10 strategii de a castiga controlul in cuplu

Actualizat: 07 Decembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Delia Aldescu
Consultant medical:

Delia Aldescu
Psihologie

Cabinet individual de psihologie Aldescu Delia

Generalitati


Sunt sute de probleme ce pot genera conflicte pe tema controlului. De la viata sexuala, copiii sau parintii nostri, prietenii, slujbele, treburile casei, gusturile, religia, preferintele politice se pot ajunge la razboaie, care nu sunt neaparat castigate de cei puternici; si cei slabi au strategii de a castiga.

Cercetatorii au identificat o serie de tehnici de a detine controlul pe care fiecare dintre noi, macar odata am fost tentati sau le-am folosit. Uitandu-va peste ele, va va fi usor sa le recunoasteti.

Strategii

Manipularea

Manipulam pentru a primi ceea ce nu putem, sau nu vrem sa luam noi insine, fara sa ajungem la confruntari drastice. Se spune ca tehnica este folosita de cel slab si ca este o tehnica frauduloasa si necinstita. De cate ori noi, inainte de a cere ceva, am asteptat momentul prielnic, am aranjat scena, am pregatit o cina speciala, ne-am asigurat ca partenerul este in toane bune si am considerat ca acestea reprezinta o expresie civilizata a controlului?

Cand ceilalti fac precum le-ai cerut, ai o pozitie mai elevata pentru ceilalti. Femeile investesc mai mult in intimitate si armonie si astfel vor evita cererile socante, de multe ori prin manipulare.

Barbatii au diferite strategii de manipulare. De exemplu, pentru a mentine inegalitatea data de diferenta de timp dintre femei si barbati, femeile investind mai mult timp in treburile casei si cresterea copiilor, barbatii isi lauda sotiile pentru cat de organizate si bune planificatoare sunt. Apreciind modul in care sotia se descurca, poate fi un tertip de a o determina sa continue.

Folosim manipularea cand ne lingusim sau magulim, sau ne folosim de o terta parte pentru a transmite mesajul, cand ne facem cunoscute dorintele fara a face o rugaminte explicita, dar daca alegem in orice situatie manipularea, stilul devine viclean.

Rugamintea

Controlam adresand rugaminti fiindca parem neajutorati, inadecvati, suferinzi, bolnavi, mizerabili. Daca ne doare spatele de cate ori aspiram, daca in cresterea copilului ne apuca cate un atac de panica, daca in vizita la socrii ni se activeaza o alergie, daca sexul ne provoaca migrene, inainte sau dupa, vom obtine aproape tot timpul ce vom vrea. Cat de bolnavi suntem in aceste situatii sau cat de sarlatani? Ne folosim boala drept instrument al puterii?

Conspiratia puterii cu ajutorul slabiciunii face ca orice persoana in suferinta sa ceara ajutor si ingrijire iar noi ceilalti sa ne supunem. Afisarea vulnerabilitatii, a neputintei si a suferintei este exploatata de omul pretins slab ca o metoda de a influenta comportamentul uman, astfel incat, desi aparent cei puternici sunt cei care au intotdeauna grija de partenerul nevoias, adevarul este, ca nevoile partenerului sunt cele care ii controleaza.

Repetitia
Cicaleala, ne ajuta sa ne impunem punctul de vedere, obosindu-ne partenerul. Observatii repetate la un interval regulat de timp sau pe neasteptate, aluzii, propuneri, strategii consecvente de insistente il conving pe celalalt de necesaritatea adoptarii ideii noastre.

Subminarea
Parem ascultatori, complianti, si intre timp aranjam lucrurile sa iasa asa cum vrem noi. Subminarea ne permite sa controlam fara sa parem autoritari. Consimtim la toate dorintele partenerului nostru, dar uitam sa facem rezervarile promise, pierdem notiunea timpului si intarziem la intalnire, facem erori de calcul, intelegem gresit, amanam, gresim, de fapt, reusim sa subminam intentiile partenerului, si atunci cand dam voie celuilalt sa se ocupe singur, sa rezolve o problema apoi corectam, criticam, reusim sa-i subminam deciziile si sa ne consolidam controlul.

