Postata de melancolica cu 11 ani in urma.
Copilul lui dintr-o alta relatie
Am tot citit pe diverse site-uri si forumuri, postari despre o relatie in care unul dintre parteneri are un copil dintr-o alta relatie. Majoritatea celor care raspund post-urilor blameaza persoana care nu accepta copilul partenerului si in general cei care o fac sunt cei care au copii.
E usor sa emiti judecati fara sa te pui in postura celuilalt. Daca cei care raspund post-urilor n-ar fi avut copii, cu siguranta n-ar mai da acel raspuns in care il judeca pe cel care nu accepta copilul.
Fiecare om are dreptul la fericire. INTR-O RELATIE E VITAL SA TE SIMTI PE DEPLIN IUBIT SI IMPLINIT ALATURI DE PARTENER. Relatia de dragoste dintre doi oameni nu trebuie sa fie umbrita de ABSOLUT NIMENI, nici macar de un copil. La inceputul unei relatii sunt doar ei doi: el si ea. Abia apoi cand relatia evolueaza (in general) pozitiv, apare si un copil. Deci la baza unei relatii sunt doar ei doi si nimeni altcineva.
Atunci cand te indragostesti o faci simplu si firesc, inclusiv chiar si atunci cand esti constient ca cel/cea de care te-ai indragostit nu e tocmai omul pe care ti-l doresti si aici ma refer in speta, la un partener care are un copil dintr-o alta relatie. Multi iar blameaza:“stiai de la inceput ca are copil”. Da, stiai dar nu puteai sa stii dintr-o data relatia lui cu copilul ci lucrul asta il observi in timp, timp in care relatia evolueaza si te poti indragosti si iubi omul de langa tine mai mult.
Intr-o relatie consider ca trecutul trebuie lasat in urma. Copilul dintr-o alta relatie face parte si din trecut (pt faptul ca e facut cu altcineva cu care s-a terminat relatia) dar si din prezent (care nu trebuie absolut deloc sa influenteze noua relatie). Copilul va fi intotdeauna un liant catre trecut (prin faptul ca e facut cu altcineva si are chipul acelei persoane) chiar daca partenerul nu ar mai avea nici un sentiment fata de cel/cea cu care l-a conceput.
Nu mi se pare firesc ca intr-o relatie, copilul dintr-o relatie anterioara sa influenteze relatia de dragoste dintre parteneri. Multi spun ca copilul nu e vinovat de ce s-a intamplat dar daca acesta e motiv de discutii permanente in noua relatie, atunci el este. Copilul nu trebuie sa se creada mai presus decat parintele, acesta din urma ac***a dreptul sa-si refaca viata. Copii cresc, se duc la casa lor dar parintii vor ramane impreuna si tocmai de aceea nu mai se pare normal ca intr-o relatie copilul sa fie mai presus decat partenerul, caci daca partenerul n-ar fi existat nici copilul nu s-ar fi nascut. Iubirea e egoista, cand te implici total si oferi tot intr-o relatie, tinzi sa ai aceleasi asteptari de la partener.
Ma macin, ma framant, nu am liniste sufleteasca si nu sunt impacata cu mine insami si am nevoie sa caut raspunsuri, solutii la problema care ma apasa. Ma tem ca am deja probleme cu inima si daca in curand nu voi gasi o solutie...nu stiu ce se va intampla cu mine...imi vin tot felul de ganduri negative in minte...simt ca o iau razna!
Va rog, aveti rabdare si cititi pana la sfarsit.
De 1 an si ceva sunt implicata intr-o relatie cu un barbat care are o fata de 18 ani, rezultata dintr-o casnicie care s-a sfarsit acum 10 ani. Locuiesc impreuna cu el, ne iubim si ne intelegem bine doar atunci cand totul se concentreaza asupra relatiei noastre. Cand vine vorba despre fata lui, simt repulsie, o simt ca pe o intrusa in viata noastra, ac***a teama ca prin prisma ei, el poate afla vesti oricand despre fosta sotie si oricand, in mod imprevizibil ar putea relua relatia cu ea (desi dupa divort, la cativa ani distanta a mai reluat relatia si nu a mers si m-a asigurat ca niciodata nu s-ar mai putea intoarce la ea, in prezent ea ac***a o relatie de cativa ani). Chiar si un telefon banal intre el si fosta, m-ar deranja chiar daca au un copil impreuna. Nu sunt adepta pastrarii unei relatii civilizate intre fosti, nici macar a unei simple prietenii. Ce-a fost, s-a terminat si nu vad nici un motiv de a pastra legatura pt ca ORICAND, atata timp cat intre cei doi a existat o relatie intima, se pot reaprinde sentimentele...chiar si dupa ani!
