Consumul ridicat de alcool in sarcina are efecte pe termen lung asupra copilului

Actualizat: 07 August 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Femeile care consuma cantitati mari de alcool in timpul sarcinii pun in pericol dezvoltarea pe termen lung a fatului, efectele nocive asupra creierului copilului fiind vizibile chiar si la peste 10 ani de la expunere.

Studiul, publicat la data de 4 august a.c. in revista Cerebral Cortex, ofera explicatii posibile pentru tulburarile de atentie si de comportament de care sufera copiii cu afectiuni din spectrul sindromului alcoolic fetal.

Cercetatorii s-au folosit de imagistica prin rezonanta magnetica pentru a monitoriza activitatea copiilor cu si fara tulburari specifice sindromului alcoolic fetal de-a lungul a doi ani. Rezultatele au aratat ca micutii bolnavi prezentau o activare redusa a creierului in timpul efectuarii unor sarcini mentale, comparativ cu copiii sanatosi.

In timp ce grupul sanatos de control a prezentat o crestere a intensitatii semnalelor in timp, copiii cu tulburari au suferit o scadere a activarii creierului in timpul perceptiei vizuo-spatiale, a declarat Elizabeth Sowell, director al Developmental Cognitive Neuroimaging Laboratory in cadrul Saban Research Institute din Los Angeles si conducatorul studiului.

Aceasta reducere a activarii creierului ar putea explica persistenta tulburarilor de atentie si de comportament chiar si dupa incheierea copilariei.


Citeste si despre:

Cum se manifesta sindromul alcoolic fetal? Sindromul alcoolismului fetal Efectele consumului de alcool asupra organismului Ce cantitate de alcool este „sigura si buna” pentru sanatate? Cat alcool este „prea mult”? Alcoolismul – abuzul de alcool sau dependenta Sindromul Wernicke-Korsakoff - boala cauzata de consumul de alcool Intoxicatia cu alcool Diminetile tale pot incepe fara durere de spate Cum recunosti rapid un accident vascular cerebral. Cele trei semne care salveaza vieti Sindromul de abstinenta la alcool Consumul de alcool si diabetul zaharat Tulburarile neurologice determinate de consumul de alcool Ce este intoleranta la alcool? Abuzul de alcool si alimente in perioada sarbatorilor Dependenta de alcool si abuzul de droguri la adolescenti Intoleranta si alergiile la alcool