Scarlatina este cauzata de o infectie cu bacterii ce fac parte din streptococii din grupul A. Bacteriile produc o toxina (otrava), ce pot provoca eruptii cutanate de culoare stacojie.
Nu toate bacteriile streptococe produc aceasta toxina si nu toti copiii sunt sensibili la ea. Intr-o familie, doi copii pot avea aceeasi bacterie, insa doar un copil (care este sensibil la toxina) poate dezvolta eruptii cutanate de scarlatina, iar celalalt nu.
De obicei, in cazul in care un copil are aceasta eruptie stacojie si alte simptome ale gatului, de preferat ar fi tratamentul cu antibiotice. Deci, daca aveti un copil cu astfel de simptome este important sa apelati la medicul de familie.
Boala bacteriana, scarlatina, produce o eruptie care apare atunci cand bacteriile elibereaza toxine. Scarlatina este extrem de contagioasa. Infectia poate aparea ca urmare a atingerii pielii unei persoane infectate sau atingerea unor suprafete sau obiecte pe care persoana infectata le-a atins anterior.
Scarlatina este mult mai frecventa in randul copiilor cu varste curpinse intre 5 si 15 ani decat la alte persoane. Este o boala considerata grava in copilarie. Daca scarlatina nu este tratata, uneori duce la afectiuni grave care afecteaza alte organe umane, inclusiv inima si rinichii.
Scarlatina se transmite de la om la om prin intermediul fluidelor din gura sau nas. Atunci cand o persoana tuseste sau stranuta, bacteriile devin libere in aer si pot fi inhalate de catre oricine. Aceste bacterii pot ateriza pe suprafete, cum ar fi paharele, suprafete de lucru sau pe clanta usii si infecteaza persoanele care ating aceste obiecte cu mainile si apoi isi ating propriul nas sau gura. Bacteriile pot fi inhalate.
Daca atingeti pielea unui individ cu o infectie a pielii cu streptococ, exista riscul de a deveni infectat. Oamenii care impart prosoapele de baie, hainele sau lenjeria de pat cu o persoana infectata risca sa devina si ei insisi infectati. O persoana cu scarlatina care nu este tratata poate fi contagioasa timp de cateva saptamani, chiar si dupa ce simptomele au trecut.
De asemenea, este posibil ca cineva sa fie contagios chiar daca nu a prezentat niciun simptom – doar persoanele care sunt sensibile la toxinele eliberate de bacteriile streptococe dezvolta simptome. Acesti factori fac mai dificila presupunerea daca o persoana a fost expusa sau nu la bacterii.
Sunt cateva cazuri, nu foarte frecvente, in care persoanele pot deveni infectate prin atingerea sau consumul de alimente contaminate, cum ar fi laptele.
Un simptom este acel ceva pe care o persoana il simte si il raporteaza, in timp ce un semn este acel ceva pe care medicul il poate detecta. De exemplu, durerea poate fi un simptom, in timp ce o eruptie cutanta poate fi un semn.
Semnele si simptomele apar in aproximativ una pana la patru zile dupa infectia initiala.
Primele simptome de scaraltina sunt, de obicei:
a. Gat umflat si rosu (uneori cu pete albe sau galbui);
b. Febra de 38 de grade sau mai mare, cu frisoane frecvente. Intre 12 si 48 de ore dupa aceasta vor aparea eruptiile cutanate. Eruptiile cutanate sunt pete rosii ce apar pe piele. Acestea se transforma apoi intr-o eruptie de culoare roz-rosu, care arata ca arsurile solare. Pielea se simte aspra la atingere. Eruptia se extinde la urechi, gat, coate, coapse, piept si alte parti ale corpului. Daca un pahar este apasat pe pielea unde este eruptia cutanata, acesta va avea culoarea alba.