Intalnirile cu fata lui sunt sporadice, intalniri la care particip si eu. Ocazional el vorbeste cu fata lui la telefon, fapt care uneori se intampla fara ca eu sa fiu de fata, ceea ce ma deranjeaza enorm cand vad apelurile in telefonul lui. I-am cerut ca la orice conversatie si intalnire cu ea, sa fiu si eu prezenta, numai asa putand avea (oarecum) garantia ca el nu se ascunde de mine. Nu mi se pare normal ca din resursele lui financiare sa profite ea (chiar daca este copilul lui).
El isi doreste enorm sa ne casatorim dar i-am spus ca eu intotdeauna voi face diferenta intre fata lui si copilul/copii nostri, nedorind sa o tratez egal pentru ca nu sunt obligata sa accept greseala trecutului lui. Noua noastra familie inseamna eu, el si copii nostri, NU si copilul lui cu alta femeie.
Multi vor blama ca sunt egoista, insensibila dar am dreptul sa ma simt fericita fara a fi obligata sa accept greseala trecutului lui.
In prezent el are dificultati financiare si traim din veniturile mele. Nu mi se pare normal sa-si iubeasca copilul mai mult decat pe mine si sa-i tina parte, reprosandu-mi ca vreau sa bag raca intre el si fata lui si ca vreau sa-l indepartez de ea (in sufletul meu chiar imi doresc acest lucru si i-am spus si lui).
NU sunt EU vinovata de greselile trecutului lui si NICI obligata SA-I accept copilul. Copilul lui este ca un nod in gat, ca un ghimpe pentru mine, acum si tot timpul cat va dura relatia noastra. Mi-as fi dorit ca acest copil sa nu existe sau macar lui sa nu-i pese, sa nu se implice atat de mult, dar copilul exista si nu am ce schimba, INSA atitudinea lui vis-a-vis de mine se poate schimba. As putea sa-mi gasesc pe cineva fara obligatii dar pe el il iubesc insa nu si pe copilul lui. Un minim de respect fata de ea, si mila din partea mea exista dar nu-mi doresc sa ma imprietenesc cu fata lui, nu vreau sa am nici o relatie cu ea, sa stea cat mai departe de noi e tot ce-mi doresc.
Pentru mine NU E NICI O PLACERE sa stiu ca sunt a doua femeie din viata lui cu care merge la altar si ca copilul nostru va fi al doilea. Nu vreau si nu-mi doresc ca in aceasta relatie sa fiu ca “roata de rezerva”, vreau EXCLUSIVITATE, ceea ce inseamna ca in toate cazurile, tot ce e legat de fata lui, sa-mi spuna, sa-mi ceara sfatul iar atunci cand nu sunt de acord cu ceva, sa vad ca el este de partea mea, nu a ei. (de exp: acum isi doreste un laptop de vreo 30mil iar eu nu sunt de acord sa i-l cumpere). De ce sa-si cheltuie banii pt cineva din trecutul lui, de ce sa accept acest lucru? E ca si cum i-ar face un bine fostei ca are grija de copilul pe care il au impreuna.
El considera ca daca imi spune, stie ca nu sunt de acord ca el sa-i dea ceva sau sa o ajute cu ceva...cand avem discutii aprinse, o suna pe fata lui (o considera ca un refugiu, SI MA DERANJEAZA ENORM ca se destainuie ei si tocmai de aceea nici eu nu am inceredere in el sa-i spun anumite lucruri de teama sa nu-i spuna ei; consider ca in relatia noastra ea nu trebuie implicata in nici un fel) sau isi gaseste refugiul in bautura, ceea ce ma face sa o urasc si sa o dispretuiesc pe fata lui si mai mult (datorita faptului ca discutiile despre ea conduc aici).
N-as fi niciodata de acord ca atunci cand ne vom casatori, fata lui sa vina la nunta noastra (nu vreau ca figura fostei sa fie prezenta la nunta mea, sa-mi umbreasca momentele in care ar trebui sa fiu cea mai fericita femeie). N-as fi niciodata de acord ca noi sa mergem la nunta fiicei lui, ca el in acele momente sa aiba sentimentul de implinire ca alaturi de fosta are o fata reusita si sa o conduca pe un nou inceput de drum, si nici ca el sa mearga singur la nunta ei.
