Indicatii
Betametazona este un glucocorticoid de sinteza cu proprietati antiinflamatorii si antialergice marcate, lipsit practic de efecte de tip mineral corticoid; are potenta mare - 0,75 mg au activitate antiinflamatorie similara cu 5 mg prednison; efectul este de lunga durata, corespunzator unui timp de imbunatatire biologic de 36-54 ore.
Boli reumatice si colagenoze: poliartrita reumatoida, cardita reumatismala, lupus eritematos diseminat, dermatomiozita, sclerodermie, periarterita nodoasa (cazuri severe, selectionate); boli alergice: astm bronsic, alergie alimentara, alergie medicamentoasa, alergie la polen, boala serului, edem angioneurotic, anafilaxie etc. (cazuri severe, selectionate); necroza hepatica subacuta, hepatita cronica activa, hepatita alcoolica acuta, boala Crohn, colita ulceroasa si ulcerohemoragica, glomerulonefrita acuta cu oligurie marcata sau anurie, nefroza, sarcoidoza, fibroza pulmonara, anemie hemolitica dobandita, purpura trombopenica idiopatica, leucemie limfatica, limfosarcom; stari infectioase si toxice grave; boli de piele: dermite alergice si eczeme, eritrodermie exfoliativa, pemfigus, psoriazis etc.; boli de ochi: episclerite, sclerite, keratite, irite, iridociclite si alte afectiuni cu caracter inflamator sau alergic.
Pentru forma orala. Solutia injectabila este indicata atunci cand este necesara o corticoterapie rapida si intensa: soc-colaps, stare de rau astmatic, edem Quincke, alergii medicamentoase grave, accidente serice, sindroame maligne ale bolilor infectioase; poate fi folosita si in injectii locale.
Suspensia injectabila permite o actiune relativ rapida si de lunga durata - se mentine 3 saptamani sau mai mult; este indicata in situatiile care justifica un preparat parenteral retard; cazuri selectionate de astm bronsic (perioade de agravare), poliartrita reumatoida etc.; se poate injecta local.
Oral, doza de atac este de 2-4 mg/zi, respectiv 4-8 comprimate fractionat; doza de intretinere 0,5-2 mg, respectiv 1-4 comprimate, intr-o singura priza. In urgente solutia de betametazona fosfat disodicse introduce intravenos - in injectie sau perfuzie - sau intramuscular la adult 4-20 mg betametazona/zi (respectiv 1-5 ml), la copii 0,1-0,3mg/kilocorp si zi; dupa ameliorare se trece la calea orala. Suspensia se injecteaza intramuscular, cate 7 mg betametazona, respectiv 1 ml, laf iecare 3-6 saptamani (dupa nevoie).
Injectii locale intraarticular, in seroase, infiltratii in tesuturi moi - cate 1/4-1 ml solutie sau 1/4-2 ml suspensie (in functie de locul injectarii si de afectiune); se poate repeta la 1-2 saptamani, pentru solutie, sau la 3-4 saptamani, pentru suspensie.
Contraindicatii
Ulcer gastric sau duodenal, psihoze, cetoacidoza diabetica, osteoporoza, sindrom Cushing; prudenta sau se evita in timpul sarcinii si alaptarii, prudenta in diabetul zaharat (se controleaza glicemia, se creste doza de insulina sau antidiabetice orale), in insuficienta renala si la uremici, in bolile convulsive si in miastenia grava, in insuficienta cardiaca, la hipertensivi si cand exista tendinta la tromboza vasculara.
Precautii
Prudenta in bolile infectioase, unde este obligatorie asocierea chimioterapiei sau antibioterapiei specifice; in tuberculoza se foloseste numai ca adjuvant al chimioterapiei specifice; infectiile fungice sistemice, infectiile amebiene, herpesul zoster, herpesul simplex, varicela si poliomielita contraindica cortizonii (cu exceptia situatiilor in care actiunile antitoxica si antiinflamatoare pot salva viata bolnavului); vaccinarea, mai ales cea antivariolica, este interzisa in cursul tratamentului cortizonic.
