Jumatate din pacientii cu afectiuni renale aleg serviciile private de dializa

Publicat: 27 Februarie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Aproximativ 8.000 de pacienti romani cu afectiuni renale au urmat tratamente de dializa, iar jumatate dintre acestia au ales centrele private, in 2008, a declarat joi, directorul general Fresenius NephroCare Romania, dr. Alexandru Ciolan.

"Pacientii romani au inceput sa inteleaga avantajele incontestabile ale tratarii in centre private: conditii moderne de tratament, materiale si medicamente la standarde europene, neimplicand niciun fel de costuri suplimentare din partea sistemului sanitar si nici a pacientilor" a declarat Ciolan.

Potrivit acestuia, o data cu cresterea numarului de pacienti care se indreapta spre centrele private, a crescut si numarul celor interesati sa deschida astfel de centre.

"Fenomenul dezvoltarii pietei private de dializa a inregistrat o evolutie foarte accelerata in ultimele luni. Daca in septembrie 2008 erau 18 centre private de dializa, in ianuarie 2009 numaram 31", a declarat directorul general Fresenius NephroCare Romania.

Situatia ridica probleme legate de lipsa de personal, in tara nefiind suficienti specialisti, atat in randul doctorilor, cat si a asistentilor medicali.

"Locuri de munca exista, dar personal specializat este prea putin. Ne vom confrunta cu mari probleme in viitor, daca nu vom ajunge sa avem cel putin 20 de rezidenti de nefrologie si, in plus, mai multi asistenti specializati pe acest domeniu", a subliniat dr. Alexandru Ciolan.

El a mai precizat ca bugetul alocat serviciilor de dializa de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNAS) a fost in 2008 de 511 milioane lei, iar in 2009 va ajunge la 600 milioane lei.

Sumele prevad acoperirea tratamentelor de dializa peritoneala pentru aproximativ 1.300 de persoane si a celor de hemodializa pentru 6.700 de pacienti.

Costul stabilit de CNAS pentru hemodializa este de 118 euro pentru fiecare procedura, in medie un pacient beneficiind anual de 152 de astfel de proceduri. Costul dializei peritoneale este de 12.500 euro pe an, a mai precizat directorul general Fresenius NephroCare Romania.

Fresenius NephroCare Romania estimeaza pentru anul in curs o crestere cu circa 65% a cifrei de afaceri comparativ cu 2008, ajungand la 104,8 milioane lei, pe fondul deschiderii de noi centre de dializa.

Pe 2008, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 62,5 milioane lei, in crestere cu 84% comparativ cu 2007, pe fondul deschiderii a patru centre noi in tara. Investitiile Fresenius NephroCare Romania pentru inaugurarea noilor centre s-au ridicat, anul trecut, la 22,5 milioane lei.

Lider autohton al serviciilor private de dializa, Fresenius NephroCare Romania detine in prezent sapte centre de dializa in Bucuresti, Iasi, Constanta, Oradea, Bacau, stei si Brasov, in care lucreaza 430 de angajati.

Fresenius NephroCare Romania face parte din grupul Fresenius Medical Care Germania, prezent pe piata romaneasca si prin compania Fresenius Medical Care Romania, care se ocupa de importul si distributia de echipamente si produse pentru dializa.

Potrivit datelor prezentate de companie, Fresenius Medical Care Romania a avut in 2008 o cifra de afaceri de 95 milioane lei, cu circa 8% mai mult comparativ cu 2007. Din totalul afacerii, 44% au insemnat vanzari catre sectorul privat si 56% catre cel public.


Citeste si despre:

Dieta recomandata in cazul afectiunilor renale Terapia ocupationala in reabilitarea pacientilor cu afectiuni neurologice Afectiuni renale fara simptome Nefrita lupica, o afectiune renala asociata cu lupusul Afectiunile renale – ptoza renala Pyoderma gangrenosum Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Recomandari dietetice pentru pacientii cu hipertensiune arteriala Indicatiile aspirinei in afectiunile cardiovasculare Lipodistrofia la pacientii infectati HIV sub tratament antiretroviral Oftalmopatia din boala Graves Sanatatea picioarelor: cum alegem incaltamintea corect Afectiunile cardiace la copii Matreata