Oreionul - aspecte clinice, diagnostic si complicatii

Actualizat: 11 Iulie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Butila Liana Maria
Consultant medical:

Dr. Butila Liana Maria
Medic Rezident Pediatrie

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures

Ce este afectiunea


Oreionul reprezinta o boala acuta a copiilor si adultilor tineri, cauzata de un paramixovirus din care exista doar un singur serotip. Oamenii sunt singura gazda cunoscuta la momentul actual pentru virusul oreionului, care se raspandeste prin contact direct sau prin picaturile raspandite in aer din tractul respirator superior al persoanelor infectate.

Semne si simptome

Oreionul este raportat frecvent la copiii cu varsta cuprinsa intre 5-9 ani, desi pot fi afectati atat adolescentii, cat si adultii.

Dupa o perioada de incubatie de poate dura intre 2 si 4 saptamani, oreionul incepe cu simptome nespecifice, cum ar fi mialgie, cefalee, stare de rau si febra scazuta.

In cateva zile, aceste simptome sunt urmate de tumefierea unilaterala sau bilaterala a glandelor salivare parotide, cu alte glande salivare afectate in 10% din cazuri.

In mod normal oreionul se caracterizeaza ca fiind o boala usoara, autolimitata si care dispare fara sechele. Cu toate acestea, pot aparea complicatii, cum ar fi encefalita sau surditatea senzorineurala.
Orhita (o inflamatie dureroasa a testiculelor) apare la 20% dintre barbatii adulti tineri care dezvolta oreion.

Etiologie

Virusul oreionului, care este un tip de paramixovirus, provoaca oreion. Virusul se raspandeste de la persoana la persoana prin contactul direct cu saliva infectata sau prin picaturi respiratorii din nasul, gura sau gatul persoanei infectate.

Persoana infectata poate raspandi virusul oreionului prin:
• Stranut, tuse sau vorbire.
• Impartasirea obiectelor care contin saliva infectata, cum ar fi jucarii, pahare si ustensile.
• Participarea la activitati care implica contact strans cu ceilalti.

Exista si categorii de persoane care au un risc mai mare de a face oreion. Aceste grupuri includ:
• Persoanele cu sistemul imunitar slabit.
• Persoane care calatoresc in strainatate.
• Persoane care nu sunt vaccinate impotriva virusului.
• Oameni care locuiesc in spatii apropiate, cum ar fi campusurile universitare

Tablou clinic

Oamenii reprezinta singurul rezervor al virusului oreionului.

Prezenta anticorpilor materni ii protejeaza de obicei pe copiii mai mici de 12 luni de boala. Infectiile pot fi simptomatice la 20-30% dintre persoane.

Dintre cei cu infectie simptomatica, adultii tind sa fie mai grav afectati in comparatie cu copiii. Imunitatea pe tot parcursul vietii urmeaza de obicei infectiei clinice sau subclinice cu oreion.

Oreionul are o perioada de incubatie de 16-18 zile; cu toate acestea, cazurile pot aparea la 12-25 de zile dupa expunere. Dupa aceasta perioada, apar simptome prodromale (cum ar fi febra, mialgii, cefalee si anorexie); aceste simptome pot dura aproximatic 3-5 zile.

Dupa aceasta perioada prodromala (de aproximativ 48 de ore), traseul clinic al virusului depinde de ce organ este afectat.

Cea mai frecventa prezentare este o parotidita, care apare la 30 pana la 40% dintre toti pacientii si la 95% dintre cei care sunt simptomatici.

Parotidita este cauzata de infectia virala directa a epiteliului ductal si se prezinta cu inflamatie localizata a glandelor. Alte locuri raportate de infectie sunt sistemul nervos central (SNC), ochii, pancreasul, rinichii, testiculele, ovarele si articulatiile.

Oreionul este singura cauza cunoscuta a parotitei epidemice; ca atare, parotita este folosita ca parametru clinic de transmisibilitate maxima a virusului oreionului.

Cand devii contagios

Un pacient este considerat infectios cu aproximativ 3 zile inainte de debutul parotiditei active si pana la 4 zile dupa debut (desi s-a sugerat ca perioada transmisibila este de fapt mai lunga, incepand cu 6 zile inainte de debutul bolii si continuand pana la 9 zile dupa).

