Remedii naturiste care sterg vergeturile!

Actualizat: 10 Aprilie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Vergeturile pot fi descrise ca linii care apar pe suprafata pielii, de culoarea mai inchisa decat nuanta naturala a pielii. Acestea apar mai ales pe abdomen, sub ombilic, dar pot si afectate si coapsele si sanii. Initial, vergeturile sunt de culoare roz, iar odata cu trecerea vremii acestea isi schimba culoarea, devenind mai inchise la culoare decat pigmentul natural al pielii.

Vergeturile apar, in special, in timpul sarcinii, din cauza cresterii bruste in greutate, dar si in perioada adolescentei. Cauzele care duc la aparitia acestora sunt: oscilatiile mari ale greutatii corporale, stresul, dar si factori ereditari.

Exista riscul ca vergeturile sa fie confundate cu cicatricile, motiv pentru care trebuie mentionat ca acestea sunt linii subtiri care apar in epiderma, cauzate de intinderea sau ruperea fibrelor elastice. Ideal ar fi ca fiecare dintre noi sa ne acceptam asa cum suntem, cu sau fara vergeturi, insa in realitate, sunt oameni care ar face orice numai sa scape de aceasta problema inestetica dar fara sa epeleze la proceduri cosmetice costisitoare.

Creme preparate acasa

Pentru ca o crema sa fie eficienta in ameliorarea sau tratarea vergeturilor este recomandat ca aceasta sa contina unul din urmatoarele ingrediente: unt de cacao, vitamina A si vitamina E.

Untul de cacao mentine pielea hidratata si catifelata. Totodata, acesta ajuta la mentinerea sau chiar la imbunatatirea elasticitatii pielii - lucru deosebit de important pentru prevenirea vergeturilor.
Vitamina E este un important antioxidant care hraneste si protejeaza pielea.
Vitamina A, cunoscuta si sub denumirea de retinol, este unul din cei mai importanti antioxidanti necesari pentru sanatatea pielii. Glucocorticoizii, un grup de hormoni, pot reduce eficienta vitaminei A.

1. Untul de cacao

Specialistii sunt de parere ca untul de cacao este cel mai eficient remediu impotriva vergeturilor. Printre efectele acestuia se afla pastrarea elasticitatii pielii si catifelarea acesteia.

Ingrediente pentru a prepara crema cu unt de cacao

- 1/2 pahar cu unt de cacao
- 1 lingurita ulei de germeni de grau
- 1 lingurita ulei de caise
- 1 lingurita ulei vitamina E
- 2 lingurite rase cu ceara de albine

Ingredientele se amesteca pana cand ceara de albine se topeste, dupa care recipientul este introdus in frigider. Aplica aceasta crema pe vergeturi pana cand vei obtine rezultatele dorite!

2. Untul de Shea

Untul de Shea este un nou tratament inovator pentru vergeturi. Acesta este bogat in vitamina A si E, esentiale pentru sanatatea si frumusetea pielii. Acesta determina regenerarea celulara, imbunatateste circulatia sanguina si ofera protectie naturala impotriva razelor ultraviolete.

Folositi cremele pe baza de unt de Shea de 2-3 ori pe zi, pentru a ajuta procesul de vindecare al vergeturilor!

3. Uleiul de masline

Un alt tratament care si-a demonstrat eficienta in tratarea vergeturilor este uleiul de masline. Se recomanda masarea zilnica a corpului cu ulei de masline pana cand vei obtine rezultatele dorite.

Uleiu de masline poate fi inlocuiti si cu ulei de migdale, ulei de ricin, de avocado sau ulei cu vitamina E.

4. Gelul cu aloe-vera

Pana acum despre aloe-vera se stia ca are efecte calmante si vindecatoare asupra arsurilor. Insa specialistii sustin ca gelul cu aloe vera are aceleasi efecte pozitive si in tratarea vergeturilor, deoarece la origine acestea sunt tot leziuni care apar la nivelul pielii.

Ingrediente pentru a prepara crema cu aloe-vera

- 1/2 pahar cu ulei de masline
- 1/4 pahar cu gel aloe vera
- 4 capsule cu vitamina E (numai continutul)
- 2 capsule cu vitamina A (numai continutul)

Ingredientele se amesteca pana se omogenizeaza, dupa care sunt depozitate intr-un recipient la rece.

5. Crema din ulei de avocado si ulei de lavanda

Se amesteca 30 g ulei de avocado, migdale sau jojoba cu 7 picaturi de ulei de lavanda sau 5 picaturi cu ulei de musetel.
Se maseaza zonele afectate de vergeturi de 2-3 ori pe zi, pana cand se obtine rezultatul dorit.

