Compozitie
Comprimate continand 500 mg de metenamina.
Actiune terapeutica
Metenamin este un antiseptic urinar, prin aldehida formica eliberata in urina acida, aciditatea favorizand actiunea eficace. Este un bacteriostatic activ fata de majoritatea bacteriilor provocatoare de infectii urinare: Escherichia coli, Aerobacter aerogenes, Pseudomonas; nu dezvolta rezistenta bacteriana, motiv pentru care poate fi folosit in tratamentul prelungit. Datorita formaldehidei eliberate ia nastere acidul diformaldehiduric solubil, dizolvant al acidului uric.
Indicatii
Infectii urinare acute (asociat cu antibiotice); profilaxia recidivelor in infectiile urinare cronice; profilaxia infectiilor urinare in timpul unor manevre urologice (endoscopie, sonda urinara) sau interventii chirurgicale si in tulburarile vezicale neurogene; bacteriurie asimptomatica.
Doze si mod de administrare
adulti: oral - 2 cp. (1 g) x 3-4 pe zi (cu apa), maximum 3 g/zi; daca urina este alcalina, se va acidifia prin administrare de clorura de amoniu sau de calciu sau fosfat acid de sodiu timp de 3 zile. Copii: 3 luni - 3 ani - 0,125 g/zi; 3 ani - 5 ani: 0,125-0,25 g/zi; 6 ani - 12 ani: 0,25-0,50 g/zi. Injectabil i.v. - 1-2 fiole pe zi.
Contraindicatii
Nefrite, cistite acute dureroase; boli renale cu insuficienta de concentrare a urinii; insuficienta hepatica grava; deshidratare severa. Nu se administreaza in infectiile cu Proteus, bacterie uropozitiva care hidrolizeaza ureea formand hidroxidul de amoniu si determina prin acesta alcalinizarea urinii si imposibilitatea aparitiei formaldehidei active. Nu se va administra concomitent cu: sulfamide (rareori eruptii cutanate), antibiotice active in urina alcalina sau alcalinizante (precipita in urina acida si devine inactiv). Doze mari pot provoca hematurie, albuminurie, tenesme vezicale, greturi, voma, diaree.
Reactii adverse
In doze mari si tratamente de lunga durata, Metenaminul poate fi cauza de: iritatie digestiva: greturi, varsaturi, diaree; iritatie si inflamatie a tractului urinar: disurie, polakiurie, hematurie, proteinurie.
Forma de prezentare: Flacoane cu 20 de comprimate.
Conditii de pastrare: La adapost de lumina, caldura si umiditate.