

Pacientii sunt sfatuiti sa consulte un medic specialist in cazul in care prezinta oricare dintre simptomele descrise mai sus, care pot fi sugestive pentru o afectiune neurologica. Consultul trebuie efectuat cat mai rapid in cazul in care pacientul este diagnosticat cu diabet zaharat, este expus unor toxice industriale sau are factori de risc pentru aparitia polineuropatiilor.

Daca diagosticul este stabilit precoce iar tratamentul este initiat imediat, prognosticul pacientului este favorabil, simptomele pot fi ameliorate iar riscul de aparitie a sechelelor este redus.


Citeste si despre:

Sindromul Guillain Barre Polineuropatiile toxice: caracteristici si tratament Polineuropatiile demielinizante acute: etiologie, simptome si tratament Cardiomiopatia restrictiva Neuropatia - cauze si tratament Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Lista cu medicamentele de care beneficiaza asiguratii, cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, in sistemul de asigurari sociale de sanatate Afectiuni tratate cu celule stem Amiloidoza Diabetul zaharat - cauze, simptome, tratament Cancerul renal