Initial acest remediu depigmenteaza vergeturile, dupa care actioneaza pentru eliminarea lor.

6. Crema cu ulei de masline si aloe vera

Ingrediente pentru a prepara aceasta crema

- 1/2 pahar cu ulei de masline extravirgin
- 1/4 pahar gel aloe vera
- continutul de la 6 capsule de vitamina E
- continutul de la 4 capsule de vitamina A

Intr-un blender amesteca toate aceste ingrediente pana se omogenizeaza, dupa care mixtura este tinuta la rece. Se aplica uleiul pe zonele predispuse aparitiei vergeturilor (abdomen, sani, solduri, coapse) de ce 2 ori pe zi.

Alimentatia

Cea mai buna modalitate de a preveni dar si de a trata vergeturile este o dieta sanatoasa si echilibrata. In acest sens, se recomanda consumarea zilnica a unei cantitati suficiente de apa (6-8 pahare) pentru ca organismul sa ramana hidratat si pentru ca toate sistemele acestuia sa fuctioneze adecvat. Hidratarea adecvata inseamna mentinerea elasticitatii pielii si ajuta la producerea unei cantitati suficiente de colagen.

De asemenea, un rol important in hidratarea pielii il joaca si vitaminele A, C, E si zinc.

Alimentele bogate in aceste vitamine si minerale sunt: legumele, fructele, uleiul de peste, migdalele, nucile, legumele cu frunza, ouale, fasolea si pestele.

Totodata, regimul alimentar trebuie sa contina: rosii, produse lactate cu un continut scazut de grasimi, dar si seminte si alune.

Dieta alimentara bazata pe aceste alimente este esentiala pentru mentinerea sanatatii pielii, ajutand astfel si la prevenirea si vindecarea vergeturilor. Mai mult, trebuie mentionat ca stresul, tratamentele hormonale sau pilulele contraceptive pot epuiza organismul de substantele nutritive esentiale pentru mentinerea pielii. In acest sens, este indicat ca mergeti la medic pentru a va recomanda un tratament cu suplimentele alimentare necesare organismului.

Sfaturi utile

Principalul lucru pe care o persoana trebuie sa il faca pentru a preveni aparitia vergeturilor este sa ii ofere organismului vitaminele si mineralele necesare pentru mentinerea sanatatii pielii.

Iata cateva metode care te vor ajuta sa pastrezi sanatatea pieli, si astfel sa previi aparitia vergeturilor.

- Consuma alimente care contin nutrientii necesari pentru o piele sanatoasa, cum ar fi zinc, vitamina A, C si D dar si alimente care contin o cantitate suficienta de proteine.

- Zilnic trebuie sa bei cel putin 8 pahare cu apa. Persoanele care bea zilnic cafea, trebuie sa mareasca cantitate de apa consumata.

- Un program de exercitii zilnic ajuta la mentinerea sanatatii intregului organism, beneficiind astfel si pielea.

- Zonele afectate de vergeturi trebuie masate usor cu creme si uleiuri. Daca aceste zone sunt masate cu produse abrazive, sau pur si simplus sunt scarpinate, vergeturile se pot extinde. Masajul este indicat nu numai pentru tratarea vergeturilor dar si pentru stimularea circulatiei sanguine.

- Femeile gravide ar trebuie sa nu se ingrase mai mult de 15 kg. Important este ca aceste kilograme sa fie acumulate treptat. Cresterea brusca in greutate creste riscul aparitiei vergeturilor.

- Foloseste o creme speciala pentru vergeturi sau un unguent de mai multe ori pe zi si insista pe zonele unde exista un risc mai ridicat de a aparea vergeturi. Cremele contin ingredienti care ajuta la imbunatatirea aspectului pielii, si astfel sunt reduse riscurile aparitiei acestor formatiuni inestetice.

- Exercitiile fizice sunt foarte importante pentru ameliorarea vergeturilor, dar ajuta si la tonifierea musculaturii, fac ce previne aparitia acestor formatiuni inestetice.


Citeste si despre:

7 sfaturi pentru prevenirea aparitiei vergeturilor Tratamentul vergeturilor cu laser Beneficiile untului de Shea pentru sanatate Solutii pentru cele mai rusinoase probleme ale barbatilor Pubertatea la persoanele de sex feminin Delfino Romania – manifest pentru sanatatea ta Adio kilograme in plus cu tratamente spa Pharmaceris M - O ingrijire deosebita pentru perioada sarcinii Modificarile pielii din timpul sarcinii Aloe vera: beneficii si intrebuintari Remedii naturiste pentru cele mai frecvente boli