Ideile delirante de grandoare

Publicat: 06 Martie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru

Spitalul de Psihiatrie Voila

Generalitati


Ideile delirante de grandoare sunt caracterizate printr-o credinta falsa sau neobisnuita despre propria valoare. Oamenii care se confrunta cu aceasta afectiune se considera perfecti si foarte importanti, uneori chiar magici.

De exemplu, unele persoane pot considera ca sunt celebre, nemuritoare sau ca pot pune capat razboaielor mondiale. Aceste iluzii pot fi prezente in mod persistent sau pot sa apara doar periodic.

Iluziile de grandoaresunt mai mult decat o stima de sine foarte ridicata sau un simt exagerat de auto-importanta.

Ele marcheaza o deconectare semnificativa de la lumea reala, insotind adesea alte simptome ale unor boli mintale, precum schizofrenia, tulburarea bipolara sau dementele.

O persoana cu aceste afectiuni continua sa creada in iluziile formate, in ciuda dovezilor contradictorii.

Tipuri

Ideile delirante de grandoare pot imbraca multe forme. Acestea se manifesta in nelimitate moduri, unele dintre cele mai comune tipuri, incluzand:

- O credinta exagerata in importanta proprie;

- Convingerea individului ca este faimos sau ca ocupa o pozitie inalta in societate;

- Credinta ca individul este un lider religios;

- Convingerea asupra capacitatii cuiva de a nu se imbolnavi sau de a trai pentru totdeauna;

- Credinta ca exista abilitati magice precum capacitatea de a citi gandurile altor persoane si de a le influenta cu puterea mintii sa faca anumite lucruri.

Factorii culturali pot afecta continutul iluziilor, deoarece cultura influenteaza perceptia pe care o persoana o are asupra lumii din jur. Anumite aspecte ce pot fi considerate iluzii in anumite culturi si credinte ar putea sa fie considerate adevarate in altele.

Simptomatologie

Credinta exagerata in propria maretie a unei persoane este semnul distinctiv al iluziilor delirante de grandoare. Pentru ca o astfel de credinta sa fie doar o iluzie, nu trebuie sa fie rezonabila si corecta.

Cu toate acestea este posibil sa existe si alte simptome, precum:

- Imposibilitatea de a realiza anumite obiective din cauza ideilor delirante;

- Credinta persistenta in aceasta idee, in ciuda tuturor dovezilor contrare aduse;

- Respingerea persoanelor care refuza sa accepte ideile delirante, uneori chiar agresiune fata de acestea;

- Incercari persistente de a convinge celelalte persoane despre propriile idei si ganduri;

- Comportament adaptat la falsa credinta formata;

- Confruntare cu alte idei delirante.

Deoarece ideile delirante de grandoare sunt, de obicei, legate de o alta stare de sanatate mintala, majoritatea persoanelor au si alte simptome asociate.

Cauze si afectiuni asociate

Aproximativ 10% din populatia globului experimenteaza un anumit nivel al ideilor de grandoare. Anumite conditii de sanatate mintala pot creste riscul aparitiei acestor iluzii.

Dintre cele mai frecvente conditii incriminate fac parte:

- Schizofrenia – este o stare de sanatate mintala caracterizata prin idei delirante, halucinatii si dificultati de distingere a diferentelor dintre realitate si fantezie. Aproximativ 50% dintre persoanele cu schizofrenie pot experimenta ideile delirante de grandoare.

De asemenea, schizofrenia poate determina modele neobisnuite in gandire, modificari ale dispozitiei sau comportamentului, dificultati de concentrare, tulburari de memorie si dificultati in indeplinirea sarcinilor zilnice;

- Tulburarea deliranta – similara cu schizofrenia, aceasta afectiune este caracterizata de prezenta ideilor delirante polimorfe, printre care si cele de grandoare. Cu toate acestea, persoanele cu aceasta conditie nu experimenteaza alte simptome ale schizofreniei, precum halucinatiile;

- Tulburarea bipolara – este o afectiune de sanatate mintala caracterizata prin perioade de depresie urmata de perioade de manie. In perioadele de manie pot sa apara sentimentele de auto-exagerare si ideile delirante de grandoare.

