Cum sa va confruntati temerile si sa le depasiti cu succes

Actualizat: 31 Iulie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


De prea multe ori, oamenii permit ca temerile, grijile si indoielile sa le defineasca viata si sa le rapeasca bucuria, somnul, visurile indraznete si zambetele sincere.

Psihologii spun ca persoanele hipersensibile sunt predispuse in special anxietatii si sentimentelor produse de teama, ajungand sa se lase coplesite de acestea.

O atitudine gresita a oamenilor dominati de propria frica este mascarea acesteia in spatele unor comportamente dependente, precum consumul de alcool, tigari si droguri sau mancatul compulsiv. Cea mai buna cale este intotdeauna cea a confruntarii temerilor si reducerii impactului acestora asupra vietii cotidiene.

Ce este teama si care sunt efectele ei

Teama este un sentiment instinctual, care a asigurat supravietuirea speciei umane in cele mai aspre timpuri pentru omenire. In cazul persoanelor cu o sensibilitate aparte sau care au suferit traume in primii ani de viata, frica este un adevarat dusman. Ea ii convinge pe cei pe care ii domina ca nu isi pot indeplini niciodata visurile, ca trebuie sa ramana undeva in fundal si sa duca o viata mediocra, in care conformismul predomina.

Teama are totodata o capacitate imensa de inghetare gandurilor si de limitare a intentiilor constructive de a face o schimbare sau de a evolua. Lucrurile de care oamenii se tem pot fi diferite, insa reactiile in fata fricii sunt mereu asemanatoare palmele transpira, gura se usuca si se instaleaza emotivitatea, declansandu-se reflexul retragerii din fata factorilor care au stimulat aceste simptome coplesitoare.

In psihologie, teama se distinge de anxietate, insa se afla intr-o stransa legatura cu aceasta, deoarece ambele sunt rezultatul expunerii la anumite amenintari percepute ca fiind incontrolabile si imposibil de evitat.

Sfaturi pentru o lupta eficienta cu teama

Psihologii recomanda o serie de metode practice prin care va puteti confrunta temerile eficient, astfel incat sa recapatati controlul asupra propriei vieti.

Lista temerilor personale

Primul pas in confruntarea temerilor este acela al identificarii acestora. Notati intr-un carnetel de ce va este frica, de unde provin aceste emotii, cand tind sa se accentueze, ce stari de dispozitie va induc si in ce momente vi se par cel mai putin intimidante. In acest mod, abordati o perspectiva obiectiva asupra lucrurilor de care va temeti si le puteti percepe intr-o lumina noua.

De fiecare data cand va copleseste anxietatea, notati in jurnal circumstantele declansarii acesteia si emotiile resimtite. Va veti elibera de tensiunea acumulata si simti ca detineti controlul asupra situatiei.

Scara temerilor

Urmatorul pas este sa depistat cea mai puternica frica. Notati in partea de sus a unei scari desenate pe foaie numele temerii. Apoi, incepand cu prima treapta de jos, notati posibile actiuni care va pot conduce catre nivelul la care se afla frica.

De pilda, daca va este teama sa zburati cu avionul, pe prima treapta puteti nota vizitarea unui aeroport. Dupa ce bifati acest pas, treceti la urmatorul nivel si propuneti-va un zbor scurt, de 30 de minute, in compania unui prieten. Treptat, prin actiuni cat mai, putin intimidante, veti reusi sa depasiti frica. La final, veti putea efectua un zbor lung, fara sa intrati in panica.

Interactiunea cu alti oameni

Toate tipurile de frica, indiferent de magnitudinea lor, sunt mai intimidante atunci cand le confruntati in siguratate. Impartasiti unui prieten bun, in care sa aveti deplina incredere lucrurile de care va temeti sau apelati la un psiholog. Aceste persoane va pot ajuta sa va priviti temerile dintr-un alt unghi, va vor incuraja sa le depasiti si va vor ajuta sa adoptati comportamente prin care sa va realizati scopul detinerea controlului.

