Sexul oral poate cauza cancer oral, lingual sau esofagian

Actualizat: 29 Iulie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Potrivit unor studii publicate in USA, incidenta cancerului oral, datorat unor virusuri (virusuri transmise cel mai frecvent printr-un act sexual oral), a crescut brusc in ultimii 30 de ani. Acest fapt a fost pus pe seama, schimbarii comportamentului sexual.
Numarul cazurilor de cancer al limbii, oral sau al gatului (cervical - faringe si esofag) datorate virusurilor cu transmitere sexuala, in special HPV (Human Papiloma Virus - incriminat in aparitia la femei a cancerului cervical) a ajuns al treilea ca incidenta din totalul cazurilor de cancer, din 1973 - 2004.
Acest fapt a fost aratat prin studii anterioare, care au stabilit o legatura intre virusuri cu transmitere sexuala si cancerul oral.
Studiul actual, care a inclus 46000 de cazuri, este primul care arata o crestere a incidentei cancerului oral si de gat (cervical - faringe si esofag) datorita activitatii sexuale.
S-a constatat ca prevalenta HPV este ridicata mai ales in randul tinerilor, aceast fapt putand fi explicat prin faptul ca tinerii au mai multi parteneri sexuali.
Cea mai mare incidenta s-a inregistrat in randul grupului tinerilor de sex masculin, albi. Ceea ce sugereaza ca acest grup, isi incepe viata sexuala mai repede ca acum 20 de ani.
Acesta a fost punctul de plecare al ideii privind fabricarea unui vaccin, care sa-i protejeze pe tinerii de sex masculin, de o infectie cu HPV. Exista deja un astfel de vaccin, adresat tinerelor de sex feminin.
In afara de cancerul oral, lingual si cervical, diversele subtipuri ale HPV sunt implicate si in aparitia cancerului penian si anal.
Acest studiu trebuie urmat de altele care sa arate rolul jucat de rasa, sex si comportamentul sexual oral, in aparitia acestor cancere.
De asemenea, este necesar sa se stabileasca daca, aparitia unui cancer (altul decat cel cervical) ar putea fi influentata de un vaccin.


Citeste si despre:

Factori de risc in dezvoltarea cancerului Semne timpurii ale cancerului Fumezi? Afla ce tipuri de cancer poti dezvolta Sexul anal: considerente medicale Sexul si mituri legate de sex si sarcina Cancerul esofagian – generalitati si stadializare Cancerul ovarian Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top 15 simptome de cancer ignorate de barbati Cum diferentiem simptomele cancerului anal de cele ale altor afectiuni? Cele mai importante cauze ale durerilor pelvine la barbati Cauzele necunoscute ale cresterii in greutate Cancerul veziculei biliare Cancerul anal Cancerul renal