18% dintre gravide nu merg niciodata la control

Actualizat: 30 Iulie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Este unul din motivele pentru care in Romania se nasc anual peste 20.000 de copii prematur sau cu greutate mica. Acesti factori provoaca peste jumatate din decesele inregistrate la nou-nascuti.

Potrivit statisticilor, in 2009 s-au nascut peste 222.000 de copii, dintre care peste 17.000 au avut sub 2,5 kilograme, iar 10.500 au fost prematuri, fiind nascuti inainte de 36 de saptamani.

Conform Asociatiei Romane de Neonatologie, 9% din copiii romani se nasc prematur, un procent mai mare decat in alte tari UE. „In acelasi timp, procentajul copiilor nascuti inainte de 28 de saptamani si avand sub 1.000 de grame este de aproximativ 1 – 1,5% din totalul nou-nascutilor vii. Cifrele sunt variabile in functie de zonele geografice”, spune Prof. Dr. Silvia Stoicescu, Presedinta asociatiei.

Medicul spune ca zonele sarace din Muntenia si Moldova, unde conditiile socio-economice sunt mai proaste, au o rata mai mare de prematuritate.

Saracia, asociata cu nasterile premature


Afectiunile mamei, fie cronice, fie induse de sarcina sunt printre principalele cauze ale prematuritatii. In aceasta categorie intra diabetul gestational, hipertensiunea indusa de sarcina, infectiile urogenitale, dar si tuberculoza, malformatiile cardiace ale mamei etc. De asemenea un factor de risc este nespatierea sarcinilor, un interval mic intre doua sarcini fiind o cauza de prematuritate.

Mai trist este ca multi copii se nasc inainte de vreme din cauza factorilor socio-economici, cum spun specialistii. Cu alte cuvinte, din cauza saraciei. Mamele care au venituri mici nu isi permit nici sa mearga la control in mod regulat, nici sa aiba un regim de viata adecvat si nici nu se pot informa in legatura cu sarcina.

Statisticile arata ca anul trecut, 18% dintre femeile sub 30 de ani au nascut fara sa fi ajuns vreodata la un control. „Peste 40% dintre femeile care nasc prematur nu beneficiaza de o consultatie prenatala sistematica sau periodica”, mai spune Prof. Dr. Silvia Stoicescu.

Ce risca nou-nascutii prematuri


Nou-nascutii prematuri parasesc pantecul mamei inainte de saptamana 37 a sarcinii, cand organele lor nu sunt complet dezvoltate, deci nu pot functiona singure pentru a asigura supravietuirea organismului. Cel mai mare pericol este, dupa spusele medicului, sindromul de detresa respiratorie provocat de imaturitatea plamanilor.

Asta inseamna ca in primele zile de viata pot face hemoragii pulmonare si cerebrale, displazii pulmonare, retinopatie, enterocolita necrotica. Pe termen lung, prematurii risca sa ramana cu paralizie cerebrala, retard mental sau un handicap motor. Asadar riscurile sunt enorme.


Citeste si despre:

Hiperemeza de sarcina - greturi si varsaturi severe Psoriazisul, o afectiune pe care o ai toata viata. Iata de ce trebuie sa mergi la dermatolog! Haine pe care sa nu le porti niciodata la sala de sport Sarcina - Luna a VI-a Sarcina - Luna a VIII-a Cum te poate ajuta Parodontax la oprirea sangerarilor gingivale? Indicele de masa corporala - calcul si intepretare Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Dependenta de cumparaturi si tulburarile de mall - provocari ale societatii moderne Alimentatia in timpul sarcinii Dieta cu indice glicemic scazut ADHD – riscuri si ajutor Diabetul zaharat insulino-dependent (DZ de tip I) la copii Importanta nutritionistului in perioada de sarcina Lucruri minunate care se intampla numai in sarcina