Cum afecteaza schimbarile bruste de temperatura sanatatea

Actualizat: 04 Iulie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Vara inseamna temperaturi ridicate, zile de canicula, concedii si voie buna. Insa in cazul pacientilor cronici, vara sau schimbarile bruste de temperatura nu sunt un motiv de bucurie.

Mai exact, pacientii cu afectiuni cronice trebuie sa ia o serie de masuri pentru asigurarea unui confort optim.

Este de preferat, ca atunci cand iesi din casa, vara, sa porti haine deschise la culoare, din materiale cat mai naturale (bumbac), sa te hidratezi corect, sa eviti efortul fizic prelungit, aglomeratia, fumatul si consumul de alcool, dar si variatiile foarte mari de temperatura.

Mai exact, nu trebuie sa se treaca de la o incapere cu aer conditionat la temperaturi ridicate si invers, iar in casa, aerul conditionat este indicat sa fie setat la o temperatura cu maximum 5 grade mai mica decat cea de afara.

Afectiuni care se pot agrava pe canicula

Hipertensiunea arteriala este un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare, principala cauza de mortalitate pe glob din cauza consecintelor sale precum: accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic. Persoanele hipertensive pe perioada verii trebuie sa respecte anumite reguli daca nu vor sa-si agraveze starea de sanatate.

De aceea, este indicat ca persoanele care se stiu cu probleme cardiovasculare sa acorde o atentie sporita zilelor cu canicula, sa nu iasa din casa in intervalul 11:00-18:00.

Tensiunea arteriala oscilanta. In decursul unei zile, valorile tensiunii arteriale variaza, insa in cazul bolnavilor cronici este indicat ca acestea sa fie mentinune constante. De exemplu, in zilele extrem de calduroase, din pricina deshidratarii, pacientii in varsta, hipertensivi, pot avea valori ale tensiunii arteriale scazute semnificativ fata de cele obisnuite, ceea ce necesita masurarea mai frecvent a acesteia.

Modificarile bruste de temperatura - cum te afecteaza

Schimbarile bruste de temperatura atrag dupa sine probleme de sanatate sau le pot agrava pe cele deja existente. Organismul se adapteaza la astfel de schimbari de temperatura in aproximativ doua saptamani.

Mai mult, sunt studii care sustin ca organismul uman isi pierde capacitatea de adaptare la fluctuatiile de temperatura. De asemenea, trecerea de la canicula la ploaie ii poate afecta pe cei mici, pe cei meteosensibili, pe cei in varsta sau pe cei bolnavi cronic.

Concret, scaderea sau cresterea brusca de temperatura reprezinta un risc de aparitie sau agravare a astmului, a afectiunilor pulmonare si respiratorii, a alergiilor, a anxietatii si a stresului. Apar diferite alergii, dureri puternice de cap, oboseala nejustificata, somnolenta accentuata. Inclusiv pacientii cu afectiuni reumatice sunt afectati de fluctuatiile de temperatura.

Totodata, persoanele care au un sistem imunitar scazut, cele mai sensibile, este posibil sa fie vulnerabile in perioadele in care exista fluctuatii ale temperaturii.

Astfel, este posibil sa creasca numarul virozelor, al racelilor si se pot acutiza crizele de astm. De aceea, este foarte important pastrarea unui stil de viata echilibrat, evitarea deshidratarii, a consumului de alcool si se va acorda o atentie deosebita somnului.


Citeste si despre:

Cum ne afecteaza schimbarile bruste de temperatura? Schimbarile bruste de temperatura iti pot pune viata in pericol. Iata efectele lor! Este aerul conditionat daunator sanatatii? Argumente pro si contra Efectele aerului conditionat asupra sanatatii 9 metode de a-ti evalua sanatatea Diferenta dintre acnee si eczema Rabia - turbarea Caravana Sanatatii dm, prezenta in 12 orase. Circa 1.200 de participanti au beneficiat de informatii si solutii pentru o viata echilibrata De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Tot ce trebuie sa stii despre droguri: de la alcool, la cele mai periculoase stupefiante Hipotensiunea arteriala Semne de alarma in timpul sarcinii - cand este cazul sa te ingrijorezi si ce este normal Eczema Rozaceea Efortul fizic pe timp de canicula Alimente si bauturi de consumat si de evitat pe timp de canicula