Aproximativ doua treimi dintre persoanele cu tulburare bipolara pot prezenta idei delirante de grandoare. Alte simptome caracteristice sunt reprezentate de cheltuirea banilor in exces, tulburari de somn, hiperactivitate si agresivitate;

- Tulburarea de personalitate narcisica – tulburarile de personalitate afecteaza in mod direct personalitatea unui individ, schimband fundamental modul in care acesta reactioneaza cu ceilalti si cu el insusi.

Persoanele cu aceasta afectiune cauta adesea sa fie laudate si admirate si se considera a fi speciale, unice si lipsite de empatie.

Acestea considera ca au dreptul sa actioneze in moduri in care alte persoane considera ca este de neconceput;

- Dementa – majoritatea oamenilor cunosc faptul ca dementa, inclusiv boala Alzheimer, este o tulburare ce afecteaza memoria. Cu toate acestea, dementa reduce incet capacitatea unei persoane de a gandi in mod clar.

De asemenea, conditia poate modifica modul in care persoana afectata interactioneaza cu lumea, iar atunci cand progreseaza pot sa apara chiar si idei delirante de grandoare;

- Leziuni ale creierului – deteriorarea unor structuri cerebrale poate schimba modul in care oamenii gandesc, provocand aparitia unor tulburari de gandire. Leziunile cerebrale pot provoca, de asemenea, halucinatii, tulburari de memorie, schimbari de personalitate si dificultati in aptitudinile de baza, cum ar fi lectura.

Multe astfel de leziuni sunt cauzate de traumatisme, precum cele aparute in timpul accidentelor rutiere.

Alti factori incriminati sunt reprezentati de accidentele vasculare cerebrale si tumorile cerebrale.

Studiile au demonstrat faptul ca persoanele cu o incredere ridicata in sine, extrovertite au un risc mai mare de a dezvolta idei delirante de grandoare decat persoanele cu stima de sine scazuta.

Acestea din urma pot dezvolta depresie si pot avea anumite ganduri in care considera ca sunt persecutate.

Tratament

Tratamentul persoanelor cu idei delirante de grandoare poate fi dificil de realizat. Persoanele afectate cred cu adevarat in delirul lor, adesea fiind rezistente la tratament.

Medicamentele antipsihotice sunt cele mai utile in tratamentul acestor persoane.

Cercetarile privind tratamentele acestei tulburari sunt limitate, neexistand suficiente dovezi care sa indice un tratament eficient.

Cu toate acestea, persoanele cu idei delirante de grandoare pot beneficia de psihoterapie pentru a face fata delirului. De asemenea, terapia de grup poate ajuta o persoana sa dezvolte relatii mai sanatoase cu alte persoane.

Concluzii

Ideile delirante de grandoare sunt niste simptome dificil de tratat. Tratamentul se concentreaza in special pe gestionarea si reducerea simptomelor, mai de graba decat asupra tratarii starii de baza. In functie de cauza, o persoana cu aceasta afectiune poate avea nevoie de tratament medicamentos sau de psihoterapie pe termen lung.

Uneori, tratamentele pot sa nu mai dea roade, medicii trebuind sa ofere un tratament nou.

Persoanele care se confrunta cu idei delirante nu sunt constiente de faptul ca acestea nu sunt reale si ca modul in care se comporta nu este unul obisnuit. Pentru persoanele din jur, ideile delirante ale celor afectati pot fi tulburatoare.

Totusi, cu sprijin si tratament adecvat, aceste persoane pot avea relatii si vieti fericite.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

CLINICA RENIA
Tel: 0748662662
Bucuresti, Str. Dr. Nicolae Turnescu, Nr. 11, București, Sector 5
Clinica Aproape
Tel: 0722187700
Bucuresti, Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 13A, Sector 1

Citeste si despre:

Alcoolul etilic Cand se poate realiza transplantul de mana? Transplantul de mana Legatura dintre durerea de mana si atacul de cord Sentimentele negative si efectele asupra sanatatii inimii Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Cauzele amortelilor de la nivelul bratelor Suptul degetului Simptomele si semnele precoce ale bolii Parkinson Mituri despre mirosurile corpului si halena Psoriazis, lupus eritematos, lichen plan, pitiriazis rozat - afectiuni cu leziuni papuloscuamoase si papule nonconfluente