DEPRESIE,ANXIETATE ,ATACURI DE PANICA

salut,ma bucur ca mi-ati raspuns la mesaj. chiar am nevoie de incurajare, am observat, mai ales ca sunt o persoana foarte pesimista si uneori nu pot sa-mi imaginez ca o ameliorare poate aparea. problemele mele de sanatate au aparut dupa ce am facut o infectie urinara urata anul trecut, pe care am tratat_o cu antibiotice. insa de atunci nu m-am mai simtit bine ca inainte, iar in ultima vreme e din ce e in ce mai rau, am aceleasi dureri si nevoia de a merge la toaleta odata la 2 ore sau chiar o ora, inclusiv noaptea(altfel durere).toate astea sunt atat de invalidante ca imi fac viata un calvar si nu ma lasa nici o secunda se uit ca sunt bolnava. toatea astea desi examenele de urina nu mai indica nici o infectie, iar ecografia este normala. sunt foarte speriata ca toate astea s-ar putea inrautati pentru ca de 3 luni ma simt rau si nu gasesc nici o explicatie. Am senzatia ca viata mea e compromisa definitiv, ca niciodata nu voi mai avea o viata normala, niciodata nu ma voi mai putea bucura sau rade din toata inimaa ca pana acum. nu mai suport incertitudinea si sunt atat de deprimata incat nu mai pot face nimic, orice lucru mic devine chinuitor. toata ziua caut informatii pe net si pe forumuri despre ce as putea avea si gasesc tot felul de boli infricosatoare si incurabile.am devenit obsedata de asta, as vrea sa stiu odata ce am si as vrea sa se poata trata. dar in asteptarea mai multor analize, sunt panicata la maxim, nu pot dormi noaptea iar ziua sunt zombie...:)uf, ce nedreapta e viata, si n-am facut nimic rau ca sa merit asta.scuze ca am scris atat de mult

robertromila. acesta este id-ul meu. Am nevoie de ajutor. Numai ca nu mai stiu cui sa-l cer. Multumesc.

Buna seara.
Indraznesc sa postez aici pentru ca sunt casatorita cu un om depresiv si mai am putin si ajung la disperare. Poate nu stiu sa ma port, poate nu stiu cum sa vorbesc, va cer ajutorul pentru ca vreau ca relatia noastra sa mearga si suntem in pragul divortului. Suntem casatoriti de 5 luni, ne-am cunoscut putin inainte (vreo 7 luni), mi-a spus de depresia lui pe care se pare ca o are de cativa ani si nu stie de unde a aparut. cand ne-am cunoscut facea tratament cu cipralex, care, parerea mea nu-l prea ajuta. Cand tratamentul s-a terminat (cam cand ne-am casatorit) a inceput sa fie din ce in ce mai greu. El nu prea a avut relatii stabile si serioase, mai mult pe Internet. Nu are prieteni, nu este apropiat de parinti, nu accepta pe nimeni, nu suporta nimic, nu-l atrage nimic, nu vrea sa vorbeasca cu mine despre starile lui, nu are curajul sa afle ce i-a provocat initial depresia. Acum, orice lucru marunt, orice vorba, intr-un cuvant orice nu e asa cum vrea el poate sa-l arunce in cea mai neagra stare. Merge din ianuarie la alt medic, are alt tratament care parea bun la inceput, dar se intampla tot felul de lucruri care il dau peste cap tot timpul si cel mai rau e ca nu vrea sa comunice cu nimeni. Nu stiu ce sa mai fac, am incercat sa mergem impreuna la medic, sa gasim o solutie, sa vorbim. Nu vrea. E problema lui si nimeni nu-l poate ajuta. Trebuie sa se obisnuiasca cu ea. Eu nu cred asta, e problema noastra, am acceptat-o, sunt alaturi de el, dar nu vrea sa ma accepte, ma repede, a inceput sa se poarte urat. Voi care traiti starile astea, invatati-ma ce sa fac. Eu sunt un om vesel si optimist, care crede ca orice se poate, dar in ultima vreme plang aproape in fiecare zi pe ascuns. Ce sa fac?

e greu pt cei care sint inafara sa inteleaga,pune-l in contact cu cei la fel care trecem prin asa ceva.poate lasi si un id de mess.