Structura programului

Daca situatiile noi sunt cele care va alimenteaza anxietatea, creati o structura in programul zilnic, care va poate oferi sentimentul de siguranta. De pilda, programati exercitiile fizice la aceeasi ora in fiecare zi sau stabiliti ziua de vineri pentru intalnirile la cafea cu un prieten. Structura in programul unei persoanei ajuta la dobandirea sigurantei de sine, cu ajutorul previzibilului. Tot ceea ce este familiar este totodata si confortabil pentru psihic. Atunci cand simtiti ca detineti controlul asupra anumitor aspecte ale vietii, veti infrunta cu mai mult curaj lucrurile imprevizibile, care va induc teama.

Tehnicile de relaxare

Teama, atunci cand este lasata sa prinda proportii, poate afecta chiar si sanatatea trupului, nu doar echilibrul mental. Tehnicile de relaxare va ajuta sa scapati de tensiunea fiziologica produsa de frica. Printre acestea se numara meditatia, exercitiile de respiratie, yoga sau relaxarea musculara progresiva.

Gandurile pozitive

Gandurile negative atrag si mai multa teama, pe cand cele pozitive o anihileaza. In loc sa construiti mental cele mai sumbre scenarii, incercati sa va antrenati mintea sa gandeasca optimist. Cu alte cuvinte, formulati presupuneri pozitive despre viitor si incercati sa va concentrati intreaga atentie asupra lor.

Ignorarea fricii

Propuneti-va urmatoarea regula existentiala nu investiti timp, atentie si energie in fricile personale. Perseverati in actiunile constructive, deveniti o persoana indispensabila pentru cei din jur, concentrati-va pe solutii, imbratisati inovatia, preluati initiativa si depasiti-va in permanenta limitele. Cand nu actionati din cauza temerilor resimtite, pierdeti oportunitati valoroase.

Increderea in fortele proprii

Persoanele coplesite de temeri sunt si cele care sufera de complexe de inferioritate. Pentru a va creste stima de sine, amintiti-va de momentele in care v-ati bucurat de succes. Retraiti-le de parca s-ar repeta la nesfarsit si reveniti la acele actiuni care va inspira mandrie.

Mai mult decat atat, hraniti-va si cu victoriile altora. Cititi povesti de succes si folositi-le ca sursa de inspiratie pentru propriul drum in viata, apoi vizualizati acest succes de care v-ati putea bucura la un moment dat.

Expunerea in fata temerilor

Terapia prin expunere este utilizata in psihoterapie pentru tratarea fobiilor si are efect chiar si in cazul temerilor cu care se confrunta toti oamenii in anumite momente ale vietii. Aceasta presupune sa va expuneti in fata temerilor, cata vreme acest lucru nu va pune in pericol. Daca va temeti sa vorbiti in public, de pilda, indrazniti sa tineti un mic discurs in fata unui grup restrans de oameni cunoscuti. Primul pas este intotdeauna si cel mai dificil.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Cabinet Individual de Psihologie Mincu Cornel Laurenţiu
Tel: 0767283595
Sectorul 3, Cabinet: Splaiul Independentei,nr.1
CLINICA VIA MENTIS
Tel: 0775271001
Bucuresti, Str Bardului Nr 5

Medici

DR BURSAN RALUCA
Psihiatrie - CLINICA VIA MENTIS
Bucuresti, 0775271001
DR MANEA OANA
Psihiatrie - CLINICA VIA MENTIS
Bucuresti, 0775271001

Citeste si despre:

Complexul de inferioritate Eco-anxietatea chiar exista? Gripa - cum separam mitul de adevar Top 20 moduri de a rezolva tulburarile de anxietate si stresul Dependenta de dragoste si sex Sfaturi pentru tratarea ejacularii premature Stresul, anxietatea necesita calmante naturale eficiente? Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Tulburarile anxioase - terapie si sfaturi utile 3 probleme des intalnite la bebelusi si solutiile lor 10 exercitii pentru maini care amelioreaza durerile articulare Ce este atichifobia si cum poate fi gestionata teama de esec? Gestionarea depresiei in timpul distantarii sociale Tulburarea obsesiv-compulsiva si pandemia cu virusul SARS-CoV-2
Cere sfatul medicului ×