Semnele si simptomele tumorilor biliare

Actualizat: 15 Noiembrie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce sunt tumorile biliare


Caile biliare reprezinta ducte de dimensiuni variabile, situate in interiorul ficatului (cai biliare intrahepatice) si in exteriorul acestuia (cai biliare extrahepatice). Acestea au rolul de a drena bila, secretata in ficat si depozitata in vezica biliara, catre intestinul subtire. Toate caile biliare se unesc si formeaza calea biliara principala, numita si duct coledoc.

Tumorile cailor biliare sunt rareori benigne. Astfel, principala tumora biliara ce devine semnificativa clinic este tumora maligna a caii biliare principale, numita si colangiocarcinom.

Colangiocarcinomul este un tip de cancer ce se formeaza la nivelul ductelor biliare. Acesta apare mai frecvent in randul persoanelor cu varsta de peste 50 de ani, desi poate aparea la orice varsta.

Tipuri de colangiocarcinom

Medicii impart colangiocarcinomul in 3 tipuri principale diferite, in functie de localizarea tumorii la nivelul ductului biliar:
• Colangiocarcinom intrahepatic. Acesta apare in ductele biliare intrahepatice si este uneori considerat un tip de cancer hepatic.
• Colangiocarcinom hilar. Acesta apare la nivelul hilului hepatic, locul de emergenta a ductelor biliare intrahepatice.  
• Colangiocarcinomul distal apare in portiunea ductului biliar situata complet inafara ficatului, fiind numit si colangiocarcinom extrahepatic.

Colangiocarcinomul este o tumora frecvent diagnosticata in stadii avansate, facand tratamentul si vindecarea dificile.

Semne si simptome

Semnele si simptomele colangiocarcinomului includ:
• Ingalbenirea tegumentului si a sclerelor oculare (icter)
• Prurit intens (mancarime)
• Materii fecale decolorate
Tulburari de urinare, urina inchisa la culoare
• Fatigabilitate
• Durere abdominala in regiunea dreapta superioara, chiar sub rebordul costal drept
• Scadere neintentionata in greutate
• Febra
• Transpiratii nocturne

Cand ar trebui sa mergeti la medic?

Daca experimentati oboseala persistenta, durere abdominala, icter sau alte semne ingrijoratoare, mergeti la medicul de familie. Acesta va poate indruma, daca este cazul, catre un medic gastroenterolog.

Cauze

Colangiocarcinomul apare prin inmultirea necontrolata a celulelor ductelor biliare. Aceasta crestere exagerata are loc din cauza modificarilor ADN-ului celular.

Factori de risc

Factorii de risc ce cresc sansele ca o persoana sa dezvolte colangiocarcinom, sunt:
• Colangita sclerozanta primitiva.  O afectiune cu componenta autoimuna si imunologica, ce creste riscul de a dezvolta cancer de cale biliara.
• Bolile hepatice cronice. Fibroza hepatica, cauzata de afectiunile hepatice cronice, cresc riscul de colangiocarcinom intrahepatic.
• Probleme ale ductului biliar, prezente la nastere.  Anumite modificari congenitale ale cailor biliare cresc riscul de colangiocarcinom.
• Varsta inaintata (>50 ani)
• Fumatul
• Diabetul zaharat tip 1 sau 2

Preventie

Desi in unele cazuri, tumora nu poate fi prevenita, exista cateva obiceiuri pe care le puteti adopta pentru a reduce considerabil riscul de a dezvolta tumori biliare, mai ales colangiocarcinom. Acestea cuprind:

• Renuntati la fumat. Fumatul este asociat cu prevalenta crescuta de colangiocarcinom.

• Reduceti riscul de afectiuni hepatice. Pentru a evita instalarea unei boli hepatice cronice, evitati agresorii hepatici. Cele mai frecvente cauze ale bolilor hepatice cronice sunt consumul de alcool, de medicamente si infectiile transmisibile. Astfel, evitati consumul de alcool, evitati consumul de medicamente fara sa existe indicatii exacte de la un medic specialist, si respectati masurile de igiena individuala si inter-personala pentru a preveni infectiile. Nu in ultimul rand, mentineti-va o greutate optima si evitati sedentarismul.

• Identificati din timp problemele de sanatate. Puteti avea diverse afectiuni, congenitale, dobandite sau autoimune, asimptomatice, dar care va cresc riscul de colangiocarcinom. Prin vizitele anuale la controale medicale, puteti preveni complicatiile multor boli.