Dupa perioada prodromala, una sau ambele glande parotide incep sa se mareasca. Initial, pot aparea sensibilitate parotidiana locala si durere de urechi pe aceeasi parte.

De obicei, glandele parotide nu sunt palpabile; dar la pacientii cu oreion, umflarea parotidiana creste rapid in cateva zile. Un procent de 70% pana la 80% din cazurile simptomatice sunt bilaterale, apar mai intai umflarea unilaterala, urmata de afectarea parotidiana bilaterala.

Ocazional, apare implicarea simultana a ambelor glande. Edemul deasupra glandei parotide se prezinta cu margini nediscrete, durere la presiune si ascunde unghiul mandibulei.

Deschiderea ductului parotidian (cunoscut si sub denumirea de duct Stensen) apare eritematoasa si marita. Umflarea parotidiana poate dura 10 zile.

Din punct de vedere serologic, acest proces inflamator poate fi confirmat cu un nivel crescut al amilazei salivare (s-amilaza).

Factori ce determina aparitia parotiditei

In ciuda corelatiei clasice dintre oreion si parotidita, oreionul nu mai este cea mai frecventa cauza a tumefierii parotidiene.

Alte cauze virale includ infectia cu citomegalovirusul, virusul paragripal 1 si 3, gripa A si HIV.

Infectiile bacteriene, reactiile la medicamente si tulburarile metabolice pot provoca, de asemenea, parotidita.

Diagnostic

Diagnosticul se stabileste pe baza urmatoarelor criterii:
• Anamneza si examen fizic
• Detectarea virala prin transcriptie inversa-reactie in lant a polimerazei (RT-PCR)
• Testare serologica

Oreionul este suspectat la pacientii cu semne de inflamatie a glandelor salivare si simptome sistemice tipice, in special daca exista parotidita sau un focar cunoscut de oreion.

Testele de laborator nu sunt de obicei necesare pentru a face un diagnostic in cazuri tipice, dar sunt recomandate in scopul mentinerii sanatatii publice.

Oreionul poate fi de asemenea suspectat la pacientii cu meningita sau encefalita aseptica inexplicabila in timpul focarelor de oreion. Punctia lombara este necesara pentru pacientii cu semne meningeale.

Complicatii

Exista o serie de complicatii ce pot aparea in cazul oreionul precum:

Meningita/encefalita aseptica
• Pierderea auzului/surditatea senzorineurala
• Mielita transversala
Polinevrita
Sindromul Guillain Barre • Ataxie cerebeloasa (cu encefalita)
Keratouveita
• Tiroidita
• Miocardita
Mastita
• Pneumonie
• Pancreatita
• Nefrita
• Orhita

Tratament

Tratamentul oreionului si al complicatiilor sale este unul suportiv. Pacientul trebuie sa fie izolat pana ce tumefierea glandulara dispare.

Se recomanda dieta cu evitarea substantele acide (de exemplu, sucuri de citrice) care provoaca disconfort.

Pentru orhita, repausul la pat si utilizarea pachetelor de gheata amelioreaza adesea durerea.

Prognostic

Oreionul necomplicat se rezolva de obicei, desi, rar, apare o recidiva dupa aproximativ 2 saptamani.

Prognosticul pentru pacientii cu meningita este de obicei bun, desi pot aparea sechele permanente, cum ar fi surditatea nervoasa unilaterala (sau mai rar bilaterala) sau paralizia faciala. Rareori apar encefalita postinfectioasa, ataxia cerebeloasa acuta, mielita transversala si polinevrita.

Bibliografie
https://reference.medscape.com
https://www.msdmanuals.com/professional/pediatrics/common-viral-infections-in-infants-and-children


Citeste si despre:

Rujeola la adult Complicatiile artritei reumatoide Diagnosticul genetic preimplantare (PGD) – Fertilizarea in vitro Piciorul diabetic si probleme cutanate - complicatii ale diabetului Complicatiile cronice ale diabetului insulino-dependent Recuperarea unghiei: abordari moderne in gestionarea onicomicozei Diagnosticul imagistic al osteoporozei Psoriazisul - evolutie si complicatii Amniocenteza – metoda invaziva de diagnostic Cauzele si complicatiile cirozei hepatice 6 afectiuni care pot fi complicatii ale psoriazisului