Interactiuni medicamentoase
Atentie in cazul asocierii cu antidiabetice orale si anticoagulante cumarinice (cortizonii scad eficacitatea), saluretice, amfotericina (sumarea pierderii de potasiu), salicilati, fenilbutazona, indometacina si alte AINS (risc ulcerigen crescut), barbiturice, fenitoina, rifampicina (pot scadea eficacitatea cortizonilor).
Glucocorticoizii administrati sistematic figureaza pe lista substantelor dopante (interzise la sportivi). Datorita efectului de lunga durata, ca si in cazul dexametazonei (superprednol), comprimatele nu trebuie administrate timp indelungat, in indicatiile obisnuite ale glucocorticoizilor, din cauza riscului mare de deprimare a suprarenalei, respectiv al corticodependentei; preparatul retard (suspensia) se recomanda, de asemenea, in cure relativ scurte (2-3 luni) - cu exceptia situatiilor de corticodependenta.
Reactii adverse
Pirozis, epigastralgii, activarea sau agravarea ulcerului gastro-duodenal, hiperglicemie (se recomanda dieta hipoglucidica), cu activarea sau agravarea diabetului, insomnie, agitatie, chiar tulburari psihotice, cataracta subcapsulara posterioara, glaucom (tratamentul prelungit), cresterea catabolismului proteic (se recomanda dieta hiperproteica) cu osteoporoza si miopatie, striuri, telangiectazii, petesii, echimoze cutanate, acnee, tulburari sexuale (amenoree, hirsutism), intarzierea cresterii la copii, deprimarea reactiilor imunologice si inflamatorii cu favorizarea infectiilor (infectii virotice, mai ales herpes ocular, tuberculoza evolutiva, infectii bacteriene, micotice si parazitare), intarzierea vindecarii plagilor, necroza osoasa aseptica (cap femural si humeral), vasculita, pancreatita; retentie de sare si apa, pierderea de potasiu (slabe), tendinta de crestere a presiunii arteriale (dieta hiposodata).
Dozele mari si tratamentul indelungat pot provoca fenomene de hipercorticism exogen (fata in luna plina, adipozitate etc.); de asemenea pot aparea fenomene de hipocorticism endogen (datorita inhibarii functiei, chiar atrofiei suprarenale), care se evidentiaza la intreruperea brusca a tratamentului sau la cresterea necesitatii de hormon si se manifesta prin exacerbarea simptomelor bolii tratate, reumatism steroidian sau simptome de insuficienta suprarenala (tratamentul trebuie intrerupt treptat); dozele mari, administrate la sfarsitul graviditatii, pot provoca hiposuprarenalism la nou-nascut.
Intreruperea brusca a tratamentului poate fi cauza de crestere a presiunii arteriale. Datorita efectului de lunga durata, ca si in cazul dexametazonei (superprednol), comprimatele nu trebuie administrate timp indelungat, in indicatiile obisnuite ale glucocorticoizilor, din cauza riscului mare de deprimare a suprarenalei, respectiv al corticodependentei; preparatul retard (suspensia) se recomanda, de asemenea, in cure relativ scurte (2-3 luni) - cu exceptia situatiilor de corticodependenta.
Compozitie
Comprimate continand betametazona 0,5 mg (flac. cu 30 sau 100 buc.): fiole a 1 ml solutie injectabila continand betametazona (sub forma de fosfat disodic) 4 mg (cutie cu 3 sau 10 buc.); fiole a 1 ml si flacon a 5 ml suspensie injectabila continand betametazona 7 mg la 1 ml, 2 mg, sub forma de fosfat disodic solubil si 5 mg sub forma de dipropionat insolubil (cutie cu 5 fiole sau 1 flacon).