Ginkgo biloba, comprimate filmate
Informatii prospect Ginkgo biloba, comprimate filmate
Ce este Ginkgo Biloba si pentru ce se utilizeaza
Indicatii
Extractul standardizat de Ginkgo Biloba are un efect relaxant asupra peretilor vasculari, marindu-le elasticitatea si imbunatatind circulatia sangelui, in special, la nivelul vaselor mici.
Combinatia de substante active continute in extractul uscat obtinut din frunzele de Ginkgo Biloba creste toleranta tesuturilor, inclusiv a tesutului cerebral, la ischemie. Aceasta combinatie stimuleaza vasodilatatia, scade viscozitatea sangelui si agregarea plachetara, ducand la un flux crescut de sange prin vasele mici de la nivelul tesuturilor. Extractul obtinut din frunzele de Ginkgo Biloba neutralizeaza radicalii liberi si creste activitatea neuroprotectiva. Ginkgo Biloba Biofarm este recomandat in tratamentul simptomatic al:
- insuficientei cerebrovasculare usoare pana la moderata (sindromul de dementa din dementa degenerativa primara, dementa vasculara si din formele mixte ale acestora), cu urmatoarele simptome: deficit de memorie, tulburari de concentrare, stare emotionala depresiva;
- deficitului patologic cognitiv la pacientii varstnici;
- tulburarilor neurosenzoriale de origine vasculara (hipoacuzie, acufene, tinitus, vertij);
bolii arteriale periferice ocluzive (claudicatie intermitenta (stadiul II al arteriopatiei cronice obliterante a membrelor inferioare), sindrom Raynaud, acrocianoza si sindrom postflebitic).
Mod de administrare
Ginkgo Biloba Biofarm se administreaza pe cale orala, dupa masa, cu apa.
Adulti (inclusiv varstnici): doza zilnica recomandata este de un comprimat filmat Ginkgo Biloba Biofarm (40 mg extract uscat de Ginkgo Biloba) de 3 ori pe zi.
Copii cu varsta sub 12 ani: medicamentul nu este recomandat datorita datelor insuficiente privind siguranta si eficacitatea.
Primele rezultate se pot observa dupa aproximativ 4 saptamani de tratament. Tratamentul trebuie continuat pentru cel putin 12 saptamani.
Dupa 3 luni de tratament, medicul va va examina starea clinica si va stabili daca este sau nu necesara continuarea tratamentului.
Daca utilizati mai mult decat trebuie din Ginkgo Biloba Biofarm
Daca utilizati mai mult decat trebuie din Ginkgo Biloba Biofarm, adresati-va imediat medicului. Pot apare simptome gastro-intestinale, incapacitate de concentrare si dureri de cap.
Daca uitati sa utilizati Ginkgo Biloba Biofarm
Daca ati uitat sa luati o doza, luati alta, imediat ce v-ati amintit. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Atentionari si precautii
Contraindicatii
Nu utilizati Ginkgo Biloba Biofarm
-daca sunteti alergic (hipersensibil) la Ginkgo Biloba sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.
Precautii
Aveti grija deosebita cand utilizati Ginkgo Biloba Biofarm
Daca suferiti de hipertensiune arteriala, trebuie sa continuati tratamentul specific, deoarece Ginkgo Biloba Biofarm nu il inlocuieste. In cazul in care apar reactii alergice, trebuie intrerupta administrarea medicamentului.
Pacientii cu istoric de convulsii trebuie sa evite utilizarea extractului de ginkgo.
Datorita unui posibil efect asupra coagularii sanguine, nu este recomandata utilizarea Ginkgo Biloba Biofarm inaintea unei interventii chirurgicale sau la pacienti cu factori de risc pentru hemoragie intracraniana.
Interactiuni medicamentoase
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
- disulfiram,
- cefamandol, cefoperazona, latamoxef (cefalosporine),
- cloramfenicol,
- clorpropamida, glibenclamida, glipizida, tolbutamida (hipoglicemiante orale),
- griseofulvina,
- derivati 5-nitro-imidazolici (metronidazol, ornidazol, tinidazol),
- ketoconazol,
- procarbazina (citostatic).
- acid acetilsalicilic, ticlopidina, clopidogrel, dipiridamol, heparina, warfarina.
- deprimante ale sistemului nervos central.


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter