Ingrediente toxice din trusa de machiaj

Actualizat: 28 Ianuarie 2020
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce substante contin trusele de machiaj


Desi, aparent inofensive, machiajele contin pe langa aditivi si coloranti, multiple substante conservante, substante care modifica textura, ph-ul pielii si prelungesc rezistenta si uniformitatea machiajului.

Aplicate pe piele, cosmeticele pot proteja impotriva radiatiilor UV, a diversilor aerosoli din substantele volatile, dar ne pot si imbolnavi.

Desi pielea este aparent impermeabila, substantele uleioase patrund rapid printre celule ajungand in spatiul intercelular numit interstitiu. De acolo, prin drenajul limfatic si venos, ajung in circulatia sanguina, mai apoi in organe care le depoziteaza.

Ranile si micile leziuni cutanate reprezinta o poarta de intrare mai larga pentru substantele chimice. Mucoasele de la nivelul fetei: buzele si ochii absorb o cantitate mult mai mare de substante toxice, fiind introduse prin aceasta poarta si substantele hidrosolubile.

Manifestari ale substantelor chimice

Substantele chimice, fiind aduse din afara organismului, sunt greu de metabolizat de organism. Pentru a se evita vehicularea lor la nivel sanguin sunt depozitate in oase, ficat, splina. Cumulate, substantele produc in timp alterarea celulelor dand nastere la patologii.

Uneori, pe baza unui status imunitar atipic sau patologic substantele pot produce manifestari alergice, de la forme usoare cu dermatita autoimuna, eczeme pana la declansarea astmului bronsic.

Uneori pentru producerea simptomelor este nevoie de expunere indelungata la substanta chimica, alteori se produce brusc la scurt timp dupa utilizare sau dupa o perioada de latenta, timp in care toxicul patrunde in organism. Cele mai frecvente manifestari sunt cele alergice intalnindu-se frecvent la femeile tinere.

Substante toxice prezente in produsele de machiaj

Exista o lista vasta de substante chimice ce produc efecte toxice asupra organismului, dar nu toate au fost studiate in relatia cu organismul uman. Deoarece efectul toxic apare dupa o perioada lunga de timp. Este greu de apreciat doza necesara si perioada de utilizare pentru a produce boala.

Cele mai intalnite substante toxice in produsele de machiaj sunt:

1. DEA (dietanolamina), cocamida DEA si lauramida DEA, intalnita in produsele folosite inaintea machiajului. Ofera o textura spumoasa, aerata si se poate gasi in baza de machiaj, farduri cremoase, fond de ten cremos sau in spume de curatare.

DEA este un derivat de acid gras si patrunde cu usurinta in piele, poate modifica pH-ul solutiei in care se afla si folosit de persoane sensibile poate afecta pielea si functia ei de bariera.

Provoaca frecvent alergii, iritatii ale pielii si a ochilor, iar folosita timp indelungat poate cauza cancer de tiroida, ficat sau piele. De cele mai multe ori pentru aparitia cancerului este necesara o predispozitie genetica sau o expunere constanta si la alte toxice.

2. Parabenii sunt conservanti derivati din petrol, prelungesc perioada de valabilitate a produselor cosmetice si impiedica dezvoltarea bacteriilor. Aproape toate produsele cosmetice contin parabeni, el fiind greu de inlocuit.

Cele mai mari cantitati de parabeni se introduc prin sampoane, geluri de dus, balsam, in prezenta aburului porii sunt deschisi, vasele se sange sunt mai dilatate, iar substantele patrund si se vehiculeaza mult mai usor.

Produsele de machiaj: ruj, fond de ten, rimel, deodorant, creme si lotiuni intretin cumularea zilnica de toxic. Parabenii formati dintr-un solvent organic, in organism au un efect asemanator estrogenilor stimuland astfel efectul lor. Pot produce in timp cancer de san, dar si alte patologii de tip endocrin, atat la femei, cat si la barbati.

3. Petrolat sau vaselina, asa cum este trecuta pe majoritatea ambalajelor, este un alt derivat din petrol.

Este folosit in cosmetica pentru capacitatea ei emolianta, hidratanta ce ofera stralucire buzelor si parului fiind des intalnita in rujuri, balsame de buze si baza de machiaj, dar si in creme de fata si de corp, deoarece ofera protectie pielii impotriva factorilor de mediu si a radiatiilor UV. Este nelipsita si in produsele pentru par.

Ca efect pentru organism este la fel ca si la parabeni, in plus poate provoca iritatii, alergii si cancer de piele daca nu s-a realizat o rafinare corespunzatoare a solventilor organici, iar produsul finit contine hidrocarburi.

4. Aluminiul se intalneste predominant in produsele de igena corporala, deodorante, antiperspirante si in pudra de talc. Este prezent in produsele de machiaj care contin talc.

Este un metal care se acumuleaza in corp, inhalat poate produce boli de plamani si cancer, poate provoca iritatii ale pielii si vehiculat in organism se gaseste pe lista factorilor favorizanti ai bolii Alzheimer, avand o tendinta de a se acumula la nivel neuronal.

5. Ftalati se gasesc pe eticheta sub denumirea Dibutyl phthalate / DBP, este un derivat de naftalina. Este utilizat ca fixator si se gasesc in spray-uri pentru fixarea machiajului, in lacul de unghii, oja si geluri de par.

Este prezent in majoritatea parfumurilor datorita efectului lor de a mari penetranta substantelor chimice, astfel favorizeaza patrunderea altor substante chimice odata cu ei. Sunt toxici pentru aparatul reproductiv, ficat, rinichi, interfereaza cu sistemul endocrin si pot declansa cancerul.

6. Talcul este un mineral argilos cu duritate mica. Este folosit in industria cosmetica la fabricarea rujurilor, rimelului, pudrei de fata, farduri de obraz si ochi si este folosit si pentru realizarea poduselor de machiaj pentru copii.

In anul 2019 in SUA s-a descoperit contaminarea pudrei de talc cu azbest, mineral cu efect puternic cancerigen. Talcul poate fi periculos deoarece atat talcul cat si azbestul sunt minerale naturale din pamant care adesea se regasesc in stransa legatura, fiind foarte greu de separat.

7. Triclosanul este un chimical folosit pentru efectul antibacterian si antifungic. Este folosit mai mult in produsele de curatare, sapun, creme, geluri antibacteriene, solutii de curatare a fetei si a pensulelor de machiaj, pasta de dinti, apa de gura.

Tricosanul este greu de eliminat, odata patruns in organism. Are efect toxic asupra organismului si provoaca dezechilibre hormonale.

Concluzie

Cea mai buna solutie pentru a scadea riscul patologiilor toxice este preventia, eliminarea produselor de machiaj de uz zilnic cu substante toxice si inlocuirea lor cu produse din game bio, in flacoane mai mici pentru a nu-si pierde calitatile.

In Romania, pretul cosmeticelor de calitate este ridicat, dar asta nu inseamna ca ele nu contin substante toxice, calitatea produselor de make up, la standardele actuale, defineste viabilitatea produsului pe o perioada indelungata, rezistenta lui pe orice tip de ten si variatii foarte mici de culoare dupa oxidare, insa, nu spune nimic despre siguranta folosirii lor, despre efectele utilizarii indelungate sau de interactiunea ingredientelor cu alte substante toxice.

Din fericire exista posibilitatea de a achizitiona produse hipoalegenice ce se gasesc in farmacii, creme, lotiuni, machiaje bio certificate si mai mult, pentru cine are posibilitatea si timpul necesar, exista multiple retete de cosmetice fabricate acasa.

Bibliografie

https://republicabio.ro/blogs/stiri/totul-despre-substantele-toxice-adaugate-in-produsele-cosmetice-coven-ionale#substantele
https://www.medicalnewstoday.com/articles/327318.php#summary
https://www.cosmeticsinfo.org/
https://www.ewg.org/skindeep/


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Episculpt Beauty Sibiu
Tel: 0757758837
Selimbar, Doamna Stanca 5F

Citeste si despre:

Modificarile pielii din timpul sarcinii Cum sa previi aparitia pielii uscate pe timp de iarna Pielea bebelusilor - ingrijire constanta pentru bebe SOS pielea ultra uscata Interventii cosmetice : generalitati despre piele Cele mai eficiente produse pentru pielea sensibila si iritata Tratamente cosmetice: Efectul imbatranirii la nivelul pielii Reguli pentru ingrijirea in mod natural a pielii 10 greseli in ingrijirea pielii Solutii pentru o piele neteda Ingrijirea pielii bebelusului: esentialul despre creme, pudre, sapunuri