Tainuirea
Faptul tainuit ne permite sa ducem la indeplinire lucruri la care sotul sau sotia ar putea obiecta. Secretele mai sunt pastrate din teama ca recunoasterea unei slabiciuni sa nu altereze echilibrul puterii in cadrul casniciei.

Multi barbati care maifesta slabiciuni se pot simti ca si cum sunt responsabili de retrogradarea intr-o pozitie inferioara. Atunci cand furnizeaza informatii ce pot fi folosite impotriva lor cred ca vor trece sub controlul altora.

Faptul implinit
Atunci cand facem fatis ceea ce vrem sa facem si apoi ne informam partenerul despre un fapt deja realizat inseamna ca am facut un “fait accompli”. Faptul implinit inseamna sa preiei controlul luand ce iti doresti fara explicatii, fara scuze si fara a cere permisiunea sau acordul.

Constrangerea

Cand folosim intimidarea prin intermediul diferitelor forme fizice ori psihice agresive inseamna ca constrangem. Comportamentul coercitiv in diferitele forme private sau publice de intimidare verbala sunt: intreruperea, critica, contrazicerea, denigrarea, ridiculizarea, amenintarea.

Controlul coercitiv implica si acte de violenta fizica. Persoana care se foloseste de violenta impotriva partenerului intim sau ameninta ca o va folosi ucide individualitatea celuilalt si isi trateaza victima ca pe o extensie a sa, care exista numai pentru a sluji intereselor sau nevoilor sale. Si femeile controleaza prin constrangeri fizice si psihice – lovind, imbrancind, tipand, spargand, zgariind.

Recompensa

Folosita ca instrument de control, poate fi o rasplata grosolana: daca faci cum iti zic iti voi cumpara cadouri scumpe, te voi recompensa cu sex, voi merge cu tine la parintii tai etc.

In relatiile in care unul dintre parteneri cedeaza autoritatii morale ale celuilalt, recompensa poate aparea sub forma aprobarii morale, care garanteaza o putere mare persoanei autorizate sa aprobe.

Autocratia

Autocratia implica o afirmare a autoritatii, o revendicare a unei pozitii superioare sau a unor cunostinte amanuntite. Fie pe baza faptului ca suntem mai inteligenti, mai calculati, mai puternici, mai experimentati, pretindem dreptul la control. Unii autocrati isi restrang aria de influenta asupra unor anumite domenii cedate usor de catre partenerul lor, altii vor pretinde ultimul cuvant in orice chestiune.

Atat timp cat amandoi cad de acord asupra termenilor, atata timp cat unul vrea sa fie protectorul, iar celalat protejatul, unul vrea sa fie maestrul, iar celalat discipolul, unul vrea sa fie adultul, iar celalat copilul, relatia ofera gratificatii ambilor parteneri.

Superioritatea

Superioritatea se bazeaza pe conceptia ca suntem partenerul cel mai rafinat din cuplu. Educatia, cultura, familia de provenienta, pot sta la baza acestui statut “superior”, dandu-ne control ca urmare a faptului ca partenerul nostru se considera norocos si recunoscator de a fi ales de catre noi.

Este realmente superioara persoana etichetata drept “ superioara”? Nu, insa nu este nevoie decat ca asemenea perceptie sa fie mutual acceptata si partenerul “superior” va avea mai mult control.

Cu cat suntem mai angajati in structura casatoriei, cu atat mai precaut vom purta luptele pentru puterea in cadrul mariajului. Cu cat mai constienti suntem de tacticile pe care le folosim, cu atat mai intelept ne vom alege arma de atac. Si cei slabi cunosc cateva tactici de a obtine putere, si cei mai puternici trebuie cateodata sa capituleze.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

CLINICA RENIA
Tel: 0748662662
Bucuresti, Str. Dr. Nicolae Turnescu, Nr. 11, București, Sector 5
Clinica Aproape
Tel: 0722187700
Bucuresti, Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 13A, Sector 1

Citeste si despre:

Agresivitatea in cuplu Temerile, obstacole in intimitatea vietii de cuplu Cum afecteaza ejacularea prematura relatia de cuplu Cum pot fi controlate emotiile? Jocurile de noroc Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Emotiile si scaderea in greutate Ce poti face pentru a avea orgasm simultan Cum distrug problemele sexuale o relatie! Diabetul, alcoolul, cancerul: cauze ale disfunctiilor erectile MDMA (Ecstazy)