Indicatii
Ferul este un constituent esential al organismului fiind necesar pentru formarea hemoglobinei si pentru sustinerea proceselor oxidative de la nivelul tesuturilor. Deficitul de fer duce la eritropoeza ineficienta avand drept consecinta anemia.
Este indicat in:
-tratamentul carentei latente de fer si a anemiei feriprive (carenta de fer manifesta); -profilaxia carentei de fer in timpul sarcinii.
Utilizati intotdeauna Ferglurom 50 mg/5 ml exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Dozele administrate precum si durata tratamentului depind de severitatea deficitului de fier.
Tratamentul isi propune sa aduca la valori normale concentratia de hemoglobina si sa refaca depozitele de fier.
Doza zilnica recomandata de fer este in medie de 100 mg, dar in formele severe se pot administra 150-200 mg fer elemental.
Copii pana la 1 an:
Carenta de fer manifesta clinic - anemie: 2,5-5 ml/zi (25-50 mg Fer); Carenta latenta de fer: -
Copii intre 1 - 12 ani:
Carenta de fer manifesta clinic - anemie: 5-10 ml/zi (50-100 mg Fer); Carenta latenta de fer: 2,5-5 ml/zi (25-50 mg Fer)
Copii peste 12 ani, adulti:
Carenta de fer manifesta clinic - anemie: 10-30 ml/zi (100-300 mg Fer); Carenta latenta de fer: 5-10 ml/zi (50-100 mg Fer)
Femei gravide:
Carenta de fer manifesta clinic - anemie: 20-30 ml/zi (200-300 mg Fer); Carenta latenta de fer: 10 ml/zi (100 mg Fer).
Preparatele orale de fer ar trebui administrate, pentru o absorbtie maxima, intre mese (cu 2 ore inainte sau cu 1 ora dupa masa). Administrarea se poate face insa in timpul mesei sau imediat dupa masa pentru a minimiza reactiile adverse gastrointestinale, cand acestea sunt suparatoare. De asemenea, in acelasi scop, se poate incepe tratamentul fie cu doze mai mici dar mai frecvente, fie cu doze crescande Siropul se poate dizolva intr-un pahar cu apa sau cu suc si administra prin intermediul unui pai, pentru a evita colorarea dintilor.
Cu dozele terapeutice de fer, simptomele clinice de deficienta (astenia si dispneea) se imbunatatesc in cateva zile. Criza reticulocitara apare in 5-10 zile de la inceperea tratamentului. Concentratia hemoglobinei creste dupa aproximativ 2-4 saptamani, normalizandu-se in aproximativ 2 luni.
Tratamentul trebuie continuat pe o perioada de 4 pana la 6 luni, in scopul refacerii depozitelor de fier, sub controlul feritinei serice.
Daca utilizati mai mult decat trebuie din Ferglurom 50 mg/5 ml
Intoxicatia acuta cu fer evolueaza in 4 faze. Poate debuta in 10-60 minute de la ingestie sau poate intarzia pana la cateva ore.
In prima faza (la 6-8 ore de la ingestie) poate apare iritatie gastrointestinala manifestata prin epigastralgii, greata, varsaturi, diaree, hematemeza sau melena, asociate cu somnolenta, paloare, cianoza, oboseala, pana la coma. Eroziunea locala de la nivelul stomacului si a intestinului subtire duce la cresterea absorbtiei ferului.
Daca apar astfel de simptome, adresati-va imediat medicului dumneavoastra, sau departamentului de primire urgente. Aratati medicului prospectul si/sau ambalajul medicamentului.
Daca uitati sa utilizati Ferglurom 50 mg/5 ml
Daca ati uitat sa luati o doza, luati urmatoarea doza la ora la care era programata. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca incetati sa utilizati Ferglurom 50 mg/5 ml
Cereti sfatul medicului dumneavoastra inainte de a intrerupe administrarea de Ferglurom 50 mg/5 ml, sirop.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Contraindicatii
Nu utilizati Ferglurom 50 mg/5 ml
-daca sunteti alergic (hipersensibil) la complexul de hidroxid de fer sau la oricare dintre componentele medicamentului;
- daca aveti supraincarcare cu fier (de exemplu hemocromatoza, hemosideroza);
- daca aveti tulburari in utilizarea ferului (anemie sideroacrestica, talasemie, anemie saturnina, porfirie cutanata);
- daca aveti anemie care nu este determinata de carenta de fier (de exemplu anemia hemolitica, anemia megaloblastica determinata de carenta vitaminei B12, tulburari de eritropoieza, hipoplazie medulara).
Precautii
Aveti grija deosebita cand utilizati Ferglurom 50 mg/5 ml
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra daca aveti o infectie.
