Enurezisul nocturn
Generalitati
Udarea patului in timpul noptii, numita enurezis nocturn, consta in scaparea involuntara de urina in timpul somnului. Udarea patului este un lucru foarte obisnuit la sugari si copiii mici, dar este considerat o problema cand apare la baieti peste 6 ani sau la fetite peste 5 ani.
Enurezis-ul afecteaza 15-20% din populatia de 5 ani, 7% din cei varsta de 7 ani si 1-2% dintre adolescenti si adulti. Baietii sunt de doua ori mai afectati decat fetele.
Enurezis-ul primar consta in udarea patului la un copil care a facut acest lucru intotdeauna.
Se considera ca se datoreaza unei intarzieri de dezvoltare. Rareori, cauza este o tulburare urologica, din sfera medicinii interne sau neurologica la un copil, care prezinta enurezis primar si nu uda patul in timpul zilei.
Enurezis-ul secundar
Enurezis-ul secundar apare la un copil care nu a facut acest lucru o perioada de timp premergatoare manifestarii udarii patului.
Udarea patului poate fi frustranta pentru copil si parinti, provocand copilului sentimente de respect de sine scazut.
Ca si in cazul obisnuirii la olita, parintii niciodata nu trebuie sa fie suparati sau furiosi pe un copil care uda patul. Ei trebuie sa inteleaga ca, copilul nu face acest lucru in mod deliberat.
Se pot intalni mai multe cazuri de enurezis nocturn la membrii aceliasi familii (mai multe cazuri intre rudele ce gradul 1 si 2).
Cercetarea a aratat ca daca tatal a udat patul la varsta copilariei, exista 39% sanse ca si copilul sa ude patul, iar daca mama a avut istoric de udare a patului, exista o posibilitate cu 23% mai mare.
Daca ambii parinti au istoric de udare a patului, exista o sansa de 77% ca si copilul sa ude patul.
S-a sugerat ca unii copii ar avea o tulburare de somn care face dificila trezirea lor. Totusi, nici un studiu stiintific nu a cercetat aceasta teorie si majoritatea copiilor dorm profund indiferent daca au enurezis sau nu.
La unii copii, cauza udarii patului este formarea urinii din timpul noptii. In mod normal, un hormon eliberat in timpul noptii reduce fluxul urinar, dar acest hormon poate lipsi la unii copii.
Oricare ar fi cauza, parintii au cateva optiuni pentru a-si ajuta copiii cu aceasta problema. Trebuie incercate reducerea cantitatii de lichide pe care copilul o bea seara si obisnuirea copilului sa urineze inainte de a merge la culcare.
Abordarea initiala ar trebui sa fie antrenamentul de automonitorizare, motivatie si responsabilitate cu trecerea pe o diagrama a noptilor cu succes.
Parintii ar trebui sa incerce sa stabileasca momentul cand apare udarea patului. Daca parintii stiu cand este probabil sa se intample, ei pot trezi copilul pentru a merge la toaleta.
Urmatorul pas este sa utilizeze un dispozitiv de conditionare, numit alarma de pat ud. Cand pijamaua copilului se uda, suna o alarma.
Obiectivul pentru prima saptamana este trezirea copilului cand porneste alarma, apoi copilul se va trezi din ce in ce mai devreme cand porneste alarma, udand patul din ce in ce mai putin, pana cand copilul se va trezi inainte de pornirea alarmei si inainte de udarea patului.
Trei din patru copii se vor obisnui sa se trezeasca pentru a folosi toaleta dupa sase luni de folosirea a alarmei de pat ud.
Daca aceste optiuni esueaza, medicul poate recomanda tratament medicamentos, precum doze mici de antidepresive cu efect asupra enurezis-ului sau o medicatie hormonala, pentru a reduce volumul urinar nocturn.
Tratamentul hormonal poate fi folositor in cazul copiilor ce dorm mai mult, cu prilejul unei excursii sau calatorii.
Rezultatul este bun, 15% dintre copii depasind problema udarii patului in fiecare an.
Educarea copilului
Educatorii pot avea un impact semnificativ asupra obiceiurilor de toaleta ale copiilor
Copiii nu sunt adulti in miniatura. Ei prezinta propriul set de probleme cu sistemele organismului. Incontinenta urinara reprezinta pierderea controlului vezicii urinare, care se manifesta prin scurgere involuntara de urina sau incapacitatea de a goli vezica urinara in mod voit.