N-as fi niciodata de acord ca fata lui sa tina legatura cu rudele lui sau sa se implice in familia noastra, sa-si vada fratiorii/surioarele (posibili copii care i-am avea impreuna), ca ea sa participe la nunti, botezuri, petreceri care sunt in familia noastra sau ca el sa participe si sa se implice in viata ei sau cand va deveni bunic.
Vreau sa clarific aceste lucruri la inceput, ca sa nu ma trezesc mai tarziu in casnicie ca lucrurile nu evolueaza asa cum imi doresc si totul se duce de rapa. Daca ma casatoresc, nu-mi doresc sa divortez. E un om minunat dar ma deranjeaza copilul lui, nu-mi place sa vad ca se implica si isi face griji pentru ea, chiar daca si eu ma pun in situatia in care nu mi-ar placea sa am un copil si partenerul sa nu se implice in cresterea si educarea lui, sa nu fie responsabil. Dar nu ma intereseaza, in privinta asta sunt egosita, il vreau doar pt mine si atat. Nu ma intereseaza copilul lui, nu vreau sa imparta sau sa-i dea ceva copilului lui, casa, diverse bunuri, etc. atata timp cat traieste si mama copilului.
Mi-e greu sa accept aceasta relatie dar il iubesc enorm si nu vreau sa renunt la el.
Daca ati trecut printr-o situatie asemanatoare sau traiti in prezent ceva asemanator (mai ales cu un copil major) astept parerile si sfaturile dvs.
Multumesc pt rabdarea si timpul pe care le-ati acordat citind aceasta postare.
acum 7 ani
Buna melancolica. Si eu trec ACUM printr-o situatie asemanatoare. Am o poveste de dragoste cu o fata, mai mica cu 7 ani decat mine, care are un copil in varsta de 3 ani, dintr-o relatie anterioara (o greseala, din cate a recunoscut si ea, DAR isi iubeste enorm baiatul).
Asa cum a comentat cineva:
"daca nu ai binecuvantarea parintiilor, relatia/casnicia nu va merge". Si eu tind sa cred in asta. Pentru ca ai mei nu stiu nimic, si nu le spun nimic de rusine, si de teama ca nu o vor accepta, si efectiv traim asa in tacere, ne ascundem, lucru care nu poate continua la nesfarsit.
As vrea sa stiu cum a evoluat relatia ta cu el, din momentul in care ai postat aici pe site. Din cate am observat, au trecut cativa ani.
Sunt un tanar, la inceput de drum, si chiar vreau sa stiu ce s-a intamplat in continuare, pentru ca nu vreau sa o dau in bara, si sa pierd ani din viata mea. Am nevoie de sfaturi, si cred ca as avea de invatat din experienta ta.
Sincer nu am ce sfat sa iti dau, pentru ca nici eu nu stiu cum sa actionez. Dar pot sa iti spun doar atat: te inteleg perfect, iti inteleg repulsia fata de acel copil, imi imaginez ce ganduri ai/sau ai avut fata de acea relatie: sa te simti efectiv obligata, ca la un moment dat va trebui sa alegi intre fericirea ta (care depinde de partenerul tau) si impacarea ta cu sine insuti (legata de trecutul lui). Probabil ca pana la urma, daca nu il poti accepta pe el impreuna cu "bagajul" lui, relatia nu va merge niciodata. Si eu ma inclin si cred tot mai mult asta pe zi ce trece.
Astept cu nerabdare vesti de la tine, in speranta ca ma vei ajuta si pe mine.
PS: se zice ca e bine sa iti cinstesti parintii, sa ii iubesti orice ar fi, dar si sa le asculti sfaturile din cand in cand. ACEST LUCRU E ADEVARAT, si l-am bagat la cap recent. Incearca sa ceri o parere parintiilor tai...eu inca nu mi-am facut curaj...
acum 7 ani
Buna!