Metode de diagnostic

Pe baza simptomelor dumneavoastra, precum si a istoricului medical si factorilor de risc prezenti, medicul poate suspiciona prezenta unei patologii biliare. Pentru a identifica prezenta tumorii biliare si a pune diagnosticul de colangiocarcinom, acesta va face urmatoarele teste:

• Teste hepatice. Se vor face analize de sange ce masoara nivelul enzimelor hepatice
• Testarea markerilor tumorali. Verificarea nivelului de marker CA-19-9 in sange poate fi util pentru a stabili diagnosticul de colangiocarcinom. CA-19-9 este o proteina produsa de celulele canceroase biliare. Totusi, nivelul crescut de marker tumoral in sange nu inseamna neaparat ca aveti cancer, fiindca acesta creste si in inflamatia sau obstructia ductelor biliare.
• Testare endoscopica. Pentru explorarea cailor biliare, exista o examinare endoscopica speciala, numita pancreatografie endoscopica retrograda. Aceasta se desfasoara ca o gastroscopie, tehnica imagistica fiind insa diferita.
• Teste imagistice. Cu ajutorul testelor imagistice, medicul poate vizualiza mai multe organe interne si poate gasi semnele colangiocarcinomului. Se poate realiza un CT, RMN sau Colangio-RMN, aceasta din urma fiind considerata o tehnica superioara.
• Biopsie. Biopsia reprezinta prelevarea de tesut pentru a fi examinat sub microscop. Tehnica de biopsiere difera semnificativ de la caz la caz, si va influenta si optiunile de tratament ale fiecarui pacient.

Medicul nu are nevoie de toate aceste examinari, ci de o parte dintre ele, combinand mai multe teste pentru a stabili diagnosticul final. Odata stabilit diagnosticul de colangiocarcinom, medicul va face stadializarea cancerului. Acesta va stabili gradul de extindere a tumorii, prin metode imagistice aditionale. Stadiul tumorii ajuta la determinarea prognosticului si optiunilor de tratament.

Optiuni de tratament

Tratamentul colangiocarcinomului difera de la caz la caz. Pacientii care ajung la medic in stadii tarzii ale bolii vor avea optiuni mai limitate de tratament. Astfel, diagnosticul precoce este esential pentru o eficienta a tratamentului crescuta.

Optiunile de tratament includ:
• Interventie chirurgicala. Cand este posibil, medicul chirurg incearca sa rezece cat mai mult din tumora maligna. In cazul tumorilor de dimensiuni mari, va fi rezecat si o parte din tesutul hepatic, pancreatic sau ganglionar. Majoritatea persoanelor insa, nu ajung la medic la timp, si tumora devine nerezecabila, din cauza stadiului prea avansat.

• Transplant hepatic. In situatiile severe, operatia de transplant hepatic, in care pacientul primeste un ficat nou, de la donator, poate fi singura optiune de tratament. Desi este considerata o metoda curativa de tratament, exista riscul de recidivare a colangiocarcinomului, dupa transplant.

• Chimioterapie. Chimioterapia reprezinta administrarea de medicamente toxice, care sa omoare celulele tumorale. Chimioterapia poate fi utilizata inainte de transplantul hepatic, sau poate fi o optiune de terapie pentru pacientii care nu mai sunt candidati la operatie.

• Radioterapia. Terapia ce foloseste radiatii pentru a distruge celulele tumorale, este si aceasta o metoda de tratament, fie adjuvant interventiilor chirurgicale, fie pentru ingrijirea simptomatica a pacientilor. Radioterapia, impreuna sau alternativ cu chimioterapia, au scopul de a minimiza disconfortul pacientului la care colangiocarcinomul nu mai poate fi rezecat chirurgical.

Concluzie

Colangiocarcinomul este principala tumora biliara, fiind o tumora maligna. Intrucat simptomatologia apare destul de tardiv, diagnosticul devine dificil si optiunile de tratament pot fi limitate. Vizita regulata la medic, pentru investigatii de rutina, ajuta la identificarea la timp a bolii.

Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cholangiocarcinoma/symptoms-causes/syc-20352408
https://www.cancer.gov/types/liver/bile-duct-cancer


Citeste si despre:

Afectiunile hapto-biliare pot fi prevenite prin cateva masuri Cancerul ampular sau digestiv - simptome, diagnostic, tratament Cancerul ductului biliar extrahepatic Litiaza biliara (calculii biliari) Semne care arata existenta problemelor cu fierea Simptome ale afectiunilor mamare Manifestul emotiilor reale - 6 vedete din Romania provocate sa arate #EmotiiReale Beneficiile si perspectivele chirurgiei robotice Ce sunt metastazele – tipuri, simptome determinate Constipatia la adulti Colestaza Afectiuni ale sistemului digestiv Chistul pancreatic Ficatul si caile biliare - riscul unei patologii hepatice
Cere sfatul medicului ×