Romanii vor beneficia, pe banii statului, de servicii medicale in tarile UE, din 2010

Publicat: 23 Septembrie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Romanii vor putea beneficia de orice serviciu medical in tarile Uniunii Europene, din 2010, in limita in care costurile tratamentelor din strainatate sunt egale cu cele decontate in Romania, potrivit unei directive europene ce va fi dezbatuta de Parlamentul European, pana la sfarsitul anului 2008.

"Orice asigurat va avea dreptul sa se trateze in orice spital si la orice doctor din Uniunea Europeana, fara a obtine o autorizatie sau aprobare de la Ministerul Sanatatii sau de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Asa cum este conceputa directiva acum, pacientul isi alege tara unde vrea sa se trateze, se duce acolo si, dupa ce se intoarce in tara, se va prezenta la casa de asigurari cu toate actele si facturile si i se va deconta tratamentul", a declarat, vineri, parlamentarul european Cristian Busoi, in cadrul conferintei European Health Academy.

Potrivit directivei privind ingrijirea medicala in afara granitelor, casele de asigurari din Romania vor deconta doar acele tratamente care se efectueaza si in unitatile medicale romanesti si care au aceleasi costuri ca tratamentele efectuate in strainatate. in cazul in care un pacient va beneficia de un tratament mai scump, atunci el va trebui sa suporte diferenta de pret.

Cristian Busoi a adaugat ca, in cazul in care una dintre tarile europene constata ca procentul celor care se trateaza in afara granitelor este foarte mare, se vor stabili anumite reguli pentru a limita migrarea excesiva a pacientilor dintr-o tara in alta. "Daca vom constata, de exemplu, ca foarte multi romani se vor duce sa se trateze in alte tari, vom introduce, probabil, obtinerea autorizatiei de tratament, de la autoritatile competente", a mai spus parlamentarul european.

Directiva europeana va intra in discutie in Parlamentul European la sfarsitul acestui an si va intra in vigoare cel mai tarziu in 2010.


Citeste si despre:

Piata farmaceutica din Romania in continua evolutie Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania Modificarea si completarea OUG nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar Contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006 Zambetul este oglinda sufletului 19 mai 2008 - Ziua Mondiala a Hepatitei Albirea dentara – intre mit si realitate Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Cardul european si cardul national de asigurari sociale de sanatate Statutul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali Legea invatamantului Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice Despre fizioterapie Programul national de protectie sociala Bani de liceu De cati bani te poate salva un consult stomatologic facut la timp