Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania

Actualizat: 15 Octombrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

CAPITOLUL I - Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical


Ordonanta de urgenta nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania

A fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 785 din 24.11.2008.

In conformitate cu prevederile ARTICOLUL 63 din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificarilor profesionale, statele membre au avut obligatia sa transpuna, sa se conformeze la prevederile acesteia si sa notifice Comisiei Europene masurile intreprinse in acest sens pana la data de 20 octombrie 2007, data de la care sunt abrogate directivele 77/452, 77/453, 80/154 si 80/155 CE.

Avand in vedere implicatiile care decurg pentru Romania in caz de nerespectare a prevederilor directivei, este necesar sa se promoveze in regim de urgenta prezenta ordonanta de urgenta privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

Nepromovarea in regim de urgenta a prezentei ordonante de urgenta poate atrage sanctionarea Romaniei de catre Comisia Europeana, ca urmare a imposibilitatii respectarii termenului de transpunere prevazut pentru statele membre la ARTICOLUL 63 din Directiva 2005/36/CE.

Prezentul act normativ transpune in totalitate prevederile Directivei 2005/36/CE cu referire la exercitarea in regim temporar si de stabilire a profesiilor de asistent medical generalist si de moasa, imbunatatind cadrul legislativ prevazut de directivele 77/452, 77/453, 80/154 si, respectiv, 80/155 CE si instituind totodata un nou sistem informational intre statele membre in scopul asigurarii sigurantei bolnavului in relatie cu acesti profesionisti.

In temeiul ARTICOLUL 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

SECTIUNEA 1 - Dispozitii generale

ARTICOLUL 1.

Profesia de asistent medical generalist, profesia de moasa si profesia de asistent medical se exercita, pe teritoriul Romaniei, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, de catre persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare in profesia de asistent medical generalist, in profesia de moasa si, respectiv, de asistent medical, care pot fi:

a) cetateni ai statului roman;

b) cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

c) sotul unui cetatean roman, precum si descendentii si ascendentii in linie directa, aflati in intretinerea unui cetatean roman, indiferent de cetatenia acestora;

d) membrii de familie ai unui cetatean al unuia dintre statele prevazute la lit. b), asa cum sunt definiti la ARTICOLUL 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 260/2005, cu modificarile si completarile ulterioare;

e) cetatenii statelor terte, beneficiari ai statutului de rezident permanent in Romania;

f) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevazute la lit. b).

ARTICOLUL 2.

(1) In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatorul inteles:
a) in mod exclusiv, prin termenul de stat membru de origine sau de provenienta, stat membru de stabilire sau, dupa caz, stat membru gazda se intelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat apartinand Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiana;
b) termenul de asistent medical generalist desemneaza numai titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevazute in anexa nr. 1, abilitati sa acorde ingrijiri generale de sanatate al caror continut este prevazut la ARTICOLUL 6;
c) termenul de moasa desemneaza numai titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevazute in anexa nr. 2, abilitati sa acorde ingrijirile de sanatate ale caror continut si caracteristici sunt prevazute la ARTICOLUL 7.

(2) Profesia de asistent medical se exercita cu titlurile oficiale de calificare de asistent medical/tehnician, conform specializarii prevazute in anexa nr. 3.

(3) Activitatile de asistent de farmacie se exercita in baza titlurilor oficiale de calificare de asistent medical de farmacie, asistent farmacie, tehnician de farmacie, in conformitate cu normele care vor fi elaborate de Ministerul Sanatatii Publice, si se asimileaza profesiei de asistent medical.

ARTICOLUL 3.

(1) Titlurile oficiale de calificare in profesia de asistent medical generalist, in profesia de moasa si in profesia de asistent medical obtinute in afara Romaniei, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor apartinand Spatiului Economic European sau in afara Confederatiei Elvetiene se echivaleaza de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului in conditiile legii.

(2) Exceptie de la prevederile alin. (1) fac acele titluri care au fost recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinand Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana.

ARTICOLUL 4.

Controlul si supravegherea exercitarii profesiilor de asistent medical generalist, de moasa si de asistent medical sunt realizate de Ministerul Sanatatii Publice si de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, denumite in continuare autoritati competente romane, in conformitate cu atributiile prevazute de reglementarile legale in vigoare.

ARTICOLUL 5.

(1) Activitatile de ingrijiri generale de sanatate prevazute la ARTICOLUL 6 se exercita in Romania cu titlul profesional de asistent medical generalist.

(2) Activitatile de ingrijiri de sanatate prevazute la ARTICOLUL 7, care au ca scop asigurarea sanatatii materne si a nou-nascutului, se exercita in Romania cu titlul profesional de moasa.

(3) Activitatile asistentului medical se exercita in baza titlurilor oficiale de calificare in profesia de asistent medical/tehnician prevazute in anexa nr. 3.

(4) Activitatile asistentului medical generalist, ale moasei si ale asistentului medical se exercita cu respectarea normelor elaborate de Ministerul Sanatatii Publice, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 6.

Activitatile exercitate cu titlul profesional de asistent medical generalist sunt:

a) stabilirea nevoilor de ingrijiri generale de sanatate si furnizarea serviciilor de ingrijiri generale de sanatate, de natura preventiva, curativa si de recuperare;

b) administrarea tratamentului, conform prescriptiilor medicului;

c) protejarea si ameliorarea sanatatii;

d) elaborarea de programe si desfasurarea de activitati de educatie pentru sanatate;

e) facilitarea actiunilor pentru protejarea sanatatii in grupuri considerate cu risc;

f) desfasurarea activitatilor de cercetare in domeniul ingrijirilor generale de sanatate de catre asistentii medicali generalisti licentiati;

g) participarea la protejarea mediului ambiant;

h) intocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifica desfasurata;

i) organizarea si furnizarea de servicii de ingrijiri de sanatate comunitara;

j) participarea asistentilor medicali generalisti abilitati ca formatori, la pregatirea teoretica si practica a asistentilor medicali generalisti in cadrul programelor de educatie continua;

k) pregatirea personalului sanitar auxiliar;

l) desfasurarea de activitati de educatie in institutii de invatamant pentru pregatirea viitorilor asistenti medicali.

ARTICOLUL 7.

Profesia de moasa presupune dreptul de acces si exercitare a urmatoarelor activitati, in conformitate cu prevederile legale in vigoare:
a) asigurarea unei bune informari si consilierea in materie de planificare familiala;
b) diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinarilor necesare pentru supravegherea evolutiei sarcinii normale;
c) prescrierea sau consilierea privind examinarile necesare celei mai timpurii diagnosticari posibile a sarcinilor cu riscuri;
d) stabilirea unui program de pregatire a viitorilor parinti si consilierea lor in materie de igiena si alimentatie, asigurarea pregatirii complete pentru nastere;
e) ingrijirea si asistarea mamei in timpul travaliului si monitorizarea starii fetusului in utero prin mijloace clinice si tehnice adecvate;
f) asistarea nasterii normale inclusiv, la nevoie, efectuarea epiziotomiei si in cazuri de urgenta practicarea nasterii in prezentatie pelviana;
g) recunoasterea, la mama sau la copil, a semnelor de anuntare a unor anomalii care necesita interventia unui medic si, dupa caz, asistarea acestuia; luarea masurilor de urgenta care se impun in absenta medicului, in special extragerea manuala a placentei, urmata eventual de examinarea manuala a uterului;
h) examinarea si ingrijirea nou-nascutului; luarea tuturor initiativelor care se impun in caz de nevoie si practicarea, dupa caz, a resuscitarii imediate;
i) ingrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei in perioada postnatala si acordarea tuturor sfaturilor utile privind cresterea nou-nascutului in cele mai bune conditii;
j) acordarea ingrijirilor prescrise de medic;
k) elaborarea rapoartelor scrise necesare;
l) desfasurarea de catre moasele licentiate de activitati de educatie in institutii de invatamant pentru pregatirea viitoarelor moase, activitati de cercetare si in cadrul programelor de educatie continua.

ARTICOLUL 8.

(1) Activitatile prevazute la ARTICOLUL 6 si 7 se exercita cu asumarea responsabilitatii asistentului medical generalist si a moasei privind planificarea, organizarea, evaluarea si furnizarea serviciilor.

(2) Activitatile desfasurate de asistentii medicali se exercita cu asumarea responsabilitatii privind planificarea, organizarea, evaluarea si furnizarea serviciilor, precum si cu privire la totalitatea actelor si tehnicilor practicate.

ARTICOLUL 9.

(1) Cu exceptia cazurilor de forta majora, de urgenta ori cand pacientul sau reprezentantii legali ori numiti ai acestuia sunt in imposibilitate de a-si exprima vointa sau consimtamantul, asistentul medical generalist, moasa si asistentul medical actioneaza respectand vointa pacientului si dreptul acestuia de a refuza ori de a opri ingrijirile acordate.

(2) Responsabilitatea asistentului medical generalist, a moasei sau a asistentului medical inceteaza in situatia in care pacientul nu respecta recomandarile sau planul de ingrijire intocmit de acestia.

ARTICOLUL 10.

Avand in vedere natura profesiei de asistent medical generalist, de moasa si de asistent medical si obligatiile fundamentale ale acestora fata de pacienti in exercitarea profesiei, asistentul medical generalist, moasa si asistentul medical nu sunt functionari publici.

ARTICOLUL 11.

(1) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali prevazuti la ARTICOLUL 1, membri ai Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, exercita profesia in regim salarial si/sau independent.

(2) Conditiile de acces la activitatile profesionale exercitate in regim independent de catre asistentii medicali generalisti, moase si asistenti medicali sunt stabilite prin norme elaborate de Ministerul Sanatatii Publice, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 12.

(1) Profesia de asistent medical generalist, moasa si asistent medical se exercita pe teritoriul Romaniei de persoanele prevazute la ARTICOLUL 1, care indeplinesc urmatoarele conditii:
a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist, moasa si, respectiv, asistent medical;
b) nu se gasesc in vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevazute de prezenta ordonanta de urgenta;
c) sunt apti din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moasa si asistent medical;
d) sunt membri ai Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) lit. d), in caz de prestare temporara sau ocazionala de servicii, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali care intrunesc conditiile prevazute la ARTICOLUL 1 lit. b), d) sau f) trebuie sa instiinteze Ministerul Sanatatii Publice cu privire la prestarea temporara sau ocazionala de servicii medicale pe teritoriul Romaniei si sa fie inregistrati pe aceasta perioada la Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(3) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti pe teritoriul Romaniei, precum si asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali care intrunesc conditiile prevazute la ARTICOLUL 1 lit. c) si e) exercita profesia de asistent medical generalist, moasa si asistent medical cu aceleasi drepturi si obligatii ca asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni romani.

ARTICOLUL 13.

(1) La primirea in Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, asistentul medical generalist, moasa si, respectiv, asistentul medical vor depune urmatorul juramant:
"In numele Vietii si al Onoarei, jur sa imi exercit profesia cu demnitate, sa respect fiinta umana si drepturile sale si sa pastrez secretul profesional.
Jur ca nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa, religie, apartenenta politica sau stare sociala.
Voi pastra respectul deplin pentru viata umana chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii.
Fac acest juramant in mod solemn si liber!"

(2) Asistentii medicali generalisti, moasele si, respectiv, asistentii medicali cetateni ai altor state pot depune juramantul in limba romana sau in limba tarii de origine sau de provenienta.

SECTIUNEA a 2-a - Nedemnitati si incompatibilitati

ARTICOLUL 14.

Este nedemn si nu poate exercita profesia de asistent medical generalist, moasa si, respectiv, asistent medical:
a) asistentul medical generalist, moasa si, respectiv, asistentul medical care au fost condamnati definitiv pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii in imprejurari legate de exercitarea profesiei si pentru care nu a intervenit reabilitarea;
b) asistentul medical generalist, moasa si, respectiv, asistentul medical caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia pe durata stabilita prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara.

ARTICOLUL 15.

(1) Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moasa si, respectiv, asistent medical este incompatibila cu orice actiune de natura a aduce atingere demnitatii profesionale de asistent medical generalist, moasa si, respectiv, asistent medical sau bunelor moravuri, conform Codului de etica si deontologie al asistentului medical generalist, al moasei si al asistentului medical.

(2) Pe timpul starii de incompatibilitate se suspenda dreptul de exercitiu al profesiei.

(3) In termen de 10 zile de la aparitia situatiei de incompatibilitate, asistentul medical generalist, moasa si, respectiv, asistentul medical este obligat sa anunte filiala Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania al carui membru este.

(4) La solicitarea asistentului medical generalist, moasei si, respectiv, asistentului medical, la sesizarea oricarei persoane, institutii sau autoritati interesate, presedintele filialei Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania din care face parte persoana aflata in stare de incompatibilitate poate constitui o comisie pentru fiecare caz in parte, alcatuita din 3 membri care, dupa caz, pot fi asistenti medicali generalisti, moase sau asistenti medicali cu grad principal, pentru a constata existenta sau inexistenta starii de incompatibilitate.

SECTIUNEA a 3-a - Autorizarea exercitarii profesiei

ARTICOLUL 16.

(1) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali care intrunesc conditiile prevazute la ARTICOLUL 1 exercita profesia pe baza certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali, avizat anual. Avizul anual se acorda numai dupa incheierea asigurarii de raspundere civila pentru greseli in activitatea profesionala, valabila pentru anul respectiv. Certificatul de membru este insotit de fisa de evidenta elaborata de Consiliul national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(2) Certificatul de membru se acorda pe baza urmatoarelor documente:
a) copia legalizata a documentelor de studii care atesta formarea in profesie;
b) declaratie pe propria raspundere privind indeplinirea conditiilor prevazute la ARTICOLUL 14 si 15;
c) certificatul de cazier judiciar;
d) certificatul de sanatate fizica si psihica.

(3) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania inscrie membrii sai in Registrul national unic al asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali din Romania.

(4) La intocmirea Registrului national unic, Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania utilizeaza si codul numeric personal pentru cetatenii romani, precum si documentele de identitate emise de tara de origine pentru cetatenii altor state. Registrul national unic al asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali din Romania se publica pe site-ul Ordinului Asistentilor Medicali, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, cu completarile ulterioare, si a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare.

(5) Asistentii medicali generalisti si moasele cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene exercita profesia temporar sau ocazional in Romania pe baza documentelor prevazute la ARTICOLUL 31 alin. (1).

ARTICOLUL 17.

Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali care au implinit varsta de pensionare prevazuta de lege nu pot detine functii de conducere in cadrul Ministerului Sanatatii Publice, al ministerelor si institutiilor centrale cu retea sanitara proprie, al autoritatilor de sanatate publica, al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, al caselor judetene de asigurari de sanatate si a municipiului Bucuresti, precum si in cadrul unitatilor sanitare publice.

ARTICOLUL 18.

(1) In cazul in care un asistent medical generalist, o moasa sau un asistent medical nu isi exercita profesia o perioada mai mare de 5 ani, Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania reatesta, la cerere, competenta profesionala a acestuia, in vederea exercitarii profesiei.

(2) Metodologia de reatestare a competentei profesionale se stabileste de Consiliul national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 19.

(1) Practicarea profesiei de asistent medical generalist, moasa sau asistent medical de catre o persoana care nu are aceasta calitate ori nu indeplineste conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta constituie infractiune si se pedepseste conform prevederilor Codului penal.

(2) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, prin presedintele filialei judetene, este in drept sa exercite actiunea civila pentru acordarea de daune morale in cazul lezarii prestigiului sau intereselor profesionale ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania ori sa sesizeze, dupa caz, organele de urmarire penala sau autoritatile competente pentru urmarirea si trimiterea in judecata a persoanelor care isi atribuie sau care intrebuinteaza fara drept titlul ori calitatea de asistent medical generalist, moasa sau asistent medical ori care practica in mod nelegal.

ARTICOLUL 20.

(1) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali isi desfasoara activitatea in sistem public si/sau in sectorul privat, precum si in colaborare cu furnizorii de servicii de ingrijiri de sanatate.

(2) Activitatea asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali se desfasoara in cadrul echipei medicale sau independent, ca titulari ori asociati ai cabinetelor de practica independenta.

ARTICOLUL 21.

Asistentul medical generalist, moasa si asistentul medical licentiati pot fi cadre didactice universitare in institutii de invatamant superior care pregatesc asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali, precum si personal de cercetare in institutii de cercetare.

ARTICOLUL 22.

(1) Angajarea si promovarea profesionala a asistentului medical generalist, a moasei si a asistentului medical in sistemul sanitar public si privat se realizeaza in conditiile legii.

(2) Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesionala, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali din sistemul public sau privat incheie o asigurare de raspundere civila pentru greseli in activitatea profesionala.

(3) La incheierea contractului de munca, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali au obligatia sa prezinte o copie a asigurarii prevazute la alin. (2).

(4) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali se pensioneaza la varsta de 65 de ani, indiferent de sex.

(5) La cerere, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali se pot pensiona anticipat, la varstele prevazute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, daca indeplinesc conditiile de stagiu de cotizare prevazute de lege pentru pensia anticipata sau pentru pensia anticipata partiala.

(6) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali care au depasit limita de varsta prevazuta la alin. (4) pot profesa in continuare in unitati sanitare private. Desfasurarea activitatii se face in baza certificatului de membru si a avizului anual al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, eliberat pe baza certificatului de sanatate si a asigurarii de raspundere civila, pentru greseli in activitatea profesionala, incheiata pentru anul respectiv.

(7) In cazul unitatilor sanitare publice care inregistreaza deficit de personal medical, precum si al unitatilor sanitare publice aflate in zone defavorizate, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali isi pot continua activitatea peste varsta de pensionare prevazuta de lege, pana la ocuparea posturilor prin concurs, la propunerea autoritatilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, cu avizul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si cu aprobarea Ministerului Sanatatii Publice.

ARTICOLUL 23.

Educatia continua se realizeaza de furnizori acreditati, cu avizul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

CAPITOLUL II - Dispozitii privind exercitarea, pe teritoriul Romaniei, a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical de catre asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene

SECTIUNEA 1 - Dispozitii privind facilitarea dreptului de stabilire pentru asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali

ARTICOLUL 24

(1) In caz de stabilire pe teritoriul Romaniei, solicitarile asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul la una dintre activitatile profesionale se solutioneaza de catre Ministerul Sanatatii Publice, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(2) Solicitantii prevazuti la alin. (1) vor depune un dosar care cuprinde:
a) copia documentului de cetatenie;
b) copia legalizata a documentelor care atesta formarea in profesie;
c) certificatul emis de autoritatile competente ale statului membru de origine sau provenienta, prin care se atesta ca titlurile oficiale de calificare sunt cele prevazute de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind recunoasterea calificarilor profesionale, in cazul asistentilor medicali generalisti si moaselor;
d) certificatul de sanatate fizica si psihica emis de statul membru de origine sau provenienta ori o dovada echivalenta certificatului de sanatate, in cazul in care autoritatile competente din statul de origine nu elibereaza un astfel de certificat;
e) dovada emisa de statul membru de origine sau provenienta, prin care se atesta onorabilitatea si moralitatea posesorului. In cazul in care statul membru de origine nu elibereaza un astfel de document, autoritatile competente romane accepta atestatul eliberat pe baza declaratiei pe propria raspundere ori a declaratiei solemne a solicitantului, de catre autoritatea judiciara sau administrativa competenta ori, dupa caz, de notarul sau organizatia profesionala abilitata in acest sens de acel stat;
f) dovada de asigurare privind raspunderea civila pentru greseli in activitatea profesionala emisa de institutiile abilitate dintr-unul din statele membre prevazute la alin. (1).

(3) Documentele prevazute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.

(4) Autoritatile competente romane confirma primirea dosarului solicitantului in termen de o luna de la data primirii si informeaza solicitantul, dupa caz, despre eventualele documente necesare pentru completarea dosarului.

(5) Solicitarile asistentilor medicali generalisti si moaselor, prevazuti la alin. (1) si care intrunesc, dupa caz, conditiile minime de formare sau conditiile de experienta profesionala prevazute de lege in vederea recunoasterii calificarii, se solutioneaza in termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de catre persoana interesata. Termenul poate fi prelungit cu o luna in cazul asistentilor medicali, precum si in cazurile in care recunoasterea calificarilor de asistent medical generalist si, respectiv, de moasa intra sub incidenta regimului general de recunoastere a calificarilor profesionale prevazut de lege.

(6) Certificatul de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania se elibereaza in urma aplicarii procedurii de recunoastere a calificarii profesionale.

(7) Autoritatile competente romane pot solicita asistentilor medicali generalisti si moaselor posesori de titluri de calificare, care nu beneficiaza de recunoastere automata prevazuta de lege, precum si asistentilor medicali sa furnizeze informatii privind calificarea profesionala insusita in statul membru de origine, in masura necesara stabilirii eventualelor diferente semnificative fata de formarea in aceeasi profesie in Romania. In cazul in care acestia nu sunt in masura sa furnizeze datele solicitate, autoritatile romane se adreseaza punctului de contact, autoritatii competente sau oricarui alt organism competent al statului membru de origine.

ARTICOLUL 25.

(1) In cazul in care autoritatile competente romane au cunostinta de fapte grave si precise care pot avea repercusiuni asupra inceperii activitatii profesionale ori asupra exercitarii profesiei de asistent medical generalist, moasa sau asistent medical in Romania, comise de asistentii medicali generalisti, moasele ori asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii in Romania si in afara teritoriului sau, acestea informeaza statul membru de origine ori de provenienta al celor in cauza.

(2) Autoritatile competente romane analizeaza informatiile solicitate de statul membru gazda cu privire la faptele grave si precise comise de asistentii medicali generalisti, moasele sau asistentii medicali cetateni romani ori care provin din Romania, anterior stabilirii in statul membru gazda si in afara teritoriului, sau fapte care pot avea repercusiuni asupra inceperii activitatii profesionale ori asupra exercitarii profesiei in acel stat.

(3) Autoritatile competente romane colaboreaza cu autoritatile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor apartinand Spatiului Economic European si, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurand confidentialitatea informatiilor transmise.

(4) Schimbul oricaror informatii, precum si al celor privind sanctiunile disciplinare ori penale aplicate in caz de fapte grave si precise, susceptibile de a avea consecinte asupra activitatilor de asistent medical generalist, moasa sau asistent medical, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004, cu completarile ulterioare, si a prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

(5) Statul membru de origine examineaza veridicitatea faptelor, iar autoritatile acestuia decid cu privire la natura si amploarea investigatiilor pe care trebuie sa le realizeze si comunica statului membru gazda concluziile rezultate din informatiile transmise.

SECTIUNEA a 2-a - Dispozitii privind libera prestare a serviciilor de catre asistentii medicali generalisti, moase si asistenti medicali

ARTICOLUL 26.

Dispozitiile cu privire la libera prestare a serviciilor se aplica asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care sunt stabiliti in vederea exercitarii profesiei in unul din aceste state, atunci cand se deplaseaza pe teritoriul Romaniei pentru a exercita in regim temporar sau ocazional activitatile de asistent medical generalist, moasa si asistent medical.

ARTICOLUL 27.

Caracterul temporar sau ocazional al prestarii activitatilor de asistent medical generalist, moasa si asistent medical este stabilit, de la caz la caz, de catre Ministerul Sanatatii Publice, in functie de durata, frecventa, periodicitatea si continuitatea acestora.

ARTICOLUL 28.

(1) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti in unul dintre aceste state, sunt exceptati de la obligatia inscrierii in Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania atunci cand solicita accesul la una dintre activitatile de asistent medical generalist, moasa sau asistent medical, in vederea prestarii temporare sau ocazionale de servicii medicale in Romania.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) sunt inregistrate automat in Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania pe durata prestarii serviciilor respective, in baza copiei documentelor prestatorului prevazute la ARTICOLUL 31 alin. (1), transmise in acest scop de catre Ministerul Sanatatii Publice, si sunt scutite de plata cotizatiei de membru.

ARTICOLUL 29.

Pe durata prestarii cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul Romaniei, persoanele prevazute la ARTICOLUL 26 se supun dispozitiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ privind calificarile profesionale si utilizarea titlurilor, dispozitiilor privind faptele profesionale grave care afecteaza direct si specific protectia si securitatea beneficiarilor serviciilor de ingrijiri, precum si dispozitiilor disciplinare prevazute de lege pentru asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni romani, membri ai Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 30.

Solicitarile asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti in unul din aceste state, referitoare la prestarea temporara sau ocazionala de servicii in Romania se solutioneaza de catre Ministerul Sanatatii Publice, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 31.

(1) In cazul in care solicitantul se afla la prima prestare temporara sau ocazionala de servicii in Romania, acesta va inainta Ministerului Sanatatii Publice urmatoarele documente:
a) o declaratie prealabila scrisa, in care se precizeaza durata prestarii, natura acesteia, locul de desfasurare a acestor activitati, precum si domeniul de asigurare ori alte mijloace de protectie personala sau colectiva privind responsabilitatea profesionala de care solicitantul beneficiaza in statul membru de stabilire;
b) copia documentului de cetatenie;
c) documentul emis de statul membru de stabilire prin care se atesta ca, la data eliberarii acestuia, titularul este stabilit legal in acest stat membru si ca nu ii este interzisa exercitarea activitatilor, dupa caz, de asistent medical generalist, de moasa sau de asistent medical, nici macar temporar;
d) copia legalizata a diplomelor, certificatelor sau altor titluri de asistent medical generalist, de moasa sau de asistent medical prevazute de lege ori de normele Uniunii Europene pentru prestarea activitatilor in cauza.

(2) Declaratia prevazuta la alin. (1) lit. a) poate fi inaintata prin toate mijloacele de comunicare si se reinnoieste o data pe an, daca prestatorul intentioneaza sa furnizeze temporar sau ocazional, in cursul anului respectiv, servicii in Romania.

(3) In cazul asistentilor medicali prevazuti la ARTICOLUL 26, aflati la prima prestare temporara sau ocazionala de servicii, autoritatile competente romane pot verifica formarea profesionala a prestatorului. Verificarea este posibila numai in cazul in care are ca scop evitarea producerii daunelor grave aduse sanatatii pacientului, din cauza lipsei calificarii profesionale a prestatorului si in masura in care nu depaseste ceea ce este necesar in acest sens.

(4) In termen de pana la 30 de zile de la data primirii documentelor prevazute la alin. (1), autoritatile competente romane informeaza solicitantul, dupa caz, cu privire la decizia de neaplicare a prevederilor alin. (3), cu privire la decizia de verificare a calificarii profesionale si rezultatul verificarii efectuate. In cazul in care autoritatile competente romane intampina dificultati care pot conduce la intarzieri in solutionarea cererii, acestea informeaza, in termenul mentionat, solicitantul asupra motivelor intarzierii, precum si asupra intervalului de timp necesar formularii unei decizii. In aceasta situatie, decizia se va lua pana la sfarsitul lunii a doua de la data inregistrarii informatiilor solicitate in completare. Prestarea de servicii se va face in termen de 30 de zile de la data deciziei luate in baza prevederilor prezentului alineat de catre autoritatile competente romane. In absenta unui raspuns din partea autoritatilor competente romane in termenele prevazute, serviciile pot fi prestate.

(5) In cazul unei diferente semnificative intre calificarea profesionala insusita de asistentii medicali prevazuti la ARTICOLUL 26 in statul membru de stabilire si formarea in aceeasi profesie impusa in Romania, de natura sa afecteze in mod negativ sanatatea beneficiarului, autoritatile competente romane solicita prestatorului sa demonstreze, printr-o proba de aptitudini, ca a obtinut competentele si cunostintele neacoperite de titlurile de calificare ale acestuia.

ARTICOLUL 32.

(1) In caz de prestare temporara a serviciilor in Romania, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti in unul din aceste state, sunt exceptati de la procedura de acreditare prevazuta de legislatia asigurarilor sociale de sanatate.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) au obligatia de a informa in prealabil Casa Nationala de Asigurari de Sanatate asupra serviciilor pe care urmeaza sa le presteze pe teritoriul Romaniei, iar in caz de urgenta, in termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

ARTICOLUL 33.

(1) Pentru fiecare prestare de servicii, autoritatile competente romane pot solicita autoritatilor competente omoloage din statul membru de stabilire informatii pertinente cu privire la legalitatea conditiei de stabilire, buna conduita profesionala a solicitantului sau existenta sanctiunilor disciplinare ori penale.

(2) La solicitarea statului membru gazda, autoritatile competente romane transmit informatiile solicitate cu respectarea prevederilor ARTICOLUL 25.

(3) Autoritatile competente asigura schimbul necesar de informatii pentru ca plangerea beneficiarului serviciilor de ingrijiri impotriva prestatorului de servicii in regim temporar si ocazional sa fie corect solutionata. In aceasta situatie, beneficiarul serviciilor de ingrijiri este informat asupra cursului demersului sau.

SECTIUNEA a 3-a - Dispozitii comune cu privire la dreptul de stabilire si libera prestare de servicii de catre asistentii medicali generalisti, moase si asistenti medicali

ARTICOLUL 34.

(1) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care exercita profesia in Romania au dreptul de a atasa la titlul profesional titlul legal de calificare obtinut in statul membru de origine sau de provenienta, in limba statului emitent si, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul de calificare va fi insotit de numele si locul institutiei sau al organismului emitent.

(2) Daca titlul de calificare prevazut la alin. (1) desemneaza in Romania o pregatire complementara neinsusita de beneficiar, acesta va utiliza in exercitiul profesiei forma corespunzatoare a titlului, indicata de autoritatile competente romane.

ARTICOLUL 35.

(1) In cazul asistentilor medicali generalisti si moaselor, prevazuti la ARTICOLUL 26, prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul Romaniei se face cu titlul profesional prevazut de prezenta ordonanta de urgenta, pentru profesia respectiva.

(2) In cazul asistentilor medicali prevazuti la ARTICOLUL 26, prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul Romaniei se face in baza titlului profesional, conform specializarii, prevazut de prezenta ordonanta de urgenta, atunci cand autoritatile competente romane verifica documentele de calificare in vederea prestarii serviciilor.

(3) In cazul asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali stabiliti in Romania, exercitarea profesiei se face cu titlul profesional prevazut de prezenta ordonanta de urgenta pentru profesia in cauza.

ARTICOLUL 36.

(1) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care exercita profesia ca urmare a recunoasterii calificarii profesionale de catre autoritatile competente romane trebuie sa posede cunostintele lingvistice necesare desfasurarii activitatilor profesionale in Romania.

(2) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti si care exercita profesia in Romania, au obligatia sa cunoasca legislatia din domeniul sanatatii, domeniul securitatii sociale, precum si prevederile Codului de etica si deontologie al asistentului medical generalist, al moasei si al asistentului medical.

(3) In vederea cunoasterii informatiilor prevazute la alin. (2), autoritatile romane competente organizeaza, la nivelul structurilor teritoriale si centrale, birouri de informare legislativa.

ARTICOLUL 37.

Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care, in timpul exercitarii profesiei in Romania, incalca dispozitiile legale si regulamentele profesiei, raspund potrivit legii.

CAPITOLUL III - Organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania

SECTIUNEA 1 - Dispozitii generale

ARTICOLUL 38.

(1) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania se organizeaza si functioneaza ca organizatie profesionala, cu personalitate juridica, neguvernamentala, de interes public, apolitica, fara scop patrimonial, cu responsabilitati delegate de autoritatea de stat, avand ca obiect de activitate controlul si supravegherea exercitarii profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si, respectiv, a profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de practica publica autorizate.

(2) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania are autonomie institutionala in domeniul sau de competenta normativ si jurisdictional profesional si isi exercita atributiile fara posibilitatea vreunei imixtiuni, in conditiile legii.

(3) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania cuprinde toti asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali care exercita profesia de asistent medical generalist, moasa si asistent medical in conditiile prezentei ordonante de urgenta.

(4) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania are sediul central in municipiul Bucuresti.

(5) Patrimoniul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania se constituie din bunuri mobile si imobile dobandite in conditiile legii.

ARTICOLUL 39.

(1) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania este organizat la nivel national si judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, si functioneaza in teritoriu prin filiale judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.

(2) Filialele judetene si filiala municipiului Bucuresti nu au personalitate juridica si beneficiaza de autonomie organizatorica si functionala in limitele prevazute de Statutul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(3) La nivelul Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania functioneaza departamente, compartimente, comisia de specialitate a asistentilor medicali generalisti, comisia de specialitate a moaselor, comisii de specialitate pentru asistentii medicali, Comisia nationala de etica si deontologie a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, precum si alte comisii, aprobate prin hotarare a Consiliului national.

(4) Filialele judetene, respectiv filiala municipiului Bucuresti, adopta o structura organizatorica in concordanta cu structura Consiliului national.

(5) Atributiile departamentelor, compartimentelor si comisiilor sunt stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

SECTIUNEA a 2-a - Atributiile Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania

ARTICOLUL 40.

(1) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania are urmatoarele atributii:

a) asigura aplicarea regulamentelor si normelor care organizeaza si reglementeaza exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical din Romania, indiferent de forma de exercitare si de unitatea sanitara in care se desfasoara;

b) autorizeaza temporar exercitarea profesiilor de asistent medical generalist si de moasa pentru cetatenii altor state decat cei prevazuti la ARTICOLUL 1, in cazul situatiilor de urgenta, schimburilor de experienta, conventiilor bilaterale intre Romania si aceste state;

c) colaboreaza cu Ministerul Sanatatii Publice la elaborarea normelor specifice si a reglementarilor privind profesiile de asistent medical generalist, moasa si asistent medical si asigura aplicarea acestora;

d) atesta onorabilitatea si moralitatea profesionala a membrilor sai;

e) apara demnitatea si promoveaza drepturile si interesele profesionale ale membrilor sai, apara onoarea, libertatea si independenta profesionala a asistentului medical generalist, a moasei si a asistentului medical in exercitarea profesiei;

f) solutioneaza cererile si petitiile membrilor prin organele de conducere ale filialelor sau, in cazul nesolutionarii la acest nivel, prin organele de conducere ierarhic superioare;

g) asigura respectarea de catre asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali a obligatiilor ce le revin fata de pacient si de sanatatea publica;

h) elaboreaza criterii si standarde privind asigurarea calitatii serviciilor de ingrijiri de sanatate, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sanatatii Publice;

i) supravegheaza aplicarea si respectarea standardelor de calitate a activitatilor de asistent medical generalist, moasa si, respectiv, asistent medical;

j) elaboreaza proiecte de metodologii, de ghiduri si de protocoale de practica, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sanatatii Publice;

k) elaboreaza si adopta statutul si regulamentul de organizare si functionare ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si Codul de etica si deontologie al asistentului medical generalist, al moasei si al asistentului medical din Romania, luand masurile necesare pentru respectarea unitara a acestora;

l) intocmeste, actualizeaza permanent Registrul national unic al asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali din Romania, administreaza pagina de internet pe care este publicat;

m) analizeaza cazurile de abateri de la normele de etica si deontologie profesionala si de la regulile de buna practica profesionala, in calitate de organ de jurisdictie profesionala;

n) asigura schimbul de informatii cu Ministerul Sanatatii Publice si cu autoritatile competente ale altor state in vederea exercitarii profesiei de catre asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali;

o) organizeaza centre de pregatire lingvistica, necesare pentru exercitarea activitatii profesionale de catre asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

p) colaboreaza cu organizatii de profil profesional-stiintific, patronal, sindical din domeniul sanitar si cu organizatii neguvernamentale in toate problemele privind exercitarea profesiei si asigurarea sanatatii populatiei;

q) colaboreaza cu Ministerul Sanatatii Publice la organizarea si desfasurarea concursurilor si examenelor pentru asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali, desemneaza reprezentanti in comisiile pentru concursuri si examene si elaboreaza subiectele pentru ocuparea posturilor vacante din unitatile sanitare publice;

r) colaboreaza cu Ministerul Sanatatii Publice la elaborarea contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate si a normelor de aplicare a acestuia;
s) promoveaza interesele membrilor sai in cadrul asigurarilor de raspundere civila profesionala;

t) stabileste, in functie de gradul riscului profesional si de activitatea desfasurata in calitate de salariat sau liber profesionist, valoarea riscului asigurat in cadrul asigurarilor de raspundere civila pentru asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali;
u) organizeaza puncte teritoriale de informare privind legislatia din domeniul sanatatii;

v) participa, impreuna cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Ministerul Sanatatii Publice, la stabilirea numarului de locuri pentru invatamantul postliceal sanitar si pentru invatamantul superior de asistenta medicala;

x) avizeaza fisa de atributii a posturilor de asistent medical generalist, moasa si asistent medical;

z) organizeaza si deruleaza programe de pregatire pentru calificarea infirmierelor.

(2) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, prin structurile nationale sau judetene, colaboreaza in domeniul sau de competenta cu Ministerul Sanatatii Publice, cu institutii, autoritati si organizatii la realizarea urmatoarelor activitati:

a) formarea, specializarea si perfectionarea pregatirii profesionale a asistentului medical generalist, a moasei si a asistentului medical din Romania;

b) elaborarea standardelor de practica profesionala in vederea asigurarii calitatii actului de ingrijire in unitatile sanitare;

c) initierea si promovarea de forme de educatie continua in vederea cresterii gradului de competenta profesionala a membrilor sai;

d) elaborarea criteriilor si standardelor de dotare a cabinetelor de practica independenta;

e) promovarea si asigurarea cadrului necesar desfasurarii unei concurente loiale, bazate exclusiv pe criteriile competentei profesionale;

f) elaborarea proiectelor de norme privind practica independenta a asistentului medical generalist, a moasei si a asistentului medical;

g) elaborarea proiectelor de norme privind furnizarea ingrijirilor in domeniul asigurarilor sociale de sanatate;

h) avizarea infiintarii cabinetelor private ale asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali, indiferent de forma lor juridica;

i) colaborarea cu Ministerul Sanatatii Publice in vederea elaborarii metodologiei si a tematicilor de concursuri, examene, de acordarea de competente si de grade profesionale pentru asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali;

j) sustinerea activitatii si dezvoltarii cercetarii stiintifice si organizarea de manifestari stiintifice in domeniul ingrijirilor de sanatate.

ARTICOLUL 41.

In exercitarea atributiilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania are dreptul de a formula actiune in justitie in nume propriu sau in numele membrilor sai.

SECTIUNEA a 3-a - Membrii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor siAsistentilor Medicali din Romania

ARTICOLUL 42.

(1) In vederea exercitarii profesiei, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali prevazuti la ARTICOLUL 1, stabiliti in Romania, au obligatia sa se inscrie in Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(2) Calitatea de membru este dovedita prin certificatul de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, care se elibereaza la inscrierea in organizatia profesionala.

(3) Inscrierea se face la filiala judeteana in a carei raza se afla unitatea la care urmeaza sa isi desfasoare activitatea, filiala judeteana in a carei raza isi au domiciliul sau resedinta ori, in situatii speciale, la Biroul executiv al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(4) La inscriere, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali depun juramantul prevazut la ARTICOLUL 13.

(5) Depunerea juramantului se mentioneaza in certificatul de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(6) Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti in unul dintre aceste state si care presteaza temporar servicii de ingrijiri de sanatate in Romania, cu respectarea prevederilor alin. (3).

ARTICOLUL 43.

(1) La cerere, membrii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania care, din motive obiective, intrerup pe o durata de pana la 5 ani exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moasa si asistent medical pot solicita suspendarea calitatii de membru pe durata respectiva.

(2) Pe durata suspendarii, la cerere, a calitatii de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania se suspenda de drept toate obligatiile si drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.

ARTICOLUL 44.

(1) Membrii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania sunt inscrisi in Registrul national unic al asistentilor medicali generalisti, al moaselor si al asistentilor medicali din Romania.

(2) Calitatea de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania o pot pastra, la cerere, si asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali pensionari.

SECTIUNEA a 4-a - Drepturile si obligatiile membrilor

ARTICOLUL 45.

Membrii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania au urmatoarele drepturi:

a) de a alege si de a fi alesi in organele reprezentative ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, in conditiile prezentei ordonante de urgenta;

b) de a avea acces la toate datele care privesc organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si a filialelor acestuia;

c) de a se adresa nemijlocit tuturor organelor de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, nationale sau teritoriale, si de a primi informatiile solicitate;

d) de a participa la actiunile organizate de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si de a fi informati despre desfasurarea acestora;

e) de a participa la programe de perfectionare si la alte forme de educatie continua pentru asistenti medicali generalisti, pentru moase si pentru asistenti medicali;

f) de a contesta sanctiunile primite, in termen de 30 de zile de la comunicarea lor, conform prevederilor prezentei ordonante de urgenta;

g) dreptul persoanelor care exercita functii de conducere la nivel teritorial sau national in structurile Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania de a-si rezerva locul de munca pe perioada in care indeplinesc functiile respective;

h) de a li se acorda, de catre Consiliul national, pentru merite deosebite, recompense, diplome de onoare si de excelenta, la propunerea Biroului executiv al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, precum si calitatea de membru de onoare;

i) dreptul membrilor Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania alesi in functii de conducere, la nivel national ori teritorial, sau care detin functii de conducere in cadrul structurilor organizatorice ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania de a beneficia de 3 zile libere lunar, platite, pentru indeplinirea atributiilor profesionale la Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, precum si a atributiilor conferite de functia de conducere;

j) de a purta insemnele Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 46.

(1) Membrii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania au urmatoarele obligatii:
a) sa cunoasca si sa respecte reglementarile privind exercitarea profesiei si legislatia in domeniul sanatatii;
b) sa cunoasca si sa respecte prevederile Statutului Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania privind exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, moasa si de asistent medical, ale Codului de etica si deontologie al asistentului medical generalist, al moasei si al asistentului medical din Romania, precum si regulamentele profesiei si hotararile organelor de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania;
c) sa manifeste un comportament demn in exercitarea profesiei;
d) sa nu aduca prejudicii reputatiei Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si prestigiului profesiei de asistent medical generalist, de moasa si de asistent medical;
e) sa participe la adunarile generale ale filialelor din care fac parte;
f) sa apere reputatia si interesele legitime ale asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali;
g) sa duca la indeplinire hotararile si deciziile organelor de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania;
h) sa rezolve sarcinile incredintate in calitate de membri sau reprezentanti ai Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania;
i) sa achite, in termenul stabilit, cotizatia lunara datorata in calitate de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania;
j) sa execute cu buna-credinta atributiile ce le revin in calitate de reprezentant sau membru in organele de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, in filialele judetene, respectiv a municipiului Bucuresti;
k) sa urmeze formele de educatie continua in vederea cresterii gradului de pregatire profesionala si a mentinerii prestatiei profesionale sigure si eficace;
l) sa semneze si sa aplice parafa cuprinzand numele, prenumele, titlul profesional sau, dupa caz, specialitatea, gradul si codul pe toate documentele care atesta activitatile profesionale executate;
m) sa respecte drepturile pacientilor.

(2) In vederea cresterii gradului de pregatire profesionala, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali au obligatia sa efectueze cursuri si alte forme de educatie continua. Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania crediteaza cursurile, programele de educatie continua avizate de Ministerul Sanatatii Publice, precum si alte forme de educatie continua prevazute de lege si stabileste numarul minim de credite anual necesar reautorizarii exercitarii profesiei.

(3) Furnizorii de educatie continua a asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali se stabilesc de catre Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, in colaborare cu Ministerul Sanatatii Publice.

(4) Asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali care nu realizeaza anual numarul minim de credite stabilit de Consiliul national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania li se poate suspenda dreptul de libera practica, pana la realizarea numarului de credite respectiv.

SECTIUNEA a 5-a - Organizarea la nivel teritorial si national

Paragraful 1 - Organizarea la nivel teritorial

ARTICOLUL 47.

(1) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania este organizat la nivel national si judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.

(2) La nivelul fiecarui judet, respectiv la nivelul municipiului Bucuresti, se organizeaza cate o filiala a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, formata din toti asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali care exercita profesia in unitatea administrativ-teritoriala respectiva, denumita in continuare filiala judeteana, respectiv filiala municipiului Bucuresti.

(3) Filialele judetene si filiala municipiului Bucuresti nu au personalitate juridica si beneficiaza de autonomie organizatorica si functionala, in limitele prevazute de Statutul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(4) Sediul filialei judetene este in orasul de resedinta a judetului, respectiv in municipiul Bucuresti, pentru filiala municipiului Bucuresti.

ARTICOLUL 48.

Organele de conducere ale filialei judetene, respectiv ale filialei municipiului Bucuresti a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania sunt:
a) adunarea generala;
b) consiliul judetean, respectiv Consiliul Municipiului Bucuresti;
c) biroul consiliului judetean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucuresti;
d) presedintele.

ARTICOLUL 49.

(1) Adunarea generala este constituita din reprezentantii alesi ai tuturor asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali cu drept de libera practica inscrisi in filiala respectiva, conform normei de reprezentare de 1 la 50.

(2) Adunarea generala alege prin vot secret, cu majoritate simpla, membrii consiliului judetean al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, respectiv ai Consiliului Municipiului Bucuresti al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, in prezenta a cel putin 2/3 din numarul total al reprezentantilor alesi.

ARTICOLUL 50.

(1) Consiliile judetene ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania au un numar de membri proportional cu numarul asistentilor medicali generalisti, moaselor si, respectiv, asistentilor medicali inscrisi in Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, dupa cum urmeaza:
a) pana la 1.000 de asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali, inscrisi - 11 membri, alesi din randul reprezentantilor adunarii generale;
b) intre 1.001-2.000 de asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali inscrisi - 15 membri, alesi din randul reprezentantilor adunarii generale;
c) intre 2.001-4.000 de asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali inscrisi - 19 membri, alesi din randul reprezentantilor adunarii generale;
d) peste 4.000 de asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali inscrisi - 21 membri, alesi din randul reprezentantilor adunarii generale.

(2) Consiliul Municipiului Bucuresti al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania este format din 25 de membri, alesi din randul reprezentantilor adunarii generale.

(3) Alegerile sunt validate in prezenta a 2/3 din numarul total al reprezentantilor in adunarea generala; in cazul in care la adunarea generala intrunita cu ocazia alegerilor nu este prezent un numar de 2/3 din numarul total al reprezentantilor, in termen de 14 zile se va organiza o alta adunare generala pentru alegeri, al carei rezultat va fi validat, indiferent de numarul participantilor.

(4) Consiliul judetean al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, respectiv Consiliul Municipiului Bucuresti al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania va alege dintre membrii sai un birou format din: un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar.

(5) Organele de conducere ale filialelor judetene, respectiv ale filialei municipiului Bucuresti se subordoneaza ierarhic Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(6) La nivelul unitatilor sanitare, se pot delega de catre presedintele filialei unele atributii, unui reprezentant ales in adunarea generala din unitatea respectiva.

Paragraful 2 - Organizarea la nivel national

ARTICOLUL 51.

(1) Organele de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, la nivel national, sunt:
a) Adunarea generala nationala;
b) Consiliul national;
c) Biroul executiv;
d) presedintele;
e) presedintele de onoare.

(2) Organele de conducere prevazute la alin. (1) isi desfasoara activitatea in conformitate cu prevederile prezentei ordonante de urgenta.

ARTICOLUL 52.

(1) Adunarea generala nationala este constituita din reprezentanti alesi la nivelul filialelor judetene si la nivelul filialei municipiului Bucuresti, conform normei de 1 reprezentant la 500 de membri.

(2) Adunarea generala nationala alege prin vot secret, cu majoritate simpla, membrii Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, in prezenta a cel putin 2/3 din numarul total al reprezentantilor alesi. In cazul in care, la Adunarea generala nationala la care au loc alegeri nu este prezent un numar de 2/3 din numarul total al reprezentantilor, in termen de 14 zile se va organiza o alta adunare generala nationala de alegeri, al carei rezultat va fi validat, indiferent de numarul participantilor.

(3) Adunarea generala nationala adopta, in prezenta a cel putin 2/3 din numarul total al reprezentantilor alesi, Codul de etica si deontologie al asistentului medical generalist, al moasei si al asistentului medical din Romania, Regulamentul de organizare si functionare al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si Statutul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(4) Lucrarile Adunarii generala nationale sunt conduse de presedintele Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 53.

(1) Consiliul national este alcatuit din presedintii fiecarei filiale judetene, respectiv ai filialei municipiului Bucuresti, presedintele de onoare, reprezentantul autoritatii de stat, cate un reprezentant al organizatiilor din ministerele si institutiile cu retea sanitara proprie, cate un reprezentant al fiecarei filiale judetene si 3 reprezentanti ai filialei municipiului Bucuresti, alesi de Adunarea generala nationala.

(2) Consiliul national este legal constituit in prezenta a jumatate plus unu din numarul membrilor sai si adopta hotarari cu majoritate simpla de voturi.

(3) Consiliul national se intruneste in sesiuni trimestriale si extraordinare.

ARTICOLUL 54.

Activitatea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania este coordonata, intre sesiunile Consiliului national, de Biroul executiv.

ARTICOLUL 55.

(1) Biroul executiv al Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania asigura activitatea permanenta a acestuia, conform dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta.

(2) Biroul executiv al Consiliului national este alcatuit din presedinte, presedintele de onoare, 4 vicepresedinti si un secretar national, alesi prin vot secret de membrii Consiliului national din randul acestora.

(3) Presedintele de onoare va fi ales de catre Consiliul national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania din randul personalitatilor in domeniu sau din societatea civila.

ARTICOLUL 56.

(1) Biroul executiv al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, precum si organele de conducere ale filialelor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti se subordoneaza din punct de vedere ierarhic Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania. Hotararile Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, adoptate in conformitate cu dispozitiile legale, sunt obligatorii atat pentru membrii filialelor judetene, cat si pentru Biroul executiv al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, precum si pentru organele de conducere ale filialelor Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(2) Functiile de conducere la nivel judetean sau national din structurile Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania sunt incompatibile cu alte functii de conducere din alte asociatii profesionale din Romania.

(3) Membrii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania care exercita functii de conducere si care nu isi indeplinesc cu demnitate responsabilitatile functiei sau se afla intr-o stare de incompatibilitate, la propunerea Biroului executiv, vor fi suspendati din functie de Consiliul national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(4) Procedura de sesizare si solutionare a cauzelor, precum si procedura de suplinire a functiei de conducere ramasa vacanta se stabilesc prin Statutul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 57.

(1) Organizarea alegerilor la nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, si la nivel national, se desfasoara la date diferite pentru fiecare dintre organele de conducere prevazute la ARTICOLUL 48 si 51, o data la 4 ani, in baza Regulamentului electoral elaborat de Biroul executiv al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si aprobat de Consiliul national.

(2) In cazul vacantarii functiei alese prin demisie sau incapacitatea exercitarii acesteia, se vor organiza alegeri pentru functia respectiva in termen de 90 de zile, cu respectarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta.

ARTICOLUL 58.

Veniturile Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania se constituie din urmatoarele surse, obtinute in conditiile legii:
a) taxe de inscriere;
b) cotizatii lunare ale membrilor;
c) donatii si sponsorizari de la persoane fizice ori juridice, potrivit legii;
d) fonduri rezultate din diferite taxe pentru manifestari stiintifice, in conditiile legii;
e) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice si juridice, inclusiv din organizarea de cursuri si alte forme de educatie continua;
f) incasari din vanzarea publicatiilor proprii;
g) drepturi editoriale, publicitate in publicatiile editate de organizatie;
h) alte surse, cu respectarea prevederilor legale.

ARTICOLUL 59.

(1) Neplata cotizatiei datorate de membrii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania pe o perioada de 6 luni se sanctioneaza cu suspendarea calitatii de membru pana la plata cotizatiei datorate. In cazul intarzierii platii cotizatiei peste termenul de 6 luni, se aplica majorari de intarziere in cuantum stabilit prin hotarare a Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, conform prevederilor legale.

(2) Sanctiunea prevazuta la alin. (1) se aplica de biroul consiliului judetean al filialei respective.

ARTICOLUL 60.

(1) Neplata cotizatiei datorate de filialele Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania pe o perioada de 3 luni se sanctioneaza cu suspendarea din functie a presedintelui filialei, prin hotarare a Consiliului national, pana la plata cotizatiei datorate, perioada in care atributiile presedintelui sunt preluate de unul dintre vicepresedinti, desemnat de Consiliul national. In cazul intarzierii platii cotizatiei peste termenul de 3 luni, se aplica majorari de intarziere in cuantum stabilit prin hotarare a Consiliului national, conform prevederilor legale, si se solicita blocarea contului filialei respective.

(2) Ridicarea sanctiunii se pune in aplicare prin hotarare a Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 61.

Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania tarifele se stabilesc, dupa caz, de Consiliul national, respectiv si de consiliul judetean al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania respectiv Consiliul Municipiului Bucuresti al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

SECTIUNEA a 6-a - Raspunderea disciplinara

ARTICOLUL 62.

(1) Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali raspund disciplinar pentru nerespectarea legislatiei din domeniul profesiei, a Codului de etica si deontologie al asistentului medical generalist, al moasei si al asistentului medical din Romania, a regulilor de buna practica profesionala, a Statutului Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare de organele de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, precum si pentru orice fapte savarsite in legatura cu profesia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(2) Raspunderea disciplinara prevazuta la alin. (1) este angajata in functie de gravitatea abaterii.

(3) Sanctiunile disciplinare pe care organele de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania le pot aplica sunt urmatoarele:
a) mustrarea;
b) avertismentul;
c) suspendarea calitatii de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si informarea Ministerului Sanatatii Publice cu privire la retragerea dreptului de exercitare a profesiei pe perioada respectiva;
d) retragerea calitatii de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si informarea Ministerului Sanatatii Publice cu privire la retragerea dreptului de exercitare a profesiei.

(4) Sanctiunile prevazute la alin. (3) lit. a) si b) se aplica de consiliul judetean al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(5) Sanctiunile prevazute la alin. (3) lit. c) si d) se aplica de Consiliul national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania in urma unei anchete efectuate de Comisia nationala de etica si deontologie a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, care intocmeste un raport in acest sens.

(6) Prin exceptie de la prevederile alin. (5), aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (3) lit. c), pentru motivele prevazute la ARTICOLUL 46 alin. (4), se face de catre consiliul judetean al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, respectiv de Consiliul Municipiului Bucuresti al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 63.

Membrii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania care s-au retras sau au fost exclusi din organizatie nu pot ridica nicio pretentie asupra veniturilor sau patrimoniului Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, asupra taxelor de inscriere, a cotizatiilor sau a eventualelor contributii banesti efectuate in perioada in care acestia au avut calitatea de membri ai Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

ARTICOLUL 64.

Concluziile anchetei si sanctiunile aplicate se comunica in scris persoanei in cauza, consiliului judetean al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, respectiv Consiliului Municipiului Bucuresti al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, persoanei juridice cosemnatare a contractului individual de munca si, in cazul retragerii calitatii de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, Ministerului Sanatatii Publice.

ARTICOLUL 65.

(1) Contestatiile impotriva sanctiunilor prevazute la ARTICOLUL 62 alin. (3) lit. a) si b) se adreseaza Biroului executiv al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, in termen de 30 de zile de la comunicare.

(2) Sanctiunile prevazute la ARTICOLUL 62 alin. (3) lit. c) si d) pot fi contestate la judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala isi desfasoara activitatea asistentul medical generalist, moasa sau asistentul medical sanctionat, in termen de 30 de zile de la comunicarea sanctiunii.

ARTICOLUL 66.

Raspunderea disciplinara a membrilor Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, prevazuta la ARTICOLUL 62, nu exclude raspunderea civila, contraventionala si penala.

CAPITOLUL IV - Rolul, atributiile si drepturile autoritatii de stat

ARTICOLUL 67.

(1) Ministerul Sanatatii Publice, in calitate de autoritate de stat, urmareste ca activitatea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania sa se desfasoare in conditiile legii.

(2) Reprezentantul autoritatii de stat cu rang de secretar de stat in Ministerul Sanatatii Publice este membru al Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania si este numit prin ordin al ministrului sanatatii publice.

(3) In cazul in care reprezentantul autoritatii de stat constata ca nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizeaza organele de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania. In termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adopta masurile necesare de incadrare in normele in vigoare si informeaza Ministerul Sanatatii Publice in acest sens.

(4) In cazul nerespectarii prevederilor alin. (3), Ministerul Sanatatii Publice se adreseaza instantelor judecatoresti competente.

CAPITOLUL VI - Dispozitii tranzitorii si finale

ARTICOLUL 68.

(1) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale, pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania isi schimba denumirea in Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, iar Registrul national unic al asistentilor medicali si moaselor din Romania isi schimba denumirea in Registrul national unic al asistentilor medicali generalisti, moaselor si asistentilor medicali din Romania.

(3) Detin de drept calitatea de membru al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania toti asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali inscrisi pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

ARTICOLUL 69.

(1) In vederea facilitarii accesului la exercitiul profesiei de asistent medical generalist si, respectiv, al profesiei de moasa pe teritoriul Romaniei, Ministerul Sanatatii Publice, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, recunoaste calificarile de asistent medical generalist si, respectiv, de moasa, dobandite in conformitate cu normele Uniunii Europene, intr-un stat membru al Uniunii Europene, intr-un alt stat apartinand Spatiului Economic European sau in Confederatia Elvetiana, de cetatenii acestor state, iar incadrarea in munca se face conform legii.

(2) Modificarea si completarea normelor de recunoastere a titlurilor de calificare de asistent medical generalist si, respectiv, de moasa, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat apartinand Spatiului Economic European si de Confederatia Elvetiana cetatenilor acestora, aflate in vigoare la data publicarii prezentei ordonante de urgenta, se face de catre Ministerul Sanatatii Publice, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, si se aproba prin hotarare a Guvernului.

ARTICOLUL 70.

Statutul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, Codul de etica si deontologie al asistentului medical generalist, al moasei si al asistentului medical din Romania, precum si deciziile Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, care privesc organizarea si functionarea acestuia, se publica de Consiliul national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ARTICOLUL 71.

Dupa intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, administratia publica locala, prin consiliile judetene si Consiliul Municipiului Bucuresti, poate da in administrare filialelor judetene si Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania spatii corespunzatoare pentru desfasurarea activitatii, la solicitarea acestora.

ARTICOLUL 72.

(1) Pregatirea asistentilor medicali generalisti, moaselor si a asistentilor medicali se realizeaza prin urmatoarele forme de invatamant:
a) invatamant universitar;
b) invatamant sanitar postliceal.

(2) In invatamantul universitar pentru asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali si postliceal sanitar se pot inscrie absolventi de liceu cu diploma de bacalaureat.

(3) Specializarile si cifrele anuale de scolarizare pentru scolile postliceale sanitare de stat si private acreditate, precum si pentru facultatile cu profil medico-farmaceutic uman, pentru facultatile de asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali, se stabilesc de catre Ministerul Sanatatii Publice si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului.

ARTICOLUL 73.

(1) Titularii diplomelor eliberate de scolile postliceale sanitare care atesta o formare de asistent medical generalist sau asistent medical obstetrica-ginecologie, inceputa anterior datei de 1 ianuarie 2007, precum si titularii diplomelor de asistent medical, eliberate de scolile postliceale sanitare, pot avea acces la studii universitare, cu posibilitatea echivalarii studiilor efectuate in invatamantul postliceal sanitar, in conditiile stabilite de senatele universitatilor, conform reglementarilor in vigoare privind autonomia universitara, in cazul in care sunt absolventi de liceu cu diploma de bacalaureat.

(2) Absolventii invatamantului superior care promoveaza examenul de licenta pot urma studii postuniversitare.

ARTICOLUL 74.

(1) Alegerile organizate conform prevederilor Legii nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical si a profesiei de moasa, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania, cu modificarile ulterioare, raman valabile pana la expirarea mandatului actualelor organe de conducere ale Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania.

(2) In termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonante de urgenta se vor organiza alegeri pentru completarea organelor de conducere alese in conditiile alin. (1), conform ARTICOLUL 50 alin. (4) si ARTICOLUL 55 alin. (2), cu urmatoarele functii:
a) un vicepresedinte al biroului consiliului judetean al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, respectiv Consiliul Municipiului Bucuresti al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania;
b) un presedinte de onoare si un vicepresedinte al Biroului executiv al Consiliului national al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania

(3) Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, infiintat si organizat potrivit prezentei ordonante de urgenta, este continuatorul de drept al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania, infiintat potrivit legilor anterioare. Drepturile si obligatiile anterioare vor trece in patrimoniul noii institutii, organizate potrivit prezentei ordonante de urgenta.

ARTICOLUL 75.

Anexele nr. 1-3 fac parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.

ARTICOLUL 76.

La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical si a profesiei de moasa, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificarile ulterioare.
*
Prezenta ordonanta de urgenta transpune prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European si Consiliului privind recunoasterea calificarilor profesionale, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005, precum si prevederile Directivei 2006/100/CE pentru adaptarea unor directive din domeniul liberei circulatii a persoanelor, avand in vedere aderarea Bulgariei si a Romaniei, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20 decembrie 2006.

PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU

Contrasemneaza:

Ministrul sanatatii publice,
Gheorghe Eugen Nicolaescu
Ministrul internelor si reformei administrative,
Cristian David
Ministrul educatiei, cercetarii si tineretului,
Anton Anton
Ministrul muncii, familiei si egalitatii de sanse,
Mariana Campeanu
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea,
secretar de stat
Ministrul economiei si finantelor,
Varujan Vosganian

Bucuresti, 28 octombrie 2008.

ANEXA Nr. 1

Titluri oficiale de calificare de asistent medical generalist

a) asistent medical generalist cu studii superioare de lunga durata:
- diploma de licenta de asistent medical generalist

b) asistent medical generalist cu studii superioare de scurta durata:
- diploma de absolvire de asistent medical generalist cu studii superioare de scurta durata

c) asistent medical generalist cu studii postliceale si medii:
- atestat de echivalare de asistent medical generalist, asistent medical de medicina generala;
- diploma de absolvire scoala postliceala sanitara in specialitatea: asistent medical medicina generala, asistent medical generalist, eliberata de Ministerul Sanatatii sau Ministerul Invatamantului si Stiintei;
- certificat de absolvire scoala postliceala sanitara in specialitatea: asistent medical medicina generala, asistent medical generalist, eliberat de Ministerul Educatiei Nationale sau Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului;
- certificat de competente profesionale eliberat de Ministerul Educatiei si Cercetarii sau Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului;
- diplome, certificate, alte documente care confera competentele profesionale de asistent medical generalist certificate de unitatea de formare, pentru care titularul si-a inceput formarea anterior datei de 1 ianuarie 2007;

d) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de asistent medical responsabil de ingrijiri generale, eliberate sau, dupa caz, recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat membru apartinand Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana cetatenilor acestora sau, respectiv, atestatul de echivalare emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in cazul dovezilor de calificare de asistent medical generalist dobandite intr-un stat tert si care nu au fost recunoscute de unul dintre statele membre mentionate.

ANEXA Nr. 2

Titluri oficiale de calificare de moasa

a) moase cu studii superioare de lunga durata:
- diploma de licenta de moasa

b) moase cu studii postliceale:
- diploma de absolvire in specialitatea asistent medical obstetrica-ginecologie
- certificat de absolvire in specialitatea asistent medical obstetrica-ginecologie

c) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de moasa, eliberate sau, dupa caz, recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat membru apartinand Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana cetatenilor acestora sau, respectiv, atestatul de echivalare emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in cazul dovezilor de calificare de moasa intr-un stat tert si care nu au fost recunoscute de unul dintre statele membre mentionate.

ANEXA Nr. 3

Titluri oficiale de calificare de asistent medical/tehnician

a) asistent medical/tehnician cu studii superioare:
- diploma de licenta, eliberata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului;
- diploma de absolvire colegiu universitar de profil, eliberata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului

b) asistent medical/tehnician cu studii postliceale:
- diploma de absolvire scoala postliceala sanitara, scoala de specializare postliceala sanitara, sau scoala tehnica sanitara, eliberata de Ministerul Sanatatii, Ministerul Invatamantului si Stiintei/Ministerul Educatiei Nationale;
- certificat de absolvire scoala postliceala sanitara, eliberat de Ministerul Educatiei Nationale/Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului;
- atestat eliberat de Ministerul Invatamantului si Ministerul Sanatatii;
- certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sanatatii Publice

c) asistent medical cu studii medii:
- diploma de absolvire liceu sanitar cu durata de 5 ani, eliberata de Ministerul Invatamantului si Stiintei

d) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare in unul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al profesiei de asistent medical in Romania, obtinute sau, dupa caz, recunoscute intr-un stat membru al Uniunii Europene, intr-un stat membru apartinand Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana, respectiv atestatul de echivalare emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in cazul dovezilor de calificare dobandite intr-un stat tert si care nu au fost recunoscute de unul dintre statele membre enumerate.


Citeste si despre:

PROIECT HOTARARE pentru aprobarea Contractului-cadru 2009 Contract cadru 2009 Legea farmaciei Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica Contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006 Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii Esentialul despre gastrita Pneumotoraxul (plamanii colabati) Hipertensiunea - Valori crescute ale presiunii arteriale Sfaturi pentru exercitii fizice iarna