Aceasta inseamna ca, copiii suficient de mari pentru a-si controla vezica nu pot face acest lucru constant. Disfunctia de evacuare este termenul pe care il folosesc medicii atunci cand un copil nu-si goleste vezica urinara in mod normal si complet.
Incontinenta afecteaza multi copii la un moment dat, dar de obicei dispare de la sine de-a lungul timpului. Multi copii traiesc nopti cu "patul ud", ca o etapa naturala a cresterii. Acest tip de incontinenta, de obicei, dispare pe masura ce copilul se maturizeaza.
Pentru alti copii, incontinenta sau disfunctia de evacuare poate aduce mai multe probleme. Incontinenta din timpul zilei care apare la varsta scolara se intalneste la 5 pana la 15% dintre copii.
Jumatate din orele de veghe ale copiilor sunt petrecute la scoala si aceasta sugereaza un impact semnificativ asupra obiceiurilor invatate de toaleta. Un studiu recent arata faptul ca multi copii nu beneficiaza de conditii optime in scoala publica elementara in vederea intaririi obiceiurilor bune de a folosi toaleta.
Educatorii au posibilitatea de a avea un impact semnificativ asupra copiilor cu probleme de disfunctie de evacuare, dar ei sunt rar si slab informati referitor la aceste probleme. Invatatorii ar putea juca un rol de pivot in prevenirea, identificarea si ajutarea copiilor cu disfunctie de evacuare.
Tratament
Tratamentul disfunctiei de evacuare depinde de tipul si cauza problemei, cat si de varsta si capacitatea copilului. Un copil nu ar trebui niciodata pedepsit pentru udarea patului deoarece el nu poate controla acest lucru. Este mai bine sa recompensezi copilul pentru evacuarea vezicii, care este controlata de el.
Pentru copiii cu o capacitate mica a vezicii urinare, o medicatie anticolinergica ar putea creste capacitatea vezicii si sa scada contractiile vezicii la copiii la care vezica se contracta prea des.
Este important ca acesti copii sa mearga frecvent la baie. Incercarea de "a tine" poate afecta vezica urinara si rinichii si invata copilul sa evacueze incomplet.
In cazul copiilor cu o vezica mare (copii care nu evacueaza des), tratamentul cel mai bun consta in vizite cat mai dese la baie (cam la fiecare doua ore). Deoarece vezicile mai mari pot fi intinse si nu se golesc bine, este important ca multi dintre acesti copii sa petreaca cateva minute incercand sa se asigure ca vezica este complet golita.
Golind frecvent si complet vezica, copilul reduce posibilitatea udarii sau a infectiilor si incepe sa recunoasca semnalele timpurii de la vezica care spun creierului ca e timpul sa urineze.
De retinut!
Enurezisul este confirmat atunci cand un copil uda patul accidental dupa varsta la care acest lucru nu ar mai trebui sa se intample.
Udarea patului este o problema comuna a copilariei.
Nimeni nu stie ce anume determina udarea patului.
Tinde sa aiba agregare familiala.
Daca un parinte a suferit de enurezis, de obicei, prezinta si copilul aceasta problema.
S-ar putea datora faptului ca vezica urinara a copilului nu este deplin dezvoltata si nu poate retine urina toata noaptea.
S-ar putea datora faptului ca, copilul nu realizeaza cand vezica este plina.
Uneori, un copil care este uscat noaptea, incepe sa ude patul. Aceasta s-ar putea datora stresului sau bolii.
In putine cazuri, s-ar putea datora unei infectii a vezicii sau rinichiului, diabetului sau problemelor cu sistemul urinar. Daca boala este cauza atunci cu siguranta copilul ar prezenta si alte simptome.
Copiii uneori incep sa ude patul datorita stresului.
Stresul poate fi provocat de o schimbare in viata copilului, cum ar fi de exemplu mutarea, aparitia unui frate/sora sau divortul parintilor.
Copiii care sunt abuzati sexual adesea incep sa ude patul.
Daca copilul incepe sa ude patul dupa ce a fost uscat, trebuie consultat de un doctor.
Majoritatea copiilor sunt obisnuiti la olita pentru timpul zilei intre varsta de 2 ani si jumatate pana la 5 ani.
