Limba cainelui face parte dinflora spontana a Europei. La noi in tara apare ca flora spontana pe margineadrumurilor, pe terenuri virane. Este o planta ce creste pana la 1 m inaltime,frunzele sunt acoperite de perisori fini, care ii dau un aspect albicios, suntlanceolate, ascutite spre varf, alternante cele de la baza si sesile celetulpinare. Florile sunt terminale, sunt rosii purpurii, curbate la capat,asemanatoare unei limbi de caine (de unde si denumirea). Radacina are un mirosneplacut, ce se pierde prin uscare si are gust amar. Dintre substantele chimicecontinute amintim: alcaloizii cinogloseina sicinoglosidina, mucilagii, inulina, tanin, rasini, saruri minerale.Principalelesale calitati sunt: emoliente, vulnerare (mai ales radacina), actiune depresivaasupra sistemului nervos central si asupra terminatiilor periferice, fiindutila in calmarea durerilor, are proprietati narcotice si sedative. Infitoterapie se foloseste intreaga planta - proaspata sau uscata (efecteleplantei proaspete sunt mult mai puternice decat cele ale plantei uscate),partile aeriene trebuie recoltate in lunile mai - iulie, iar radacina inoctombrie.
Uz intern:
- bronsita, catar pulmonar, dizenterie, dureri intestinale, hemoragii,hemoroizi, tromboflebite - sub forma deinfuzie de planta, decoct de radacina.
Uz extern:
- contuzii, eczeme, matreata,rani, ulcerele pielii, abcese, tromboflebite - planta prospata si strivita seaplica local (are un puternic efect cicatrizant), cataplasme, comprese cuinfuzie, spalaturi locale.