Cioppino

Actualizat: 16 Ianuarie 2015
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Acest preparat traditional al bucatariei italienesti este bine tolerat in ulcer, datorita ingredientelor sale usor de digerat.

Pestele este o sursa excelenta de proteine si grasimi sanatoase, iar ierburile aromatice din reteta dau savoare si furnizeaza cantitati importante de antioxidanti.

Ingrediente

Mod de preparare

  1. Amestecati ceapa, patrunjelul, oregano-ul, busuiocul, rozmarinul si semintele de chimen in recipientul blenderului si procesati.
  2. Transferati acest amestec si restul ingredientelor (cu exceptia pestelui) intr-o oala medie si fierbeti supa, acoperita, timp de 30 de minute (la foc potrivit).
  3. Adaugati pestele si continuati fierberea timp de 10-15 minute (in functie de rapiditatea cu care se gateste carnea de peste).
  4. Indepartati foaia de dafin si serviti preparatul imediat ce se raceste suficient (nu il consumati fierbinte!).

Citeste si despre:

Rujeola la adult Indicatii ale kinetofizioterapiei Densitatea mamara crescuta: semnificatii Sindromul Leigh, patologie rara a sistemului nervos central Dermatografia - cauze, simptome, tratament Crampe puternice in perioada menstruala? Acestea ar putea fi semnul endometriozei Suferi de alergii alimentare? Cum sa eviti contactul cu alergenii alimentari in casa. Bila lenesa – simptome, cauze, tratament Rolul transplantului de organ in tratamentul cancerelor Gestionarea cifoscoliozei: optiuni terapeutice si strategii de recuperare Cancerul tiroidian medular - semne si simptome de alarma Dilatarea atriului stang: cauze, semne si simptome
Cere sfatul medicului ×