Fruntasi la avorturi, codasi la contraceptie

Actualizat: 28 Iulie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Statistici alarmante privind contraceptia


Desi avem la dispozitie o multime de mijloace contraceptive, tara noastra este pe primul loc in Europa cand vine vorba de avorturi, mame minore si copii abandonati, dovada ca ne lipseste educatia sexuala.

Dintre cele cinci milioane de romance aflate la varsta reproducerii, mai putin de 9% folosesc pilula anticonceptionala, una din cele mai apreciate metode contraceptive in alte tari.

Nu ar trebui sa ne mire ca suntem pe locul trei in Europa la numarul de avorturi, cu 150.000 de cazuri raportate anul trecut. Tarile aflate pe primele doua locuri in acest clasament trist sunt Marea Britanie si Franta, tari cu o populatie mai mare decat a noastra. Deci, daca socotim numarul de avorturi la mia de locuitori, am conduce detasat in toata Europa.

„Aceasta in conditiile in care avorturile din cabinetele private nu sunt strict monitorizate, ca sa nu mai vorbim de cele efectuate la domiciu si care se pare ca, in continuare, nu sunt putine”, a spus dr. farmacist Radu Gheoghe, director Fildas, la conferinta de lansare a campaniei „Un copil dorit e un copil iubit”.

Mai trist este ca detinem locul intai in Europa si la copiii nascuti de adolescente. In 2005, un raport al Ministerului Sanatatii arata ca 29.000 de copii au fost nascuti de mame in varsta de 15-19 ani. In acelasi an, au devenit mame 520 de fete sub 15 ani.

La aceste cifre se adauga si cele privind numarul copiilor abandonati, spune dr. Radu Gheorghe. in 2004, s-au raportat 5130 de copii abandonati in maternitati, dar este clar ca numarul real al copiilor nedoriti este mult mai mare.

Toate acestea in conditiile in care beneficiem de toate mijloacele contraceptive pe care le au la dispozitie si femeile din vestul Europei.

Pilula contraceptiva este sigura si eficienta

Din pacate, noi ducem lipsa de informatii corecte si complete. Asa se face ca inca mai credem in mituri vechi de ani de zile, ignorand faptul ca astazi exista metode noi de contraceptie, modalitati noi de administrare a medicamentelor si ca au fost clarificate riscurile pilulelor.

De exemplu, spune dr. Sorin Esanu, medic specialist obstetrica si ginecologie, astazi se stie cu exactitate ca pilula protejeaza impotriva cancerului de ovar si endometru. „Este singurul medicament din lume care este dovedit a avea un efect protector impotriva unei forme de cancer”, a precizat medicul.

De asemenea, se stie astazi ca pilula contraceptiva nu creste riscul cancerului de san sau de col.

In ce priveste riscurile asociate pilulei, dr. Sorin Esanu spune ca sunt mult mai mici decat cele asociate metodelor naturale de contraceptie.
Astfel, maxim 10 femei dintr-un milion fac accident tromboembolic din cauza pilulei. In schimb, la noi in tara, 120 de femei dintr-un milion mor in timpul sarcinii si nasterii, din cauza complicatiilor. Tinand cont de faptul ca metodele naturale - coitus interruptus, calendarul - dau gres in 25% din cazuri, riscul de deces este mai mare in cazul unei astfel de metode decat in cazul pilulei.

Metoda contraceptiva se alege dupa stilul de viata


Dar pilula nu este singura metoda contraceptiva disponibila si din multitudinea de variante, fiecare poate alege ceea ce i se potriveste mai bine, insa numai cu ajutorul unui specialist.

Dr. Borbala Koo, director al Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala, spune ca putem cere ajutorul oricui, fie medic ginecolog, fie medic de planificare familiala, fie asistent medical. Ea ne atrage atentia ca metoda contraceptiva cea mai sigura este cea pe care o putem folosi corect, pentru ca nicio metoda nu functioneaza daca este folosita gresit.



Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Doctor Allia Dmour
Tel: 0747619919
Iasi, Bulevardul Carol I Nr. 48, Iași
MEDINST DIAGNOSTIC
Tel: 0319902
Bucuresti, Strada Sfânta Vineri Nr. 29, Sector 3, București.

Medici

primar Tarpan Celus
Obstetrica-Ginecologie - MEDINST DIAGNOSTIC
Bucuresti, 0319902
medic primar, doctor în științe medicale ALLIA DMOUR
Obstetrica-Ginecologie - Doctor Allia Dmour
Iasi, 0747619919
primar Tișea Denisa
Radiologie-imagistica medicala - MEDINST DIAGNOSTIC
Bucuresti, 0319902

Servicii si oferte medicale

Citeste si despre:

Contraceptia de urgenta (pilula de a doua zi) Femeile din Romania incep sa fie familiarizate cu mijloacele de contraceptie moderne Pilula masculina Metodele de contraceptie: afla care ti se potriveste Trecerea la metodele moderne de contraceptie, o necesitate Metode de contraceptie moderne: inelul contraceptiv vaginal Pilulele contraceptive Trimestrul 4 – Program structurat de ingrijire postnatala lansat la Timisoara Cu un pas inaintea menopauzei. Recomandarea specialistilor din Germania. Totul despre contraceptie – ce metoda ti se potriveste 6 mituri despre contraceptie, demontate 10 mituri despre contraceptie Contraceptie - diafragma si calota cervicala Pastila de a doua zi nu este periculoasa Pilula contraceptiva: care sunt beneficiile contraceptiei de ultima generatie? Anticonceptionalele - risc vs beneficii