Daca simptomele nu se amelioreaza dupa o luna de tratament pacientul va fi reevaluat de catre medic. Ingestia accidentala a preparatelor care contin fer poate conduce la intoxicatie care poate fi letala la copiii sub 6 ani, de aceea medicamentul nu se va lasa la indemana copiilor.
Interactiuni medicamentoase
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Deoarece ferul este legat sub forma unui complex, este putin probabil sa apara interactiuni ionice cu componentele din alimente (fitina, oxalati, tanin, etc.).
Administrarea concomitenta a tetraciclinelor si a ferului determina scaderea biodisponibilitatii acestora.
Antiacidele care contin aluminiu pot scadea de asemenea absorbtia ferului. Absorbtia ferului mai poate fi scazuta de medicamente care contin bicarbonati, carbonati, oxalati, fosfati, saruri de zinc. Administrarea concomitenta a medicamentelor care contin fer cu chinolone (ciprofloxacina, norfloxacina sau ofloxacina), va scadea absorbtia acestora, prin urmare si concentratia plasmatica si urinara a chinolonelor. De asemenea administrarea de fer reduce absorbtia bisfosfonatilor, levodopei, metildopei, micofenolatului mofetil si scade eficacitatea levotiroxinei. Vitamina C creste absorbtia ferului la nivelul tractului gastrointestinal.
Administrarea concomitenta a ferului cu cloramfenicol poate determina scaderea absorbtiei ferului. Administrarea orala a medicamentelor care contin fer concomitent cu penicilamina poate creste toxicitatea renala a penicilaminei.
Testul haemocult (selectiv pentru hemoglobina) pentru detectarea hemoragiilor oculte nu este influentat, de aceea tratamentul cu fer nu trebuie intrerupt in cazul in care este necesara efectuarea acestui test.
Ferul polimaltozat cu administrare injectabila nu poate fi administrat concomitent cu preparatele orale de fer deoarece absorbtia orala a ferului este redusa. Din acest motiv, un tratament oral cu fer poate fi inceput numai dupa cel putin o saptamana de la ultima injectie.
Utilizarea Ferglurom 50 mg/5 ml cu alimente si bauturi
Acest medicament nu se administreaza concomitent cu bauturile alcoolice.
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Ferglurom 50 mg/5 ml, sirop se poate administra in timpul sarcinii si alaptarii la indicatia si in doza recomandata de medicul curant.
Studiile controlate efectuate la gravide, dupa primul trimestru de sarcina, nu au aratat nici o reactie adversa la mama sau la nou-nascut. Ferglurom 50 mg/5 ml poate fi administrat in timpul sarcinii numai la recomandarea medicului.
Laptele matern contine fer legat sub forma de lactoferina. Nu se stie ce cantitate de fer trece din complexul de hidroxid de fer (III) - polimaltoza in laptele matern, dar este putin probabil sa determine reactii adverse la copilul alaptat.
Ferglurom 50 mg/5 ml, sirop nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informatii importante privind unele componente ale Ferglurom 50 mg/5 ml
Acest medicament contine zahar si sorbitol. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament. De asemenea contine para-hidroxibenzoat de metil care poate provoca reactii alergice (chiar intarziate).
Ca toate medicamentele, Ferglurom 50 mg/5 ml poate determina reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Medicamentele cu fer pot produce, la doze uzuale, tulburari de tranzit intestinal (constipatie sau diaree), inchiderea la culoare (pana la negru) a materiilor fecale - fara semnificatie terapeutica, greata, dispepsie, varsaturi, epigastralgii. Reactiile adverse gastrointestinale dispar de obicei in cateva zile de la inceperea tratamentului. Daca este necesar, reactiile adverse suparatoare pot fi reduse fie prin
administrarea ferului dupa mese, fie prin scaderea dozei individuale, crescand in schimb numarul de doze zilnice. Foarte rar, mai pot apare urticarie, eruptii cutanate tranzitorii, exantem, prurit.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa comunicati medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Nu utilizati Ferglurom 50 mg/5 ml dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
Informatii suplimentare
Compozitie
-Substanta activa este fer (III) 50 mg sub forma de complex de hidroxid de fer (III) - polimaltoza .Celelalte componente sunt: propilenglicol, sorbitol, zahar, para-hidroxibenzoat de metil, aroma de caramel, apa purificata.
Ambalaj
Ferglurom se prezinta sub forma de lichid siropos, de culoare brun roscat inchis, cu gust dulce aromat si miros caracteristic de caramel.
Cutie cu un flacon din sticla bruna a 100 ml sirop, prevazut cu masura dozatoare gradata de la 2,5 - 20 ml
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul
S.C. Biofarm S.A.
Str. Logofatul Tautu nr. 99, sector 3, Bucuresti, Romania
Acest prospect a fost aprobat in Martie 2008