Alte simptome ale scarlatinei:
a. Dificultati de inghitire;
b. Stare generala proasta;
c. Dureri de cap;
d. Mancarimi;
e. Pierderea poftei de mancare;
f. Greata;
g. Dureri de stomac;
h. Glandele gatului umflate (ganglionii limfatici);
i. Varsaturi.
In cazul in care pacientii nu au alte simptome, cum ar fi dureri musculare severe, varsaturi sau diaree, medicul va trebui sa excluda alte cauze posibile, cum ar fi sindromul soc toxic. Pielea mainilor si a picioarelor se va coji timp de pana la 6 saptamani dupa ce eruptiile cutanate au disparut.
Factori de risc pentru scarlatina
Un factor de risc este un aspect care creste probabilitatea de a dezvolta o conditie sau o boala. Copiii cu varsta cuprinsa intre 5 si 15 ani au risc mai mare de a dezvolta scarlatina, comparativ cu alte persoane. Daca cineva din casa poarta bacteria, infectia se poate raspandi mai usor in randul membrilor din acea casa.
Eruptia si simptomele caracteristice fac destul de simpla diagnosticarea scarlatinei de catre medic. Acesta poate atinge cu un tampon de bumbac gatul pacientului pentru a determina care bacterie a provocat infectia. Uneori, un test de sange este de ajutor pentru un diagnostic corect. Cu ajutorul unui test ADN rapid, rezultatele sunt returnate in termen de cel mult o zi.
Potrivit unor studii, majoritatea cazurilor usoare de scarlatina se rezolva in maximum o saptamana fara un tratament specific.
Antibioticele. In decurs de 10 zile, tratamentul cu antibiotice este cel mai frecvent pentru scarlatina. Acest tratament implica administrarea de penicilina orala. Pacientii care sunt alergici la penicilina pot lua eritromicina.
Pacientii sunt sfatuiti sa stea in casa in cursul acestui tratament. Febra va continua sa isi faca prezenta in termen de pana la o zi de la administrarea primului medicament antibiotic. Unui copil cu scarlatina ii poate fi prescris unul dintre urmatoarele antibiotice: penicilina, amoxacilina, azitromicina, claritromicina, cefalosporina.
Daca pacientul nu incepe sa simta o ameliorare in 24 pana la 28 de ore de la inceperea tratamentului, sunati medicul. In termen de 24 de ore de la inceperea antibioticelor, pacientul nu va mai fi contagios.
Cele mai bune strategii de prevenire a scarlatinei sunt:
a. Izolarea – pacientul trebuie tinut departe de alte persoane. Daca pacientul este un copil, acesta nu va trebui sa mai mearga la scoala. Lenjeria pe care a stat persoana trebuie ori spalata ori aruncata.
b. Spalarea mainilor – pacientul trebuie sa se spele pe maini foarte bine si frecvent.
c. Tusea si stranutul – persoana respectiva trebuie sa-si acopere gura atunci cand tuseste sau stranuta. Acest lucru ar trebui facut intr-o batista. Daca nu este disponibila, se poate face in interiorul cotului – tusitul in mainile altcuiva creste riscul de contaminare a lucrurilor atunci cand sunt atinse.
In majoritatea cazurilor nu exista complicatii. Daca apar, ele pot include :
-Infectii ale urechilor (otita medie);
-Pneumonie;
-Sinuzita;
-Inflamarea rinichilor;
-Febra reumatica;
-Infectii ale pielii.
Urmatoarele complicatii sunt posibile, dar foarte rare:
-Meningita;
-Fasceita necrozanta;
-Endocardita;
-Infectii ale maduvei osoase si a oaselor.
Puteti lua o serie de masuri pentru a reduce disconfortul si durerea. Acestea sunt:
-Tratati febra si durerile;
-Consumati fluide adecvate – consumati apa pentru a mentine gatul umed si pentru a preveni deshidratarea;
-Preparati o gargara cu apa sarata;
-Utilizati un umidificator;
-Folositi pastile;
-Consumati alimente reconfortante – lichidele calde (supa) pot trata o durere in gat.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.