tumora benigna a partii centrale (care inconjoara uretra) a prostatei.
Un adenom al prostatei apare la 85% dintre barbatii de varste cuprinse intre 60 si 70 ani.
simptome - Pacientul este obligat sa se trezeasca de mai multe ori pe noapte pentru a urina si are probleme cu golirea completa a vezicii (slabirea jetului urinar, picaturi). Vezica golindu-se prost, se dilata si este adesea sediul unor infectii urinare. Nu exista nici o corelatie intre volumul adenomului si jena mictionala pe care acesta o antreneaza.
In plus, adenomul poate fi la originea unei infectii, uneori asociata cu o epididimita (infectie a epididimului) sau cu o hematurie (prezenta de sange in urina). Atunci cand este foarte deranjant, el antreneaza o diminuare a activitatii sexuale. Evolutia sa este adesea imprevizibila, adenomul prostatei poate sa nu antreneze decat foarte putine tulburari in perioada lunga sau poate evolua in pusee cu perioade de remisiune. El se afla uneori la originea unei retentii vezicale acute complete, necesitand un drenaj de urgenta al vezicii.
tratament si consecinte - tratamentul depinde in mod esential de jena provocata de adenom. Daca acesta nu impiedica golirea completa a vezicii, tratamentul este medical. El vizeaza atenuarea simptomelor provocate de adenom fara sa le suprime: luarea de medicamente care modifica atat contractia muschiului vezical, cat si a sfincterelor (alfablocante, de exemplu) sau care permit o diminuare treptata a volumului tumoral (inhibitori ai 5-alfa-reductazei, o enzima care favorizeaza cresterea adenomului). Bolnavul trebuie sa evite mancarurile picante, bauturile gazoase, in particular pe cele care sunt alcoolizate (sampania).
De asemenea se poate recurge la tratamente operatorii dar nu chirurgicale, desi eficacitatea lor reala n-a fost demonstrata: dilatatia uretrei prostatice cu ajutorul unei sonde al carei balonas este umflat in prostata; hipertermia prostatica prin intermediul unei sonde incalzitoare plasate in uretra prostatica sau in rect, in contact cu prostata. In toate cazurile, pacientul trebuie sa fie supravegheat cu regularitate cu scopul de a decela o eventuala obstructie a colului vezicii sau complicatii.
Daca, in schimb, adenomul stanjeneste golirea vezicii sau daca se afla la originea unor complicatii, se poate practica ablatia lui, pe cale endoscopica sau, atunci cand este foarte voluminos, prin chirurgie conventionala. Aceste interventii necesita o anestezie generala sau locoregionala (peridurala).
Aceste doua interventii au drept consecinta o ejaculare retrograda (sperma, in cursul ejacularii, reflueaza in vezica si este eliminata in urina) la originea unei sterilitati, dar care nu are nici o consecinta asupra calitatii erectiilor. Din aceasta cauza, la unii pacienti tineri care prezinta un adenom mic, medicul se multumeste sa realizeze o simpla incizie endoscopica a colului vezical si a prostatei.
In sfarsit, se poate amplasa, pe cale endoscopica, o proteza (tub metalic mobil) in uretra prostatica astfel incat sa se suprime obstacolul provocat de adenom. Aceasta metoda este utilizata mai ales la pacientii in varsta care nu pot suferi o anestezie. Actualmente sunt in curs numeroase incercari, vizand practicarea unei ablatii a adenomului prostatei cu laser, pe cale endoscopica.