Stiu ca nu sunt singura persoana care trece prin asa ceva. Eu am preferat sa-mi vad de viata mea, de fericirea mea. Sa-mi fie cu iertare, nu-s eu vinovata pt greselile altora. Si daca au gresit, ar face bine sa nu creada ca li se cuvine sa li se accepte trecutul!! Si ca sa inchid gura altora "mari si tari in gura" care ma tot judeca FARA SA TRAIASCA VIATA MEA, ca vaaai ce scorpie sunt si cat de posesiva, geloasa, etc. sunt, VREAU SA PRECIZEZ CA FII-SA nu locuieste cu el, nu au o relatie apropiata, decat ocazional telefonic sau intalniri rare....si doar din interes (din partea ei) - ####### Daca ea locuia cu taica-su si aveau o relatie apropiata, nici nu se punea in discutie sa am o relatie cu el.
Sfatul meu e sa vorbesti si cu un preot....ideal ar fi bine sa-ti gasesti pe cineva care nu a mai fost casatorita religios (asta daca nici tu nu ai fost casat.rel.) si fara copil. E mai bine si mai usor atat pt tine cat si pt ea....stiu, e greu mai ales daca sunt sentimente la mijloc, dar decat sa faci un pas gresit si sa regreti mai tarziu, mai bine iti vezi de viata fara ea daca nu poti trai in compromisuri. Nu sunt mama dar pot spune ca o inteleg. Orice mama pe lumea asta (numai sa fie una depravata si betiva, un caz social aparte) nu cred ca si-ar lasa copilul deoparte. Nici eu nu as face lucrul asta vreodata pt un barbat, desi poate parea o contradictie fata de tot ce-am scris! Ca mama, cred ca ai alte trairi si instincte fata de cum are un tata fata de copilul lui (numai o mama poate sti ce simte in cele 9luni, cum simte o fiinta care se dezvolta in pantecul ei!!) Mai devreme sau mai tarziu poate ajungeti la divort, ar fi dureros pt amandoi dar cred ca ar fi mai ales pt ea, probabil privind cu sperante si incredere relatia cu tine. Tu iti cunosti cel mai bine sentimentele, gandurile, planurile, limitele.....viata e prea scurta ca sa nu fim fericiti, mai ales ca esti tanar. Ai putea aduce subiectul in discutie cu parintii tai dar nespunandu-le ca esti tu cel implicat. Doar pune-le o intrebare despre cum ar vedea ei o astfel de relatie. Sper sa iei o decizie inteleapta! Numai bine iti doresc!
acum 7 ani
Iti multumesc pentru raspuns melancolica.
Nu pot sa te judec pentru decizia pe care ai luat-o, sper doar ca esti impacata cu alegerea ta, si ti-ai gasit linistea. M-am gandit sa vb si cu un preot, deoarece cu parintii nu am curaj, inca (nu suntem in relatii foarte bune de ani de zile). Legat de relatia mea cu ea, au trecut 8 luni de cand suntem impreuna (si da e destul de devreme sa imi fac probleme) dar totusi ma macina anumite ganduri, prea multe. Sunt sentimente puternice la mijloc, si ne iubim tot mai tare pe zi ce trece.
Nu vreau sa fug de probleme, nu vreau sa o dezamagesc pentru ca stiu ca Intradevar, ea isi pune sperante in mine. Eu nu am o problema asa mare cu acel copil, mai mult cu tatal copilului. Ea a avut o relatie (nu casatorie) anterioara nereusita/superficiala, iar acum incearca sa isi refaca viata. Noi ne-am placut din prima clipa in care ne-am vazut. Nu vreau sa o dau in bara original peste ani de zile pentru ca am facut o alegere gresita, dar nici sa regret spunand: mi-am pierdut dragostea vietii mele.
Inca nu imi pot da seama daca o iubesc atat de tare incat sa traiesc in compromisuri, sau chiar sa le pot depasi...
PS: Vreau sa te intreb urmatorul lucru: il mai iubesti pe el dupa atata timp? si daca da: ai de gand sa renunti la el? daca nu: ti-ai dat seama ca nu e el alesul? sau pur si simplu ai gandit la rece si ai incheiat acea relatie.... ?
Toate cele bune!
acum 6 ani
Buna..m ar interesa sa stiu cum ai gestionat aceasta situatie cu care ma.confrunt si eu. Imi poti lasa te rog o adresa de mail?
acum 4 ani
Buna, au trecut 7 ani, dar chiar si asa pot sa.mi exprim parerea.
Deci, am 20 de ani sunt bărbat, sunt singur si cu toate astea cred ca esti exagerată.
Nu ai cum sa ceri asa ceva.
Copilul ala este o parte din el, fizic, nu doar spiritual.