Buna.
Sper ca initiativa cu grupul a avut succes. Sint si eu la fel ca voi de aproape 9 ani, asa ca am adunat "multa experienta" si probabil voi mai aduna. Mi-ar placea sa povestesc cu voi pe mess legat de aceasta tema. id: ayk72em

Va salut pe toti si salut si aceasta minunata intiativa care probabil a ajutat, ajuta si va ajuta pe multi.
In acest haos care e anxietatea cred ca si cel mai mic amanunt conteaza iar aceasta regasire a simtirilor tale in alta persoana e o chestiune de bung augur in ciuda a ceea ce s-a spus in posturile anterioare cum ca ar accelera si chiar re-cauza anumite mecanisme care sa declanseze atacurile.


O sa fiu cat de scurt pot.E prima data in viata mea cand intru pe un forum de sanatate, si prima data in viata mea cand postez despre asemenea chestiuni.

In urma cu 2 luni am avut primul atac de panica, in care evident am crezut ca o sa mor si nimic mai mult.Un fel de plezneala fix in crestetul capului, apoi ameteala, am aruncat tigara din mana instant si am deschis geamul sa iau aer.In urmatoarele cateva minute au inceput chinurile, pe care nu le mai repet caci le stiti cu totii.
Vreme de 2 saptamani nu am pus tigara in gura, nu am iesit afara, iar prima mea interactiune cu metroul a fost mai rea decat un englez in spatele liniilor inamice in 43.Ceva de nedescris.Treptat am inceput sa infrunt si metroul, si teama de cainiii vagabonzi care acum devenise deja o frica ancestrala.Dupa cca 3 saptamani au disparut crizele efective dar au inceput noduri in gat constante.In fine, dupa ce au treut si astea, m-am simtit mai bine.Apoi intr-o zi am mers in oras si am maancat foarte mult la un bistro dupa care, plimbatu prin cateva magazine impreuna cu senzatie de "full" de la mancare m-au facut sa imi revina toate cele.Era cat pe ce sa lesin in centrul Bucurestiului.De atunci au inceput problemele de deglutitie, si lipsa de aer atunci cand respir,si, cel mai ciudat, fenomene care imi depasesc complet sfera rationalului (senzatia ca am sa cad in baie si imi rup gatul, cazut pe scari, calcat de masini etc etc) unele din ele, nici macar nu pot fi puse in termeni concreti.

Am adaugat pe cativa dintr voi pe yahoo, si im voi lasa si eu id-ul de yahoo aici pentru cei care vor sa vorbim, si sa incercam sa remediem ceva in legatura cu aceasta cumplita "boala".
M-am recunoscut in aproape fiecare din posturile voastre si sunt foarte fericit ca in sfarsit sunt inteles de cineva.


Bolthardguitar @ yahoo.com


Multumesc din suflet celor care au avut rabdare sa citeasca postul.
Sa auzim de bine!

gand_bun, eu am observat ca la mine iesirile dese la toaleta sunt in strans alegatura cu stare mea.Daca sunt agitat si stresat si anxios, atunci si eu ma duc foarte des.. la o ora sau doua ....spre exemplu cand mi-am facut RMN-ul la coloana, doctorul a observat ca prostata mea e neomogena si mi-a facut un consult acolo pe loc, punandu-mi tot felu de intrebari: catr de des fac, daca am dureri ..chestii dastea ... nu-ti zic ca apoi numai la asta imi era gandul si cu cat ma gandeam mai mult cu atat parca simteam simptomele de care ma intrebase el ...deci cred ca cu cat suntem mai mult in cautarea de simptome, cu atat le vom gasi mai repede si mai evidente in noi ... cred ca ar trebui cumva sa nu te mai gandesti la cat de des te duci la toaleta si doar sa te duci...atat ..fara sa-ti pui intrebari .... despre chestia cu cautatul pe net despre "boala" ta, nush ce sa zic cat de sanatoasa e ..poti sa afli chestii faine care sa-ti ridice moralul, sua poti sa afli chestii nasoale care sa te sperie mai rau ...si din cate am vazut la mine .. mai usor accept chestiile nasoale decat pe cele bune ..nush dece .....cred ca cel mai bine e sa asculti de medici ..daca ei iti zic ca nu ai nimic, atunci fizic nu ai nimic... stii corpul nostru de multe ori ne facem sa simtitm chestii care nu sunt acolo, doar pentru ca mintea noastra ii zice ce sa simta .... Eu acum astept sa fiu operat la coloana vertebrala, la doua dintre cele 4 hernii de disc pe care le am .. si eu am aceleasi sentimente despre viitorul meu ca si tine:"Am senzatia ca viata mea e compromisa definitiv, ca niciodata nu voi mai avea o viata normala, niciodata nu ma voi mai putea bucura sau rade din toata inimaa ca pana acum. nu mai suport incertitudinea", dar incerc cumva sa gandesc pozitiv ... nush cum am sa reusesc sa trec peste hopul asta, dar stiu ca trebuie .. alta cale NU E !!! .... incearca si tu sa gandesti pozitiv, maim ales cand doctorii ti-au zis ca nu ai nimic medical .. incearca ptr o perioada sa te gandesti cat mai putin la afectiunea ta ..sa vezi cum e macar, poate se amelioreaza si totul e pe fond nervos .... ai grija de tine in continuare :)

hello,
sunt noua aici, sper ca mai e cineva prin zona. ma bucur la nebunie ca am gasit initiativa voastra si mi-ar facea placere sa fac parte din grup. tocmai ziceam ca nu ma mai inteleg nicicum cu medicii si ca mi-ar placea sa cunosc oameni cu care sa comunic.
desi nu as vrea sa va stresez pe voi cu povestile insuportabile prin care trec, trebuie sa vorbesc cu cineva. cu psihiatrii nu pot, pt ca m-ar interna (sunt impotriva umanitatii, vreau sa-mi iau viata) si mi-e teama de spitalele din romania. ca sa si intelegeti despre ce vorbesc (nu pot sa-mi fac ordine intre idei, scuze), am mers la trei psihiatri in ultimul an si cu totii m-au diagnostcat cu schizofrenie si depresie. am facut tratament vreo 6 luni, dupa care nu mai tin minte de ce m-am lasat. e foarte ciudat ca, in ciuda diagnosticului, toti din jurul meu, familie, prieteni, sunt de parere ca imi autoinduc boala. Acasa nici nu mai indraznesc sa pomenesc cand ma simt rau. Asa ca nu vad nici o solutie. Eu nu stiu ce am, daca am, mi-e frica. A trecut un an si inca am probleme cu asumarea bolii. Pai pentru ca, chiar daca vreau sa o accept, nimeni nu ma crede. E ca si cand ei au impresia ca boala asta exista doar la televizor. Ma simt foarte singura.
Acum v-am gasit in timp ce faceam cercetari pe net dupa simptome de respiratie grea, senzatie de sufocare. Si ma intreb daca nu ar putea fi din cauza bolii psihicee. N-am mai avut asemenea probleme, decat de trei zile incoace. Ar putea semana cu atacul de panica, dat celelalte simptome ale atacului nu le am. E ca si cand o caracatita din gatul meu m-ar tot sufoca, odata la 20 de minute si dureaza 20 de secunde. Si m-am gandit ca ar putea fi pe cale psihica pt ca a aparut imediat dupa ce am facut o noua criza, in urma unei suparari mari.
P.s: mai nou am si paranoia.
Oare chiar sunt ipohondra?
Poate ma ajutati cu o idee, o vorba. Multumesc.

PT.BERT de unde sti ca ai paranoia? si eu trec prin ce treci tu de 6 ani.eu am invatat sa ma controlez.daca vrei sa vb id meu este claudiuvacar pe messenger. sanatate si gandeste pozitiv -AVEM DOAR O VIATA- nu trebuie sa ne luptam cu morile de vant.

am mers acum o luna la un psiholog nou care mi-a zis, in urma uui teste de vreo 700 de intrebari, ca am paranoia. vorbim pe messenger.

sa lasi un id de mess,pentru toti cei care vor sa vorbeasca cu tine.
simptomele depinde de la persoana la persoana,important e sa sti ca nu esti singura persoana cu tot felul de simptome,si mai ales lipsa de aer,care uneori iar incarca sa-mi dea indoieli,e vointa,e control,e poate si anumite sa zicem boli mai vechi,am citit si despre asa ceva,ceva netratat complet.
asteptam id de mess,si toti care au legatura cu net,puteti lasa,sintem deja multi,si rezultatul e ca prin comunicare,toti ne-am mai linistit,siguranta joaca un rol important in control.

nu vreau sa-mi fac id-ul public, mai degraba va adaug eu pe toti, daca puteti intelege.
multumes mult pentru raspunsurile voastre, dar afirmatii de genul: trebuie sa luptam, autocontrol etc ma intristeaza si ma descurajeaza si mai mult. acum nu stiu ce m-a apucat, am inceput sa-mi lichidez aproape toate activitatile si relatiile interumane pe care le am. nu mai suport pe nimeni, nu ma simt indeajuns de ok pt nimic.
o zi buna :(

Salut bert,

O mica sugestie care poate fi de folos si altor membri noi: poti sa-ti faci un nou id, pe care sa-l folosesti doar ptr acest grup. Astfel, poti fi sigura ca prietenii, colegii si cunostintele nu dau de tine din cautari google pe acest forum. Nici membri forumului nu gasesc nimic interesant despre tine, folosind servicii gen peepler.com
Cel putin eu asa am procedat.

Daca vrei poti sa ma adaugi si pe mine, id: smthsmth8

intradevar poate e buna si ideea e de a face un alt id,pentru de fapt nu stiu ce ca totul e virtual oricum,dar pt siguranta.ramane atunci sa "ne culegi" din pagini id-urile,am lasat si eu la un moment dat id-ul.
dar legat de lichidarea relatiilor interumane,nu e bine ce faci,caci tocmai in cazurile astea e nevoie de relationare interumana,pe mine socializarea m-a ajutat,si e nevoie de cati mai multi in jurul tau care sa te poata sustine moral.
capul sus,ca sint altii si mai "experimentati" in ani de zile de chin,care sint optimisti.
succes.

pt. membru41522
mare dreptate ai "doar o viata avem" problema e ca incercam s-o traim dupa cum ne spun altii si nu cum vrem noi defapt. din pacate trebuie sa treaca ani de chin ca sa ne dam seama de asta.
pt. bert
cunosc personal 2 fete cu diagnostic initial ca si al tau, pus de "specialisti", iar acum fetele duc o viata perfect normala, fara nici un fel de medicamentatie. ce simti tu acum este o etapa prin care am trecut majoritatea.
pt.catalina8 si iulian
cu totii in urma trairilor avute, am simtit nevoia de izolare fata de alte persoane, sentimentul de rusine dat de senzatia ca am fi altfel, adica anormali (nebuni), am incercat sa negam asta (ne-am luptat cu ceata), ca intr-un final sa ajungem sa ne dam seama ca, defapt, sintem perfect normali, am invatat multe in aceste perioade, ca important este ceea ce facem nu cea ce simtim.
hai ca m-am lungit prea mult.
sanatate la toti forumistii!

id-ul meu este feherantonia si as vrea daca se poate sa fac si euparte din grupul terapeutic suport pt ca si eu am fost diagnosticata de anxietate .pe mine ma chinuie aceasta boala de aproape 6 luni,.va multumesc

salut...as dori sa ma inscriu si eu in acel grup de suport..id meu de mess este : pafendor
va multam ff mult..eu de obicei stau pe inv

pe de o parte sinteti bineveniti,pe de alta parte imi pare rau,ca ne inmultim pe zi ce trece,dar sa ne pastram optimismul si sa speram ca toti fara exceptie,vom fi 100% vindecati.

am citit toate postarile voastre dar cu greu mi-am facut curaj sa scriu si eu pe forum....eu ma chinui cu o depresie de cand eram in clasa a 9-a (acum am 25 de ani) si cateodata ma gandesc ca sincer pentru mine nu mai ramane decat sa accept ca nu o sa ma fac bine niciodfata si ca asa o sa traiesc toata viata asa (adica o perioada bine, alta perioada groaznic)...numai cand ma gandesc la treaba asta imi vine sa plang...Nu stiu ce sa nai fac in ce directie sa o mai apuc - fac psihoterapie psihanalitica de 3 ani si intr-o perioada m-am simtit chiar bine dar acum am recazut din nou si ma gandesc non-stop eu de ce mia traiesc? pentru ce traiesc? Nu mai reusesc sa gasesc placerea de a face diferite lucruri, nu mai functionez normal(adica cum as vrea eu), ma trezesc ingrozita in fiecare dimineata ca iar incepe o noua zi si eu nu reusesc sa-i fac fata.... Mentionez ca lucrez in domeniul bancar de 1 an de zile si din prima zi de cand m-am anagajat m-am simtiti ca la puscarie si nu mi-a placut deloc....nu stiu ce sa mai fac, asa ca as dori sa ma inscriu si eu in grupul de suport asta daca mai este activ?!!! o sa-mi fac o alta adresa de mail ca sa va trimit id-ul de mess...multumesc mult