Obisnuirea la olita de noapte, de obicei, se petrece sase luni mai tarziu.
15% dintre copiii de 7 ani pot uda inca patul noaptea.
Copiii care au o dezvoltare inceata, adesea, au nevoie de mai mult timp pentru a ramane uscati peste noapte.
Majoritatea medicilor considera ca udarea patului este normala.
Daca un parinte a udat patul, adesea problema copilului sau se va ameliora cam la aceeasi varsta la care a avut loc in cazul parintelui sau.
Majoritatea copiilor depasesc de la sine problema.
Pot fi insemnate noptile uscate pe un calendar pentru a vedea si incuraja progresul copilului.
Progresul este adesea incet. Pot trece luni de zila pana colilul reuseste sa ramana uscat.
Dupa varsta de 6 sau 7 ani copiii pot fi obisnuiti la olita de noapte.
Copilul trebuie sa vrea sa ramana uscat pentru ca tratamentul sa dea rezultate.
Tratamentul nu va da rezultate intotdeauna.
S-ar putea sa trebuiasca asteptata depasirea de la sine a acestei probleme.
Exista putine optiuni terapeutice. Alarma de noapte, pentru cei mai multi copii, este tratamentul care functioneaza cel mai bine. Sunt multe tipuri de dispozitive. Medicul este cel care informeaza pacientii despre acestea. Cele mai multe prezinta un senzor care declanseaza o alarma atunci cand copilul incepe sa ude patul. Alarma trezeste copilul. El ar trebui sa se trezeasca si sa se spele. Cu trecerea timpului, ar trebui sa se trezeasca destul de repede pentru a termina de urinat la baie. Copilul ar trebui sa porneasca dispozitivul inainte de culcare si sa-l reporneasca, daca acesta s-a declansat. Alarmele sunt, de obicei, folosite pana cand copilul a avut patru saptamani in care nu a udat patul.
Daca un copil uda din nou patul, dupa ce nu a mai folosit alarma, trebuie utilizata din nou. Este o sansa mare ca aceasta sa mearga a doua oara.
Medicatia nu este de folos tuturor copiilor.
Doua tipuri de medicamente pot ajuta unii copii ce uda patul.
Medicatia are unele efecte adverse si este costisitoare.
Dupa ce copilul a incetat sa mai ia medicamente, este posibil sa ude din nou patul.
Medicatia poate fi foarte buna pentru ocazii speciale, ca de exemplu somnul prelungit, excursii.
Unii medici recomanda exercitii de „intindere" a vezicii. Pentru aceasta, copilul trebuie sa incerce sa astepte putin mai mult intre momentele in care merge la toaleta in timpul zilei.
Medicul este cel care trebuie sa recomande aceste exercitii.
Copilul trebuie sustinut in timpul „tratamentului". Nu trebuie invinovatiti sau mustrati cu asprime pentru faptul ca au udat patul.
Nu trebuie fortati sa mearga in drumetii de vara sau sa petreaca nopti in casa prietenului. Se pot teme sa nu ude patul.
Copilul trebuie ajutat sa inteleaga ca nu este vina lui daca uda patul. Va fi mai usor pentru el sa treaca peste aceste momente.
Fratii sau surorile nu trebuie lasati sa-l necajeasca.
Trebuie limitata cantitatea de lichide pe care copilul o bea inainte de culcare.
Trebuie trimis la baie inainte de culcare.
Copilul nu trebuie trezit in toiul noptii pentru a merge la baie. Acest lucru face doar sa nu ude patul in acea noapte. Corpul si creierul copilului trebuie sa invete cum sa-l trezeasca de unul singur.
Nu trebuie folosite scutece. Acestea fac udarea mai usoara pentru copil si i se transmite mesajul ca este inca "un copil" si este bine sa astepte.
Copilul ar trebui sa ajute la schimbarea cearsafurilor si trebuie sa-si schimbe hainele cum poate mai bine. Trebuie sa ne asiguram mai intai ca este complet treaz.
Medicul trebuie contactat daca copilul incepe sa ude patul dupa ce a fost uscat anterior. Ar putea fi un semnul unei probleme sau boli.
Medicul trebuie contactat daca copilul incepe sa ude patul si prezinta alte simptome, precum urina tulbure, sange in urina sau in chilotei, mictiuni dureroase sau udare peste zi.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
