STUGERON, comprim.

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Indicatii:
Terapia de intretinere in simptome de tulburari labirintice: vertij, ameteli, acufene, nistagmus, greturi si voma. Profilaxia raului de miscare. Profilaxia migrenelor. Terapia de intretinere in simptome de origine cerebro-vasculara: ameteli, acufene, cefalee vasculara, dereglari manifestate prin nesociabilitate si iritabilitate, pierderea memoriei si lipsa puterii de concentrare. Terapia de intretinere in simptome datorate tulburarilor de circulatie periferica: sindrom Raynaud, acrocianoza, claudicatii intermitente, tulburari trofice, ulcere trofice sau varicoase, parestezii, crampe nocturne, extremitati reci.

Doze si mod de administrare:
Tulburari ale circulatiei cerebrale: 1 comprimat de 25 mg de 3 ori/zi sau 1 capsula a 75 mg/zi. Tulburari ale circulatiei periferice: 2-3 comprimate a 25 mg de 3 ori/zi sau 2-3 capsule a 75 mg/zi. Tulburari de echilibru: 1 comprimat a 25 mg de 3 ori/zi sau 1 capsula a 75 mg/zi. in rau de miscare la adulti: 1 comprimat de 25 mg cu o jumatate de ora inainte de calatorie; se repeta din 6 in 6 ore; la copii: jumatate din doza pentru adulti. Stugeron se administreaza de preferinta dupa masa. Doza maxima administrata la adulti nu trebuie sa depaseasca 225 mg (9 comprimate sau 3 capsule/zi). Efectul Stugeron in vertij fiind dependent de doza, aceasta se va mari progresiv.

Actiune:
Inhiba contractia celulelor musculaturii netede vasculare prin blocarea canalelor de calciu, suplimentar diminueaza activitatea constrictoare a substantelor vasoactive cum ar fi norepinefrina si serotonina, prin blocarea receptorilor canalelor de calciu. Blocarea influxului intracelular de calciu este selectiva si se manifesta prin proprietati antivasoconstrictoare fara efect asupra presiunii sanguine si a pulsului cardiac. Cinarizina poate ameliora microcirculatia deficitara prin cresterea deformabilitatii eritrocitelor si scaderea vascozitatii sangelui. Rezistenta celulara fata de hipoxie este marita. Cinarizina inhiba stimularea sistemului vestibular, fapt ce se manifesta prin suprimarea nistagmusului si a altor perturbari autonome. Episoadele acute de vertij pot fi prevenite sau diminuate de cinarizina.

Compozitie:
1 comprimat contine 25 mg cinarizina. 1 capsula contine 75 mg cinarizina

Contraindicatii:
Stugeron este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate cunoscuta la acest medicament.

Masuri de precautie:
La fel ca si alte antihistaminice, Stugeron poate provoca tulburari epigastrice. Iritatia gastrica se diminueaza prin administrarea produsului dupa mese. La pacientii cu boala Parkinson Stugeron se va administra doar daca avantajele tratamentului depasesc riscul de agravare al bolii. Stugeron poate cauza somnolenta in special la inceputul tratamentului. De aceea se impun precautii in cazul consumului de alcool sau administrarii concomitente de deprimante ale SNC.Sarcina si alaptare: Desi studiile pe animale nu au aratat efecte teratogene, stugeronul nu se administreaza in perioada de sarcina, decat daca avantajul terapeutic justifica riscul potential pentru fat. Nu exista date privind excretia Stugeron prin laptele matern; de aceea alaptarea va fi suprimata la femeile care utilizeaza Stugeron.

Reactii adverse:
Pot aparea somnolenta si tulburari gastrointestinale. De regula, ele sunt tranzitorii si pot fi deseori intampinate stabilind doza optima in mod progresiv. in cazuri rare se pot inregistra dureri de cap, uscaciunea gurii, cresteri in greutate, transpiratii sau reactii alergice. in cazuri extrem de rare s-au semnalat simptome de lichen plan si simptome asemanatoare celor de lupus. Literatura de specialitate a consemnat un caz izolat de icter colestatic. La pacientii varstnici aflati sub tratament prelungit au fost descrise cazuri de agravare sau de aparitie a simptomelor extrapiramidale, uneori asociate cu stari depresive. in asemenea cazuri tratamentul va fi intrerupt.


Citeste si despre:

Hidroterapia Tratamentul fracturii cotului Ceapa - 100% sanatate naturala Ce nu trebuie sa lipseasca din trusa medicala de vacanta? #roboterapeut, un aparat de top in orasul medical, care te ajuta sa mergi mai departe, mai usor! Aerul poluat, pericol pentru sanatatea familiei tale! De ce este important sa ai un purificator aer Crampele menstruale Neplacerile sanatatii declansate de caldura Exercitii pentru pacientii cu fibromialgie Rinoplastia pentru adolescenti Complicatiile racelii
Cere sfatul medicului ×