5 semnale de alarma pentru barbati, care arata ca nivelul de testosteron este scazut

Actualizat: 01 Aprilie 2016
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Testosteronul, produs de organele reproducatoare, este implicat in numeroase functii ale organismului unui barbat, fiind responsabil de dezvoltarea osoasa, cea musculara, de apetitul sexual, cat si de buna dispozitie.

Cand acesta este produs in cantitati insuficiente, organismul se resimte: depresia, lipsa apetitului sexual, oboseala sunt doar cateva dintre acestea. Diagnosticul se pune doar in urma unor analize de dozare hormonala.

Descopera si alte manifestari care ar trebui sa ii dea de gandit oricarui barbat:

1. Reducerea masei osoase

"Nu o sa iti dai seama ca oasele tale devin mai sensibile decat in momentul in care apar fracturile, iar un nivel scazut de testosteron poate sa contribuie la o scadere a masei osoase", spune Stephen Borst, cercetator la Centrul medical Malcom Randall Veterans Affairs in Gainesville, din Florida.

In acest caz, situatia se poate imbunatati in urma unei terapii cu testosteron. A aratat acest lucru si un studiu efectuat in anul 2014, in SUA, la care au participat barbati trecuti de 60 de ani, care se confruntau cu o densitate osoasa redusa, din cauza testosteronului scazut.

Timp de un an li s-a administrat testosteron, iar rezultatele au aratat o crestere a densitatii osoase, in special in doua zone considerate cheie: in partea de jos a spinarii si la solduri.

2. Accidentul vascular cerebral si atacul de cord

Barbatii care au o cantitate insuficienta de testosteron sunt mai predispusi la atacul de cord, dar si la accidentele vasculare cerebrale, potrivit medicului Mike Butcher, de la Scoala de Medicina Springfield, din Illinois, SUA.

El a studiat rezultatele a peste 53 de cercetari referitoare la rolul testosteronului, efectuate pe parcursul a 10 ani si a descoperit existenta unei legaturi intre nivelurile scazute de testosteron si aceste probleme de sanatate.

3. Afectarea sistemului nervos

Si sistemul nervos are de suferit, ceea ce inseamna ca pot aparea probleme de concentrare, cat si dificulati de memorie. Starile de depresie sunt, de asemenea, mai frecvente la barbatii care se confrunta cu aceasta problema, spun studiile medicale in domeniu.

4. Probleme dermatologice

La barbatii care au un nivel scazut ale acestui hormon pot aparea probleme dermatologice. Pielea poate sa devina uscata, iar la barbatii care au psoriazis simptomele afectiunii se pot inrautati. De asemenea, daca un barbat sufera de o afectiune cronica a pielii, aceasta se poate inrautati.

Cand oamenii de stiinta au facut o comparatie intre un grup de barbati care sufereau de psoriazis si unul format din persoane sanatoase au gasit niveluri de testosteron mai ridicate, la cei care nu aveau boala de piele.Cerctarea a aparut in mai 2015 in Jurnalul American de Dermatologie, potrivit everydayhealth.com.

5. Dificultate in a pierde in greutate

“Barbatii supraponderali si obezi au tendinta sa aiba niveluri mai mici de testosteron", spune endorinologul american Ghandi Saadeh. Daca tii dieta si faci si sport, insa numarul kilogramelor ramane acelasi, atunci aceasta problema poate fi pusa si pe seama unui nivel redus de testosteron in corp. Potrivit unei cercetari recente, la care au luat parte 181 de barbati obezi, cei care au urmat un tratament cu testosteron au reusit sa slabeasca.

De aici si concluzia ca acest hormon este in stransa legatura si cu acest aspect. De asemenenea, in urma administrarii testosteronului, a fost reglat si nivelul zaharului din sange, conditie care favorizeaza diabetul, dar si aparitia unor afectiuni ale inimii.


Citeste si despre:

12 secrete pentru un abdomen plat si atragator Analize medicale recomandate barbatilor peste 40 de ani Afectiuni care pot determina scaderea libidoului la barbati 15 simptome sugestive pentru cancer pe care femeile adesea le ignora 15 simptome de cancer ignorate de barbati Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Simptome obisnuite care pot semnala cancerul Ce spune parul despre sanatatea ta. Afla cand trebuie sa te alarmezi Densitatea osoasa: un indiciu pentru sanatatea femeii Durerea inghinala la barbati - cauze si simptome Terapia substitutiva cu testosteron