Metoda Feldenkrais

Actualizat: 25 Septembrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Metoda Feldenkrais este numita dupa initiatorul sau, Dr. Moshe Feldenkrais, un fizician rus, expert in judo, inginer mecanic si pedagog.

Dupa ce a suferit o accidentare grava la genunchi, Feldenkrais a aflat ca sansele de recuperare in cazul sau sunt de 50% si ca in timp ar putea avea nevoie de scaun cu rotile.

Nemultumit de prognostic si de tratamentele conventionale disponibile, acesta a dezvoltat un program de terapie pentru miscare pe care a inceput sa-l predea si altora.

Metoda Feldenkrais se bazeaza pe principiile fizicii si biomecanicii, o intelegere empirica a fiziologiei umane si a legaturii dintre minte si corp.

Practicantii folosesc miscari blande si isi focuseaza atentia in scopul de amplifica si largi tipurile de miscari, de a creste flexibilitatea, coordonarea si de a redescoperi gratia miscarilor eficiente.

Cand poate fi utilizata metoda Feldenkrais

Metoda Feldenkrais este considerata a avea succes in antrenarea sistemului nervos de a descoperi noi cai in jurul zonei afectate.

Chiar daca a fost folosita in mod frecvent pentru a ajuta la ameliorarea stresului si a tensiunii, metoda Feldenkrais si-a demonstrat succesul si in reabilitarea victimelor accidentelor vasculare cerebrale si a celor care au suferit leziuni neurologice (tumori cerebrale, traumatisme craniene, scleroza multipla, ataxie) care determina miscari dezordonate sau lipsa de coordonare.

Bolnavii care aveau probleme ortopedice, ale oaselor si articulatiilor, pot folosi metoda Feldenkrais pentru a-si corecta postura inadecvata sau miscarile care pot provoca dureri.

De metoda Feldenkrais pot beneficia si persoanele care au o imagine distorsionata a corpului lor, care sufera de tulburari de alimentatie dar si de alte probleme psihice cum ar fi depresia si anxietatea.

Exercitiile pot reeduca creierul si sistemul nervos pentru a dezvolta noi tipuri de miscari si perceptii ale propriului corp, dar pot imbunatati si starea de spirit si ofera o senzatie generala de bine.

La ce trebuie sa va asteptati atunci cand vizitati un specialist in metoda Feldenkrais

Metoda Feldenkrais se practica atat individual cat si in grup.

Sedintele de grup numite "Constiinta prin miscare", implica instructiuni verbale oferite de catre un profesor care vor ghida si coordona o serie de miscari ale pacientilor, atat in pozitia intinsa, asezata, pe podea sau in picioare.

O lectie dureaza in general intre 30-60 de minute si consta in exersarea de miscari confortabile, simple, care se transforma treptat in miscari complexe si mai dificile care implica diverse pozitii ale corpului.

Accentul se pune pe invatarea miscarilor care functioneaza cel mai bine, in functie de afectiune si dar si pe analiza schimbarilor pozitive din organism.

Multe dintre aceste miscari se bazeaza pe desfasurarea unor activitati normale, care sunt implicate pe parcursul dezvoltarii umane firesti (a sta in picioare, a sta in pozitie culcata, asezat, a privi in spate, etc.), in timp ce unele se bazeaza pe mai multe explorari abstracte ale articulatiilor, muschilor si a dinamicii posturale.

Exista sute de lectii care pot fi aplicate in grup, disponibile pentru toate nivelurile de capacitate. Sedintele individualizate numite "Integrare functionala" sunt efectuate cu elevul complet imbracat, de obicei, intins pe o masa, in pozitie asezat sau in picioare.

Pot fi folosite elemente diverse de recuzita (perne, paturi, role) pentru a sprijini pozitiile sau pentru a facilita deplasarea pacientilor ale caror miscari sunt limitate.

Prin atingere usoara si miscari ghidate, specialistul va preda lectia care va fi adaptata la nevoile structurale unice ale bolnavului in scopul de a-i imbunatati flexibilitatea si coordonarea.

Exista efecte scundare sau situatii in care metoda Feldenkrais ar trebui evitata?

Aceasta metoda este non-invaziva si nu obliga bolnavii sa faca miscari pe care nu le pot face.

De aceea, exista foarte putine cazuri in care metoda ar trebui sa fie evitata.

Durerile intense, arsurile recente, infectiile acute, iritarea pielii sau orice miscare ce implica dificultate va determina specialistul sa amane sedinta pana cand conditia va fi inlaturata.

Metoda se adreseaza atat copiilor mici cat si oamenilor in varsta, intrucat lectiile confortabile ofera un mod natural de inaltare somatica ce poate avea un efect benefic imediat asupra micarii oricarei persoane, in viata de zi cu zi.

Este indicata atat persoanelor bolnave cat si pentru dezvoltarea potentialului individual si personal al oricarui individ, fiind utilizata pentru imbunatatirea respiratiei, circulatiei si miscarilor muzicienilor, dansatorilor si sportivilor.

Exista alte terapii alternative care ar putea functiona bine in combinatie cu metoda Feldenkrais?

Exista mai multe terapii care se concentreaza asupra sistemului musculo-scheletal, inclusiv masajul, presopunctura si acupunctura care pot fi folosite in combinatie cu metoda Feldenkrais in scopul imbunatatirii flexibilitatii miscarilor, mai ales cand sunt prezente dureri cronice.

Metodele terapeutice care imbunatatesc echilibrul si ajuta la prevenirea caderilor sau a fracturilor, cum ar fi yoga, tai chi sau qigong-ul pot fi folosite alaturi de tehnica Feldenkrais pentru a regla si coordona miscarile cu ajutorul sistemului nervos.

Fizioterapia si terapia ocupationala pot consolida muschii si pot creste rezistenta. Ciclismul si inotul sunt alegeri mai bune decat mersul pe jos sau joggingul care pot stresa muschii deja fragili si articulatiile.

Atelele pentru glezne si alte dispozitive ortopedice pot furniza sprijin si stabilitate in timpul sedintelor, iar dupa ce situatia se va ameliora se poate renunta la acestea.

Opinia dr. Weil Feldenkrais

Dr. Feldenkrais recomanda ca metoda Feldenkrais sa se repete de mai multe ori pentru tratarea oricarui tip de tulburare neurologica, din moment ce metoda are succes in antrenarea sistemului nervos de a dezvolta si utiliza noi cai in jurul zonei lezate.

Specialistul a demonstrat in mod special ca se pot obtine rezultate deosebite in cazul recuperarii victimelor accidentelor vasculare cerebrale, dar si in cazul leziunilor craniene ori a altor conditii neurologice cum ar fi paralizia cerebrala si scleroza multipla.

Metoda poate fi o parte eficienta a unei abordari medicale complexe pentru tratarea oricaror conditii dureroase de la artita degenerativa la fibromialgie.

Intrucat aceasta poate ajuta o persoana sa se simta mai confortabil in trupul sau, specialistul considera ca metoda poate fi un adjuvant eficient in cazul psihoterapiei si tratamentelor pentru tulburarile de dispozitie.


Citeste si despre:

Cancerul pulmonar non-microcelular: abordari terapeutice si strategii personalizate Osteoporoza si rolul hormonilor in sanatatea osoasa Menopauza si terapia de substitutie hormonala: benefici si riscuri Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Tulburarile de crestere la copii: terapiile hormonale si provocarile etice Prolapsul vaginal si impactul asupra sanatatii feminine Rolul kinetoterapiei in tratarea durerilor lombare cronice