Nu e o greseala, l.a dorit, ormdata ce l.a făcut in interiorul unei căsnicii.
Ca sa nu mă muncesc, sincer sper ca tipul sa fi scăpat de tine in ăștia 7 ani.
Prea dornică de atenție esti.
Si apropo, chiar dacă tot din vechea lui viata ar fi dispărut si ar fi făcut ca tine, el stie chiar si asa ca esti a 2a. 😂
acum 3 ani
Postarea este din 2013...😁
acum 3 ani
Daca încă mai ești în situația aceasta, chiar dacă au trecut mulți ani de la postare, mi-ar plăcea sa discutam pe tema asta. Sunt în aceeași situație. Mailul meu este valentinavali166@ adresa_web_filtrata
acum 2 ani
Si. la mine sa întâmplat aceiași chestie... Fata mea nu acepta noul partener si nici eu nustiu ce sa fac...
acum 2 ani
Sunt fix in aceeași situație te înțeleg perfect tot ce ai scris este fix ce simt și eu …dar din păcate nu putem schimba faptul ca este copilul lui și l iubește mai presus de orice ..trebuie doar sa acceptam
acum un an
Esti o persoana rea orice om are un trecut traim an prezent datorita trecutului.Mai bine ti ai face un control psihologic.Problema esti tu nu el.
acum un an
Esti nebuna femeie nu stiu cum sta acest barbat langa tine tu realizezi ce ii ceri???? Mie daca mi-ar cere un barbat sa renunt la fata mea cred ca las scuipa intre ochi.iar tu gasesteti un barbat fara copil nu distruge viata altora !!!
acum un an
Am citit. Si iti recomand sa alegi de la inceput un barbat care nu are o familie rezultata dintr-o casatorie anterioara. Acea fiica de 18 ani e familia lui. Iti place sau nu. Si sora unor copii pe care i-ati avea voi. Daca nu are/nu mai are bani, cauta alceva. Oricati bani ar avea, o parte vor ajunge la fiica lui. Poate chiar in proportii egale cu copii pe care ii mai poate avea. Si e normal. Cum sa nu sarbatoreasca aniversarea fiicei lui? Cum sa nu se vada cu ea atunci cand are nevoie de el. Tu vrei langa tine un barbat adevarat, adica si un tata adevarat? Sau o marioneta? Vechia sotie...? Sa stii ca daca va avea vreo problema de sanatate si va putea sa o ajute, va fi acolo. Din omenie si bun simt. Si ca ajutor tot pentru fiica lui, afica familia lui. In concluzie, ii recomand acestui om sa nu greseasca a doua oara, mai grav, continuand relatia cu tine ;) Si tie iti recomand sa cauti altceva, care sa nu iti mai genereze aceste ganduri.
acum 8 luni
Bună. Și eu am avut o relație anterioara din care au rezultat 2 băieți. Unul a rămas la tatal lui și cel nare a rămas la mine .După 5 ani mam recăsătorit cu un barbat care el ne având copii la început totul a ft asa de frumos ne iubeam enorm pina într-o zi cind am zis să-mi aduc băiatul la noi eu fiind însărcinată am zis sa stau cu toții acasă. A ft deacord .După ce am născut copilul lui toate sau întors pe dos au început toate certurile nu-l mai vroia pe bauatul din prima căsătorie devenise ft egoist se uita atit de urit la el și începea să-l urască ba mai mult îmi spunea și mie ca nu-l vrea lingă noi .Eu iam zis atunci nu mă mai iubești pe mine dacă cind ne-am luat împreună ai știut toată viata mea și ai ft de acord de ce te-ai întors. NU O sa mai fac niciodată greșeală asta .După 16 ani de căsătorie au ft multe certuri din prisma la copii tot timpul ai mei erau rai și al lui era cel mai bun și de acolo am început sa ne răcim și am ajuns să divortam .Sunt atit de dezamăgită pe viata asta nustiu de ce și mam întrebat tot timpul dacă intri într-o relație și știi viata din urmă la fiecare de ce te schimbi eu cred ca totul este din egoism.Va mulțumesc
acum 2 luni
Daca nu esti pregatita pentru asa ceva mai bine cauta-ti alt barbat fara obligatii...copiii nu au nici o vina, nu ii poti interzice sa nu isi iubeasca copilul din prima casatorie...este un mare pacat si totul in viata asta mai devreme sau mai tarziu se plateste...
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua