Diabetul ucide o persoana la fiecare 8 secunde!

Actualizat: 11 Octombrie 2011
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

In Romania, diabetul afecteaza peste 1 milion de oameni, aproximativ 2800 de copii sunt bolnavi de diabet, dar si mai multi risca sa dezvolte aceasta afectiune din cauza stilului de viata nesanatos. Potrivit studiilor realizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, peste 60% din oamenii din intreaga lume duc o viata sedentara.

Diabetul zaharat, odata aparut, te insoteste toata viata, tocmai de aceea se schimba inevitabil si stilul de viata si intervine monitorizarea periodica a valorilor de glicemie. Diabetul scade speranta de viata in medie cu 5-10 ani si este una dintre cauzele majore de moarte prematura in lume. Si totusi, la nivel global, oamenii nu constientizeaza aceasta amenintare. Sedentarismul, alimentatia nesanatoasa, obezitatea, stresul, adaugate mostenirii genetice, sunt principalii factori de risc pentru aparitia diabetului.

Ca un puternic semnal de alarma, la nivel mondial, se desfasoara in fiecare an Ziua Mondiala a Diabetului. In acest an, in Romania, la nivel national, manifestarea are loc in perioada 12-14 noiembrie 2011, la Craiova, sub motto-ul "Controleaza-ti diabetul". Organizatorii acestui eveniment sunt: Asociatia Romana de Educatie in Diabet si Centrul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Dolj.

Evenimentele organizate in aceasta perioada au ca principal scop informarea si educarea cu privire la importanta preventiei diabetului si cunoasterea factorilor de risc care determina aparitia bolii precum si imbunatatirea vietii persoanelor cu diabet. Ziua Mondiala a Diabetului include o serie de manifestari dedicate publicului larg, pacientilor, reprezentatilor asociatiilor de pacienti cu diabet, medicilor si autoritatilor medicale.

Initiatorul evenimentului, prof.univ.dr. Maria Mota, Presedinte ales Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice a declarat ca: "Prin organizarea acestui eveniment ne dorim informarea si educarea cu privire la importanta preventiei diabetului si imbunatatirea vietii persoanelor cu diabet. Un mesaj pe care doresc sa il transmit clar tuturor oamenilor este ca trebuie sa luptam impotriva diabetului, boala care afecteaza din ce in ce mai multe persoane, atat la nivel national, cat si la nivel mondial. Speram ca toate activitatile pe care le vom desfasura in cadrul Zilei Mondiale a Diabetului vor indemna la constientizarea acestei probleme si vor determina atat persoanele cu diabet cat si autoritatile cu responsabilitate in domeniu sa controleze eficient aceasta afectiune".

Partenerii stiintifici ai evenimentului sunt: Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice si Asociatia Romana de Educatie in Diabet. Pe plan local, manifestarea este sustinuta de catre Primaria Municipiului Craiova, Consiliul Judetean Dolj si Prefectura Judetului Dolj in parteneriat cu Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova, Directia de Sanatate Publica Dolj si Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova.

Testarea gratuita a glicemiei si a hemoglobinei glicolizate, marsul biciclistilor voluntari "Sanatate pe doua roti. Impreuna impotriva diabetului", luminarea cladirii Prefecturii in albastru si lansarea a sute de lampadare sunt doar cateva dintre actiunile care vor marca Ziua Mondiala a Diabetului, desfasurata in acest an la Craiova. In 2010 au fost luminate in albastru peste 1100 de cladiri din toata lumea, ca un semnal de speranta pentru milioane de oameni care sufera de diabet. Tu crezi ca te-ai putea numara printre acestia?

Prevalenta diabetului la nivel mondial este in continua crestere, de aceea Ziua Mondiala a Diabetului este, in fiecare an, un prilej de reamintire ca aceasta afectiune este o problema majora de sanatate publica si ca este foarte important sa ne informam cu privire la preventia diabetului si sa cunoastem factorii de risc care determina aparitia bolii.


Citeste si despre:

Corpul tau: tot ce nu stii despre el! Tulburarile de somn afecteaza creierul Afectiuni cutanate in diabetul zaharat Diabetul si scaderea in greutate: cea mai buna solutie Ingrijirea copiilor diagnosticati cu diabet zaharat Genetica diabetului Esti predispus la diabet de tip 2? Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Programul national de diabet zaharat Ingrijiri pentru diabeticii cu deficiente de vedere (vedere slaba) Monitorizarea consumului de carbohidrati la copiii diabetici Teste de laborator utile in monitorizarea diabetului zaharat Diabetul si exercitiile fizice Masurarea carbohidratilor la femeile cu diabet zaharat gestational Diabetul si menopauza, o dubla provocare