Inflamatiile si nodulii din zona testiculelor

Actualizat: 27 Septembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Semne si simptome ale problemelor testiculare


Ca si alte parti ale corpului, testiculele pot fi afectate de anumite conditii si boli care pot determina aparitia a diverse simptome.

Cele mai frecvente manifesari de la nivelul scrotului si testiculelor sunt:
- nodulii (care au forma unor mase)
- inflamatia
- durerea.

Unele conditii care afecteaza testiculele pot provoca o senzatie de apasare sau durere in abdomenul inferior sau pot provoca inclusiv greata sau varsaturi.

Cancerul este o posibila cauza a simptomelor testiculare, dar cel mai adesea aceste manifestari sunt cauzate de infectii sau lovituri.

Consultul medical

Este important sa se consulte medicul cand sunt depistate orice fel de modificari in zona testiculelor, cat mai curand posibil. In functie de cauza, medicul va oferi tratamentul adecvat. Exista si alte conditii (cu exceptia cancerului) care pot fi destul de grave, dar care pot fi tratate.

Majoritatea barbatilor care prezinta diverse simptome, se gandesc destul de repede la cancerul testicular, dar trebuie sa stie ca exista diverse boli, diferite de cancer, care pot fi cauza simptomelor testiculare.

Conditii comune care pot afecta testiculele sau scrotul

Testicule necoborate
In timpul dezvoltarii lor, testiculele coboara din interiorul abdomenului in scrot. Cu toate acestea, chiar si la adulti, testiculele se pot deplasa destul de usor din scrot in abdomen, astfel ca acestea pot fi destul de greu de gasit, uneori.

Daca testiculul este dificil de gasit la examinare, ar trebui contactat specialistul, intrucat exisa posibiltatea ca acel testicul sa nu fi coborat din abdomen in scrot. Testiculele necoborate ar trebui sa fie tratate cat mai curand posibil (inca din copilaria timpurie), iar adultii trebuie sa se auto-examineze in mod constant, intrucat riscul de cancer testicular creste in cazul unui testicul necoborat.

Verucile
Pielea scrotului este de obicei aspra si incretita. Cand pe acesta apar veruci (proeminente de dimensiuni reduse) acesta ar trebui tratate de medic. Umflaturile mici, netede de pe scrot si penis sunt normale si sunt pur si simplu foliculi de par sau glande sudoripare. Acestea vor fi mai vizibile atunci cand scortul este strans si penisul este in erectie.

Hernia
O portiune a colonului poate sa iasa prin deschizaturi ale peretelui abdomnial, formand o umflatura sau hernia, in zona inghinala, intre coapsa si abdomen. In unele cazuri, hernia se poate muta in scrot. Barbatii sunt mult mai susceptibili de a dezvolta o hernie inghinala decat femeile, din cauza unei potentiale slabiciuni a peretelui abdominal spre vintre.

Daca nodulul sau umflatura din scort este o hernie inghinala, dupa efortul depus cand se tuseste, se va simti durere in scrot (acesta este motivul pentru care medicul solicita pacientului sa tuseasca in timpul examinarii). Cu toate acestea, majoritatea barbatilor devin constienti de o astfel de hernie in momentul in care aceasta se mareste destul de mult sau cand este strangulata si provoaca durere brusca.

Informarea, expectativa vigilenta si monitorizarea greutatii vor reduce riscul aparitiei herniei. O data ce hernia s-a dezvoltat, purtarea unui suspensor ar putea preveni strangularea acesteia prin sustinerea intestinului, dar chirurgia este invariabil cea mai buna optiune.

Hidrocel/varicocel
Un nodul moale in scrot, localizat in jurul testiculului, cel mai probabil este un hidrocel. Acesta este o colectie de lichid steril care este inofensiv. Netratat, insa, hidrocelul poate creste pana la dimensiuni atat de mari incat va oferi o stare de disconfort, de aceea este recomandat ca acesta sa fie drenat.

Varicocelul este similar cu hidrocelul, cu exceptia faptului ca acesta este cauzat de marirea vaselor de sange.Ambele pot necesita indepartare chirurgicala, in cazurile severe. Nici una dintre aceste afectiuni nu este periculoasa, decat in cazuri foarte rare atunci cand devin infectate sau preseaza vasele de sange.

Infectii
Sensibilitatea la atingere si senzatia de caldura care se dezvolta lent la nivelul unuia sau a ambelor testicule, insotite de inflamatia testiculelor sau cresterea temperaturii corpului, pot fi cauzate de o infectie.

Organismul care provoaca infectia nu trebuie sa fi fost neaparat transmis pe cale sexuala, intrucat testiculele si scrotul sunt predispuse si la alte tipuri de infectii ca oricare alta parte a corpului.

Ranire
Cei mai multi barbati experimenteaza pe parcursul vietii lor o lovitura in zona testiculelor. In general, pericolul dispare pe masura ce durerea se diminueaza. Daca disconfortul si durerea persista mai mult de cateva ore sau urinarea se va face cu sange, se va consulta medicul de urgenta, intrucat sangerarea testiculelor poate fi un simptom destul de grav. In acest caz, se va aplica o compresa rece dar nu mai mult de cinci minute.

Este recomandat sa se poarte echipament de protectie atunci cand se practica sproturi riscante sau de contact.

Torsiunea de testicul
Rasucirea spontana a unui testicul (torsiunea testiculara) opreste circulatia sangelui, la propriu, in zona si este putin probabil sa nu fie observata. Durerea este severa, are loc tumefierea si sensibilitatea la atingere a testicului afectat si pot sa apara inclusiv varsaturi. Durerea nu va disparea decat in cazul in care testiculul este manipulat in pozitia corecta, in urma interventiei chirurgicala care trebuie sa abia loc la o ora de la incident, altfel, pot sa apara leziuni ireversibile al nivelul testiculului.

Nu s-a putut stabili care este cauza torsiunii testiculare, desi riscul creste mai ales dupa primul episod de acest gen. Chirurgul ar putea sa decida coaserea usoara la nivelul scrotului a ambelor testicule pentru a preveni rasucirea acestora in viitor.

Cancerul testicular
Cancerul testicular reprezinta doar 1% din toate cazurile de cancer la barbati.

Cine ar trebui sa fie examinat de medic?

Majoritatea medicilor sunt de acord ca verificarea testiculelor unui barbat ar trebui sa fie parte a unui examen fizic general. Specialistii recomanda ca examenul testicular sa fie facut de catre medic inclusiv ca parte a unei verificari de rutina pentru depistarea cancerului.

Dupa pubertate, este recomandat sa se autoexamineze in mod regulat testiculele si sa se apeleze la medic imediat cand este depistat un nodul sau apar alte modificari.

Barbatii care au factori de risc cum ar fi un testicul necoborat, au fost depistati anterior cu cancer testicular sau un membru al familiei a suferit de aceasta boala, ar trebui sa ia in calcul autoexaminarea si ar trebui sa discute cu un medic despre aceste riscuri.


Citeste si despre:

10 teste medicale care iti pot salva viata Simptomele infectiei cu stafilococi Torsiunea de testicul Testicul necoborat in scrot - Criptorhidia Ce este torsiunea testiculara? 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Epididimita Tulburari ale sistemului reproducator la barbat: afectiuni testiculare Fasceita necrozanta – infectia necrotizanta a fasciei si a tesutului subcutanat Nu ignora niciodata aceste simptome! Pot ascunde boli grave Tot ce trebuie sa stii despre hernia inghinala