Cauzele si tratamentul durerilor periombilicale

Actualizat: 22 Noiembrie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ileana Nasui
Consultant medical:

Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timisoara

Ce este durerea periombilicala


Durerea periombilicala este un simptom frecvent acuzat de oameni, putand fi provocat de mai multe afectiuni. Varietatea larga de boli in care se regasesc durerile periombilicale reprezinta un obstacol in realizarea diagnosticarii. 

Durerea periombilicala este o senzatie neplacuta aparuta in regiunea ombilicului sau buricului. Pentru a putea pune un diagnostic corect, medicii trebuie sa stie cu exactitate localizarea durerii, dar si daca aceasta iradiaza spre alte parti anatomice. De exemplu, in cazul apendicitei, durerea incepe adesea in zona periombilicala si apoi se deplaseaza spre partea inferioara dreapta a abdomenului (fosa iliaca dreapta). Este posibil ca medicul sa efectueze o serie de investigatii suplimentare pentru a depista cauza exacta a acestui simptom.

Cauzele durerii periombilicale

Intensitatea durerii ombilicale poate varia de la un disconfort usor pana la o durere puternica ce poate reprezenta o urgenta chirurgicala.

Persoanele cu acest tip de durere pot avea dificultati in a explica cu exactitate unde simt durerea. Cu toate acestea, in functie de zona afectata, durerea poate fi asociata cu multe afectiuni diferite. De exemplu, durerea din zona superioara dreapta a abdomenului poate sugera o afectiune a ficatului, in timp ce durerea din zona superioara stanga poate semnala instalarea unui atac de cord sau a pancreatitei.

Cele mai frecvente afectiuni in care este prezenta durerea periombilicala

              Persoanele cu obstructia intestinului subtire se pot confrunta cu urmatoarele simptome:
            - Durere periombilicala;
            - Distensie abdominala;
            - Greata;
            - Varsaturi;
            - Constipatie usoara pana la severa.

             Medicii pot diagnostica aceasta afectiune prin efectuarea unei examinari fizice, dar si prin tomografie computerizata, ecografie sau radiografie. Majoritatea persoanelor                cu obstructie intestinala vor necesita interventii chirurgicale pentru deblocarea intestinului.

Diagnosticare

Durerea periombilicala este un simptom comun al mai multor afectiuni, din acest motiv diagnosticul exact fiind dificil de pus in unele cazuri. Testele de sange, tehnicile imagistice, precum razele X, tomografia, ecografia si IRM-ul sunt instrumente utile pentru confirmarea diagnosticului. Trebuie cunoscut faptul ca durerea periombilicala nu sugereaza intodeauna prezenta unei afectiuni care implica tractul abdominal. De exemplu, disectia de aorta abdominala poate provoca dureri ombilicale, desi este o afectiune vasculara.

Tratament

Tratamentul pentru durerea ombilicala depinde de cauza principala ce a dus la aparitia acesteia. Tratamentul poate include:
- In cazul herniei ombilicale se realizeaza interventie chirurgicala;
- Pentru apendicita acuta se indica interventie chirurgicala si tratamente cu antibiotice si calmante;
- Ischemia entero-mezenterica va necesita, de asemenea, interventie chirurgicala, dupa aceasta fiind prescrise anticoagulante pentru a evita recidiva;
- Disectia de aorta abdominala reprezinta o urgenta chirurgicala si trebuie tratata ca atare. Dupa interventie medicii vor prescrie betablocante;
- In cazul gastritei, esofagitei si a ulcerului peptic nu este necesara interventia chirurgicala. Medicii vor trata aceste afectiuni folosind medicamente specifice.

Concluzii

Persoanele care se confrunta cu dureri periombilicale trebuie sa discute cu un medic, acesta putand ajuta la determinarea cauzei care sta la baza acestui simptom. Specialistii considera ca este dificila diagnosticarea cauzelor durerii periombilicale, deoarece este un simptom ce sta la baza unei varietati largi de afectiuni. Majoritatea afectiunilor care stau la baza durerilor ombilicale necesita ca tratament interventia chirurgicala. Totusi, exista si afectiuni ce nu necesita chirurgie, precum esofagita, gastrita sau ulcerul peptic.

Bibliografie:
Antunes, C., Mathew, G. (2018). Esophagitis. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK442012/
Azer, S. A., Akhondi, H. (2019). Gastritis. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK544250/
Cartwright, S. L., Knudson, M. P. (2008). Evaluation of acute abdominal pain in adults. https://www.aafp.org/afp/2008/0401/p971.html
Coste, A. H.,et al.(2019). Umbilical hernia. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459312/
Gadiparthi, R., & Waseem, M. (2019). Pediatric appendicitis. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK441864/
Gragossian, A., Dacquel, P. (2019). Mesenteric artery ischemia. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513354/
Levy, D., Le, J. K. (2018). Aortic dissection. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK441963/
Malik, T. F., Singh, K. (2018). Peptic ulcer disease. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534792/
Schick, M. A., Meseeha, M. (2018). Bowel, obstruction small. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK448079/
Stringer, M. D. (2017). Acute appendicitis [Abstract]. https://onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1111/jpc.13737
Volkamer, H. M.,et al.(2016). Man with sharp periumbilical pain. https://www.annemergmed.com/article/S0196-0644(15)01206-8/pdf


Citeste si despre:

Cancerul colorectal Primele simptome in caz de apendicita Informatii esentiale despre pancreatita acuta si cronica Miocardita pediatrica Apendicita Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cancerul colorectal recurent si metastatic Sindromul ascitic (acumularea de lichid in abdomen) Hernia inghinala Scabia - Raia Ce pot indica durerile in cadranul superior drept al abdomenului